en-USro-RO

| Login
15 decembrie 2018

Calendarul zilei

Sâmbătă, 15 decembrie 2018

Sfintii zilei
Sf. Virginia, vãduvã
Liturghierul Roman
Sâmbãtã din sãptãmâna a 2-a din Advent
Liturghie proprie, prefațã pentru Advent I
violet, II, PP
Lectionar
Sir 48,1-4.9-11: S-a ridicat profetul Ilie, ca un foc.
Ps 79: Dumnezeule, fã sã strãluceascã fața ta și vom fi mântuiți!
Mt 17,10-13: Ilie a venit deja, dar nu l-au recunoscut.
Meditatia zilei
Sâmbãtã din sãptãmâna a 2-a din Advent

 

Sfintii zilei

SFINȚIREA BAZILICII DIN LATERAN

 Liturghierul Roman

9 noiembrie

Sfinţirea bazilicii din Lateran

 

Ant. la intrare 
Am văzut cetatea sfântă, Ierusalimul cel nou,

coborând din cer, de la Dumnezeu,

pregătită ca o mireasă împodobită pentru mirele ei.         Cf. Ap 21,2

sau:
Iată cortul lui Dumnezeu împreună cu oamenii!

El va locui împreună cu ei, iar ei vor fi poporul lui,

şi el, Dumnezeu cu ei, va fi Dumnezeul lor.         Cf. Ap 21,3

RUGĂCIUNEA ZILEI
Dumnezeule, care, din pietre vii şi alese,

pregăteşti lăcaş veşnic maiestăţii tale,

înmulţeşte în Biserica ta,

roadele Duhului Sfânt pe care i l-ai dăruit,

pentru ca toţi credincioşii să crească necontenit în har,

până când poporul tău va ajunge la plinătatea Ierusalimului ceresc.

Prin Domnul nostru Isus Cristos.

 

 

sau:
Dumnezeule,

tu ai voit ca poporul tău să fie numit Biserică.

Dăruieşte-le credincioşilor adunaţi în numele tău harul

să te adore, să te iubească, să te urmeze

şi, călăuziţi de tine, să ajungă la moştenirea veşnică

pe care le-ai făgăduit-o.

Prin Domnul nostru Isus Cristos.

 

ASUPRA DARURILOR
Te rugăm, Doamne,

primeşte darul pe care ţi-l oferim;

dăruieşte-le celor care te imploră, puterea tainelor tale

şi împlineşte-le rugăciunile.

Prin Cristos, Domnul nostru.

 

DUPĂ ÎMPĂRTĂŞANIE
Dumnezeule,

care ai voit să prefigurezi Ierusalimul ceresc

prin semnul Bisericii tale de pe pământ,

fă-ne, te rugăm, părtaşi de această taină,

spre a fi transformaţi în temple vii ale harului tău

şi a ne învrednici să intrăm în lăcaşul slavei tale.

Prin Cristos, Domnul nostru. 

Lectionar

 Sfințirea Bazilicii din Lateran ne amintește cã templul în sens fizic are o semnificație numai dacã în el se reunesc persoane care îl adorã pe Dumnezeu „în duh și adevãr”. Isus a fãcut din fiecare persoanã templul sãu. Catedrala episcopului Romei a fost ridicatã pe domeniul ce aparținea familiei Laterani, unde se ridica un palat, vecin cu o cazarmã. În locul cazãrmii, împãratul Constantin a amplasat prima bazilicã pe care, împreunã cu palatul, a oferit-o papei Silvestru, cãtre anul 320. Palatul a fost reședința pontificalã timp de zece secole. Cinci concilii ecumenice și-au ținut sesiunile în ea. Alãturi de bazilicã este baptisteriul unde mulțimile romane din secolele al IV-lea și al V-lea au primit Botezul.

Când această sărbătoare cade în timpul săptămânii, înainte de Evanghelie se foloseşte una dintre următoarele lecturi; când cade în zi de duminică, sunt obligatorii toate trei lecturile.

LECTURA I

Am văzut ieşind o apă de sub templu, şi toţi la care a ajuns această apă, s-au mântuit.

