en-USro-RO

| Login
23 aprilie 2018

Calendarul zilei

Luni, 23 aprilie 2018

Sfintii zilei
Ss. Gheorghe, m. *; Adalbert, ep. m. *
Liturghierul Roman
Luni din sãptãmâna a 4-a a Paștelui
Liturghie proprie, prefațã pentru Paști (II, III, IV sau V)
alb (roșu), IV, PP
Lectionar
Fap 11,1-18: Deci Dumnezeu le-a dat și pãgânilor convertirea spre viațã.
Ps 41 și 42: Sufletul meu e însetat de tine, Doamne, Dumnezeu meu. (sau Aleluia.)
In 10,1-10 (10,11-18): Eu sunt poarta oilor.
Meditatia zilei
Luni din sãptãmâna a 4-a a Paștelui

 

Sfintii zilei

Sf. Anton, abate **

 Liturghierul Roman

17 ianuarie

Sf. Anton, abate **

Ant. la intrare
Cel drept va înflori ca un palmier, va creşte ca un cedru dinLiban,
plantat în casa Domnului, în curţile Dumnezeului nostru. Cf. Ps 91,13-14


RUGĂCIUNEA ZILEI
Dumnezeule, care i-ai dat sfântului abate Anton harul,
să-ţi slujească printr-o viaţă eroică în pustiu,
dăruieşte-ne, prin mijlocirea lui, bucuria,
ca, lepădându-ne de noi înşine,
să te iubim necontenit, mai presus de toate.
Prin Domnul nostru Isus Cristos.

ASUPRA DARURILOR
Te rugăm, Doamne,
să primeşti cu bunăvoinţă darurile slujirii noastre,
pe care le punem pe altarul tău
în sărbătoarea sfântului abate Anton,
şi să ne dai harul, ca, dezlipiţi de bunurile pământeşti,
să te avem pe tine ca unica bogăţie.
Prin Cristos, Domnul nostru.

Ant. la Împărtăşanie
Dacă vrei să fii desăvârşit, mergi, vinde ceea ce ai,
dă săracilor şi urmează-mă, spune Domnul. Cf. Mt 19,21

DUPĂ ÎMPĂRTĂŞANIE
Întăriţi cu tainele tale, te rugăm, Doamne,
să ne dai harul să învingem necontenit ispitele diavolului,
precum i-ai dat sfântului Anton
biruinţă luminoasă asupra puterilor întunericului.
Prin Cristos, Domnul nostru.

Lectionar

Sfântul Anton (250 356), “părintele monahismului”, s a născut la Como, localitate în centrul Egiptului. La vârsta de 20 de ani, părăseşte toate pentru a urma sfatul lui Isus pe care l a auzit la o Liturghie: “Dacă vrei să fii desăvârşit, mergi, vinde tot ce ai, apoi vino şi urmează mă!” La început s a retras într un ţinut pustiu şi neprimitor, apoi s a stabilit pe malul Mării Roşii unde, timp de 80 de ani, a dus o viaţă de pustnic. Din întregul Orient au început să alerge spre el, pentru a primi sfat şi întărire spirituală, călugări, preoţi, episcopi şi mulţi suferinzi şi nevoiaşi. În particular, duhul rău îl supune unor foarte puternice ispite a căror amintire o evocă iconografia.

LECTURA I

Ţi s-a arătat, omule, ce este bine şi ce îţi cere Domnul.

Citire din cartea profetului Mihea 6,6-8

6 Omul care merge la templu îşi pune această întrebare: „Cu ce mă voi prezenta în faţa Domnului? Cum mă voi pleca înaintea lui Dumnezeu cel preaînalt? 7 Trebuie oare să mă prezint cu viţei de un an, pentru a-i aduce jertfă? Ca să-i plac Domnului trebuie oare să-l ofer pe întâiul meu născut pentru fărădelegea mea, rodul trupului meu pentru păcatul săvârşit?” Şi primeşte acest răspuns: 8 „Ţi s-a arătat, omule, ce este bine şi ce îţi cere Domnul: nimic altceva, decât să fii drept, să iubeşti mila şi să fii smerit înaintea Dumnezeului tău”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 15,1-2a şi 5.7-8.11 (R.: cf. 2b)

R.: Tu, Doamne, eşti singurul meu bine.

