en-USro-RO

| Login
16 decembrie 2018

Calendarul zilei

Duminică, 16 decembrie 2018

Sfintii zilei
Ss. Adelaida, împ.; Aggeu, profet
Liturghierul Roman
† DUMINICA a 3-a din Advent
Liturghie proprie, Credo, prefațã pentru Advent I
violet, III
Lectionar
Sof 3,14-18: Domnul se va veseli pentru tine cu cântare de bucurie.
Ps Is 12,2-6: Cântați cu bucurie și veselie cãci mare și sfânt este Domnul.
Fil 4,4-7: Domnul este aproape.
Lc 3,10-18: Și noi, ce trebuie sã facem?


 

Sfintii zilei

Fer. Alexia Le Clerc, călug.

 Liturghierul Roman

Miercuri

Ant. la intrare
Poporul care umbla în întuneric
a văzut o lumină mare;
celor care locuiau în umbra morţii
li s-a arătat o lumină.
Is 9,2

RUGĂCIUNEA ZILEI
Înainte de sărbătoarea Epifaniei:
Atotputernice Dumnezeule,
s-a arătat Fiul tău,
lumina cea nouă spre mântuirea lumii.
Dă-ne, te rugăm, harul,
ca această lumină să strălucească în inimile noastre,
reînnoindu-ne viaţa din zi în zi.
Prin Domnul nostru Isus Cristos.

După sărbătoarea Epifaniei:
Dumnezeule, lumina neamurilor,
fă ca toate popoarele
să se bucure de pace netulburată
şi revarsă în inimile noastre strălucirea luminii
pe care au întrezărit-o părinţii noştri.
Prin Domnul nostru Isus Cristos.

ASUPRA DARURILOR
Dumnezeule,
izvorul adevăratei evlavii şi al păcii,
dă-ne, te rugăm, harul
să aducem prin această jertfă
cinstea cuvenită maiestăţii tale
şi, prin participarea la sfintele taine,
să fim tot mai uniţi în credinţă şi iubire.
Prin Cristos, Domnul nostru.

O prefaţă pentru Naşterea Domnului, pag. 554-556(t).1368-1378(c), înainte de sărbătoarea Epifaniei. Prefaţa pentru Epifania Domnului, pag. 557(t).188 sau 1380-1382(c), sau o prefaţă pentru Naşterea Domnului, pag. 554-556(t).1368-1378(c), după sărbătoarea Epifaniei.

Ant. la Împărtăşanie
Viaţa s-a arătat;
viaţa care era la Tatăl, ni s-a arătat nouă.
1In 1,2

DUPĂ ÎMPĂRTĂŞANIE
Doamne,
poporul tău este călăuzit în drumul său
de feluritele ajutoare ale Providenţei tale;
dăruieşte-ni-le cu bunătate şi acum, şi în viitor,
pentru ca, bucurându-ne de bunurile trecătoare
de care avem nevoie,
să căutăm cu mai multă încredere bunurile veşnice.
Prin Cristos, Domnul nostru.

Lectionar

După ce s a descoperit în mod miraculos mulţimilor, Isus revelează natura sa divină discipolilor în valurile agitate de vântul puternic. Numai când Isus urcă în barcă vântul se opreşte. Prezenţa lui Dumnezeu în suflet opreşte orice teamă şi face să fie depăşite problemele care adesea ne tulbură.

LECTURA I

Dacă ne iubim unul pe altul, Dumnezeu rămâne în noi.

Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Ioan 4,11-18

11 Preaiubiţilor, dacă Dumnezeu astfel ne-a iubit pe noi, şi noi suntem datori să ne iubim unul pe altul. 12 Pe Dumnezeu nimeni nu l-a văzut vreodată, dar, dacă ne iubim unul pe altul, Dumnezeu rămâne în noi şi dragostea lui în noi este desăvârşită. 13 Noi cunoaştem că rămânem în el şi el în noi, prin faptul că ne-a dat din Duhul său. 14 Noi am văzut şi mărturisim că Tatăl l-a trimis pe Fiul ca mântuitor al lumii. 15 Cine mărturiseşte că Isus este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu rămâne în el şi el în Dumnezeu. 16 Noi am cunoscut iubirea, pe care Dumnezeu o are faţă de noi şi am crezut într-însa. Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne în el. 17 Prin aceasta se desăvârşeşte în noi iubirea, ca să putem fi încrezători în ziua judecăţii; fiindcă, aşa cum este Cristos, la fel suntem şi noi în lumea aceasta. 18 În iubire nu este frică, pentru că iubirea desăvârşită izgoneşte frica, deoarece frica presupune pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.

Cuvântul Domnului

 

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 71,1b-2.10-11.12-13 (R.: cf. 11)

R.: Doamne, te vor adora toate neamurile pământului.

1b Dumnezeule, dăruieşte împăratului puterile tale

şi înzestrează cu sfinţenia ta pe fiul împăratului,

2 şi el va judeca pe poporul tău cu dreptate

şi pe săracii tăi cu nepărtinire. R.

 

10 Regii din Tars şi ai insulelor vor oferi daruri,

regii arabi şi din Seba vor aduce prinosuri.

11 Toţi împăraţii se vor închina înaintea lui,

toate popoarele îi vor sluji. R.

 

12 Domnul va ajuta pe săracul care strigă

şi pe nenorocitul care cere ajutor.

13 Va avea milă de cel slab şi lipsit

şi va uşura viaţa săracilor. R.

