en-USro-RO

| Login
13 decembrie 2018

Calendarul zilei

Joi, 13 decembrie 2018

Sfintii zilei
Ss. Lucia, fc. m. **; Otilia, cãlug.
Liturghierul Roman
Sf. Lucia, fc. m. **
Liturghie proprie, prefațã pentru Advent I sau pentru sfinți
roșu, P
Lectionar
2Cor 10,17-11,2: V-am logodit ca pe o fecioarã neprihãnitã cu un singur mire, Cristos 
Ps 30: În mâinile tale, Doamne, îmi încredințez duhul
Mt 25,1-13: Iatã mirele! Ieșiți-i în întâmpinare!
Meditatia zilei
Joi din sãptãmâna a 2-a din Advent

 

Sfintii zilei

Sf. Marcel I, pp.

 Liturghierul Roman

SĂPTĂMÂNA I DE PESTE AN

Prima duminică de peste an este înlocuită de sărbătoarea Botezului Domnului, pag. 202.

Ant. la intrare
Am văzut un om şezând pe tronul cel preaînalt:
mulţimea îngerilor îl adoră, cântând într-un glas:
„Iată-l pe acela a cărui stăpânire dăinuie în veac!”

RUGĂCIUNEA ZILEI
T

e rugăm, Doamne,
să răspunzi cu bunătate cerească
la cererile poporului care te imploră,
ca să înţeleagă ceea ce trebuie să facă
şi să aibă puterea de a şi înfăptui.
Prin Domnul nostru Isus Cristos. ASUPRA DARURILOR
T

e rugăm, Doamne, primeşte cu bunăvoinţă
darurile pe care ţi le aduce poporul tău:
sfinţeşte-ne prin ele întreaga viaţă
şi ascultă-ne rugăciunea pe care ţi-o înălţăm cu evlavie.
Prin Cristos, Domnul nostru.

Ant. la Împărtăşanie
Doamne, la tine este izvorul vieţii
şi în lumina ta vom vedea lumina. Ps 35,10

 

 

sau:
Eu am venit ca să aibă viaţă,
şi să o aibă din belşug.
In 10,10

T

 

 

DUPĂ ÎMPĂRTĂŞANIE
Te rugăm cu umilinţă, Dumnezeule atotputernic,
să ne dai harul
ca, reînnoiţi prin tainele tale,
să te slujim precum se cuvine printr-o viaţă plăcută ţie.
Prin Cristos, Domnul nostru.

Lectionar

Este a doua parte a “zilei de la Cafarnaum”. Oraşul este prezentat ca un centru al misiunii. O misiune ce constă în a învăţa, a vindeca şi a alunga diavolii. Marcu este preocupat să dea mărturie despre toate cuvintele şi faptele lui Isus. În definitiv, vestea cea bună nu se opreşte, evanghelia nu este o doctrină care trebuie învăţată, ci este un drum care trebuie parcurs.

LECTURA I

El trebuia să devină asemănător în toate cu fraţii săi, ca să fie îndurător.

Citire din Scrisoarea către Evrei 2,14-18

Fraţilor, 14 deoarece oamenii au toţi o natură de carne şi sânge, Isus a voit să fie şi el părtaş la această natură omenească: astfel prin moartea lui, el a putut să-l reducă la neputinţă pe acela care avea puterea asupra morţii, adică pe diavol; 15 şi i-a eliberat pe aceia pe care frica de moarte îi făcea să ducă o viaţă de sclav. 16 Căci cei cărora el le-a venit în ajutor nu sunt îngerii, ci fiii lui Abraham. 17 De aceea, el trebuia să devină asemănător în toate cu fraţii săi, pentru ca, în relaţiile lor cu Dumnezeu, el să fie mare preot, îndurător şi fidel, capabil să ispăşească păcatele poporului. 18 Dat fiind faptul că el însuşi a fost pus la încercare, şi a suferit până la sfârşit, poate să vină în ajutorul acelora care se află în încercare.

