en-USro-RO

| Login
20 septembrie 2018

Calendarul zilei

Joi, 20 septembrie 2018

Sfintii zilei
Ss. Martiri din Coreea **
Liturghierul Roman
Ss. Martiri din Coreea **
Liturghie proprie, prefațã pentru sfinți
roșu, P
Lectionar
Rom 8,31b-39: Nici moartea, nici viața nu vor putea sã ne despartã de iubirea lui Dumnezeu 
Ps 114-115: Prețioasã este în ochii Domnului moartea sfinților sãi 
In 12,24-26: Dacã îmi slujește cineva, Tatãl îl va cinsti.
Meditatia zilei
Joi din sãptãmâna a 24-a de peste an

 

Sfintii zilei

Fer. Vladimir Ghika, pr. m. **

 Liturghierul Roman

16 mai 
Fer. Vladimir Ghika, pr. m. **

Ant. la intrare 

Acesta este bărbatul care nu a fost părăsit de Dumnezeu

în ziua încercării; va fi încoronat îndată,
căci a rămas credincios poruncilor Domnului.

RUGĂCIUNEA ZILEI
Dumnezeule atotputernic şi veşnic,
care i-ai dat fericitului Vladimir, preot şi martir,
puterea să mărturisească prezenţa vie a iubirii tale
chiar şi în mijlocul persecuţiei,
prin mijlocirea şi exemplul său,
dăruieşte-ne harul să perseverăm în slujirea ta,
în comuniunea credinţei apostolice.
Prin Domnul nostru Isus Cristos, Fiul tău,
care, fiind Dumnezeu,
împreună cu tine vieţuieşte şi domneşte,
în unire cu Duhul Sfânt, în toţi vecii vecilor.Amin.

ASUPRA DARURILOR
Te rugăm, Doamne,
să sfinţeşti aceste daruri cu binecuvântarea ta;
ea să aprindă în noi, prin darul tău,
flacăra vie a iubirii, prin care fericitul Vladimir
a dobândit biruinţă asupra tuturor chinurilor.
Prin Cristos, Domnul nostru.


Ant. la Împărtăşanie 

Bobul de grâu, căzând în pământ,

dacă nu moare, rămâne singur;
dar dacă moare, aduce mult rod, aleluia.          In 12,24

DUPĂ ÎMPĂRTĂşANIE
Întăriţi cu sfintele taine,
te rugăm, Doamne, să ne dai harul
de a imita minunata statornicie a fericitului Vladimir,
ca, astfel, să ne învrednicim
a dobândi răsplata veşnică a celor îndelung-răbdători.
Prin Cristos, Domnul nostru.

Lectionar

 Vladimir Ghika s-a nãscut la 25 decembrie 1873 la Constantinopol (Istanbul) unde tatãl sãu era ambasador al României pe lângã Înalta Poartã Otomanã. Duce o viațã de studiu, de activitãți caritabile și diplomatice pânã când, la 50 de ani, devine preot catolic la Paris. Prezența lui este remarcatã în toate mediile sociale, pe toate meridianele pãmântului. Ultimii 15 ani de viațã îi petrece la București, dedicat formãrii tineretului și ajutorãrii celor în dificultate. Pentru cã a sprijinit ierarhia legitimã a Bisericii Catolice în pãstrarea comuniunii cu Scaunul Apostolic al lui Petru, este arestat și moare în închisoarea de la Jilava, la 16 mai 1954.

LECTURA I
Domnul m-a uns
şi m-a trimis să aduc vestea cea bună săracilor.

Citire din cartea profetului Isaia 61,1-3a

1Duhul Domnului Dumnezeu este asupra mea;
de aceea Domnul m-a uns şi m-a trimis
să aduc vestea cea bună săracilor,
să leg rănile celor cu inima zdrobită,
să vestesc eliberare celor captivi
şi deschidere a porţilor celor închişi;
2 să vestesc un an de bunătate a Domnului,
o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru,
ca să-i mângâi pe cei mâhniţi.
3a Să-i pun pe cei mâhniţi din Sion
să ia diademă în loc de cenuşă,
untdelemnul bucuriei în loc de jale,
veşmânt de laudă în locul duhului frânt.
Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 95(96),1-2a.2b-3.7-8a.10 (R.: 3)

R.: Vestiţi printre neamuri
minunile Domnului!

1 Cântaţi-i Domnului un cântec nou!
Cântaţi-i Domnului, toţi locuitorii pământului!
2a Cântaţi-i Domnului, binecuvântaţi numele lui! R.