 

VERS LA EVANGHELIE cf. 1Tim 3,16

(Aleluia) Mărire ţie, Cristoase, propovăduit neamurilor;

mărire ţie, Cristoase, venit în lume. (Aleluia)

 

EVANGHELIA

L-au văzut umblând pe mare.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 6,45-52

45 După înmulţirea pâinilor, Isus i-a făcut pe ucenici să intre în luntre şi să treacă înaintea lui pe celălalt ţărm, spre Betsaida. În acest timp el avea să dea drumul mulţimii. 46 După ce le-a dat drumul, s-a urcat pe munte, ca să se roage. 47 Când s-a înserat, luntrea era în mijlocul mării, iar el era singur pe ţărm. 48 Văzându-i cum se chinuiau vâslind, – căci vântul le era împotrivă – spre ziuă a venit la ei mergând pe mare şi voia să treacă pe lângă ei. 49 Când l-au văzut, mergând pe mare, li s-a părut că este o nălucă şi au început să strige de spaimă, căci toţi îl văzuseră şi erau îngroziţi. 50 Dar îndată, Isus le-a vorbit: „Curaj! Eu sunt; nu vă temeţi!” 51 S-a suit la ei în luntre şi vântul s-a potolit. Erau peste măsură de uluiţi, 52 căci nu pricepuseră nimic din minunea înmulţirii pâinilor; inima le era împietrită.

Cuvântul Domnului

 Meditatia zilei

1In 4,11-18; Ps 71; Mc 6,45-52

Există un mod foarte natural de a sărbători Crăciunul şi de a ne bucura că Isus s-a făcut om, rămânând la un nivel foarte uman: suntem mulţumiţi să fim împreună, să avem motive de bucurie, să primim daruri de la Dumnezeu, dar întotdeauna la acest nivel. Este ceea ce li s-a întâmplat apostolilor la înmulţirea pâinilor. Situaţia era dificilă, Isus a intervenit în mod miraculos: au încercat o bucurie umană, au avut o siguranţă pentru viitor. Dar Isus nu vrea ca ei să rămână pe un plan uman şi, pentru acest motiv, el li se arată într-o manieră care îi tulbură şi îi lasă stupefiaţi. E un mod divin de a se manifesta: „A venit la ei mergând pe mare”.

De data aceasta, apostolii sunt în încurcătură în faţa unui mod de manifestare care nu mai era uman, ei sunt obligaţi să iasă din ideile lor simple şi acest lucru îi îngrozeşte. Atunci Isus le adresează aceste cuvinte: „Curaj! Eu sunt; nu vă temeţi!” şi le redă încrederea. Dar îi cheamă să o considere la alt nivel; nu se mai pot gândi la el ca la un simplu om care îi scoate din situaţii dificile, aşa cum la nivel uman îi conduce acolo unde este armonie şi pace. De acum înainte, sunt chemaţi să meargă după el ca după Mântuitorul care îi conduce spre lucruri mai înalte. „Ei nu pricepuseră nimic din minunea înmulţirii pâinilor B spune sfântul Marcu B pentru că inima le era împietrită”, adică spiritul lor era blocat. Isus va trebui, prezentându-le de mai multe ori misterul pătimirii sale, să aprofundeze credinţa lor, pentru ca ei să fie cu adevărat disponibili la chemarea sa, ca să facă din ei apostoli şi discipoli.

Dacă, după această evanghelie, recitim lectura din Scrisoarea întâi a lui Ioan, putem să facem o aplicaţie asemănătoare. Când ascultăm că trebuie să ne iubim unii pe alţii, există un mod foarte uman de a înţelege acest lucru. Într-adevăr, această poruncă este una pe care chiar şi persoanele mai puţin creştine o acceptă cu mare uşurinţă, şi toţi sunt de acord spunând că, dacă toţi ne-am iubi reciproc, lumea ar fi cu adevărat plină de armonie, nu ar mai fi nefericire, nu ar mai fi sărăcie, nu ar mai exista conflicte, nu ar mai exista războaieY Ar fi soluţia la toate: să ne vrem binele unii altora! Să ne iubim!

Dacă această poruncă este privită în acest mod, se ajunge la un fel de utopie umană. În planul principiilor, oamenii sunt capabili să se iubească. E suficient ca ei să-şi dorească binele. Adeseori, şi noi ne considerăm capabili de a iubi, ca şi cum în noi ar fi însuşi izvorul iubirii.

Dar Scrisoarea întâi a lui Ioan ne obligă să mergem mai în profunzime: iubirea despre care vorbeşte el e fondată pe credinţă, e o iubire care recunoaşte că îşi are izvorul nu în om, ci în Dumnezeu. E o iubire care provine dintr-un raport cu Dumnezeu, dincolo de raportul pe care îl avem cu oamenii. Am citit: „Dacă ne iubim unii pe alţii, Dumnezeu rămâne în noi” şi, de asemenea, „Cine mărturiseşte că Isus este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu rămâne în el şi el în Dumnezeu”. E uşor să uneşti aceste două afirmaţii dacă se înţelege că iubirea la care suntem chemaţi este întemeiată pe credinţă, că e o iubire primită prin credinţa în Isus, Fiul lui Dumnezeu.

Nu este vorba, deci, de o iubire pur umană, care corespunde capacităţilor noastre; e vorba, în schimb, de a primi în noi iubirea lui Dumnezeu. Şi noi putem să o primim numai în credinţa în Isus Cristos. E inima lui Isus care are adevărata iubire şi, cu adeziunea de credinţă în iubirea lui Isus Cristos, noi devenim capabili de a răspândi această iubire, de a trăi această iubire a lui Cristos faţă de alţii.

Să-i cerem Domnului să ne dăruiască viaţa sa divină, să ne ferească de iluzia de a crede că armonia umană poate fi posibilă fără adeziunea, fără contactul cu Dumnezeu. Să-i cerem harul de a ierta întotdeauna, de a depăşi conflictele şi dificultăţile prin iubirea sa, de a avea bucuria darului Duhului Sfânt, care este semnul adevăratei iubiri.