Cuvântul Domnului

 

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 104,1-2.3-4.6-7.8-9 (R.: 8a)

R.: Domnul rămâne credincios legământului său.

1 Lăudaţi-l pe Domnul, preamăriţi numele lui!

Faceţi cunoscute printre popoare faptele sale minunate!

2 Cântaţi, cântaţi în cinstea lui!

Vorbiţi despre toate minunile sale! R.

 

3 Lăudaţi-vă cu numele lui cel sfânt!

Să se bucure inima celor care îl caută pe Domnul!

4 Alergaţi la Domnul şi la ajutorul lui,

căutaţi întotdeauna faţa lui! R.

 

6 Voi, urmaşii lui Abraham, slujitorul Domnului,

voi, copiii lui Iacob, alesul Domnului,

7 Domnul este Dumnezeul nostru;

hotărârile lui sunt lege pentru tot pământul. R.

 

8 El îşi aduce aminte totdeauna de legământul său,

de făgăduinţele făcute pentru o mie de generaţii,

9 de legământul pe care l-a încheiat cu Abraham şi de jurământul făcut lui Isaac. R.

 

ALELUIA In 10,27

(Aleluia) Oile mele ascultă glasul meu, spune Domnul; eu le cunosc pe ele şi ele mă urmează. (Aleluia)

 

EVANGHELIA

El a vindecat tot felul de bolnavi.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 1,29-39

În acel timp, 29 ieşind Isus din sinagogă, a intrat în casa lui Simon şi Andrei împreună cu Iacob şi Ioan. 30 Soacra lui Simon zăcea în pat, cuprinsă de febră. Îndată ce a ajuns, i-au vorbit despre bolnavă. 31 Isus s-a apropiat de ea, a prins-o de mână şi a ridicat-o; numaidecât a lăsat-o febra şi ea a început să-i servească. 32 Seara, după asfinţitul soarelui, au adus la el pe toţi bolnavii şi pe cei stăpâniţi de duhuri rele. 33 Toată cetatea s-a adunat în faţa porţii. 34 El a vindecat tot felul de bolnavi şi a alungat mulţi diavoli. Pe diavoli îi oprea să vorbească, pentru că ştiau cine este el. 35 Dimineaţa următoare, pe când era încă întuneric, Isus s-a sculat şi s-a dus într-un loc retras, ca să se roage. 36 Simon şi ceilalţi care erau cu el s-au dus să-l caute. 37 Când l-au găsit, i-au spus: „Toţi te caută”. 38 El le-a răspuns: „Să plecăm în altă parte prin satele vecine: vreau să predic şi acolo, căci pentru aceasta am venit”. 39 A cutreierat deci toată Galileea, predicând prin sinagogile lor şi alungându-i pe diavoli.

Cuvântul Domnului

 Meditatia zilei

MIERCURI, Anul I

Evr 2,14-18; Ps 104; Mc 1,29-39

 

Această evanghelie pune în evidenţă două dimensiuni ale vieţii pământeşti a lui Isus şi foarte strânsa lor legătură. Dimensiunea care apare cu claritate încă de la început este milostivirea sa. Isus se apropie de toată mizeria umană şi milostivirea sa constă tocmai în aceasta: a fi aproape de toate suferinţele şi a aduce remedii pentru ele. Remediul, înainte de toate, al compasiunii, al interesării. Isus acordă mult spaţiu din timpul său bolnavilor: „Seara, după asfinţitul soarelui, au adus la el toţi bolnavii şi pe cei stăpâniţi de duhuri rele. Toată cetatea s-a adunat în faţa porţii”. El îi ia de mână pe cei bolnavi: prin trupul său el comunică puterea de vindecare a lui Dumnezeu.

Dar noi vedem, de asemenea, că Isus, în dimineaţa următoare, pe când era încă întuneric, s-a ridicat şi s-a dus într-un loc retras, departe, deci, de oameni, pentru a se ruga: este cealaltă dimensiune a existenţei sale umane, căutarea Tatălui. El trebuie să fie în lucrurile Tatălui său, trebuie să fie unit cu Dumnezeu şi pentru aceasta se roagă îndelung.

