en-USro-RO

| Login
14 octombrie 2019

Calendarul zilei

Luni, 14 octombrie 2019

Sfintii zilei
Sf. Calist I, pp. m. *
Liturghierul Roman
Luni din sãptãmâna a 28-a de peste an
Liturghie la alegere, prefațã comunã
verde (roșu), IV, LP
Lectionar
Rom 1,1-7: Prin Cristos am primit har și misiunea apostolicã de a duce la ascultarea credinței toate națiunile.
Ps 97: Domnul a fãcut cunoscutã mântuirea sa.
Lc 11,29-32: Acestei generații nu i se va da alt semn, decât semnul lui Iona.
Meditatia zilei
Luni din sãptãmâna a 28-a de peste an

 

Sfintii zilei

Sf. Iosif din Copertino, pr.

 Liturghierul Roman

DUMINICA A XXIV-A DE PESTE AN


Ant. la intrare 
Dăruieşte-le, Doamne, pacea ta celor
care nădăjduiesc în tine,
pentru ca profeţii tăi să fie aflaţi credincioşi;
ascultă rugăciunile slujitorului tău
şi ale poporului tău sfânt!                                                        Cf. Sir 36,18

RUGĂCIUNEA ZILEI
Priveşte la noi, Dumnezeule,
Creatorul şi Stăpânul universului,
şi, ca să simţim puterea îndurării tale,
dă-ne harul să-ţi slujim din toată inima.
Prin Domnul nostru Isus Cristos.

ASUPRA DARURILOR
Priveste cu bunăvoinţă, Doamne,
la rugăciunile noastre smerite şi, în bunătatea ta,
primeşte aceste daruri ale slujitorilor tăi,
pentru ca ceea ce îţi oferă fiecare
spre cinstea numelui tău sfânt
să fie spre mântuirea tuturor.
Prin Cristos, Domnul nostru.

Ant. la Împărtăşanie
 
Cât de minunată este bunătatea ta, Dumnezeule!
Fiii oamenilor îşi găsesc adăpost la umbra aripilor tale.                      Ps 35,8 

sau:

Potirul binecuvântării, pe care îl binecuvântăm,
este împărtăşire cu sângele lui Cristos
şi pâinea pe care o frângem
este împărtăşire cu trupul Domnului.                                                       Cf. 1Cor 10,16

DUPĂ ÎMPĂRTĂŞANIE
Te rugăm, Doamne,
ca lucrarea acestui dar ceresc să pună stăpânire
pe sufletele şi trupurile noastre, pentru ca nu pornirile firii,
ci puterea lui să ne călăuzească viaţa.
Prin Cristos, Domnul nostru.

Lectionar

 Isus este icoana lui Dumnezeu. Prin intermediul lui, Dumnezeu ni s-a manifestat, și-a arãtat fața. O fațã omeneascã, atât de omeneascã încât, în mod paradoxal, putem trece prin fața lui fãrã sã-l recunoaștem. „Nu este decât un bãutor, prieten al pãcãtoșilor!”, i-au spus în timpul sãu.

LECTURA I

Mare este taina credinţei noastre!

Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Timotei 3,14-16

Preaiubite, 14 îţi scriu această scrisoare în nădejdea că voi veni curând la tine; 15 dar în caz că voi întârzia vreau ca tu să ştii cum trebuie să te porţi în casa lui Dumnezeu, adică în comunitate, care este Biserica Dumnezeului celui viu, stâlpul şi temelia adevărului. 16 Într-adevăr, mare este misterul credinţei noastre: Cristos s-a arătat în trup, a fost îndreptăţit de către Duhul Sfânt, a fost văzut de către îngeri, a fost predicat păgânilor, a fost primit în lume prin credinţă şi s-a înălţat la cer în mărire.

Cuvântul Domnului

 

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 110,1-2.3-4.5-6 (R.: 2a)

R.: Minunate sunt lucrările Domnului!

sau

Aleluia.

Voi lăuda pe Domnul din toată inima,

în mijlocul comunităţii, în adunarea celor drepţi.

Mari sunt lucrările Domnului,

vrednice de luat în seamă de către toţi cei care le iubesc. R.

 

Lucrările lui sunt frumoase, pline de măreţie

dreptatea lui dăinuie întotdeauna.

El a lăsat o amintire a minunilor sale:

Domnul este bunătate şi îndurare. R.

 

El le dă hrană celor ce se tem de el;

nu uită niciodată de legământul său.

În faptele sale şi-a arătat puterea faţă de poporul său,

dându-le ca moştenire ţinuturile popoarelor. R.


ALELUIA In 6,64b.69b

(Aleluia) Cuvintele tale, Doamne, sunt duh şi viaţă;

tu ai cuvintele vieţii veşnice. (Aleluia)

 

EVANGHELIA

V-am cântat din fluier şi n-aţi jucat, v-am cântat de jale şi n-aţi plâns.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 7,31-35

În acel timp, Isus spunea mulţimii: 31 „Cu cine să-i compar pe oamenii acestei generaţii? Cu cine se aseamănă? 32 Se aseamănă cu nişte copii care stau în piaţă şi strigă unii către alţii: «V-am cântat din fluier şi n-aţi jucat; v-am cântat de jale şi n-aţi plâns». 33 Într-adevăr, a venit Ioan Botezătorul care nu mănâncă pâine şi nu bea vin şi voi ziceţi: «Este stăpânit de diavol». 34 A venit Fiul Omului care mănâncă şi bea şi voi ziceţi: «Iată un mâncăcios şi un băutor de vin, prieten al vameşilor şi al păcătoşilor». 35 Dar înţelepciunii i s-a dat dreptate de către toţi fiii ei”.

