en-USro-RO

| Login
29 ianuarie 2020
 

Sfintii zilei

Ss. Ioan Damaschin, pr. înv. *; Varvara, fc. m.; Ioan Calabria, pr.;
Fer. Adolf Kolping

 Liturghierul Roman

Miercuri din Săptămâna I din Advent

Ant. la intrare 
Domnul va veni şi nu va întârzia.
El va lumina cele ascunse de întuneric
şi se va arăta tuturor neamurilor.         Cf. Hab 2,3; 1Cor 4,5 
 
RUGĂCIUNEA ZILEI
Doamne, Dumnezeul nostru,
te rugăm, să ne pregăteşti inimile cu puterea ta divină,
pentru ca, la venirea lui Cristos, Fiul tău,
să ne învrednicim de ospăţul vieţii veşnice
şi să putem primi din mâna lui hrana cerească.
El, care, fiind Dumnezeu. 

ASUPRA DARURILOR
Dăruieşte-ne, te rugăm, Doamne, harul,
ca jertfa evlaviei noastre să nu înceteze niciodată înaintea ta,
iar celebrarea tainei orânduite de tine să lucreze în noi mântuirea.
Prin Cristos, Domnul nostru. 

Ant. la Împărtăşanie 
Iată, Domnul nostru va veni cu putere
şi va lumina ochii slujitorilor săi.         Cf. Is 40,10; 35,5

DUPĂ ÎMPĂRTĂŞANIE
N
oi implorăm, Doamne, bunătatea ta,
ca puterea acestei taine
să ne izbăvească de pornirile rele
şi să ne pregătească pentru sărbătorile ce se apropie.
Prin Cristos, Domnul nostru.

Lectionar

 Împãrãția lui Dumnezeu este aproape! Isus nu numai cã ia asupra sa pãcatele, ci se angajeazã și sã ne elibereze de toate sclaviile omenești: vindecã tot felul de boli, saturã mulțimea nevoiașã. Pentru a participa la masa împãrãției trebuie sã credem în Isus Cristos și sã urmãm drumul parcurs de el.

LECTURA I

Domnul cheamă la ospăţul său şi şterge lacrimile de pe feţele tuturor.

Citire din cartea profetului Isaia 25,6-10a

În ziua aceea, Domnul oştirilor va pregăti pe muntele acesta pentru toate popoarele un ospăţ cu cărnuri grase, un ospăţ cu vinuri alese, cu cărnuri pline de măduvă, cu vinuri vechi şi limpezite. Pe muntele acesta el va da la o parte vălul de pe faţa tuturor popoarelor şi învelitoarea care acoperă toate neamurile. El va nimici moartea pe vecie. Domnul Dumnezeu va şterge lacrimile de pe feţele tuturor şi va îndepărta de pe pământ ocara poporului său, căci Domnul a vorbit. Se va spune în ziua aceea: „Iată, acesta este Dumnezeul nostru de la care am aşteptat mântuirea, acesta este Domnul în care am nădăjduit; să ne bucurăm şi să ne veselim de mântuirea lui, 10 căci mâna Domnului se va odihni pe muntele acesta”.

Cuvântul Domnului

 

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 22,1-3a.3b-4.5.6 (R.: 6cd)

R.: Voi locui în casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele.

Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic;

el mă paşte în păşuni verzi

şi mă duce la ape liniştite;

îmi înviorează sufletul. R.

 

Mă călăuzeşte pe cărări drepte pentru cinstirea numelui său.

Chiar dacă ar fi să umblu prin valea întunecată a morţii,

nu mă voi teme de nici un rău, căci tu eşti cu mine.

Toiagul tău şi nuiaua ta mă apără. R.

 

Tu îmi întinzi masă

în faţa potrivnicilor mei,

îmi ungi capul cu untdelemn

şi paharul meu este plin de se revarsă. R.

 

Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi

în toate zilele vieţii mele

şi voi locui în casa Domnului

până la sfârşitul zilelor mele. R.

