en-USro-RO

| Login
23 iulie 2018

Calendarul zilei

Nu au fost gasite articole.
 

Sfintii zilei

Ss. Iuliu I, pp. m.; Sava Gotul, m.

 Liturghierul Roman

Joi din Săptămâna a II-a din Timpul Pascal 

Ant. la intrare 
Dumnezeule, când ieşeai înaintea poporului tău, 
croindu-i cale şi locuind în mijlocul lui, 
pământul s-a cutremurat şi cerurile s-au topit, aleluia.         Cf. Ps 67,8-9.20 
    

RUGĂCIUNEA ZILEI
Dumnezeule, care, pentru mântuirea lumii, 
ai orânduit sacrificiul pascal, 
ascultă cu îndurare rugăciunile poporului tău, 
pentru ca, mijlocind pentru noi, Cristos, Preotul nostru preaînalt, 
să ne reconcilieze prin ceea ce este asemenea cu noi, 
iar prin ceea ce este de o fiinţă cu tine, să ne ierte. 
Prin Domnul nostru Isus Cristos. 
 
ASUPRA DARURILOR
Să se înalţe la tine, Doamne, rugăciunile noastre, 
împreună cu darurile pe care ţi le oferim; 
în bunătatea ta, curăţă-ne de păcate, 
pentru ca, astfel, să ne facem tot mai vrednici 
de tainele iubirii tale părinteşti. 
Prin Cristos, Domnul nostru. 
    
Ant. la Împărtăşanie 
Domnul spune: „Iată, eu sunt cu voi în toate zilele, 
până la sfârşitul veacurilor", aleluia.         Mt 28,20 
 

DUPĂ ÎMPĂRTĂŞANIE
D
umnezeule atotputernic şi veşnic, 
care, prin învierea lui Cristos, 
ne reînnoieşti pentru viaţa veşnică, te rugăm, 
înmulţeşte în noi roadele tainei pascale şi 
revarsă în inimile noastre puterea hranei aducătoare de mântuire. 
Prin Cristos, Domnul nostru.

Lectionar

 Prin originea sa divinã, Cristos este Revelatorul. El „stã deasupra tuturor”, „vine din cer” și are permanent plinãtatea Duhului. Tatãl îl iubește pe Fiul în așa fel încât dã viațã veșnicã celor care cred în el. Pentru om lucrul cel mai important este adeziunea de credințã. Credința este deja transmitere de viațã, o „naștere din nou”.

LECTURA I

Noi suntem martori ai acestor lucruri ca şi Duhul Sfânt.

Citire din Faptele Apostolilor 5,27-33

În zilele acelea, 27 comandantul gărzii templului i-a adus pe apostoli în faţa Sinedriului. Arhiereul i-a întrebat: 28 „V-am poruncit cu asprime să nu mai învăţaţi în numele acesta. Şi iată că voi aţi umplut Ierusalimul cu învăţătura voastră. Voiţi să aduceţi asupra noastră sângele acestui om?” 29 Petru şi apostolii, drept răspuns, i-au zis: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni. 30Dumnezeul părinţilor noştri l-a înviat pe Isus, pe care voi l-aţi ucis, atârnându-l pe lemn. 31 Pe acesta Dumnezeu, cu dreapta sa, l-a înălţat stăpânitor şi mântuitor, ca să dea lui Israel o căinţă şi iertarea păcatelor. 32 Noi suntem martori ai acestor lucruri ca şi Duhul Sfânt, pe care Dumnezeu l-a dat celor ce-l ascultă”. 33 Iar ei, auzind acestea, fremătau de ură şi s-au sfătuit să-i omoare.

Cuvântul Domnului

 

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 33,2 şi 9.17-18.19-20 (R.: 7a)

R.: Când strigă un sărman, Domnul aude.

sau

Aleluia.

Voi lăuda pe Domnul întotdeauna,

lauda lui va fi fără încetare pe buzele mele.

Gustaţi şi vedeţi cât de bun este Domnul:

ferice de omul care se încrede în Domnul. R.

 

17 Domnul îşi întoarce faţa împotriva celor răi,

pentru a şterge amintirea lor de pe pământ.

18 Când cei drepţi strigă, Domnul îi aude

şi-i scapă din orice strâmtorare. R.

 

19 Domnul este aproape de cei cu inima zdrobită

şi îi mântuieşte pe cei cu sufletul mâhnit.

20 Multe încercări se abat peste cel drept,

dar Domnul îl eliberează din toate. R.

 

ALELUIA In 20,29

(Aleluia) Pentru că m-ai văzut, Toma, ai crezut, spune Domnul;

fericiţi sunt cei care cred fără să fi văzut. (Aleluia)

 

EVANGHELIA

Tatăl iubeşte pe Fiul şi toate le-a dat în mâna lui.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 3,31-36

În acel timp, Isus i-a spus lui Nicodim: 31 „Cel care vine de sus este deasupra tuturor; cel care este de pe pământ este pământesc şi vorbeşte ca de pe pământ. Cel care vine din cer este deasupra tuturor. 32 El dă mărturie despre ceea ce a văzut şi a auzit, dar nimeni nu primeşte mărturia lui. 33 Cine însă primeşte mărturia lui adevereşte prin aceasta că Dumnezeu spune adevărul. 34 De fapt, cel pe care Dumnezeu l-a trimis spune cuvintele lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu-i dă Duhul cu măsură. 35 Tatăl îl iubeşte pe Fiul şi toate le-a dat în mâna lui. 36 Cine crede în Fiul are viaţa veşnică; dar cine nu vrea să creadă într-însul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne asupra lui”.

