en-USro-RO

| Login
17 august 2018

Calendarul zilei

Vineri, 17 august 2018

Sfintii zilei
Ss. Miron, pr. m.; Eusebiu, pp.; Beatrice, cãlug.
Liturghierul Roman
Vineri din sãptãmâna a 19-a de peste an
Liturghie la alegere, prefațã comunã
verde, III
Lectionar
Ez 16,1-15.60.63 (16,59-63): Frumusețea ta era desãvârșitã datoritã strãlucirii cu care eu te-am înzestrat; la adãpostul faimei tale, ai ajuns o desfrânatã. (Îmi voi aminti de alianța mea fãcutã cu tine; tu îți vei aminti de cãile tale și te vei umili.)
Ps Is 12,2-3.4bcd.5-6: Veți scoate apã cu bucurie din izvoarele mântuirii.
Mt 19,3-12: Din cauza împietririi inimii voastre v-a permis Moise sã vã lãsați soțiile. De la început însã nu a fost așa
.
Meditatia zilei
Vineri din sãptãmâna a 19-a de peste an

 

Sfintii zilei

Sf. Anaclet, pp.

 Liturghierul Roman

Joi din Săptămâna a IV-a din Timpul Pascal 

Ant. la intrare 
Dumnezeule, când ieşeai înaintea poporului tău, 
croindu-i cale şi locuind în mijlocul lui, 
pământul s-a cutremurat şi cerurile s-au topit, aleluia.         Cf. Ps 67,8-9.20 
   

RUGĂCIUNEA ZILEI
Dumnezeule, tu reînnoieşti firea omenească, 
dându-i o demnitate mai mare 
decât aceea pe care a avut-o la început; 
priveşte la taina negrăită a iubirii tale 
şi păstrează-i necontenit în darurile bunăvoinţei 
şi binecuvântării tale pe aceia pe care i-ai renăscut 
prin sacramentul Botezului. 
Prin Domnul nostru Isus Cristos. 
  
ASUPRA DARURILOR
Să se înalţe la tine, Doamne, rugăciunile noastre, 
împreună cu darurile pe care ţi le oferim; 
în bunătatea ta, curăţă-ne de păcate, 
pentru ca, astfel, să ne facem tot mai vrednici 
de tainele iubirii tale părinteşti. 
Prin Cristos, Domnul nostru. 
    
Ant. la Împărtăşanie 
Domnul spune: „Iată, eu sunt cu voi în toate zilele, 
până la sfârşitul veacurilor", aleluia.         Mt 28,20 
 

DUPĂ ÎMPĂRTĂŞANIE
Dumnezeule atotputernic şi veşnic, 
care, prin învierea lui Cristos, 
ne reînnoieşti pentru viaţa veşnică, te rugăm, 
înmulţeşte în noi roadele tainei pascale 
şi revarsă în inimile noastre puterea hranei aducătoare de mântuire. 
Prin Cristos, Domnul nostru.

Lectionar

 Viața lui Isus este o dãruire continuã altora, pãcãtoșilor, celor mai nevoiași. În timpul ultimei cine, deși este Învãțãtor și Domn, face un gest de sclav, spãlând picioarele ucenicilor. Este propunere și exemplu pentru cei care-l urmeazã: slujire și fraternitate. Pentru cã așa este Dumnezeu. „Dumnezeu este iubire”, iar limita iubirii este de a iubi fãrã limite.

LECTURA I

Dumnezeu a scos pe Mântuitorul din neamul lui David.