 

VERS LA EVANGHELIE

(Aleluia) Iată, Domnul vine ca să mântuiască poporul său;

fericiţi cei pregătiţi să iasă în întâmpinarea lui. (Aleluia)

 

EVANGHELIA

Isus vindecă mulţi bolnavi şi înmulţeşte pâinile.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 15,29-37

În acel timp, 29 Isus a venit lângă Marea Galileii şi, suindu-se pe munte, s-a aşezat acolo. 30 Atunci a venit la el o mulţime mare, având cu ea şchiopi, orbi, muţi, ciungi şi alţi mulţi bolnavi; i-au aşezat la picioarele lui, iar el i-a vindecat, 31 astfel încât mulţimea se minuna văzându-i pe muţi vorbind, pe ciungi vindecaţi, pe şchiopi umblând, pe orbi văzând, şi-l slăveau pe Dumnezeul lui Israel. 32 Isus, chemându-i la sine pe ucenicii săi, le-a zis: „Îmi este milă de mulţime, căci, iată, sunt trei zile de când stă lângă mine şi nu are ce să mănânce; nu vreau să le dau drumul flămânzi, ca nu cumva să leşine de foame pe drum”. 33 Ucenicii i-au zis: „De unde să luăm noi aici în pustiu atâtea pâini, pentru a sătura atâta mulţime?” 34 Isus i-a întrebat: „Câte pâini aveţi?” Ei au răspuns: „Şapte şi puţini peştişori”. 36 Poruncind mulţimii să se aşeze jos pe pământ, a luat cele şapte pâini şi peştii şi, după ce a mulţumit, a frânt şi a dat ucenicilor, iar ucenicii au împărţit mulţimii. 37 Au mâncat toţi şi s-au săturat, iar cu firimiturile rămase au umplut şapte coşuri.

Cuvântul Domnului

 Meditatia zilei

Is 25,6-10; Ps 22; Mt 15,29-37

În inima fiecărui om există o mare dorinţă de fericire, şi Dumnezeu, cel care a dat-o, promite s-o satisfacă.

În textele de la liturgia de astăzi, Dumnezeu ne promite o mare fericire, anunţând sfârşitul suferinţelor. El va îndepărta moartea pentru totdeauna, el va da la o parte vălul de pe faţa tuturor popoarelor, el va usca lacrimile şi va şterge toate umilinţele; el a promis aceasta. El va da o fericire extraordinară, simbolizată de acest banchet cu vinuri alese şi cu cărnuri grase.

Dumnezeu, deci, vrea ca noi să aspirăm la fericire: este darul pe care ni-l face, o fericire care vine de la el, o fericire de care ne vom bucura în mod perfect alături de el: „Fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele şi voi locui în casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele”.

Biserica retrăieşte speranţa fericirii adevărate, care constă în unirea cu Dumnezeu. Evanghelia ne spune care sunt condiţiile acestei speranţe. Pentru a primi speranţa, e necesar să acceptăm gândul că acum ne lipseşte ceva, că nu avem ceea ce ne dorim: cine este sătul nu mai speră. În Magnificat, sfânta Fecioară Maria constata că Dumnezeu îi copleşeşte cu bunuri pe cei săraci, şi pe cei bogaţi îi lasă cu mâinile goale: pentru a avea speranţă, e nevoie să acceptăm că nu suntem încă bogaţi, e nevoie să acceptăm să renunţăm la satisfacţiile imediate pentru a aştepta fericirea adevărată, care vine de la el. Marea tentaţie umană e de a căuta fericirea imediată, de a nu aştepta, de a căuta în grabă satisfacţiile care par să umple mintea şi inima, dar nu pot să dea bucuria profundă, lăsând inima goală şi distrugând speranţa.

Mulţimea l-a urmat pe Isus, l-a urmat în pustiu, lipsindu-se de toate: „Sunt trei zile de când stă lângă mine şi nu are ce să mănânce”.