Dar această dorinţă de a se uni cu Dumnezeu nu-l împiedică să se dăruiască altora; ba chiar, atunci când este căutat, Isus nu răspunde: „Trebuie să folosesc timpul pentru a mă ruga”, ci: „Să plecăm în altă parte prin satele vecine: vreau să predic şi acolo, căci pentru aceasta am venit!” Rugăciunea îi dă maximum de elan în ceea ce priveşte mila şi bunătatea, el căutând în inima Tatălui izvorul iubirii pe care trebuie să o transmită oamenilor.

Cele două dimensiuni se regăsesc în două adjective pe care Scrisoarea către Evrei le aplică lui Isus „marele preot milostiv şi demn de încredere în lucrurile care îl privesc pe Dumnezeu”. Demn de încredere prin raportul unic existent între el şi Dumnezeu; milostiv faţă de oameni şi, în special, faţă de păcătoşi, pentru că a venit să aducă iertarea, a venit să ridice păcatele, să le dea oamenilor biruinţă în încercări, el, care, „dat fiind faptul că a fost pus la încercare, şi a suferit până la sfârşit, poate să vină în ajutorul acelora care se află în încercare”. Întreaga viaţă pământească a lui Isus nu are alt scop, conform Scrisorii către Evrei, decât acela de a conduce la perfecţiune deschiderea faţă de alţii, milostivirea şi unirea cu Dumnezeu care îl face vrednic de încredere”.

Scrisoarea către Evrei ne prezintă aici o nouă concepţie despre preoţie. În Vechiul Testament nu se punea accentul pe milă, ci pe separare: preotul era separat de oameni pentru a fi de partea lui Dumnezeu. Multe episoade din Vechiul Testament ne arată că marele preot trebuia să fie nemilos, să se separe inexorabil, radical, de păcat şi de păcătoşi. În schimb, Isus nu s-a situat deasupra noastră, ci la nivelul nostru, a luat natura noastră de carne şi de sânge, şi nu numai, ci şi suferinţele noastre, încercările noastre, până şi moartea noastră, pentru a putea să ne ajute aşa cum suntem. El are mila din unirea sa cu Dumnezeu, izvorul milostivirii, şi din contactul cu noi. Aceasta este marea revelaţie a întrupării. Vechiul Testament vorbea deja despre milostivirea lui Dumnezeu, dar întruparea lui Isus demonstrează că Dumnezeu a voit să se folosească de natura umană pentru a dovedi cea mai mare compasiune: lui Isus i s-a făcut milă, a plâns, s-a întristat, a suferit pentru a putea cu adevărat să împartă durerea cu noi.

Acesta este pentru noi un motiv important de încurajare şi de recunoştinţă; ştim că Domnul este mereu alături de noi, că orice suferinţă, dificultate, încercare nu mai este un obstacol între noi şi el, ba chiar este un mijloc de unire. De aceea, trebuie să privim toate lucrurile din viaţa noastră care ne par negative nu ca pe un obstacol, ci ca pe un mijloc pentru a întări unirea noastră cu Dumnezeu şi a lărgi deschiderea faţă de alţii. E un mare dar de lumină să putem înţelege că dificultăţile care foarte uşor ne descurajează pot, dimpotrivă, să întărească încrederea noastră, pentru că sunt însoţite de un har al unirii particulare cu glorioasa pătimire a lui Cristos şi, în acelaşi timp, ne fac în mod concret solidari cu toţi cei aflaţi în suferinţă. Pe de altă parte, cele două aspecte sunt inseparabile, pentru că tocmai unindu-ne cu suferinţele lui Isus, noi putem să fim de ajutor celor care suferă şi, solidari cu cei care se află în durere, ne putem uni cu Cristos care a voit să sufere cu toţi cei suferinzi şi cu păcătoşii.

Albert Vanhoye, Pâinea zilnică a cuvântului. Comentariu la lecturile feriale ale Liturghiei, ciclul I şi II, Sapientia, Iaşi 2003.