Citire din cartea profetului Ezechiel 47,1-9.12

În zilele acelea, în timpul unei viziuni, trimisul Domnului m-a dus înapoi la uşa templului şi iată, de sub pragul templului curgea o apă spre răsărit; pentru că templul era cu faţa spre răsărit. Apa curgea de sub partea dreaptă a templului şi trecea prin partea de miazăzi a altarului. M-a scos apoi pe partea de la miazănoapte şi m-a dus pe dinafară, împrejur, până la poarta îndreptată spre răsărit şi iată, apa curgea din partea dreaptă. Mergând spre răsărit, omul ţinea în mână o sfoară şi a măsurat o distanţă de o mie de coţi; şi m-a făcut să trec apa; apa îmi ajungea până la glezne. A mai măsurat apoi o mie de coţi şi m-a făcut să trec apa; apa îmi ajungea până la genunchi. A mai măsurat o mie de coţi şi m-a făcut să trec apa; apa îmi ajungea până la brâu. A măsurat încă o mie de coţi şi era un râu pe care nu-l puteam trece, căci apele crescuseră; erau ape de trecut înotând, un fluviu care nu se putea trece. Atunci mi-a zis: „Ai văzut, fiul omului?” Şi m-a dus înapoi la malul râului. Când am venit înapoi, iată, pe malurile râului erau mulţi arbori pe o parte şi pe alta. Şi mi-a zis: „Această apă curge spre ţinutul de răsărit, coboară în valea Iordanului şi se varsă în Marea Moartă, iar apele mării devin sănătoase. Orice vietate care mişună în apă va putea trăi acolo unde va ajunge râul. Va fi foarte mult peşte, pentru că va intra acolo apa aceasta şi apele din mare vor deveni sănătoase; acolo unde va ajunge râul acesta, va fi viaţă. 12 Pe amândouă malurile râului vor creşte tot felul de pomi roditori. Frunzele lor nu se vor veşteji şi fructele din ei nu se vor termina. În fiecare lună se vor coace fructe noi, pentru că apa pentru ele vine din sfântul lăcaş; fructele lor vor servi ca hrană, iar frunzele lor ca medicamente”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 45,2-3.5-6.8-9

R.: Prin prezenţa ta salvează-ne, Doamne!

Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru,

un ajutor care nu lipseşte niciodată din nevoi.

De aceea nu ne temem, chiar dacă s-ar zgudui pământul

şi ar cădea munţii în mijlocul mării. R.

 

Apele râului înveselesc cetatea lui Dumnezeu,

locuinţa sfântă a Celui Preaînalt.

Dumnezeu este în mijlocul ei: ea nu se clatină;

Dumnezeu o ajută de la revărsatul zorilor. R.

 

Domnul oştirilor este cu noi,

Dumnezeul lui Iacob este un turn de scăpare pentru noi.

Veniţi şi vedeţi lucrările Domnului,

faptele uimitoare pe care le-a făcut pe pământ. R.

LECTURA A II-A

Voi sunteţi templul lui Dumnezeu.

Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni 3,9b-11.16-17

Fraţilor, 9b voi sunteţi templul construit de Dumnezeu. 10 Ca un arhitect iscusit, prin harul ce mi-a fost dat de Dumnezeu, eu am pus temelia, alţii continuă construcţia. Important e ca fiecare să ia seama cum construieşte. 11 Nimănui nu-i este îngăduit să pună altă temelie decât aceea care există deja: adică Isus Cristos. 16 Nu ştiţi voi, oare, că sunteţi templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? 17 Dacă cineva distruge templul lui Dumnezeu şi Dumnezeu îl va distruge pe el. Căci templul lui Dumnezeu este sfânt iar acest templu sunteţi voi.

Cuvântul Domnului

ALELUIA 2Cr 7,16

(Aleluia) Am ales şi am sfinţit acest loc,

ca să rămân aici în veci. (Aleluia)

EVANGHELIA

Templul despre care vorbea era trupul său.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 2,13-22

Apropiindu-se Paştele iudeilor, Isus s-a urcat la Ierusalim. 13 În templu i-a găsit pe negustorii de boi, de oi şi de porumbei şi pe schimbătorii de bani şezând. 15 A făcut un bici din funii şi i-a izgonit pe toţi afară din templu, împreună cu oile şi boii, a aruncat pe jos banii schimbătorilor şi le-a răsturnat tarabele, 16 iar celor ce vindeau porumbei le-a zis: „Luaţi astea de aici şi nu faceţi din casa Tatălui meu o casă de negustorie!” 17 Ucenicii lui şi-au amintit atunci acest cuvânt al Scripturii: „Râvna casei tale mă consumă”. 18 Iudeii au luat cuvântul şi i-au zis: „Prin ce semn ne arăţi că ai dreptul să faci astfel de lucruri?” 19 Drept răspuns Isus le-a spus: „Distrugeţi templul acesta şi în trei zile îl voi ridica din nou”. 20 Iudeii i-au zis: „În patruzeci şi şase de ani s-a zidit templul acesta, şi tu îl vei ridica în trei zile?” 21 Dar el vorbea despre templul trupului său. 22 Prin urmare, când a înviat din morţi, ucenicii lui şi-au adus aminte că le spusese cuvintele acestea şi au crezut în Scriptură şi în cuvintele pe care le spusese Isus.

Cuvântul Domnului

 Meditatia zilei

1Rg 8,22-23.27-30; Ps 94; 1Pt 2,4-9; In 4,19-24

Tema templului lui Dumnezeu este foarte bogată şi foarte frumoasă şi este, putem spune, centrul întregii Biblii, deoarece este vorba despre însăşi prezenţa lui Dumnezeu în mijlocul poporului său şi despre posibilitatea de a-l întâlni pe Dumnezeu, de a fi uniţi cu el.

Prezenţa lui Dumnezeu este tema pe care o găsim în acest pasaj al Evangheliei după Ioan; întâlnirea cu Dumnezeu este tema sacrificiului, şi o găsim în textul sfântului Petru.