2b Vestiţi din zi în zi mântuirea lui!
3 Vestiţi printre neamuri gloria lui,
tuturor popoarelor, minunile sale! R.

7 Daţi-i Domnului, voi, familiile popoarelor,
daţi-i Domnului glorie şi putere!
8a Daţi-i Domnului gloria ce i se cuvine numelui său! R.

10 Spuneţi printre neamuri: „Domnul stăpâneşte!”

El a aşezat pământul pe temelii solide,
ca să nu se clatine;
el va judeca popoarele cu dreptate. R.

sau:
Nici moartea, nici viaţa
nu vor putea să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu.

Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul
către Romani 8,31b-39
31bFraţilor,
dacă Dumnezeu este pentru noi,
cine este împotriva noastră?
32 El, care nu l-a cruţat pe propriul său Fiu,
ba chiar l-a dat la moarte pentru noi toţi,
cum nu ne va dărui toate împreună cu el?
33 Cine va aduce acuză împotriva aleşilor lui Dumnezeu?
Dumnezeu este cel care justifică!
34 Cine îi va condamna?
Cristos Isus, care a murit, dar, mai mult, a şi înviat,
care este la dreapta lui Dumnezeu, intervine pentru noi.
35 Cine ne va despărţi de iubirea lui Cristos?
Oare necazul sau strâmtorarea,
sau persecuţia sau foametea,
sau lipsa de haine, sau primejdia, sau sabia?
36 După cum este scris:
„Pentru tine suntem daţi la moarte toată ziua,
suntem socotiţi ca nişte oi de înjunghiere”.
37 Dar în toate acestea noi suntem mai mult decât învingători
prin cel care ne-a iubit.
38 Căci sunt convins că nici moartea, nici viaţa,
nici îngerii, nici stăpânirile,
nici cele prezente, nici cele viitoare, nici puterile,
39 nici înălţimile, nici adâncurile şi nici vreo altă creatură
nu vor putea să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu
care este în Cristos Isus, Domnul nostru.
Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Iac 1,12

(Aleluia) Fericit omul care îndură ispita,
pentru că, după ce va fi încercat,
va primi coroana vieţii! (Aleluia)

EVANGHELIA
Dacă bobul de grâu, care cade în pământ, moare,
aduce rod mult.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos
după sfântul Ioan 12,24-26

24În acel timp,
Isus le-a spus discipolilor săi:
„Adevăr, adevăr vă spun:
dacă bobul de grâu care cade în pământ nu moare,
rămâne singur;
însă dacă moare, aduce rod mult.
25 Cine îşi iubeşte viaţa o va pierde;
cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta
o păstrează pentru viaţa veşnică.
26 Dacă îmi slujeşte cineva, să mă urmeze,
iar acolo unde sunt eu va fi şi cel care mă slujeşte.
Dacă îmi slujeşte cineva, Tatăl îl va cinsti”.
Cuvântul Domnului

 Meditatia zilei

Fap 20,28-38; Ps 67; In 17,11-19

Cele două texte de astăzi sunt foarte frumoase, dar şi foarte dificile, pline de gânduri profunde şi de expresii care nu sunt cele pe care le uzităm de obicei. E vorba despre două „discursuri de adio”, două testamente: al lui Paul şi al lui Isus. Paul are un ton mult mai dramatic, în timp ce discursul lui Isus e plin de pace şi seninătate. Circumstanţele sunt asemănătoare: Isus lasă lumea, Paul ştie că se apropie de martiriu; Isus se preocupă de discipolii săi, Paul se preocupă de cei cărora el le încredinţează, în calitate de păstori, turma lui Dumnezeu. Atât Isus, cât şi Paul vor să-i ferească de pericole şi, în acelaşi timp, să-i lanseze în misiunea lor de răspândire a Bisericii.

Sfântul Paul le aminteşte bătrânilor din Biserica din Efes responsabilitatea lor, vorbindu-le de pericolele pe care vor trebui să le înfrunte (lupi răpitori care nu vor cruţa turma); Isus îi trimite pe discipolii săi în lume, deşi ştie că lumea este locul în care vor întâlni multe rele şi în care vor fi urâţi pentru că ei cred în el: „După cum tu m-ai trimis pe mine în lume, tot aşa şi eu îi trimit pe ei în lume”. Şi deoarece, în misiunea lor, ei au rămas credincioşi lui Dumnezeu, Paul spune: „Şi acum vă încredinţez lui Dumnezeu şi harului său. El are putere să-şi zidească lucrarea şi să vă facă părtaşi la moştenirea acelora care au fost sfinţiţi”, imitându-l pe Isus care îi încredinţează pe discipolii săi Tatălui: „Părinte sfânt, păstrează-i în credinţa faţă de numele tău pe cei pe care mi i-ai dat, ca ei să fie una ca şi noi. Cât timp am fost cu ei, eu i-am păstrat în credinţa faţă de numele tău pe cei pe care mi i-ai dat... Acum însă vin la tine... Nu te rog să-i scoţi din lume, ci să-i păzeşti de rău”. Nu numai, dar: „Consfinţeşte-i în adevăr. Cuvântul tău este adevărulY Pentru ei mă jertfesc pe mine însumi, ca ei să fie consacraţi în adevăr”.

