|
DUMINICA A VI-A DE PESTE AN
Ant. la intrare
Fii pentru mine, Doamne, o stâncă ocrotitoare,
o cetate întărită, ca să mă mântuieşti!
Căci tu eşti stânca mea, cetatea mea,
pentru numele tău, mă vei călăuzi şi mă vei hrăni. Cf. Ps 30,3-4
RUGĂCIUNEA ZILEI
Dumnezeule,
tu ne-ai spus că-ţi faci lăcaş în inimile drepte şi curate:
dă-ne fericirea să trăim pururi în harul tău,
astfel încât să binevoieşti a locui în noi.
Prin Domnul nostru Isus Cristos.
ASUPRA DARURILOR
Te rugăm, Doamne,
ca aceste daruri sfinte să ne purifice şi să ne reînnoiască,
şi celor care împlinesc voinţa ta să le dobândească răsplata veşnică.
Prin Cristos, Domnul nostru.
Ant. la Împărtăşanie
Au mâncat şi s-au săturat pe deplin,
Domnul le-a împlinit dorinţa;
aşteptarea nu le-a fost înşelată. Cf. Ps 77,29-30
sau:
Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea,
încât 1-a dat pe Fiul său, unul născut,
ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. In 3,16
DUPĂ ÎMPĂRTĂŞANIE
Tu ne-ai îndestulat, Doamne,
la ospăţul ceresc: dă-ne, te rugăm, harul
de a înseta pururi după izvorul vieţii adevărate.
Prin Cristos, Domnul nostru.
|
|
LECTURA I
Puneţi cuvântul în practică, nu vă mulţumiţi numai să-l ascultaţi.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Iacob 1,19-27
Fraţilor preaiubiţi, 19 fiecare om trebuie să fie totdeauna gata să asculte, cumpătat la vorbă şi încet la mânie, 20 căci la mânie omul nu săvârşeşte ceea ce este drept înaintea lui Dumnezeu. 21 De aceea să vă păziţi de orice murdărie şi de orice răutate, ca să primiţi cu umilinţă cuvântul lui Dumnezeu semănat în voi, care are puterea să vă mântuiască. 22 Puneţi cuvântul în practică, nu vă mulţumiţi numai să-l ascultaţi: 23 căci altfel vă înşelaţi pe voi înşivă. A asculta cuvântul fără a-l pune în practică înseamnă a te asemăna cu un om care se priveşte într-o oglindă: 24 se priveşte, pleacă şi a şi uitat cum arăta. 25 Dimpotrivă, omul care se adânceşte în legea desăvârşită a libertăţii, cel care nu o ascultă ca să o uite, ci ca să o pună în practică în faptele sale, fericit este el dacă va face astfel. 26 Dacă cineva se crede un om evlavios, atunci când nu ştie să-şi ţină limba în frâu, se înalţă pe sine însuşi şi evlavia lui este fără nici o valoare. 27 În faţa lui Dumnezeu, Tatăl nostru, evlavia adevărată, căreia nu i se poate reproşa nimic, este aceasta: a-i ajuta pe cei orfani şi pe văduve în necazurile lor şi a se păzi curat în mijlocul lumii.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL Ps 14,2-3a.3bc-4ab.5 (R.: 1b)
R.: Cel drept se bucură în Domnul.
2 Cel care duce o viaţă curată
săvârşeşte ceea ce este drept,
el spune adevărul din inima sa
3a şi nu cleveteşte cu limba lui. R.
3bc El nu face rău semenului său,
nici nu aruncă ocară asupra aproapelui.
4ab Pe cel rău îl socoteşte vrednic de dispreţ,
dar îl cinsteşte pe cel care se teme de Domnul. R.
5 Nu-şi împrumută banii pentru dobândă
şi nu ia mită împotriva celui nevinovat.
Cel care se poartă astfel
nu se clatină niciodată! R.
ALELUIA cf. Ef 1,17-18
(Aleluia) Tatăl Domnului nostru Isus Cristos să pătrundă inimile noastre cu lumina sa, ca să putem înţelege speranţa pe care ne-o dă chemarea noastră. (Aleluia)
EVANGHELIA
Orbul a fost vindecat şi distingea totul cu claritate.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 8,22-26
În acel timp, 22 Isus şi ucenicii săi au venit la Betsaida. Acolo i-au adus un orb şi l-au rugat să-l atingă. 23 Isus l-a luat pe orb de mână, l-a condus afară din sat, i-a uns ochii cu salivă, a pus mâinile peste el şi l-a întrebat: „Vezi ceva?” 24 Deschizându-şi ochii, omul a spus: „Îi văd pe oameni, ca pe nişte copaci care merg”. 25 Apoi Isus a pus din nou mâinile pe ochii lui şi acesta a început să vadă normal; era vindecat şi distingea totul cu claritate. 26 Isus l-a trimis acasă, spunându-i: „Du-te, dar să nu intri în sat”.