Citire din Faptele Apostolilor 13,13-25

13 Plecând cu corabia de la Pafos, din Cipru, spre Asia Mică, Paul şi cei care erau cu el au ajuns la Perga, în Pamfilia. Dar Ioan-Marcu, părăsindu-i, s-a întors la Ierusalim. 14 Paul şi Barnaba, trecând prin oraşul Perga, au ajuns la Antiohia Pisidiei. Aici, într-o zi de sâmbătă, au intrat şi au luat loc în sinagogă. 15 După citirea Legii şi a Profeţilor, mai-marii sinagogii au trimis la ei pe cineva, care să le spună: „Fraţilor, dacă aveţi vreun cuvânt de îmbărbătare către popor luaţi cuvântul”. 16 Atunci, Paul s-a ridicat, a făcut un semn cu mâna şi a zis: „Bărbaţi israeliţi şi voi, cei care vă închinaţi Dumnezeului nostru, ascultaţi: 17 Dumnezeul lui Israel a ales pe părinţii noştri şi a făcut să crească poporul său în timpul şederii în Egipt; apoi cu braţ puternic i-a scos de acolo. 18 Şi vreme de patruzeci de ani i-a hrănit în pustiu. 19 După ce a nimicit şapte neamuri în ţara Canaanului, le-a dat pământul acela ca moştenire. Toate acestea au durat cam patru sute cincizeci de ani. 20 Apoi le-a dat judecători, până la Samuel profetul. 21 După aceia au cerut un rege şi Dumnezeu le-a dat pe Saul, fiul lui Chiş, bărbat din neamul lui Beniamin, care a domnit patruzeci de ani. 22 După ce l-a respins pe acesta Dumnezeu, le-a făcut rege pe David, pentru care a dat această mărturie: «L-am aflat pe David, fiul lui Iese, bărbat după inima mea, care va îndeplini voinţa mea». 23 Şi după cum a promis, din urmaşii acestuia, Dumnezeu a ridicat un mântuitor pentru Israel, pe Isus. 24 Înainte de venirea lui, Ioan Botezătorul a predicat întregului popor al lui Israel un botez al pocăinţei. 25 Către sfârşitul misiunii sale spunea: «Nu sunt eu acela la care vă gândiţi voi, dar iată-l că vine după mine şi eu nu sunt vrednic să-i dezleg sandalele»”.

Cuvântul Domnului

 

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 88,2-3.21-22.25 şi 27 (R.: cf. 2a)

R.: În veci voi cânta, Doamne, milostivirea ta.

sau

Aleluia.

Milostivirea Domnului în veci o voi cânta,

cu gura mea voi spune din neam în neam adevărul tău.

Tu ai spus: „Iubirea mea e dăruită pe veci”.

O dată cu cerurile ai statornicit fidelitatea ta. R.

 

21 L-am aflat pe slujitorul meu, David,

şi l-am uns cu untdelemnul meu cel sfânt;

22 mâna mea îl va sprijini

şi braţul meu îi va da putere. R.

 

25 Adevărul şi bunătatea mea îl vor însoţi

şi puterea lui prin numele meu va creşte;

27 el îmi va spune: „Tu eşti tatăl meu,

Dumnezeul meu şi stânca mântuirii mele!” R.

 

ALELUIA Ap 1,5ab

(Aleluia) Isuse Cristoase, martor credincios, întâiul născut din morţi;

tu ne iubeşti şi ne speli păcatele în sângele tău. (Aleluia)

 

EVANGHELIA

Cine primeşte pe cel trimis de mine, pe mine mă primeşte.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 13,16-20

Isus, după ce a spălat picioarele ucenicilor, le-a spus: 16 „Adevăr, adevăr zic vouă: nu este sluga mai mare decât stăpânul său şi nici solul mai mare decât cel care l-a trimis. 17 Dacă ştiţi acestea şi le puneţi în practică sunteţi fericiţi. 18 Nu zic aceasta despre voi toţi, căci îi cunosc pe cei pe care i-am ales. Dar trebuie să se împlinească cuvântul Scripturii: «Cel care mănâncă pâinea cu mine şi-a ridicat călcâiul împotriva mea». 19 Vă spun aceste lucruri, de pe acum, înainte de a se întâmpla, ca atunci când se vor împlini să credeţi că eu sunt20 Adevăr, adevăr zic vouă: Cine-l primeşte pe acela pe care-l voi trimite eu, pe mine mă primeşte; iar cine mă primeşte pe mine, îl primeşte pe cel care m-a trimis pe mine”.

Cuvântul Domnului

 Meditatia zilei

Fap 13,13-25; Ps 88; In 13,16-20

Ambele lecturi ale acestei celebrări euharistice ne dau ocazia de a reflecta asupra acestui cuvânt al lui Isus: „Vă spun aceste lucruri, de pe acum, înainte de a se întâmpla, ca atunci când se vor întâmpla să credeţi că eu suntY Trebuie să se împlinească cuvântul Scripturii”. Dumnezeu ne pregăteşte prin toate evenimentele, prin Scripturi, prin istoria poporului ales, prin viaţa lui Isus, pentru ca noi să putem să-l primim în mod just. Fără această pregătire, riscăm să fim descumpăniţi, scandalizaţi, să nu înţelegem mai nimic; dacă, în schimb, primim lumina cu care Dumnezeu vrea să ne pregătească, vom putea recunoaşte harul Domnului atunci când el vine la noi.