Trebuie să înţelegem că unele situaţii de lipsă nu sunt obstacole în viaţa spirituală, ci sunt condiţia normală a vieţii de credinţă, de speranţă şi de caritate şi de care trebuie să ne bucurăm. Dacă ne simţim slabi, asta înseamnă că trebuie să recurgem la puterea lui Dumnezeu, şi nu să ne plângem, ci să fim bucuroşi în speranţă. Dacă lipsesc mijloacele umane pentru a realiza un proiect ce ni se pare din punct de vedere uman vrednic de a fi dorit, nu trebuie să ne plângem, ci să aşteptăm de la Dumnezeu mijloacele sale, care fac să trăim viaţa în Duhul Sfânt. Şi aşa în toate situaţiile în faţa cărora ne simţim insuficienţi, pentru că tocmai acestea ne dau nouă motive de speranţă. Sfântul Paul ne spune că speranţa se trăieşte în raport cu lucrurile pe care nu le posedăm încă, cele care nu se văd; dacă le vedem, dacă le avem în mână, nu mai suntem în speranţă (cf. Rom 8,24).

Un alt aspect pe care evanghelia ni-l arată este aspectul dinamic al speranţei. Speranţa nu e o virtute care ne pune într-o atitudine pasivă, e o virtute care ne încurajează să folosim ceea ce avem, să fructificăm umilii noştri talanţi. Isus, pentru a hrăni mulţimea, le-a cerut discipolilor să aducă ceea ce aveau. Nu era nimic, era un lucru ridicol, dar Isus i-a întrebat: „Câte pâini aveţi?” I-au răspuns: „Şapte pâini şi câţiva peştişori”. Domnul vrea să-i asocieze la opera sa. El vrea să se vadă că e lucrarea sa şi a noastră, că e o lucrare disproporţionată în raport cu slabele noastre puteri, dar vrea să fim asociaţi la opera sa cu o mare speranţă şi ne cere să punem la dispoziţia sa mijloacele care, de altfel, nu sunt altele decât acelea pe care le-am primit de la el însuşi.

Deşi nu suntem nici bogaţi, nici înţelepţi, nici puternici, nici nobili (cf. 1Cor 1,26), trebuie să avem încredere în Domnul şi să ne prezentăm lui în fiecare zi cu oferta noastră, aducându-i puţinele noastre resurse, cu o mare speranţă, pentru ca Domnul să-şi manifeste acum bunătatea sa de Părinte, ca lumea întreagă să trăiască mereu în speranţă.

Domnul ia pâinile şi peştii, aduce mulţumire, le frânge şi le dă discipolilor şi discipolii mulţimii, şi toţi mănâncă şi se satură. Minunea e o promisiune; Biserica o aminteşte pentru a retrăi speranţa noastră în ajutorul Domnului pentru fiecare zi a vieţii noastre şi speranţa fericirii depline în viaţa fără sfârşit cu Dumnezeu, când el va veni să ne caute.

 

                                                                            * * *

Meditaţie B Minunile sunt numite „semne”, în special în Evanghelia după Ioan, pentru că realmente sunt pline de semnificaţie. O minune nu este numai un semn minunat al lui Isus într-o circumstanţă anume, ci este şi o profeţie, o revelare a intenţiei lui Dumnezeu, despre ceea ce vrea să facă, a făcut sau va face în viitor.

Astfel, minunea înmulţirii pâinilor, acest gest de milă al lui Isus, îl putem înţelege văzând în el semnul atâtor alte gesturi ale sale. Şi pentru că suntem în Advent, putem să vedem în acest miracol simbolul însuşi al întrupării. Isus a venit pentru că a avut milă de oameni, a voit să le dea lor să mănânce şi i-a cerut sfintei Fecioare Maria să dea şi ea ceva, să-şi dea propriul consens, propria viaţă, şi să-i dea trup şi sânge pentru ca el să poată deveni mâncare şi băutură.

La Buna-Vestire i s-a cerut Mariei să fie disponibilă, aşa cum mai târziu Isus va cere apostolilor să fie disponibili, să dea ceea ce au, ca să poată înmulţi aceste umile posibilităţi şi să răspundă la marile probleme ale omenirii.

Ceea ce Isus a făcut la înmulţirea pâinilor vrea să continuie şi în zilele noastre şi mereu ne deschide inima faţă de nevoile celor mulţi, ne arată câte nevoi sunt în lume şi ne întreabă: „Câte pâini aveţi?” Ne cere adică să punem la dispoziţia sa puţinele noastre bogăţii, sau mai bine spus sărăcia noastră, dar să o facem cu o disponibilitate adevărată, pentru ca el să poată continua opera sa de mântuire, de eliberare.