en-USro-RO

| Login
24 octombrie 2018

Calendarul zilei

Miercuri, 24 octombrie 2018

Sfintii zilei
Ss. Anton M. Claret, ep. *; Alois Guanella, pr.
Liturghierul Roman
Miercuri din săptămâna a 29-a de peste an
Liturghie la alegere, prefață comună
verde (alb), I, LP
Lectionar
Ef 3,2-12: Acum este revelat misterul lui Cristos că păgânii sunt împreună-moștenitori ai promisiunii.
Ps Is 12,2-3.4bcd.5-6: Veți scoate apă cu bucurie din izvoarele mântuirii.
Lc 12,39-48: Cui i s-a încredințat mult, i se va cere și mai mult.

Meditatia zilei
Miercuri din săptămâna a 29-a de peste an

 

Sfintii zilei

Sf. Daniel Comboni, ep.

 Liturghierul Roman

DUMINICA A XXVII-A DE PESTE AN 

Ant. la intrare 
Toate se află în stăpânirea ta, Doamne, 
şi nimeni nu se poate împotrivi voinţei tale. 
Căci tu ai făcut cerul şi pământul 
şi toate câte sunt cuprinse în ele; 
tu eşti Stăpânul universului.                                                         Cf. Est 4,11
 

RUGĂCIUNEA ZILEI
Dumnezeule atotputernic şi veşnic, în iubirea ta nesfârşită, 
tu le dăruieşti celor ce te imploră mai mult decât merită şi doresc;
te rugăm, revarsă mila ta asupra noastră: 
eliberează-ne conştiinţa de tot ce o nelinişteşte
şi dăruieşte-ne ceea ce nu îndrăznim să-ţi cerem în rugăciune. 
Prin Domnul nostru Isus Cristos. 

ASUPRA DARURILOR
Te rugăm, Doamne, primeşte jertfa orânduită după porunca ta, 
iar tainele sfinte, pe care le celebrăm aducându-ţi slujirea cuvenită, 
să împlinească în noi lucrarea ta de răscumpărare şi de sfinţire. 
Prin Cristos, Domnul nostru. 
 

Ant. la Împărtăşanie
 
Bun este Domnul cu cei care nădăjduiesc în el, 
cu sufletul care îl caută.                                                                 Lam 3,25 

sau:
E o singură pâine, 
şi noi, cei mulţi, suntem un singur trup, 
căci toţi ne împărtăşim 
dintr-o singură pâine şi dintr-un singur potir.                          Cf. 1Cor 10,17 

DUPĂ ÎMPĂRTĂŞANIE

Dumnezeule atotputernic, 
tu ne-ai hrănit cu pâinea vieţii 
şi ne-ai desfătat cu potirul bucuriei: 
dă-ne, te rugăm, harul, 
ca, astfel, să devenim tot mai asemănători cu Fiul tău, 
pe care îl primim în sfânta împărtăşanie. 
El, care vieţuieşte si domneşte în vecii vecilor. 

Lectionar

 „Tatãl nostru” este modelul rugãciunii celei mai simple și autentice. Se cere ca manifestarea lui Dumnezeu și a împãrãției sale și dãruirea vieții sale tuturor oamenilor sã aibã loc prin intermediul pâinii, al iertãrii și al ocrotirii constante.

LECTURA I

Şi-au dat seama de misiunea care mi-a fost încredinţată.

Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Galateni 2,1-2.7-14

Fraţilor, după paisprezece ani m-am urcat din nou la Ierusalim împreună cu Barnaba; l-am luat cu mine şi pe Tit. M-am dus acolo în urma unei revelaţii. Le-am arătat evanghelia pe care o predic la popoarele păgâne; am arătat-o îndeosebi persoanelor mai cu vază, ca nu cumva să alerg sau să fi alergat în zadar. Când şi-au dat seama că mi-a fost încredinţată evanghelia ca s-o predic păgânilor, după cum lui Petru îi fusese încredinţată ca s-o predice evreilor – căci cel care a făcut din Petru un apostol al evreilor a făcut şi din mine un apostol al păgânilor – şi când au cunoscut harul care îmi fusese dat, Iacob, Petru şi Ioan, care sunt consideraţi ca stâlpii Bisericii, ne-au întins mâna, mie şi lui Barnaba, în semn de unire: ca să mergem şi să predicăm, noi la păgâni, iar ei la evrei. 10 Ne-au spus numai să ne amintim de săracii din comunitatea lor, ceea ce am şi căutat să fac cât mi-a stat în putere. 11 Dar când Petru a venit la Antiohia, l-am înfruntat deschis, pentru că era vrednic de aşa ceva. 12 Într-adevăr, el mânca împreună cu fraţii de origine păgână până în clipa în care au sosit de la Ierusalim câţiva prieteni ai lui Iacob. Dar după venirea acestora, Petru a început să se ferească şi să stea deoparte, de teama fraţilor de origine evreiască. 13Împreună cu el au început să se prefacă şi ceilalţi evrei, astfel încât până şi Barnaba s-a lăsat prins în laţul făţărniciei lor. 14 Când am văzut că nu se comportă drept, potrivit cu adevărul evangheliei, i-am spus lui Petru în faţa tuturor: „Dacă tu, care eşti evreu, urmezi obiceiurile păgânilor şi nu ale evreilor, pentru ce atunci îi sileşti pe păgâni să trăiască după obiceiurile iudeilor?”

Cuvântul Domnului

 

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 116,1.2 (R.: Mc 16,15)

R.: Mergeţi în lumea întreagă şi predicaţi evanghelia!

sau

Aleluia.

Lăudaţi-l pe Domnul, toate neamurile,

lăudaţi-l, toate popoarele. R.

 

Căci Domnul şi-a dovedit iubirea sa pentru noi

şi el rămâne totdeauna credincios legământului său. R.

 

ALELUIA Rom 8,15

(Aleluia) L-am primit pe Duhul Sfânt, prin care am devenit copii adoptivi

şi prin care îl numim pe Dumnezeu „Tatăl nostru”. (Aleluia)

 

EVANGHELIA

Doamne, învaţă-ne să ne rugăm!

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 11,1-4

În acel timp, Isus se afla în rugăciune. Când a terminat, unul dintre ucenicii săi l-a rugat: „Doamne, învaţă-ne să ne rugăm, aşa cum şi Ioan Botezătorul i-a învăţat pe ucenicii săi”. El le-a răspuns: Când vă rugaţi spuneţi: „Tată, sfinţească-se numele tău, vie împărăţia ta. Dă-ne zilnic pâinea de care avem nevoie. Iartă-ne păcatele, căci şi noi iertăm oricui ne-a greşit, şi nu ne duce pe noi în ispită”.

Cuvântul Domnului

 Meditatia zilei

Gal 2,1-2.7-14; Ps 116; Lc 11,1-4

Revelaţia Preasfintei Treimi nu apare în evanghelie într-un mod speculativ, dar suntem introduşi în acest mister prin Isus, Fiul.

În evanghelia de astăzi, Isus ne introduce în relaţia sa cu Tatăl, şi alte pasaje evanghelice ne spun că, o dată cu darul Duhului, Isus ne introduce pe deplin în raportul cu Sfânta Treime.