Cuvântul Domnului
|
|
Iac 1,19-27; Ps 114; Mc 8,22-26
Relatarea lui Marcu este foarte concretă, şi noi vedem miracolul împlinindu-se puţin câte puţin, asistăm la gesturile lui Isus şi toate acestea ni se par puţin ciudate, deoarece suntem mai obişnuiţi să-l vedem pe Isus care face minuni cu un singur cuvânt, nu în etape, cum se întâmplă aici. Isus pune salivă pe ochii orbului, impune mâinile şi îl întreabă: „Vezi ceva?” Omul începe să vadă şi spune ceea ce vede: „Văd oameni ca şi copacii care merg”. Şi Isus o ia de la capăt: „A pus din nou mâinile pe ochii lui şi acesta a început să vadă normal; era vindecat şi distingea totul cu claritate”.
Pentru ce sfântul Marcu relatează această minune? Evident, pentru că este o dovadă a puterii şi bunătăţii Domnului. Însă, dacă analizăm evanghelia, ne dăm seama că Marcu a pus minunile vindecării orbilor în momente speciale: o vindecare are loc imediat înainte de episodul din Cezareea lui Filip, unde Isus cere discipolilor săi să spună cine este el; altă vindecare are loc la sfârşitul drumului spre Ierusalim, înainte de marele mister al pătimirii. În acest fel, Marcu vrea să ne facă să înţelegem că pentru a avea lumina este necesară o intervenţie a lui Isus: Isus nu poate fi cunoscut dacă nu am fost atinşi de el, dacă nu am fost în contact cu el; nu se poate intra în misterul pătimirii sale fără un har special de lumină din partea sa.
În special în relatarea de astăzi, evanghelistul ne învaţă că este necesar un contact cu umanitatea lui Isus. El nu a venit ca un dumnezeu străin de lumea noastră, ci s-a adaptat la condiţiile noastre, a luat trup omenesc şi s-a slujit de acest trup pentru a împlini lucrarea lui Dumnezeu: foloseşte salivă, impune mâinileY
Şi această minune are loc în etape, pentru că darul lui Dumnezeu se revelează oamenilor în mod progresiv, şi doar prin intermediul unui progresiv contact cu Domnul Isus se poate avansa încetul cu încetul spre lumină.
E ca şi cum Marcu ar vrea să ne spună că pentru a fi luminaţi, trebuie să căutăm contactul cu Isus şi să acceptăm că iluminarea noastră se realizează în etape. Acestea fiind spuse, este interesant de văzut în prima lectură cum trebuie să ne slujim de lumină. Sfântul Iacob foloseşte comparaţia oglinzii, care la prima vedere nu e uşor de interpretat, dar cred că înţeleg ceea ce el vrea să ne spună aici. Când o persoană se priveşte în oglindă o face nu doar pentru a se contempla, ci pentru a se pune în ordine. Apostolul spune că nu are sens să te uiţi în oglindă şi apoi să mergi fără să fi schimbat ceva: „Un om care se priveşte în oglindă se priveşte, pleacă şi a şi uitat cum arăta”. Poate avea vreo pată, poate era murdar: se priveşte, pleacă şi nimic nu s-a schimbat.
Cu această comparaţie, sfântul Iacob vrea să ne spună: Iată ceea ce trebuie să faceţi cu credinţa, cu cuvântul lui Dumnezeu, cu lumina pe care Domnul v-o dă. Această lumină este ca o oglindă în care puteţi să vă vedeţi cum sunteţi. Când citesc un pasaj din evanghelie, acesta este pentru mine ca o oglindă care, dacă o privesc cu atenţie, mă arată aşa cum sunt. Dacă citesc în Evanghelia după Matei: „Iubiţi pe duşmanii voştri, faceţi bine celor care vă urăsc” şi eu sunt în conflict cu o persoană, aceasta este pentru mine o oglindă: în această situaţie, eu sunt conform cu cuvântul lui Dumnezeu sau m-am îndepărtat complet de el? Primul pas: constatarea a ceea ce suntem. Dar vine şi un al doilea pas: oglinda este un sfetnic care ne spune ceea ce nu merge, ce trebuie ajustat, ce trebuie schimbat.
Aceasta spune sfântul Iacob. Nu e vorba numai de a asculta cuvântul fără a-l pune în practică, ci de a fixa privirea asupra legii perfecte, legea libertăţii, şi să rămânem fideli, să schimbăm adică ceea ce cuvântul a arătat ca fiind diform în noi. Altfel, viaţa noastră rămâne cum este. Lumina a luminat pentru un moment situaţia, dar totul rămâne aşa cum a fost.
Lumina este darul lui Dumnezeu şi, prin acest dar, noi reuşim să colaborăm cu harul care ne obligă să ne schimbăm.
Desigur, este important să alegem „oglinda” cea bună. Dacă ne privim în înclinaţiile noastre naturale, în dorinţele noastre, aceasta este o oglindă deformantă. Dar dacă oglinda este cuvântul lui Dumnezeu, el ne obligă să ne corectăm perspectivele noastre, să rectificăm gândurile spre a ne deschide pentru acelea ale lui Dumnezeu.
Să-i mulţumim Domnului şi să-i cerem harul de a şti să ne servim de oglindă B cuvântul lui Dumnezeu B cu umilinţă, cu sinceritate, cu mare încredere, pentru că ea este legea libertăţii pe care el ne-o dă din iubire ca să putem creşte în iubire.
|