en-USro-RO

| Login
25 iunie 2019

Calendarul zilei

Marți, 25 iunie 2019

Sfintii zilei
Sf. Wilhelm, abate
Liturghierul Roman
Marți din sãptãmâna a 12-a de peste an
Liturghie la alegere, prefațã comunã
verde, IV, UP
Lectionar
Gen 13,2.5-18: Sã nu fie ceartã între mine și tine, suntem doar frați!
Ps 14: Cei cu inima curatã vor locui în casa Domnului.
Mt 7,6.12-14: Tot ce vreți ca oamenii sã facã pentru voi, faceți și voi pentru ei!
Meditatia zilei
Marți din sãptãmâna a 12-a de peste an

 

Sfintii zilei

Ss. Ilie, Paul și Isidor, m.

 Liturghierul Roman

Miercuri din Săptămâna Sfântă

Ant. la intrare 
În numele lui Isus să se plece tot genunchiul, 
al celor din ceruri, al celor de pe pământ şi al celor dedesubt, 
căci Domnul s-a făcut ascultător până la moarte, 
şi încă moartea pe cruce: de aceea, Isus Cristos este Domn, 
spre gloria lui Dumnezeu Tatăl.         Cf. Fil 2,10.8.11 
 

RUGĂCIUNEA ZILEI
Dumnezeule, care ai voit ca Fiul tău 
să îndure pentru noi moartea pe cruce, 
spre a ne elibera de puterea vrăjmaşului, te rugăm, 
dă-ne nouă, slujitorilor tăi, bucuria să dobândim harul învierii. 
Prin Domnul nostru Isus Cristos. 

ASUPRA DARURILOR
Primeşte, Doamne, jertfa pe care ţi-o oferim 
şi dă-ne, te rugăm, harul 
ca pătimirea Fiului tău, pe care o celebrăm în chip tainic, 
să aducă roade în viaţa noastră. 
Prin Cristos, Domnul nostru. 
   
Ant. la Împărtăşanie 
Fiul omului nu a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească 
şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru cei mulţi.         Mt 20,28 

DUPĂ ÎMPĂRTĂŞANIE
D
umnezeule atotputernic, te rugăm, 
întăreşte în inimile noastre credinţa 
că moartea pe care Fiul tău a îndurat-o pe pământ, 
şi pentru care dau mărturie aceste taine vrednice de închinare, 
ne-a dobândit viaţa veşnică. 
Prin Cristos, Domnul nostru. 

Lectionar

 Îl trãdãm pe Cristos ori de câte ori închidem ochii în fața problemelor celorlalți, considerând cã nu este treaba noastrã, ori de câte ori vindem în pierdere reputația noastrã, pentru cã „în viațã nu trebuie sã fii stupid”. Îl trãdãm pe Cristos atunci când nu facem celui mai mic dintre ai sãi ceea ce i-ar permite sã se menținã sigur, liber, în picioare.

LECTURA I

Faţa nu mi-am întors-o de la cei care mă ocărau şi mă scuipau.

Citire din cartea profetului Isaia 50,4-9a

Domnul mi-a dat o inimă înţeleaptă, ca să ştiu să vorbesc celor deznădăjduiţi. În fiecare dimineaţă el mă trezeşte: de dimineaţă mă trezeşte, ca să ascult ca un ucenic. Domnul Dumnezeu mi-a deschis urechea, iar eu nu m-am împotrivit, nici nu m-am dat înapoi. Spatele mi l-am dat spre a fi lovit, obrajii spre a fi pălmuiţi şi faţa nu mi-am întors-o de la cei care mă ocărau şi mă scuipau. Domnul Dumnezeu îmi vine în ajutor, de aceea nu m-au doborât ocările. De aceea le-am oferit o faţă ca de cremene şi ştiu că nu voi rămâne de ruşine. Apărătorul meu este aproape. Cine mă va acuza? Să ne prezentăm împreună la judecată! Este cineva care vrea să mă învinuiască? 9a Iată, Domnul Dumnezeu îmi ia apărarea. Cine mă va condamna?

Cuvântul Domnului

 

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 68,8-10.21bcd-22.31 şi 33-34 (R.: 14 c şi b)

R.: În acest timp de îndurare, ascultă-mă, Doamne.

Pentru tine port eu ocara

şi ruşinea îmi acoperă faţa.

Am ajuns un străin pentru fraţii mei

şi un necunoscut pentru fiii mamei mele:

10 căci râvna casei tale mă consumă,

ocările celor care te insultă cad asupra mea. R.

 

21bcd Ocara îmi sfâşie inima şi sunt bolnav,

ruşinea şi suferinţa mea sunt fără leac.