Luca notează la început că Isus era în rugăciune. Isus era într-o continuă unire cu Tatăl, dar ca om avea nevoie de momente de intimitate cu el, în Duhul Sfânt, şi pentru aceasta îşi rezerva momente, ore, nopţi întregi. Discipolii admirau foarte mult această rugăciune a lui Isus: ei înţelegeau că era foarte profundă, că era izvorul întregii sale activităţi, hrana sufletului său şi i-au cerut să fie introduşi şi ei în rugăciunea sa: „Doamne, învaţă-ne să ne rugăm!” Ioan Botezătorul i-a învăţat pe ucenicii săi să se roage lui Dumnezeu aşa cum el însuşi se ruga, şi discipolii lui Isus i-au cerut să facă acelaşi lucru. Şi Isus consimte: „Când vă rugaţi, spuneţi: Tată”. În Evanghelia după Luca găsim multe pasaje în care Isus se adresează lui Dumnezeu spunând simplu: „Tată! (Abba B în aramaică). Tată, îţi mulţumesc” (10,21), „Tată, ştiu că tu mă asculţi întotdeauna”, „Tată, facă-se voia ta” (22,42), „Tată, iartă-le lor, pentru că nu ştiu ce fac” (23,34), „Tată, în mâinile tale încredinţez sufletul meu” (23,46).

Lucrul cel mai important pentru Isus era relaţia sa filială cu Tatăl şi, spunând „Tată!”, el spunea, prin aceasta, totul: acest cuvânt simplu exprima tot conţinutul rugăciunii sale. Şi el ne dă posibilitatea de a spune împreună cu el „Tată”, asociindu-ne lui în relaţia cu Tatăl. Este un har care trebuie să ne umple permanent de bucurie şi să ne copleşească de emoţie: Fiul unic a voit ca noi să fim cu el fii ai Tatălui şi, astfel, îi putem spune împreună cu el lui Dumnezeu: „Tată!”

Sfântul Ioan rămâne extaziat în faţa acestui incomensurabil dar. În prima sa scrisoare arată: „Ce mare iubire ne-a arătat nouă Tatăl, încât ne-a numit şi suntem cu adevărat fii ai lui Dumnezeu!” (3,1).

Tot restul rugăciunii lui Isus arată relaţia sa cu Tatăl şi, înainte de toate, dorinţa arzătoare ca el să fie preamărit: „Tată, sfinţească-se numele tău, vie împărăţia ta!” Isus este plin de admiraţie în faţa sfinţeniei Tatălui şi doreşte ca ea să fie făcută cunoscută şi să transforme lumea întreagă; doreşte ca împărăţia Tatălui să vină în lume, ca totul să fie orânduit în funcţie de voinţa Tatălui, pentru ca toate să existe în pacea lui Dumnezeu.

A doua parte exprimă intimitatea filială a lui Isus faţă de Tatăl, încrederea sa în noi: „Dă-ne nouă pâinea de care avem nevoie, iartă-ne păcatele, nu ne duce în ispită”. Această dublă dimensiune este întotdeauna prezentă în rugăciunea lui Isus, ca manifestare a dublei şi inseparabilei iubiri faţă de Tatăl şi faţă de fraţii săi.

Pentru a ne introduce în această relaţie filială, Isus nu numai că a pus pe buzele noastre cuvinte corespunzând sentimentelor sale, ci ne-a dat Duhul său, inima sa. Sfântul Paul spune că avem în noi Duhul Fiului său care strigă: „Tată!” Pentru ca această invocaţie să pornească din inima noastră, este necesar ca însuşi Duhul să o pronunţe în noi, ca Duhul să devină sufletul sufletului nostru. Şi Duhul Sfânt este Duhul Fiului, singurul care poate să trezească în noi dorinţa după Tatăl care umplea inima lui Isus.

Dumnezeu ne-a demonstrat iubirea sa trimiţându-ni-l pe Fiul şi, totodată, pe Duhul Fiului său: Fiul care a pus pe buzele noastre cuvintele rugăciunii filiale, Duhul Fiului care face posibilă rugăciunea în inima noastră.

Iată cum, rugându-ne bine Tatăl nostru, suntem introduşi în misterul Trinităţii, în viaţa de iubire, în permanentul circuit al iubirii care există între cele trei persoane divine; suntem, împreună cu Fiul şi cu Duhul, orientaţi către Tatăl, primim în noi slava sa pentru a o transmite fraţilor şi surorilor noastre, pentru a transforma, astfel, lumea.