en-USro-RO

| Login
25 aprilie 2018

Calendarul zilei

Miercuri, 25 aprilie 2018

Sfintii zilei
SF. MARCU, ev.
Liturghierul Roman
SF. MARCU, ev.
Liturghie proprie, Gloria, prefațã pentru apostoli II
roșu, P
Lectionar
1Pt 5,5b-14: Vã salutã Marcu, fiul meu.
Ps 88: Îndurãrile tale, Doamne, în veci le voi cânta. (sau Aleluia.)
Mc 16,15-20: Predicați evanghelia la toatã fãptura!
Meditatia zilei
SF. MARCU, ev.

Sfânta Maică Biserică socoteşte de datoria ei să celebreze printr-o comemorare sacră, în anumite zile din cursul anului, opera mântuitoare a Mirelui său divin. În fiecare săptămână, în ziua pe care a numit-o duminică, ea sărbătoreşte Învierea Domnului, pe care, o dată pe an, o celebrează împreună cu fericita lui pătimire, prin marea solemnitate a Paştelui.

Pe lângă aceasta, ea desfăşoară în ciclul anual, întregul mister al lui Cristos, de la întrupare şi naştere până la Înălţare, la ziua Rusaliilor şi până la aşteptarea fericitei speranţe şi a venirii Domnului.

Celebrând astfel misterele răscumpărării, ea deschide credincioşilor comorile virtuţilor şi meritelor Domnului său, actualizându-le într-un fel în tot decursul timpului, pentru ca astfel credincioşii să vină în contact cu ele şi să se umple de harul mântuirii.

(Conciliul al II-lea din Vatican, Constituţia despre liturgie Sacrosanctum Concilium 102).

25 aprilie 2018

Misterul morţii

Din constituţia pastorală despre Biserica în lumea contemporană Gaudium et spes a Conciliului al II-lea din Vatican
(Nr. 18.22) 

În faţa morţii, enigma condiţiei umane îşi atinge cul­mea. Omul nu este chinuit numai de suferinţă şi de degra­darea progresivă a trupului, ci, mai mult încă, de teama dispariţiei definitive. Pe bună dreptate însă instinctul inimii sale îl face să se îngrozească de o distru­gere totală şi de o dispariţie definitivă şi să le respingă. Sămânţa veşniciei pe care o poartă în sine, neputându-se reduce la materie, se răzvrăteşte împotriva morţii. Toate încer­cările tehnicii, oricât de utile, nu pot linişti anxietatea omului: prelungirea longevităţii biologice nu poate satis­face dorinţa de viaţă ulterioară care dăinuie neclintită în inima lui.

Dacă orice imaginaţie amuţeşte în faţa morţii, Biserica însă instruită de revelaţia divină, afirmă că omul a fost creat de Dumnezeu pentru un scop fericit dincolo de limitele mizeriei pământeşti. Mai mult, credinţa creş­tină ne învaţă că moartea trupească, de care omul ar fi fost scutit dacă nu ar fi păcătuit, va fi învinsă atunci când mântuirea, pierdută din vina lui, îi va fi redată de atotputernicul şi milostivul Mântuitor. Căci Dumnezeu l-a chemat şi îl cheamă pe om să se ataşeze de el cu toată fiinţa, într-o comuniune veşnică de viaţă dumnezeiască nepieritoare. Această victorie a dobândit-o Cristos învi­ind din morţi, eliberându-l pe om de moarte prin moartea sa. Aşadar, oricărui om care reflectează, credinţa, oferită cu argumente solide, îi dă un răspuns la neliniştea lui în privinţa soartei viitoare; în acelaşi timp, îi dă posibili­tatea să comunice în Cristos cu cei dragi care au fost răpiţi de moarte, oferindu-i speranţa că ei au aflat deja la Dumnezeu adevărata viaţă.

Desigur, pentru creştin este o necesitate şi o datorie presantă să lupte împotriva răului cu preţul multor încer­cări şi să îndure moartea; însă, asociat la misterul pascal şi făcut asemenea lui Cristos întru moarte, întărit de spe­ranţă, va merge spre înviere.

Acest lucru este valabil nu numai pentru creştini, ci şi pentru toţi oamenii de bunăvoinţă, în a căror inimă harul lucrează în mod invizibil. Într-adevăr, de vreme ce Cristos a murit pentru toţi, iar chemarea ultimă a omului este în mod efectiv una, şi anume divină, trebuie să susţinem că Duhul Sfânt oferă tuturor posibilitatea ca, într-un mod cunoscut de Dumnezeu, să fie asociaţi acestui mister pascal.

Atât de mare şi de minunat este misterul omului, care străluceşte, prin revelaţia creştină, celor ce cred. Prin Cristos şi în Cristos se luminează enigma durerii şi a morţii, care, în afara evangheliei lui, ne striveşte. Cristos a înviat, nimicind moartea prin moartea sa, şi ne-a dăruit viaţa pentru ca noi, fii în Fiul, să strigăm în Duhul Sfânt: Abba, Tată! (Rom 8,15).