en-USro-RO

Inregistrare | Login
22 ianuarie 2017

Calendarul zilei

Duminică, 22 ianuarie 2017

Sfintii zilei
Sf. Vincenţiu, diacon m.; Fer. Laura, m.
Liturghierul Roman
† DUMINICA a 3-a de peste an
Liturghie proprie, Gloria, Credo, prefaţă duminicală
verde, III
Lectionar
Is 8,23b-9,3: Poporul care umbla în întuneric a văzut o lumină mare.
Ps 26: Domnul este lumina şi mântuirea mea.
1Cor 1,10-13.17: Să fiţi toţi în armonie şi să nu fie între voi dezordini.
Mt 4,12-23 (Mt 4,12-17): A venit şi s-a stabilit la Cafarnaum, ca să se împlinească ceea ce a fost spus prin profetul Isaia. 

 

Sfânta Maică Biserică socoteşte de datoria ei să celebreze printr-o comemorare sacră, în anumite zile din cursul anului, opera mântuitoare a Mirelui său divin. În fiecare săptămână, în ziua pe care a numit-o duminică, ea sărbătoreşte Învierea Domnului, pe care, o dată pe an, o celebrează împreună cu fericita lui pătimire, prin marea solemnitate a Paştelui.

Pe lângă aceasta, ea desfăşoară în ciclul anual, întregul mister al lui Cristos, de la întrupare şi naştere până la Înălţare, la ziua Rusaliilor şi până la aşteptarea fericitei speranţe şi a venirii Domnului.

Celebrând astfel misterele răscumpărării, ea deschide credincioşilor comorile virtuţilor şi meritelor Domnului său, actualizându-le într-un fel în tot decursul timpului, pentru ca astfel credincioşii să vină în contact cu ele şi să se umple de harul mântuirii.

(Conciliul al II-lea din Vatican, Constituţia despre liturgie Sacrosanctum Concilium 102).

Duminică, 22 ianuarie 2017
Quo vadis, Domine?

    O veche tradiţie povesteşte că, în timpul persecuţiei lui Nero, Petru, la insistenţele comunităţii creştine, plecă din Roma în căutarea unui loc sigur. Pe cale îi apăru Isus. Petru, văzându-l, îl întrebă:
    – Quo vadis, Domine? (Încotro mergi, Doamne?)
    – Merg la Roma, ca să fiu răstignit din nou pentru tine.
    Auzind aceste cuvinte, Petru s-a întors în cetate, unde avea să moară ca martir.

    Ceea ce nu este legendă este faptul că Isus, efectiv, a murit pentru mine.
    El ne-a spus: „Nimeni nu are o dragoste mai mare decât aceasta: ca cineva să-şi dea viaţa pentru prietenii săi” (In 15,13). Să ne fie cu iertare, Doamne, dar este loc de o dragoste mai mare: a-ţi da viaţa pentru duşmani, pentru cei care te ofensează. Aceasta ai făcut-o tu.
    Dragostea lui Dumnezeu ne surprinde, ne zăpăceşte şi nu ne vine să-l credem. Dacă m-aş dumiri, dacă mi aş da seama cu totul de cât de mult mă iubeşte Dumnezeu, cred că aş înnebuni.
    A savura această iubire a lui Dumnezeu este cel mai copios izvor de fericire. A o înţelege pe deplin este rezervat pentru cer, un cer care, chiar dacă în mod imperfect, poate fi pregustat deja aici, pe pământ.

 

Text preluat din volumul:Rugăciune cu… câteva picături zilnice de umor