Cuvântul Domnului

 Meditatia zilei

Fap 5,27-33; Ps 33; In 3,31-36

Evanghelia ne vorbeşte despre plinătate: „Cel pe care Dumnezeu l-a trimis spune cuvintele lui Dumnezeu pentru că Dumnezeu nu-i dă Duhul cu măsură. Tatăl îl iubeşte pe Fiul şi toate le-a dat în mâna lui”.

Acest text evanghelic, pe care Biserica ni-l propune în acest timp al Paştelui, ne arată plinătatea de har pe care o primim de la Domnul înviat, care este cu adevărat pentru noi revelarea lui Dumnezeu, revelarea iubirii lui Dumnezeu, bogăţia noastră incomensurabilă. Dar îmi amintesc un articol de-al lui von Balthasar asupra atitudinii creştine, privind conştiinţa plinătăţii. În lucrurile umane, spune von Balthasar, se porneşte cu un început modest şi se caută cu mari eforturi dezvoltarea acestui început. De exemplu, când se vorbeşte despre progresul intelectual, la început nu se ştie nimic, dar, datorită lecţiilor, exerciţiilor, se dobândesc cunoştinţe şi, încetul cu încetul, se formează o oarecare competenţă.

Acelaşi lucru se întâmplă şi în câmpul virtuţii umane: la început nu există obişnuinţe virtuoase, există, mai degrabă, impulsuri care merg în toate direcţiile; puţin câte puţin însă, fiinţa se mobilizează, sunt create obişnuinţele bune, sunt dezvoltate tendinţele bune şi mortificate cele rele.

În viaţa spirituală nu se întâmplă aşa; viaţa spirituală constă în unirea cu Cristos şi, de aceea, deja de la Botez sufletul are la dispoziţie o plinătate de bogăţie, şi prima sa datorie este aceea de a o recunoaşte. Evident, Botezul nu conduce imediat la perfecţiune spirituală, dar ne comunică bogăţia lui Cristos.

Despre credinţă, de exemplu, nu se poate spune că este o mică sămânţă care trebuie să se dezvolte prin lecţii şi eforturi umane. Nu, credinţa ne-a fost dată de la început şi ea este o plinătate de lumină şi de cunoaştere, pentru că e comunicarea luminii lui Dumnezeu în Cristos cel înviat. Acelaşi lucru este valabil pentru celelalte virtuţi teologale, care ne-au fost date în Cristos cel înviat în toată plinătatea lor; primul nostru efort trebuie să fie, deci, acela de a lua cunoştinţă de imensul dar al lui Dumnezeu, nu de a-l dobândi: el ne-a fost dat.

Sufletul nostru trebuie să fie plin de recunoştinţă, de încredere, de elan sfânt către Dumnezeu, care ne-a dat fără măsură. A avea siguranţa că am primit de la Dumnezeu până la plinătate este, într-adevăr, fundamental şi trebuie să facem efortul de a înţelege bine diferenţa între această viaţă supranaturală, care este un dar al lui Dumnezeu cel admirabil de generos, şi toată viaţa naturală, care se dezvoltă mai degrabă lent, cu greutate, într-un progres care este adeseori discutabil.

Avem, deci, lumina deplină, şi trebuie să-i mulţumim Domnului care ne-a dat-o, chiar dacă nu simţim că avem în credinţă această plinătate de lumină. Trebuie să-i mulţumim pentru că a pus în noi caritatea: avem la dispoziţia noastră inima lui Cristos, care este în noi. Nu noi suntem cei care creăm caritatea: caritatea ne este dată, trebuie numai să ne deschidem ei. „Deschide-ţi gura B spune un psalm B vreau s-o umplu”. Şi psalmul de astăzi: „Vedeţi cât de bun este Domnul!”, şi încă: „Voi binecuvânta pe Domnul întotdeauna”. Aceasta este prima noastră datorie, ştiind că, aşa cum spune sfântul Paul, ni s-a dat totul în Cristos.

Numai dacă avem această atitudine de spirit, care este atitudinea sufletului creştin, vom putea să strălucim în lume. Lumea aşteaptă o manifestare de generozitate, şi nu generozitatea noastră trebuie să o prezentăm, ci pe aceea a lui Dumnezeu, pe aceea a lui Cristos. Noi trebuie să proclamăm lumii: „Gustaţi şi vedeţi cât de bun este Domnul!”

Domnul ne dă toată lumina; datoria noastră este de a o primi, de a ne deschide ei, de a elimina orice impediment în difuzarea ei. Domnul ne dă toată iubirea sa, şi încă o dată noi nu trebuie să creăm iubirea, ci să îndepărtăm obstacolele ca să se propage şi să se răspândească în lumea întreagă.

Să-i cerem Domnului credinţa. „Cine crede în Fiul are viaţa veşnică”, este încă un cuvânt al evangheliei de astăzi. Ioan nu spune: „Va avea viaţa veşnică”, ci spune „are”, posedă cu adevărat viaţa veşnică. În Cristos înviat, această viaţă nouă este în noi, devine a noastră.