Rugăciunea lui Cristos pentru discipolii săi şi, de asemenea, aceea a lui Paul pentru cei care au anunţat cuvântul lui Cristos ne dă certitudinea, încrederea fermă şi trebuie să ne gândim adeseori în acest timp că aceasta urmează Înălţării şi precedă Rusaliile: Cristos a urcat la cer, unde mijloceşte pentru noi, continuând alături de Tatăl rugăciunea pe care a început-o înainte de pătimirea sa, cerând să ne păzească şi să ne consfinţească în adevăr. Şi sfinţii se unesc rugăciunii lui Isus pentru a ne obţine de la Tatăl fidelitate şi zel în misiune.

Nu este uşor să înţelegem cu exactitate sensul cuvintelor lui Isus: „Cât timp am fost cu ei, eu i-am păstrat în credinţa faţă de numele tău”, e necesar să le aprofundăm şi să le pătrundem frumuseţea. Semnificaţia este aceasta: „Tu, Tată, mi-ai dat mijlocul de a te face cunoscut şi eu i-am păstrat în această cunoaştere”. Gândul este asemănător celui exprimat în Mt 11, când Isus îi mulţumeşte Tatălui pentru că le-a descoperit celor mici ceea ce a ţinut ascuns celor înţelepţi şi pricepuţi şi apoi adaugă: „Nimeni nu-l cunoaşte pe Fiul decât numai Tatăl şi nici pe Tatăl nu-l cunoaşte nimeni decât numai Fiul”.

Numai Fiul a primit „numele Tatălui”, adică a primit cunoaşterea profundă, intimă, a lui Dumnezeu şi, în acelaşi timp, mijlocul de a-l transmite, de a-l face cunoscut pe Dumnezeu. Spunând „nume”, nu spune numai un simplu cuvânt, ci tot mesajul, toată revelaţia: Isus a primit revelaţia de la Tatăl şi capacitatea de a transmite această revelaţie.

Pentru aceasta, el poate să spună: „Eu sunt adevărul”, cu alte cuvinte: „Eu sunt revelaţia lui Dumnezeu”. Isus i-a păstrat pe discipolii săi revelându-li-l permanent pe Tatăl.

În Tatăl el le-a vorbit, în Tatăl el i-a iubit, în Tatăl el i-a trimis.

Şi adaugă: „Pentru ei mă jertfesc (consacru) pe mine însumi, ca ei să fie consacraţi în adevăr”, adică în cunoaşterea Tatălui, în raport cu Tatăl.

Şi ştim că „consacrarea” lui Isus este însăşi pătimirea sa. Isus în pătimire îşi deschide întreaga fiinţă umană faţă de sfinţenia Tatălui, se sfinţeşte, se consacră în această deschidere faţă de sfinţenia lui Dumnezeu, chemând sfinţenia lui Dumnezeu pentru a transforma toate încercările pătimirii sale.

O altă expresie a acestei consacrări este transformarea în Duhul Sfânt, pentru că a primi sfinţenia lui Dumnezeu, a se deschide sfinţeniei lui Dumnezeu înseamnă a se deschide acţiunii Duhului Sfânt. Isus, în presanta rugăciune a agoniei, s-a deschis Duhului Sfânt şi a putut, în Duh, să se ofere lui Dumnezeu ca victimă fără pată.

„Pentru ei mă consacru pe mine însumi”. El se consacră în această rugăciune presantă care deschide fiinţa sa umană Duhului Sfânt, pentru ca şi noi să fim consacraţi în acelaşi mod, ca să învăţăm să ne deschidem întreaga noastră viaţă acţiunii Duhului Sfânt, în rugăciune, astfel suntem „consacraţi în adevăr”, adică suntem consacraţi în relaţia cu Dumnezeu. În acest fel, un creştin poate să se menţină credincios vocaţiei şi misiunii sale.


Isus îşi păstra discipolii în fidelitate, îi „consacra” pentru a-i putea trimite în lume şi pentru a transforma lumea prin Duhul Sfânt.