en-USro-RO

| Login
27 martie 2019

Calendarul zilei

Miercuri, 27 martie 2019

Sfintii zilei
Sf. Rupert, ep.
Liturghierul Roman
Miercuri din sãptãmâna a 3-a din Post
Liturghie proprie, prefațã pentru Postul Mare (I, II, III sau IV)
violet, III
Lectionar
Dt 4,1.5-9: Sã pãziți poruncile și sã le puneți în practicã!
Ps 147: Preamãrește-l, Ierusalim, pe Domnul Dumnezeul tãu!
Mt 5,17-19: Cine va împlini și va învãța astfel, acesta va fi numit mare în împãrãția cerurilor
.
Meditatia zilei
Miercuri din sãptãmâna a 3-a din Post

 

Sfintii zilei

Sf. Luiza de Marillac, cãlug.

 Liturghierul Roman

Vineri din Săptămâna  I din Postul Mare

Ant. la intrare 
Eliberează-mă de neliniştea mea, Doamne!
Priveşte la umilirea şi la truda mea
şi iartă-mi toate păcatele!
                                  Cf. Ps 24,1718

RUGĂCIUNEA ZILEI
Dă-ne, te rugăm, Doamne, nouă, 
credincioşilor tăi, harul, de a ne pregăti 
cum se cuvine pentru sărbătoarea sfintelor Paşti,
 iar pocăinţa trupească pe care am început-o
 să aducă roade în sufletele noastre. 
Prin Domnul nostru Isus Cristos. 
 
ASUPRA DARURILOR 
Primeşte cu bunătate, Doamne,
această jertfă prin care, în puterea îndurării tale,
ai voit să te împaci cu noi şi să ne redai mântuirea.
 Prin Cristos, Domnul nostru.

Ant. la Împărtăşanie 
„Viu sunt eu", zice Domnul;
„nu vreau moartea păcătosului,
ci să se întoarcă şi să fie viu".        Ef 33,11

DUPĂ ÎMPĂRTĂŞANIE
Te rugăm, Doamne,
ca taina pe care ne-ai lăsat-o ca hrană sfântă
să ne reînnoiască şi, purifîcându-ne de aluatul cel vechi,
 să ne facă părtaşi de misterul mântuirii.
 Prin Cristos, Domnul nostru. 

Lectionar

 „Lasã-ți darul acolo și mergi de te împacã cu fratele tãu”. Este chemarea la convertire. Nu este suficientã simpla respectare a legii sau a ritualului exterior, ci trebuie amintit cã iubirea este legea supremã. Îmbrãțișarea de împãcare cu Dumnezeu are loc prin îmbrãțișarea de împãcare cu fratele. Trebuie sã devenim copii pentru a intra ca adulți în împãrãția iubirii. Trebuie sã ne pierdem pentru a ne regãsi.

LECTURA I

Nu vreau moartea celui păcătos, ci să se întoarcă şi să fie viu.

Citire din cartea profetului Ezechiel 18,21-28

Aşa zice Domnul: 21 „Dacă cel rău se întoarce de la toate păcatele sale,pe care le-a săvârşit, şi păzeşte toate poruncile mele, şi face ceea ce este bun şi drept, negreşit el va trăi şi nu va muri. 22 Nu-mi voi mai aminti de nici o fărădelege pe care a săvârşit-o, ci va trăi pentru faptele dreptăţii pe care le săvârşeşte. 23Vreau eu oare moartea celui păcătos? zice Domnul Dumnezeu; nu doresc eu mai degrabă ca el să se întoarcă de la căile sale şi să fie viu? 24 Dar şi cel drept, dacă se abate de la dreptatea sa şi săvârşeşte păcatul, şi face toate acele nelegiuiri pe care le săvârşeşte cel fărădelege, va fi el oare viu? Toate faptele lui bune pe care le-a săvârşit vor fi date uitării, iar pentru fărădelegea şi păcatul său va muri. 25 Dar voi ziceţi: «Calea Domnului nu este dreaptă!» Ascultaţi voi, cei din casa lui Israel, oare calea mea nu este dreaptă, sau căile voastre nu sunt drepte? 26 Dacă cel drept se abate de la dreptatea sa şi săvârşeşte fărădelegea, apoi moare în starea aceasta, el moare pentru fărădelegea pe care a săvârşit-o. 27 Iar dacă cel rău se întoarce de la fărădelegea pe care a săvârşit-o şi face ceea ce este bun şi drept, îşi va salva viaţa. 28 Pentru că şi-a deschis ochii şi s-a întors de la fărădelegile sale, pe care le-a săvârşit, el va fi viu şi nu va muri”.

Cuvântul Domnului

 

PSALMUL RESPONSORIAL 129,1-2.3-4.5-6.7-8 (R.: 3)

R.: Nu-ţi aminti, Doamne, de fărădelegile noastre.

Dintru adâncuri strig către tine, Doamne,

Doamne, ascultă glasul meu!

Pleacă-ţi urechea ta la glasul rugăciunii mele. R.

 

Dacă te-ai uita la fărădelegi, Doamne,

Doamne, cine ar mai rămâne în viaţă?

