en-USro-RO

| Login
23 aprilie 2018

Calendarul zilei

Luni, 23 aprilie 2018

Sfintii zilei
Ss. Gheorghe, m. *; Adalbert, ep. m. *
Liturghierul Roman
Luni din sãptãmâna a 4-a a Paștelui
Liturghie proprie, prefațã pentru Paști (II, III, IV sau V)
alb (roșu), IV, PP
Lectionar
Fap 11,1-18: Deci Dumnezeu le-a dat și pãgânilor convertirea spre viațã.
Ps 41 și 42: Sufletul meu e însetat de tine, Doamne, Dumnezeu meu. (sau Aleluia.)
In 10,1-10 (10,11-18): Eu sunt poarta oilor.
Meditatia zilei
Luni din sãptãmâna a 4-a a Paștelui

 

Sfintii zilei

Sf. Martina, m.

 Liturghierul Roman

DUMINICA A III-A DE PESTE AN

Ant. la intrare
Cântaţi-i Domnului un cântec nou,
cântaţi-i Domnului, toţi locuitorii pământului!
Strălucirea şi măreţia sunt înaintea feţei sale,
tăria şi frumuseţea sunt în lăcaşul său sfânt. Cf. Ps 95,1.6

RUGĂCIUNEA ZILEI
Dumnezeule atotputernic şi veşnic,
călăuzeşte viaţa noastră după voinţa ta,
pentru ca, în numele Fiului tău preaiubit,
să ne învrednicim a fi tot mai bogaţi în fapte bune.
Prin Domnul nostru Isus Cristos.

ASUPRA DARURILOR
Te rugăm, Doamne,
primeşte cu bunăvoinţă
şi sfinţeşte darurile noastre,
ca ele să devină pentru noi izvor de mântuire.
Prin Cristos, Domnul nostru.

Ant. la Împărtăşanie
Apropiaţi-vă de Domnul şi veţi fi luminaţi
şi feţele voastre nu se vor ruşina. Cf. Ps 33,6

sau:
Eu sunt lumina lumii, spune Domnul.
Cine mă urmează nu umblă în întuneric,
ci va avea lumina vieţii.
In 8,12

DUPĂ ÎMPĂRTĂŞANIE
Dumnezeule atotputernic, fă, te rugăm,
ca noi, care am primit harul tău dătător de viaţă
să fim întotdeauna mândri de darul primit.
Prin Cristos, Domnul nostru.

Lectionar

Parabola clasică a semănătorului găseşte o explicaţie imediată din partea lui Isus însuşi care întrevede diverse posibile reacţii faţă de cuvântul lui Dumnezeu. În cadrul povestirii, el face referinţă la Is 6,9 10 pentru a face un bilanţ mai degrabă negativ cu privire la reacţiile faţă de predica sa; totuşi, faţă de “aceia de afară” este mereu grupul discipolilor care primesc şi trăiesc misterul împărăţiei lui Dumnezeu, permiţând astfel cuvântului să aducă rod.

LECTURA I

Isus a condus pentru totdeauna la perfecţiune pe cei care primesc sfinţenia.

Citire din Scrisoarea către Evrei 10,11-18

Fraţilor, 11 în Legea veche, preoţii, în templu, stăteau în picioare, pentru a celebra un cult zilnic şi pentru a oferi în mai multe rânduri aceleaşi jertfe, care n-au putut aduce niciodată iertarea păcatelor. 12 Dimpotrivă, Isus Cristos – după ce a adus unica jertfă pentru păcate – s-a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu. 13 El aşteaptă de acum ca „duşmanii lui să fie puşi sub picioarele lui”. 14 Prin jertfa sa unică, el a condus pentru totdeauna la perfecţiune pe cei care primesc de la el sfinţenia. 15 Tocmai aceasta este mărturia pe care ne-o dă Duhul Sfânt în Scriptură, căci după ce a spus: 16 „Iată care va fi alianţa pe care o voi încheia cu ei, după ce vor fi trecut acele zile”, Domnul declară: „Eu voi pune legile mele în inima lor, le voi scrie în mintea lor 17 şi nu-mi voi mai aminti de păcatele lor, nici de vinovăţia lor”. 18 Însă, dacă s-a acordat iertarea, nu mai e nevoie de jertfă pentru păcate.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 109,1.2.3.4 (R.: 4bc)

R.: Tu eşti preot în veci după rânduiala lui Melchisedec.