1 Păzeşte-mă, Dumnezeule, pentru că mă încred în tine.

2a Am spus lui Dumnezeu: „Tu eşti Dumnezeul meu!”

5 Domnul este partea mea de moştenire şi cupa mea cu sorţi,

tu eşti acela care ai în mână soarta mea. R.

 

7 Îl binecuvântez pe Domnul care mi-a dat înţelepciune,

căci până şi noaptea mă îndeamnă inima.

8 Îl am mereu în faţa ochilor pe Domnul;

dacă el este la dreapta mea, nu mă clatin. R.

 

11 Tu îmi vei arăta cărarea vieţii;

în faţa ta sunt bucurii nespuse

şi desfătări veşnice la dreapta ta. R.

ALELUIA Cf. Mt 19,21

(Aleluia) Dacă vrei să fii desăvârşit, spune Domnul,

dă săracilor tot ce ai, apoi vino şi urmează-mă. (Aleluia)

 

EVANGHELIA

Dacă vrei să fii desăvârşit, vinde tot ce ai, dă săracilor şi vei avea comoară în cer.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 19,16-26

În acel timp, 16 a venit la Isus un om şi l-a întrebat: „Învăţătorule, ce lucru bun trebuie să fac, pentru ca să am viaţa veşnică?” 17 Isus i-a zis: „De ce mă întrebi despre ce este bun? Unul singur este bun. Dacă vrei să intri în viaţa veşnică, păzeşte poruncile”. 18 „Care?”– l-a întrebat el. Isus i-a răspuns: „Să nu ucizi. Să nu săvârşeşti adulter. Să nu furi. Să nu dai mărturie falsă. 19 Cinsteşte pe tatăl şi pe mama ta. De asemenea: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. 20 Tânărul i-a zis: „Toate acestea le-am păzit. Ce-mi mai lipseşte?” 21 Isus i-a răspuns: „Dacă vrei să fii desăvârşit, du-te, vinde tot ce ai, dă săracilor şi vei avea comoară în ceruri, apoi vino şi urmează-mă”. 22 Auzind aceste cuvinte, tânărul a plecat trist, căci avea multe bogăţii. 23 Isus a spus ucenicilor săi: „Vă spun adevărul: greu va intra bogatul în împărăţia cerurilor. 24 V-o repet: mai uşor este să treacă o cămilă prin urechea acului decât un bogat să intre în împărăţia lui Dumnezeu”. 25 Auzind aceste cuvinte, ucenicii au rămas surprinşi şi au spus: „Atunci cine se mai poate mântui?” 26 Isus, privind la ei, le-a zis: „Pentru oameni acest lucru este imposibil, dar pentru Dumnezeu toate sunt posibile”.

Cuvântul Domnului

 Meditatia zilei

Evr 3,7-14; Ps 94; Mc 1,40-45

 

Să medităm cuvintele Scrisorii către Evrei: „Astăzi, de veţi auzi glasul Domnului, să nu vă împietriţi inimile!”, cuvinte care sunt un îndemn urgent şi foarte important. Pentru a-l înţelege bine, este necesar să ţinem cont că glasul Domnului nu este, în primul rând, un glas care comandă, ci un glas care promite, şi tocmai pentru aceasta suntem îndemnaţi: când auzim glasul Domnului care promite, nu trebuie să ne închidem inimile.

