en-USro-RO

| Login
Friday, November 22, 2019

Calendarul zilei

Vineri, 22 noiembrie 2019

Sfintii zilei
Sf. Cecilia, fc. m. **
Liturghierul Roman
Sf. Cecilia, fc. m. **
Liturghie proprie, prefațã pentru sfinți
roșu, P
Lectionar
Os 2,16.17b.21-22: Acolo mã va urma ca în vremea tinereții ei;
Ps 44: Ascultã, fiicã, privește și pleacã-ți urechea 
Mt 25,1-13: Iatã mirele! Ieșiți-i în întâmpinare!
Meditatia zilei
Vineri din sãptãmâna a 33-a de peste an

 

Sfintii zilei

Ss. Pius din Pietrelcina, pr. **; Zaharia și Elisabeta

 Liturghierul Roman

23 septembrie
Sfântul Pius din Pietrelcina, pr. **


Ant. la intrare 
În ce mă priveşte, departe de mine gândul
de a mă lăuda cu altceva
decât în crucea Domnului nostru Isus Cristos.             Gal 6,14

RUGĂCIUNEA ZILEI
Atotputernice, veşnice Dumnezeule,
care i-ai dăruit sfântului preot Pius, harul
de a fi părtaş într-un chip special de crucea Fiului tău
şi ai reînnoit prin slujirea lui minunile milostivirii tale,
fă-ne şi pe noi,
ca, prin mijlocirea lui, să fim strâns uniţi cu pătimirile lui Cristos,
ca să fim duşi în mod fericit la mărirea învierii.
Prin Domnul nostru Isus Cristos.

ASUPRA DARURILOR
Primeşte, Doamne, te rugăm,
această jertfă a poporului tău,
pe care ţi-o aducem în amintirea sfântului Pius,
spre slava numelui tău.
Ea să ne dobândească şi nouă mântuirea veşnică.
Prin Cristos, Domnul nostru.

Ant. la Împărtăşanie
 
Iată, eu sunt cu voi în toate zilele,
până la sfârşitul lumii, spune Domnul.                         Mt 28,20

DUPĂ ÎMPĂRTĂŞANIE
Î
ntăriţi cu hrana preasfântă,
te rugăm, Dumnezeule atotputernic,
să ne dai harul,
ca, urmând necontenit exemplul sfântului Pius,
să te slujim întotdeauna cu credinţă
şi să-i iubim pe toţi oamenii cu dragoste neobosită.
Prin Cristos, Domnul nostru.

Lectionar

 Francesco Forgione (1887-1968), viitorul Padre Pio, s-a nãscut la 25 mai 1887, la Pietrelcina (Italia). La 16 ani a intrat în noviciatul fraților capucini din Marcone. Va merge și în alte mãnãstiri pentru studii. Din cauza sãnãtãții, este trimis acasã, unde rãmâne șapte ani. Este hirotonit la 10 august 1910, la cererea sa, fiind foarte bolnav. Primii ani de preoție se deruleazã la Pietrelcina. În anul 1916 intrã în Mãnãstirea „San Giovanni Rotondo”. La 20 septembrie 1918, primește stigmatele. Timp de 50 de ani este în serviciul sufletelor, prin rugãciune, sacrificii, Spovadã, Liturghie. În noaptea de 23 septembrie 1968, se spovedește, pronunțã numele lui Isus și al Mariei și intrã în fericirea veșnicã. A fost canonizat la 16 iunie 2002.

LECTURA I
Oricine dintre voi este din poporul Domnului să plece la Ierusalim şi să construiască o casă Domnului.
Citire din Cartea lui Esdra 1,1-6
În primul an al lui Cirus, regele perşilor, ca să se împlinească cuvântul Domnului rostit prin gura lui Ieremia, Domnul a mişcat duhul lui Cirus, regele perşilor, care a pus să transmită o veste în toată stăpânirea lui, chiar şi în scris, zicând: 2 "Aşa vorbeşte Cirus, regele perşilor: «Domnul Dumnezeul cerurilor mi-a dat toate domniile pământului şi m-a însărcinat să-i construiesc o casă la Ierusalim, în Iuda. 3 Oricine dintre voi este din poporul său, Dumnezeul său să fie cu el: poate pleca la Ierusalim - care este în Iuda - şi să construiască o casă pentru Domnul Dumnezeul lui Israel; el este Dumnezeul care se află în Ierusalim". 4 Pe toţi aceia care au rămas în orice loc unde locuiesc ca străini, oamenii locului să îi ajute cu argint, aur, bunuri şi cu animale, pe lângă darurile de bunăvoie pentru casa lui Dumnezeu care este în Ierusalim!»" 5 Capii părinteşti ai lui Iuda şi ai lui Beniamin, preoţii şi leviţii, toţi aceia al căror duh l-a trezit Dumnezeu s-au sculat să meargă să zidească templul lui Dumnezeu care este la Ierusalim. 6 Toţi cei dimprejurul lor i-au ajutat cu obiecte de argint, de aur, bunuri, animale şi lucruri preţioase, pe lângă darurile de bunăvoie.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 125(126),1-2ab.2cd-3.4-5.6 (R.: cf. 3a)
R.: Domnul a făcut pentru noi lucruri minunate.