1 Aşa vorbeşte Domnul către stăpânul meu:

„Şezi la dreapta mea, până voi pune pe duşmanii tăi

aşternut picioarelor tale”. R.

 

2 Domnul întinde din Sion sceptrul puterii tale,

spunând: „Domneşte în mijlocul duşmanilor tăi!” R.

 

3 În ziua puterii tale

tu domneşti strălucind de sfinţenie;

înainte de luceafărul dimineţii,

ca roua te-am născut. R.

4 Domnul s-a jurat şi nu-i va părea rău:

„Tu eşti preot în veci

după rânduiala lui Melchisedec!” R.

ALELUIA cf. Lc 8,11

(Aleluia) Sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu, semănătorul este Cristos;

cine l-a aflat pe Cristos va trăi în veci. (Aleluia)

 

EVANGHELIA

A ieşit semănătorul să semene.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 4,1-20

În acel timp, 1 Isus a început să înveţe iarăşi pe malul mării. Şi, deoarece o mare mulţime de oameni s-a adunat în jurul lui, el s-a urcat într-o barcă şi s-a aşezat. El era pe mare, iar mulţimea stătea pe ţărm. 2 Le spunea multe lucruri în parabole. Printre altele, le-a spus: 3 „Ascultaţi! Iată, a ieşit semănătorul să semene; 4 şi cum semăna, o parte din sămânţă a căzut pe marginea drumului; venind păsările au mâncat-o. 5 Alta a căzut printre pietre, unde era puţin pământ şi, cum nu avea adâncime în pământ, a răsărit în scurt timp. 6 Dar când s-a ridicat soarele, a ars-o şi, fiindcă nu avea rădăcină, s-a uscat. 7 Altă parte a căzut între spini, iar spinii, crescând, au înăbuşit-o şi nu a dat rod. 8 În sfârşit, o altă parte a căzut în pământ bun, a încolţit, a crescut şi a adus rod, care de treizeci, care de şaizeci, care de o sută de ori mai mult”. 9 Şi a adăugat: „Cine are urechi de auzit, să audă!” 10 Când a rămas singur, cei din jurul lui şi cei doisprezece i-au cerut lămuriri cu privire la parabolă. 11 El le-a spus: „Vouă vi s-a dat să cunoaşteţi misterele împărăţiei lui Dumnezeu, însă pentru cei de afară toate sunt prezentate sub formă de parabole, 12 pentru ca să se împlinească profeţia: «Vor privi cu ochii lor şi nu vor vedea, vor asculta cu urechile lor şi nu vor înţelege, ca nu cumva să se convertească şi să fie iertaţi»”. 13 Isus a adăugat: „Nu înţelegeţi această parabolă? Cum le veţi înţelege atunci pe celelalte? 14 Semănătorul seamănă cuvântul. 15 Lângă drum cade cuvântul la cei care îl ascultă şi, după ce au ascultat, vine numaidecât Satana şi ia cuvântul semănat în ei. 16 La fel se întâmplă cu cei care primesc cuvântul lui Dumnezeu ca în pământ pietros; după ce au ascultat cuvântul, îl primesc îndată şi cu bucurie. 17 Dar nu au rădăcină în ei, ci sunt nestatornici şi, dacă vine o strâmtorare sau o prigoană din cauza cuvântului, pe loc se leapădă. 18 Alţii primesc sămânţa într-un pământ cu spini. Aceştia sunt cei care ascultă cuvântul, 19 dar grijile acestei lumi, pofta amăgitoare de îmbogăţire şi celelalte pofte îi cuprind şi înăbuşă cuvântul, iar el rămâne fără rod. 20 Alţii primesc sămânţa în pământ bun. Ei sunt cei care ascultă cuvântul, îl primesc şi dau rod: unii de treizeci, alţii de şaizeci şi alţii de o sută de ori mai mult”.