Psalmul face aluzie la Exod şi mai precis la momentul în care, după o rapidă traversare a pustiului, israeliţii ajung să vadă Ţara Promisă. Moise trimite exploratori ca să-şi dea seama cum este acel ţinut, despre prosperitatea sa, despre locuitorii săi, despre cetăţile sale şi, când ei se întorc, el spune poporului din partea lui Dumnezeu: „Dumnezeu vă dă această ţară, să mergem şi s-o luăm în posesie”: este promisiunea lui Dumnezeu. O ţară care, după spusele exploratorilor, este magnifică, unde curge lapte şi miere, unde există recolte îmbelşugate: e cu adevărat minunată. Pentru poporul care abia a traversat un pustiu este un lucru de-a dreptul extraordinar. Şi Dumnezeu zice: „E a voastră, v-o dau vouă”. E mai mult decât o promisiune, e deja un dar. Şi israeliţii, în acel moment, au ascultat o altă voce. Alături de glasul lui Dumnezeu care îşi prezintă darul său, care-i invită să intre în posesia lui, există un glas al necredinţei: „E prea frumos să fie adevărat, Dumnezeu nu ne dă ţara aceasta, noi nu vom putea deveni stăpânii ei”. Este glasul exploratorilor care, după ce au descris minunăţiile ţării aceleia, au adăugat: „Dar locuitorii sunt teribili, noi, în comparaţie cu ei, nu suntem decât nişte lăcuste, ei au construit fortificaţii impresionante, şi este temerar gândul că vom putea intra în stăpânirea ei”. Şi acest glas e auzit imediat de tot poporul, fantezia lucrează, la sfârşit toţi zic că fortificaţiile ating cerulY Şi atunci, în loc să asculte glasul lui Dumnezeu, să primească darul său, poporul se revoltă: „Dumnezeu ne-a adus prin pustiu pentru a ne pune în faţa unui loc inaccesibil. Cel puţin dacă am fi rămas în Egipt! Acolo viaţa nu era frumoasă, dar era viaţă, aici nu ne rămâne decât moartea”. Astfel l-au pus la încercare pe Dumnezeu, l-au mâniat prin necredinţa lor, s-au îndepărtat de el, nu au crezut în promisiunea sa.

Aceasta este situaţia pe care o evocă Scrisoarea către Evrei în care autorul ne îndeamnă: „Luaţi seama, fraţilor, ca nici unul dintre voi să nu aibă o inimă înrăită prin necredinţă, gata să se îndepărteze de Dumnezeul cel viu. Încurajaţi-vă zi de zi unii pe alţii, pentru ca nimeni dintre voi să nu-şi împietrească inima, lăsându-se amăgit de păcat”, adică de acest alt glas care întotdeauna insinuează în noi că nu e posibil să credem promisiunii lui Dumnezeu, că e o promisiune ireală, prea dificilă de realizat, că Dumnezeu nu este cu adevărat dispus să ne dea ceea ce este scris în evanghelie: „Noi am devenit părtaşi împreună cu Cristos”. Nu împreună cu Moise împlinim exodul nostru, ci împreună cu Cristos noi traversăm deşertul şi ajungem să vedem pământul făgăduinţei. Dar pentru a nu ajunge obiect al mâniei lui Dumnezeu, trebuie să rămânem tari în credinţă, pentru că, dacă noi nu credem în cuvântul lui Dumnezeu, promisiunea sa se transformă într-o ameninţare, într-un jurământ teribil: „Nu vor intra în odihna mea”. Ameninţarea divină este un gest de iubire, ea este făcută pentru a ne elibera de tot ceea ce în noi înseamnă teamă bolnavă.

E clar că medităm acum asupra unei situaţii care este mereu actuală. Noi putem primi cu adevărat voinţa lui Dumnezeu numai dacă avem credinţă în promisiunea sa, care dă sens tuturor poruncilor. Dumnezeu vrea ca noi să trăim în caritate, vrea să ne introducă în iubirea sa şi să rămânem în ea. El ne promite că aceasta nu numai că este posibilă, dar a realizat-o deja în Cristos Isus. Şi noi continuăm să spunem că este dificil, că sunt prea multe dificultăţi. Acum, dificultăţile sunt reale, dar nu trebuie să ne facă necredincioşi faţă de promisiunea lui Dumnezeu. Noi suntem cu Domnul şi ştim că el transformă obstacolele în ocazii de creştere, pentru că a promis aceasta, pentru că ne iubeşte. „Noi am crezut – spune sfântul Ioan – în iubirea pe care Dumnezeu o are pentru noi”.

Suntem, deci, plini de bucurie şi în dificultăţi să facem asemenea leprosului din evanghelie. Să ne apropiem de Domnul şi să-i spunem: „Dacă vrei, poţi. Eu sunt neputincios, dar tu, dacă vrei, poţi”. Să repetăm aceasta, bine ştiind că este perfect adevărat şi că aceasta este rugăciunea pe care el o aşteaptă de la noi, pentru a ne repeta promisiunea sa şi asigurarea harului său.

Albert Vanhoye, Pâinea zilnică a cuvântului. Comentariu la lecturile feriale ale Liturghiei, ciclul I şi II, Sapientia, Iaşi 2003.