en-USro-RO

| Login
20 iunie 2018

Calendarul zilei

Miercuri, 20 iunie 2018

Sfintii zilei
Fer. Margareta Ball, vãduvã, m.
Liturghierul Roman
Miercuri din sãptãmâna a 11-a de peste an
Liturghie la alegere, prefațã comunã
verde, III, PP
Lectionar
2Rg 2,1.6-14: Ilie s-a urcat spre cer într-un vârtej de vânt.
Ps 30: Domnul îi ocrotește pe cei care se încred în el.
Mt 6,1-6.16-18: Tatãl tãu, care vede în ascuns, te va rãsplãti.

Meditatia zilei
Miercuri din sãptãmâna a 11-a de peste an

 

Sfintii zilei

Sf. Petru Damian, ep. înv. *

 Liturghierul Roman

Joi din Săptămâna I din Postul Mare

Ant. la intrare
Pleacă-ţi urechea la cuvintele mele, Doamne,
înţelege plângerea mea! Ia aminte la glasul rugăciunii mele,
Regele meu şi Dumnezeul meu! Cf. Ps 5,2-3

RUGĂCIUNEA ZILEI
Dă-ne, te rugăm, Doamne, gânduri şi hotărâri sfinte
şi ajută-ne să le înfăptuim, pentru ca noi,
care nu putem să avem viaţă fără tine,
să fim în stare să trăim după voinţa ta.
Prin Domnul nostru Isus Cristos.

ASUPRA DARURILOR
A
scultă-i cu bunătate, Doamne, pe cei ce te imploră şi,
primind darurile şi rugăciunile poporului tău,
întoarce spre tine inimile noastre, ale tuturora.
Prin Cristos, Domnul nostru.

Ant. la Împărtăşanie
„Oricine cere, primeşte;
cine caută, găseşte; iar celui care bate, i se va deschide".

DUPĂ ÎMPĂRTĂŞANIE
Te rugăm, Doamne, Dumnezeul nostru,
care ne-ai dat preasfintele taine pentru a ne întări pe calea convertirii,
fă ca ele să ne fie spre tămăduire
pentru viaţa aceasta şi pentru cea viitoare.
Prin Cristos, Domnul nostru.

Lectionar

Rugăciunea înseamnă a bate la uşă. Fără a obosi. Insistând nu ca un sâcâitor, ci ca un îndrăgostit, adică gândind la ceilalţi şi nu la sine. Aşa se demonstrează valoarea, perseverenţa şi încrederea fără limite. Dumnezeu trebuie căutat întotdeauna pentru că el este mult mai încolo decât credem noi. Trebuie bătut mereu la uşa sa, pentru că ea se deschide larg, infinit.

LECTURA I

Nu am alt ajutor decât pe tine, Doamne.

Citire din cartea Esterei 14,1.3-5.12-14

În zilele acelea, 1 regina Estera, cuprinsă de groaza morţii, care ameninţa poporul ei, 3 a alergat la Domnul şi-l implora pe Domnul Dumnezeul lui Israel, zicând: „Doamne, care eşti singurul nostru rege, ajută-mă pe mine care sunt singură şi n-am alt ajutor decât pe tine. 4 Primejdia care-mi ameninţă viaţa este foarte aproape. 5 Eu din copilărie am auzit spunându-se, în mijlocul neamului meu, că tu, Doamne, l-ai ales pe Israel, dintre toate popoarele şi pe părinţii noştri dintre toţi strămoşii lor, ca să-ţi faci un popor care să-ţi aparţină ca moştenire veşnică şi ai ţinut faţă de ei toate promisiunile făcute. 12 Adu-ţi aminte, Doamne: arată-ni-te în vremea necazului nostru; dă-mi curaj tu, împărat al zeilor şi al tuturor puterilor! 13 Pune pe buzele mele cuvinte potrivite, când mă voi afla în faţa acestui leu şi schimbă-i inima, pentru ca el să înceapă a-l urî pe cel care ne prigoneşte, spre a-l nimici pe el şi pe cei ce sunt de partea lui. 14 Pe noi însă salvează-ne cu braţul tău şi ajută-mă pe mine care sunt singură şi care nu am alt ajutor decât pe tine, Doamne, care cunoşti toate.

Cuvântul Domnului

 

PSALMUL RESPONSORIAL 137,1-2a.2bc-3.7c-8 (R.: 3a)

R.: Tu mă asculţi, Doamne, când strig către tine!

1 Te laud, Doamne, din toată inima,

pentru că ai ascultat cuvintele mele.

2a Îţi cânt înaintea îngerilor,

mă prostern spre templul tău cel sfânt. R.

 

2bc Laud numele tău pentru bunătatea şi fidelitatea ta,

căci ţi s-a mărit faima prin împlinirea făgăduinţelor tale.

3 În ziua în care te-am chemat m-ai ascultat,

m-ai îmbărbătat şi mi-ai întărit sufletul. R.

 

7c Dreapta ta mă mântuieşte.

8 Domnul va duce la bun sfârşit ceea ce a început în mine.

Doamne, bunătatea ta este veşnică.

Nu părăsi, Doamne, lucrarea mâinilor tale. R.

 

VERS LA EVANGHELIE Ps 50,12a.14a

Zideşte în mine inimă curată, Dumnezeule,

şi dă-mi iarăşi bucuria mântuirii tale.