Pentru prezenţa lui Dumnezeu, oamenii din antichitate gândeau, evident, un loc înalt: Dumnezeu este în cer şi dacă vine pe pământ va veni pe un loc înalt.

Samaritenii aveau Muntele Garizim, iudeii Muntele Sionului, la Ierusalim, munte căruia îi cântau înălţimea: „Muntele său sfânt, înălţime minunată, este bucuria întregului pământ” (Ps 48,3); „La sfârşitul timpurilor, muntele templului Domnului va fi ridicat pe vârful munţilor şi va fi cel mai înalt” (Is 2,2).

Isus îi explică samaritencei că Dumnezeu nu va mai fi adorat într-un loc material, că problema de precizare a locului sacru pentru a-l întâlni pe Dumnezeu se referă în realitate la Dumnezeu: Dumnezeu nu poate fi închis într-un loc, oricât ar fi de sfânt. Locul întâlnirii cu Dumnezeu este spiritual, este „în spirit şi adevăr”. Dumnezeu este spirit şi nu poate fi pus într-un loc material; pentru a-l întâlni, omul trebuie să se pună el însuşi într-un „loc” spiritual. Evanghelia după Ioan, în ansamblul ei, ne ajută să înţelegem că acest loc spiritual, numit „spirit şi adevăr”, este Isus însuşi: „Eu sunt adevărul”. Şi Isus dă Spiritul, şi îl dă prin jertfa sa: „Duhul nu era încă, pentru că Isus nu fusese încă glorificat” scrie sfântul Ioan (7,39). Iată, deci, care este „locul” unde putem să-l întâlnim pe Dumnezeu: Cristos răstignit şi glorificat.

Astfel, prima temă se leagă de aceea a întâlnirii active cu Dumnezeu, nu simplu de prezenţa sfântă a lui Dumnezeu în mijlocul nostru, ci de întâlnirea noastră cu el. Prezenţa lui Dumnezeu în templele antice era deja figura acestei întâlniri, de fapt, era necesară urcarea omului spre templul lui Dumnezeu, şi atunci Dumnezeu din cer cobora în templu pentru a se pune în prezenţa sa. Acum, întâlnirea care ne face să urcăm şi pe Dumnezeu să coboare are loc în sacrificiu. Nu este vorba numai de a merge, ci de a ne transforma, şi aceasta ne-o spune sfântul Petru.

Suntem chemaţi să mergem spre Isus, şi nu pe un drum material, ci pe unul spiritual. Isus este „piatra aleasă şi preţioasă care a fost aruncată de zidari” şi care a fost aleasă de Dumnezeu: avem aici evocarea sacrificiului şi a glorificării lui Cristos. Refuzat de către oameni, el a fost ales de Dumnezeu pentru că şi-a asumat suferinţa şi a făcut din ea o ofertă perfectă de iubire: iubire faţă de Tatăl în ascultare filială, iubire pentru noi, cei care am fost răscumpăraţi prin sângele lui.

Pentru a-l întâlni pe Dumnezeu, trebuie să ne unim sacrificiului său, să devenim pietre vii pentru construcţia templului spiritual, unde sunt prezentate ofrandele spirituale.

Altfel spus, este sacrificiul de a constitui templul. În Vechiul Testament se gândea contrariul: templul era cel care făcea sacrificiul. Uciderea animalelor în afara templului nu însemna un sacrificiu, dar când acelaşi lucru se făcea în conformitate cu riturile în incinta sacră, putea fi oferită ca sacrificiu lui Dumnezeu. Cartea Deuteronomului reţine două cazuri: sacrificiul, care se petrece în locul consacrat lui Dumnezeu, şi jertfa în exteriorul templului care nu este propriu-zis sacrificiu.

Dar pentru noi, ceea ce constituie templul este sacrificiul. Bazilica din Lateran a fost construită pentru ca acolo să se celebreze Liturghia şi nu ar avea sens dacă ea n-ar mai fi celebrată. Şi, pe de altă parte, nu sunt indispensabile zidurile pentru a constitui casa lui Dumnezeu şi a oferi jertfe spirituale; este însă indispensabil a face prezent în Liturghie sacrificiul lui Cristos. Acesta face din noi înşine un templu şi, în acelaşi timp, ofrandă plăcută lui Dumnezeu, cum scrie sfântul Paul: „Oferiţi trupurile voastre ca sacrificii vii, sfinte şi plăcute lui Dumnezeu; acesta este cultul vostru spiritual” (Rom 12,1).

Toate îşi găsesc centrul în sacrificiul lui Cristos, care este cu adevărat sacrificiul noii alianţe, unirea între Dumnezeu şi om, momentul în care prezenţa lui Dumnezeu devine efectivă pentru noi, nu o prezenţă statică, ci o prezenţă activă. În sacrificiul lui Cristos se împlineşte mişcarea omului spre Dumnezeu şi a lui Dumnezeu spre om, şi această dinamică angajează întreaga noastră viaţă, transformând-o în totalitate într-un sacrificiu spiritual şi făcând tot mai mult din noi „casa lui Dumnezeu”.