Isus a spus cuvintele pe care le-am prezentat cu referire la faptul cel mai scandalos din toată Scriptura: trădarea lui Iuda.

„Nu vorbesc despre voi toţi; eu îi cunosc pe aceia pe care i-am ales". Asta înseamnă că între discipoli există unul care nu va fi credincios, care este pe punctul de a-l trăda. Evident, credinţa apostolilor va primi o lovitură teribilă: Isus, în alegerea cel puţin a unuia dintre ei, aparent a greşit. În realitate, nu este vorba despre o greşeală, ci a fost ascultarea faţă de Tatăl şi l-a ales pe acest om pentru ca Scriptura să se împlinească.

Pentru noi este dificil să reconstituim etapele psihologice ale vocaţiei lui Iuda, dar ştim că în lumina lui Dumnezeu totul este explicat de planul divin care a dispus ca Isus Cristos să înfrunte răul şi să aducă asupra răului cea mai completă victorie; era necesar, aşadar, ca răul să poată ajunge atât de aproape de Isus şi să fie în grupul celor mai intimi ai săi acţiunea celui rău; trebuia să se împlinească Scriptura: „Cel care mănâncă pâinea cu mine şi-a ridicat călcâiul împotriva mea”. Văzând că aşa trebuia să se împlinească Scriptura, discipolii, după ce s-au petrecut toate, au putut înţelege planul lui Dumnezeu, au putut înţelege că prin intermediul trădării se împlinea acest plan şi, tot astfel, se realiza victoria iubirii asupra urii.

În predica sa la Antiohia Pisidiei, sfântul Paul revelează aceeaşi mentalitate. El vrea să anunţe oamenilor din poporul său, iudeilor, pe Isus Cristos, şi a început de foarte departe, de la alegerea poporului: „Dumnezeul acestui popor al lui Israel i-a ales pe părinţii noştri şi a înălţat poporul în timpul exilului din ţara EgiptuluiY„. Şi face o sinteză a întregii istorii sacre: cucerirea Canaanului, profetul Samuel, regele Saul, regele David, pentru a repeta în final promisiunea făcută de Dumnezeu lui David: „L-am găsit pe David, fiul lui Iese, om după inima meaY şi din urmaşii săi, după promisiune, Dumnezeu a dat pentru Israel un mântuitor, pe Isus”.

Această îndelungată istorie este un sprijin pentru credinţa noastră. Glorificarea lui Isus prin moarte şi înviere nu e o improvizaţie, nu e un lucru petrecut fără să fi fost deloc pregătit; dimpotrivă, de multe veacuri înainte Dumnezeu pregătea acest eveniment capital. Înrădăcinat profund în istoria care l-a precedat, el va iradia mai apoi asupra întregii istorii succesive. Este important pentru credinţa noastră să avem cunoştinţă despre această pregătire pe care Dumnezeu a făcut-o mai înainte în întreg Vechiul Testament, îi conferă mai multă stabilitate după cum ne dă o mai mare speranţă nouă, celor care înţelegem că Dumnezeu este credincios, că fidelitatea lui Dumnezeu este pentru totdeauna: Dumnezeu, care a iniţiat opera sa, o va duce la împlinire.

Evident, nu este suficient să fi studiat Vechiul Testament pentru a putea prevedea viitorul. Cunoaşterea istoriei poporului lor nu le dădea apostolilor cunoaşterea anticipată a planului pe care Tatăl îl avea cu Isus. Planul lui Dumnezeu are o continuitate care nu ne împiedică să fim debusolaţi, deoarece noi, introduşi în mijlocul evenimentelor, nu ştim în ce mod acestea corespund trecutului. Pentru aceasta, e necesar să fim, pe de o parte, pregătiţi prin meditaţia asupra Vechiului Testament şi asupra misterului lui Cristos Isus şi, pe de altă parte, foarte ascultători faţă de Dumnezeu, să fim gata să facem ceea ce Dumnezeu vrea aici şi acum, chiar dacă ne aflăm de multe ori în faţa unor lucruri cu totul neprevăzute. Nimic nu era mai imprevizibil pentru apostoli decât pătimirea maestrului lor, şi totuşi, nimic nu a fost mai bine prefigurat în Vechiul Testament.

Să-i cerem Domnului să ne înrădăcineze în credinţă, să ne dea darul unei încrederi neclintite în fidelitatea lui Dumnezeu şi, de asemenea, capacitatea de a recunoaşte, în ceea ce Dumnezeu lucrează astăzi, o continuare a misterului lui Cristos.