 

EVANGHELIA

Cine cere, primeşte.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 7,7-12

În acel timp, Isus a spus ucenicilor săi: 7 „Cereţi şi vi se va da, căutaţi şi veţi afla, bateţi şi vi se va deschide. 8 Căci cine cere primeşte, cine caută găseşte, iar celui care bate i se deschide. 9 Cine dintre voi este omul acela, care atunci când fiul său îi cere pâine, îi dă o piatră? 10 Sau, când îi cere peşte, îi dă un şarpe? 11 Dacă voi, aşadar, răi cum sunteţi, ştiţi să daţi lucruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru, care este în ceruri, va da lucruri bune celor care i le cer? 12 Orice voiţi ca oamenii să facă pentru voi, faceţi şi voi pentru ei: aceasta este Legea şi Profeţii”.

Cuvântul Domnului

 Meditatia zilei

Est 14,1.3-5.12-14; Ps 137; Mt 7,7-12

Prima lectură de astăzi ne prezintă un model de rugăciune într-o situaţie de nelinişte. Estera trăieşte un moment de nelinişte extremă pentru poporul ei şi caută refugiu în Dumnezeu. „Doamne, care eşti singurul nostru rege, ajută-mă pe mine care sunt singură”. Estera este singură înaintea lui Dumnezeu, dar neliniştea ei nu este pentru ea, ci pentru poporul ei, pentru care ea acceptă să-şi pună în joc viaţa, prezentându-se înaintea regelui fără să fie convocată. Este singură, slabă, fără alte arme decât rugăciunea. Şi în această situaţie îl imploră pe Dumnezeu, amintind vocaţia poporului său şi istoria din trecut, plină de binefacerile lui Dumnezeu, de darurile sale. Se bazează, deci, numai pe bunătatea lui Dumnezeu, şi nu pe propriile merite, pe propriile calităţi, pe forţele sale.

Dimpotrivă, adeseori în rugăciune, ne bazăm pe propriile calităţi, pe meritele pe care credem că le avem, pe posibilităţile pe care ni le imaginăm. Şi când posibilităţile ne lipsesc, suntem descumpăniţi şi credem că nu mai putem să ne rugăm. În această situaţie, rugăciunea cea mai adevărată e tocmai aceea pe care o îndreptăm spre Dumnezeu într-un moment de nelinişte, pentru că ea se bazează pe bunătatea sa. Când cineva este conştient de sărăcia sa, de mizeria sa, nu este deloc departe de Dumnezeu, şi nici măcar incapabil de a se ruga. Trebuie numai să se situeze înaintea Domnului şi să rămână astfel, gândindu-se cum poate la el şi la bunătatea sa.

Rugăciunea Esterei ne învaţă şi faptul că rugăciunea, cu siguranţă ascultată, este aceea care se face acceptând responsabilitatea. Estera ar fi putut spune: „Eu nu sunt nimic, situaţia mă depăşeşte complet, nu pot să fac nimic, nu pot să spun nimicY„. În schimb, ea a acceptat să înfrunte un mare pericol pentru a-şi salva poporul. Această rugăciune dezinteresată şi, în acelaşi timp, interesată, pentru că Estera este solidară cu poporul ei, este plăcută lui Dumnezeu.

Evanghelia ne dă o lecţie de încredere profundă: Tatăl care este în ceruri este bun şi ne dă lucruri bune dacă le cerem. Există un aspect care mi se pare important, şi acesta este: când îi cerem lui Dumnezeu ceva, trebuie să-i lăsăm lui răspunsul şi nu trebuie să i-l prezentăm noi cu anticipaţie.

Isus spune: „Cereţi şi vi se va da”, nu spune: „Vi se va da cu siguranţă ceea ce aţi cerut”. Spune: „Căutaţi şi veţi găsi”; când cineva caută, găseşte, dar se poate întâmpla să găsească chiar mai mult bine decât a căutat. Când cineva bate la o uşă, de obicei aceasta se deschide, dar nu ştie dinainte ce va găsi dincolo de uşă. Rugăciunea nu este un gest împlinit înaintea unui distribuitor automat, care ne dă ceea ce vrem; întotdeauna are loc mai întâi un dialog cu Dumnezeu, căutarea unei soluţii la o situaţie, la o problemă a existenţei noastre, care uneori ne nelinişteşte, alteori e importantă numai pentru orientarea vieţii. Şi atunci îi cerem Domnului, dar nu prezentându-i dinainte soluţia pe care o credem justă. Să cerem ceea ce credem noi că e necesar, dar să-i lăsăm lui grija de a găsi soluţia. Soluţia pe care Dumnezeu ne-o sugerează va fi întotdeauna o soluţie creatoare, care depăşeşte ceea ce noi am avut în gând să cerem. Chiar atunci când harul pe care l-am cerut ne-a fost acordat după cum am cerut, în rugăciune trebuie să aflăm ceva mai mult: unirea cu Dumnezeu care transformă acest beneficiu material într-un mijloc de progres spiritual şi care ne deschide inima la iubirea lui Dumnezeu şi a semenilor.

Rugăciunea, şi rugăciunea statornică, e necesară tocmai pentru a transforma dorinţele noastre şi pentru a le face să coincidă cu soluţia divină pe care Dumnezeu o inventează împreună cu noi, o soluţie creată de Duhul lui Dumnezeu, şi care, pentru că este nouă, ne depăşeşte şi este într-adevăr o lucrare a lui Dumnezeu, care se realizează prin rugăciune.