Cuvântul Domnului

 Meditatia zilei

1Tim 3,14-16; Ps 110; Lc 7,31-35

În evanghelia de astăzi, Isus face o descriere foarte vie şi provocatoare a unei atitudini copilăreşti frecvente, aceea a copiilor veşnic nemulţumiţi care-şi adresează unii altora cuvinte de reproş. Niciodată nu ajung de acord, refuză orice propunere de joacă. Nu vor să joace împreună în alai de nuntă; nu simt nevoia să-şi manifeste bucuria. Sau credeţi că s-ar juca mai bine simulând o înmormântare? Nu, cu siguranţă că nu ar ajunge de acord nici într-un asemenea lucru.

Isus se foloseşte de o scenă aşa de vie pentru a demasca atitudinea spirituală a multor adulţi ai timpului său, în special a multor oameni de bine, „farisei şi învăţători ai legii”, care au fost numiţi ceva mai înainte de evanghelie (Lc 7,30). Isus observă că nici aceştia nu sunt mulţumiţi. Întotdeauna găsesc ceva de spus, în special atunci când li se prezintă un mesager al lui Dumnezeu cu o invitaţie la convertire. În loc să ia în serios mesajul divin, ei îl studiază pe acel mesager şi caută orice motiv pentru a-l critica şi, deci, pentru a-l descalifica în aşa fel încât să se poată dispensa, cu bună-ştiinţă, de primirea mesajului său. Ioan Botezătorul a venit trăind în pustiu în modul cel mai auster posibil, nu mânca pâine şi nu bea vin, dar se mulţumea cu ceea ce găsea în pustiu. O atare austeritate trebuia, de la sine, să întărească autoritatea îndemnurilor sale profetice. Fariseii, însă, şi învăţătorii legii şi-au arătat simţul lor critic foarte ascuţit, aşa cum este propriu specialiştilor în materie de religie, şi au decretat că modul de a trăi adoptat de Ioan nu era raţional şi nu putea să fie inspirat de Dumnezeu; desigur, un asemenea mod de a trăi nu putea veni decât de la diavol. Deci, nu era cazul să acorde atenţie acelui profet ciudat.

După Ioan Botezătorul, s-a prezentat Isus şi s-a comportat într-un mod foarte diferit. În loc să trăiască în pustiu, „Isus străbătea cetăţile şi satele, învăţând în sinagogile lor, predicând evanghelia despre împărăţia lui Dumnezeu şi vindecând orice boală şi orice infirmitate” (Mt 9,35). Isus trăia în mijlocul poporului, mânca şi bea, accepta să fie invitat uneori la prânz de vreun fariseu (Lc 7,30; 14,1), alteori de vreun vameş (Lc 19,1-10). Nu căuta să apară diferit de ceilalţi. Ştia că „trebuie să se facă în toate asemenea fraţilor”, cum spune Scrisoarea către Evrei (Evr 2,17). Pentru cine nu aprecia austeritatea lui Ioan Botezătorul, acest mod de a trăi, aşa de simplu şi plin de afabilitate, trebuia să fie primit într-un mod foarte pozitiv. Însă nu aceasta a fost şi părerea specialiştilor noştri, adică a fariseilor şi învăţătorilor legii. Simţul lor critic atât de ascuţit se manifestă din nou şi decretează că Isus era un om prea obişnuit şi prea accesibil pentru a putea fi un trimis al lui Dumnezeu: „Iată un mâncăcios şi un băutor de vin, prieten al vameşilor şi al păcătoşilor” (Lc 7,34).

Meditând această evanghelie, nu trebuie să uităm să o aplicăm la noi înşine. Nu suntem şi noi adeseori asemenea copiilor nemulţumiţi? Şi, în acelaşi timp, mari experţi în a critica orice propunere de schimbare pentru viaţa noastră, cum erau învăţătorii legii care îl criticau pe Isus?

În traducerea evangheliei, un cuvânt semnificativ ar putea să nu fie tradus cu exactitate. Vorbind despre copiii veşnic nemulţumiţi, Isus precizează că „stăteau”. Ne putem gândi că aceşti copii refuzau orice propunere, deoarece nu voiau să se ridice şi să se mişte. În mod similar, criticile exprimate de învăţătorii legii erau, în realitate, o tactică adoptată pentru a proteja „imobilismul” lor spiritual. Nu voiau să se mişte, să renunţe la poziţiile lor stabile şi să meargă pe un drum nou al docilităţii faţă de Duhul Sfânt. Se înţelege de aici că critica adusă împotriva mesagerilor lui Dumnezeu este o tactică similară. Criticăm pentru a nu reacţiona, pentru a nu asculta şi a nu fi docili faţă de Domnul.

Îmi amintesc de o călugăriţă care, după ce a primit o misiune mai incomodă, căreia ar fi putut să-i opună o atitudine critică, a făcut doar acest comentariu: „Sunt mulţumită de tot ceea ce-mi dă Domnul”. Cuvinte simple şi atât de coerente din punctul de vedere al credinţei vii şi al iubirii efective, dar nu atât de uşor de spus în unele circumstanţe! Puţin câte puţin, trebuie să învăţăm, cu harul lui Dumnezeu, să fim fii ai săi întotdeauna mulţumiţi de ceea ce el ne dă.