1 Când Domnul i-a întors pe locuitorii Sionului din robie,
ni se părea că visăm.
2ab Atunci, gura ni s-a umplut de strigăte de bucurie
şi limba, de cântări de veselie. R.

2cd Atunci se spunea printre neamuri:
"Lucruri mari a făcut Domnul pentru ei".
3 Lucruri mari a făcut Domnul pentru noi
şi suntem plini de bucurie. R.

4 Întoarce, Doamne, captivitatea noastră
ca pâraiele în Negheb!
5 Cei ce seamănă cu lacrimi
vor secera cu bucurie. R.

6 Plecând, mergeau şi plângeau
aruncând în pământ sămânţa;
venind, se întorceau cu strigăte de veselie,
purtându-şi snopii. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Mt 5,16
(Aleluia) Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre bune şi să-l glorifice pe Tatăl vostru cel din ceruri! (Aleluia)

EVANGHELIA
Candela se pune pe candelabru, pentru ca toţi cei care intră să vadă lumina.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 8,16-18
În acel timp, Isus a spus mulţimii: "Nimeni, după ce a aprins o candelă, nu o ascunde sub un vas, nici nu o pune sub pat, ci o pune pe candelabru, pentru ca cei care intră să vadă lumina. 17 Căci nu este nimic secret care să nu fie dezvăluit şi nici ceva tăinuit care să nu fie cunoscut şi să nu iasă la lumină. 18 Vedeţi, aşadar, cum ascultaţi, pentru că celui care are i se va mai da, iar celui care nu are i se va lua şi ceea ce crede că are!"

Cuvântul Domnului

 Meditatia zilei

Esd 1,1-6; Ps 125; Lc 8,16-18

„Luaţi seama la felul cum ascultaţi”, spune Domnul. Când ascultăm cuvântul lui Dumnezeu trebuie să fim preocupaţi pentru a-l aprofunda, pentru a-l primi cu toată inima. Aceasta este valabil astăzi pentru pasajul din Cartea lui Esdra, care vorbeşte despre reconstrucţia templului din Ierusalim, din ordinul lui Cirus: „Aşa vorbeşte Cirus, regele Persiei: Domnul, Dumnezeul cerului, mi-a dat toate împărăţiile pământului şi mi-a poruncit să-i construiesc un templu la Ierusalim, în Iudeea”. Este minunat: Dumnezeu determină o schimbare majoră a scenei mondiale pentru ca templul său din Ierusalim să poată fi reconstruit. „Cine dintre voi face parte din poporul său, Dumnezeu să fie cu el; să se întoarcă la Ierusalim, în Iudeea, şi să construiască acolo templul Domnului, Dumnezeul lui Israel”. Este vorba despre o chemare a lui Dumnezeu, care vine într-un mod stupefiant, este un strigăt de triumf care răsună în istoria sacră. Şi psalmul vorbeşte despre acest lucru admirabil: „Domnul a făcut pentru noi lucruri minunate, ne-a umplut de bucurie”, ne-a umplut de mirare, ca atunci când în pustiu ar începe să curgă un fluviu.

În această reconstrucţie a templului citim profeţia morţii şi a învierii lui Cristos: templul fusese distrus, templul învie. În zilele următoare, reflectând asupra lecturilor liturgice, să nu pierdem din vedere misterul central al învierii lui Cristos: învierea este adevărata reconstrucţie a Templului din care şi noi facem parte.

În edictul lui Cirus există un detaliu care ne priveşte mai îndeaproape. Este adevărat că noul templu din Ierusalim va fi reconstruit de iudei, însă şi păgânii sunt invitaţi să participe la această reconstrucţie: „Oriunde locuiesc supravieţuitori din poporul Domnului, populaţia din acel loc să-i ajute cu argint, cu aur, cu daruri în natură şi vite şi alte daruri făcute de bunăvoie pentru casa lui Dumnezeu din Ierusalim”. Aceasta este reluată de sfântul Paul atunci când va vorbi despre oferta popoarelor. Dar când cuvântul lui Dumnezeu se împlineşte, împlinirea depăşeşte întotdeauna ceea ce s-a înţeles în primul moment: oferta popoarelor este, în realitate, oferta de ei înşişi, ca pietre pentru construcţia noului templu. Noi, care nu eram poporul lui Dumnezeu, am fost acceptaţi pentru a forma templul lui Dumnezeu, împreună cu apostolii şi profeţii (cf. 1Pt 2,5.10).

Recunoaştem în această pagină istoria noastră prezentă, privilegiul pe care îl avem de a participa la construcţia templului lui Dumnezeu nu numai cu oferte materiale, ci cu oferta persoanelor noastre, unită cu oferta Domnului Isus.