La tine însă este iertare,

de aceea ne temem de tine. R.

 

Eu nădăjduiesc în Domnul,

sufletul meu se încrede în cuvântul său.

Sufletul meu îl aşteaptă pe Domnul,

mai mult decât aşteaptă străjerii ivirea zorilor. R.

 

Să nădăjduiască Israel în Domnul,

căci la Domnul se află îndurare şi mântuire deplină.

El va mântui pe Israel

de toate fărădelegile sale. R.

 

VERS LA EVANGHELIE Ez 18,31

Lepădaţi de la voi toate fărădelegile, zice Domnul,

şi înnoiţi-vă inima şi duhul.

 

EVANGHELIA

Mergi mai întâi şi împacă-te cu fratele tău.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 5,20-26

În acel timp, Isus a spus ucenicilor săi: 20 „Dacă dreptatea voastră nu va întrece pe cea a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor. 21 Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: Să nu ucizi, iar dacă cineva va ucide, va fi tras la judecată. 22 Eu însă vă spun: oricine se mânie pe fratele său va fi tras la judecată. Cine va spune fratelui său prostule va fi dat pe mâna Sinedriului; cine-i va spune nebunule va fi sortit focului Gheenei. 23 Deci dacă îţi aduci darul tău la altar, iar acolo îţi aminteşti că fratele tău are ceva împotriva ta, 24 lasă-ţi darul acolo, înaintea altarului, şi du-te de te împacă mai întâi cu fratele tău, apoi vino şi adu-ţi darul. 25 Împacă-te repede cu duşmanul tău, cât timp mai eşti cu el pe drum, ca nu cumva duşmanul tău să te dea pe mâna judecătorului, judecătorul pe mâna temnicerului, iar temnicerul să te arunce în închisoare. 26 Îţi spun adevărul: nu vei ieşi de acolo, până ce nu vei plăti şi ultimul ban”.

Cuvântul Domnului

 Meditatia zilei

Ez 18,21-28; Ps 129; Mt 5,20-26

În liturgia de astăzi, tema principală este aceea a convertirii, a schimbării posibile. Ne aflăm încă pe drum, avem încă timpul disponibil pentru a ne schimba: nu suntem încă înaintea Judecătorului pentru a fi judecaţi. Suntem încă de-a lungul drumului şi putem să ne punem de acord cu adversarul nostru.

Cine este adversarul nostru? Este fratele cu care nu suntem de acord, dar este, de asemenea, într-un oarecare sens, Dumnezeu, când suntem în păcat. Ei bine, putem să ne punem de acord cu Dumnezeu, o putem face cu adevărat, şi aceasta ne-o revelează textul din Cartea lui Ezechiel. Marea ispită care provine de la duhul cel rău este că e inutil să ne schimbăm, pentru că nu este posibil: suntem închişi în înclinaţiile noastre, în defectele noastre, şi ne este imposibil să ieşim din ele. În schimb, Dumnezeu proclamă că schimbarea este posibilă, că el însuşi ne împinge spre schimbare, şi că în loc să ne pregătească o pedeapsă, el doreşte numai să ne recompenseze, deoarece: „Vreau eu oare moartea celui păcătos B spune Domnul B nu doresc eu oare mai degrabă ca el să se întoarcă de la căile sale şi să fie viu?” Marea dorinţă a lui Dumnezeu este aceea de a constata că ne schimbăm.

Desigur, schimbarea, care înseamnă convertire, costă, dar Dumnezeu vrea să diminueze dificultatea: pentru aceasta, promite că cel păcătos nu va muri, ci va trăi, dacă se converteşte.

Trebuie să facem ca Dumnezeu. Vreau să spun următorul lucru. Noi avem tendinţa de a clasifica oamenii în diferite categorii: sunt drepţi, nedrepţi, oameni plini de defecte, alţii plini de virtute. Făcând acest lucru, îi închidem pe oameni în boxe sigure, în loc să-i ajutăm să iasă la lumină şi să devină mai buni. Dimpotrivă, trebuie să avem o atitudine de încredere în posibilitatea altuia de a se schimba, pentru că toţi pot cu adevărat să facă lucruri frumoase în viaţa lor pentru Dumnezeu.

Aşa făcea Isus, şi păcătoşii, apropiindu-se de el, înţelegeau că se pot schimba, că această posibilitate le era lor oferită, că Isus era gata să-i ajute şi să-i transforme complet. Şi, în acest mod, posibilitatea pe care alţii, în special fariseii, nu voiau s-o vadă, devenea actuală, devenea realitate. Nu trebuie să amintim episoadele din evanghelie în care păcătoşii erau etichetaţi ca „păcătoşi” pentru totdeauna. Dar când aceştia se apropiau de Isus, deveneau păcătoşi convertiţi, mai drepţi decât fariseii.

Să-i cerem, deci, Domnului darul speranţei în convertirea noastră şi a altora, darul de a şti să trezim în alţii speranţa, pentru ca ei să se convingă că pot deveni din ce în ce mai buni, cu harul lui Dumnezeu, şi de a putea, cu toţii, să facă din viaţa lor un lucru minunat.