Cuvântul Domnului

 Meditatia zilei

Evr 10,11-18; Ps 109; Mc 4,1-20

 

În prima lectură de astăzi există o frază foarte densă în semnificaţie, şi chiar dificilă în a fi înţeleasă. Scrie autorul: „Prin jertfa sa unică, el i-a condus pentru totdeauna la perfecţiune pe cei care primesc de la el sfinţenia”. Ceea ce trebuie evidenţiat în această frază e faptul că este folosit pentru creştini acelaşi verb care în capitolele precedente a fost aplicat lui Cristos însuşi: „I-a condus la perfecţiune”.

Să explic. Autorul spusese deja că Isus Cristos a trebuit să fie condus la perfecţiune, dacă se poate spune: „Căci ducând pe mulţi fii la mărire, i se cădea aceluia, pentru care sunt toate şi prin care sunt toate, ca să desăvârşească prin pătimire pe începătorul mântuirii lor” (cf. 2,10). Apoi a descris suferinţele lui Cristos şi a concluzionat: „O dată ce a atins plinătatea, a devenit pentru toţi cei care îl ascultă un izvor de viaţă veşnică, fiind numit de Dumnezeu mare preot, în felul lui Melchisedec” (5,9).

Misterul lui Cristos este misterul unei naturi umane „făcute perfectă” prin intermediul suferinţei. Dacă se studiază semnificaţia acestui verb, care ne pare în mod ciudat aplicat lui Cristos, se vede că are o semnificaţie sacerdotală. „A face perfect” în Vechiul Testament este o expresie aplicată numai pentru consacrarea preoţilor: se vorbeşte despre a face perfecte mâinile lor, ca să-i poată oferi lui Dumnezeu sacrificiul. Cristos a fost transformat de sacrificiul său în aşa fel încât a devenit preotul, marele preot, absolut perfect.

Particularitatea sacrificiului lui Cristos este că această consacrare sacerdotală nu valorează numai pentru el, aşa cum în Vechiul Testament valora numai pentru preoţii consacraţi, dar valorează chiar şi pentru noi: Cristos primeşte consacrarea sacerdotală şi, în acelaşi timp, o conferă.

„Prin jertfa sa unică, el i-a condus pentru totdeauna la perfecţiune pe cei care primesc de la el sfinţenia”. Ceea ce vrea să spună că Isus Cristos, cu sacrificiul său, a făcut ca şi noi să fim capabili să ne prezentăm înaintea lui Dumnezeu într-un gest sacerdotal, gestul de oferire. Putem să ne apropiem de Dumnezeu în deplină încredere, putem să intrăm în sanctuarul cel mai secret, întotdeauna datorită sacrificiului lui Cristos.

În această frază, însă, sunt două aspecte. Primul este acela al unei actualizări deja împlinite: suntem într-adevăr consacraţi lui Dumnezeu şi putem oferi sacrificiul. Pe de altă parte B şi acesta este al doilea aspect B sfinţirea noastră este numai un început şi cere o dezvoltare: „I-a condus la perfecţiune pe cei care primesc de la el sfinţenia”. Noi primim sfinţirea şi în fiecare zi ea se dezvoltă în viaţa noastră, într-o continuă asociere a persoanei noastre la sacrificiul lui Cristos, mai ales în suferinţe, în încercări.

Să-i cerem Domnului harul de a înţelege bine privilegiul de a fi un popor de preoţi, fără nici o barieră între noi şi Tatăl ceresc şi, pe de altă parte, de a recunoaşte în umilinţă şi în adevărul condiţiei noastre de persoane aflate în drum mereu nevoia de a fi îndreptăţiţi de sacrificiul lui Cristos.