Aştept să-i fie cuiva milă de mine, dar în zadar,

aştept mângâietori şi nu găsesc nici unul.

22 Ei mi-au pus venin în mâncare,

şi când îmi era sete, mi-au dat să beau oţet. R.

 

31 Atunci voi lăuda numele lui Dumnezeu prin cântări,

şi îl voi preamări în laude.

33 Să vadă cei săraci şi să se bucure!

Căutaţi-l pe Dumnezeu

şi inimile noastre se vor bucura de viaţă:

34 căci Domnul îi ascultă pe cei săraci

şi nu uită de cei ce sunt la închisoare. R.

 

VERS LA EVANGHELIE

Bucură-te, regele nostru:

tu singur te-ai îndurat de noi în rătăcirile noastre.

sau

Bucură-te, regele nostru,

care, ascultând de Tatăl,

ai fost dus la răstignire, ca un miel blând la înjunghiere.

 

EVANGHELIA

Fiul Omului merge precum este scris despre el. Vai, însă de omul acela prin care Fiul Omului este vândut!

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 26,14-25

În acel timp, 14 unul dintre cei doisprezece apostoli ai lui Isus, numit Iuda Iscarioteanul, s-a dus la arhierei 15 şi le-a zis: „Cât îmi daţi ca să vi-l dau?” Iar ei i-au oferit treizeci de arginţi. 16 De atunci căuta un prilej potrivit ca să-l dea în mâinile lor. 17 În prima zi a Azimelor, au venit ucenicii la Isus şi l-au întrebat: „Unde vrei să-ţi pregătim ospăţul de Paşti?” 18 El le-a spus: „Mergeţi în cetate la cutare şi spuneţi-i: «Învăţătorul îţi trimite vorbă: timpul este aproape; la tine vreau să fac Paştele cu ucenicii mei»”. 19 Ucenicii au făcut precum le-a poruncit Isus şi au pregătit ospăţul de Paşti. 20 Când s-a făcut seară, s-a aşezat la masă împreună cu cei doisprezece ucenici. 21 Pe când mâncau, Isus a spus: „Vă spun adevărul, unul dintre voi mă va vinde”. 22 Ei s-au întristat foarte tare şi au început să-l întrebe unul câte unul: „Oare eu sunt, Doamne?” 23 El le-a răspuns: „Cel care a întins o dată cu mine mâna în blid, acela mă va vinde. 24 Fiul Omului merge precum este scris despre el. Vai, însă de omul acela prin care Fiul Omului este vândut! Mai bine i-ar fi fost acelui om dacă nu s-ar fi născut!” 25 Iuda, cel care l-a vândut, l-a întrebat: „Oare eu să fiu, Învăţătorule?” Isus i-a răspuns: „Tu eşti”.

Cuvântul Domnului

 Meditatia zilei

Is 50,4-9; Ps 68; Mt 26,14-25

Există aspecte contrastante în aceste lecturi pe care Biserica ni le oferă spre meditare în iminenţa pătimirii. În prima vedem chinurile şi umilirile acestui misterios Servitor al lui Dumnezeu, care îl reprezintă în mod profetic pe Isus răbdător şi vedem, de asemenea, atitudinea de abandonare obedientă: „Eu nu m-am împotrivit, nici nu m-am dat înapoi”. În această extremă umilire, el ştie că este totuşi cu Dumnezeu, „Domnul Dumnezeu îmi vine în ajutor, de aceea nu m-au doborât ocările”, şi exprimă o încredere profundă, care este deja o anticipare a victoriei finale: „Este cineva care vrea să mă învinuiască?” Şi iarăşi: „Iată, Domnul Dumnezeu îmi ia apărarea”.

Vineri, când vom proclama evanghelia pătimirii, vom vedea maiestatea lui Dumnezeu apărând din toate dificultăţile, toate batjocurile şi chinurile pe care Isus le acceptă din ascultare faţă de Tatăl şi, prin aceasta, sigur de sine în înaintarea pe drumul victoriei definitive.

În evanghelie, contrastul devine impresionant. Pe de o parte, Iuda care îl trădează pe maestrul său, pe de altă parte, Isus care dă dispoziţii pentru cina pascală.

Isus schimbă cu totul situaţia. E dat la moarte de unul dintre discipolii săi şi tocmai în această dramatică circumstanţă el se încredinţează ca un ferment de viaţă: trădarea, la Cină, devine ocazia darului voluntar şi total. Isus face din moartea sa izvorul vieţii: inima sa învinge moartea şi o transformă în viaţă pentru lume.

Să ne deschidem inima faţă de iubirea generoasă a lui Cristos.