en-USro-RO

| Login
27 februarie 2020
 

Sfintii zilei

Sf. Valeriu, ep.

 Liturghierul Roman

DUMINICA A III-A DE PESTE AN

Ant. la intrare
Cântaţi-i Domnului un cântec nou,
cântaţi-i Domnului, toţi locuitorii pământului!
Strălucirea şi măreţia sunt înaintea feţei sale,
tăria şi frumuseţea sunt în lăcaşul său sfânt. Cf. Ps 95,1.6

RUGĂCIUNEA ZILEI
Dumnezeule atotputernic şi veşnic,
călăuzeşte viaţa noastră după voinţa ta,
pentru ca, în numele Fiului tău preaiubit,
să ne învrednicim a fi tot mai bogaţi în fapte bune.
Prin Domnul nostru Isus Cristos.

ASUPRA DARURILOR
Te rugăm, Doamne,
primeşte cu bunăvoinţă
şi sfinţeşte darurile noastre,
ca ele să devină pentru noi izvor de mântuire.
Prin Cristos, Domnul nostru.

Ant. la Împărtăşanie
Apropiaţi-vă de Domnul şi veţi fi luminaţi
şi feţele voastre nu se vor ruşina. Cf. Ps 33,6

sau:
Eu sunt lumina lumii, spune Domnul.
Cine mă urmează nu umblă în întuneric,
ci va avea lumina vieţii. 
In 8,12

DUPĂ ÎMPĂRTĂŞANIE
Dumnezeule atotputernic, fă, te rugăm,
ca noi, care am primit harul tău dătător de viaţă
să fim întotdeauna mândri de darul primit.
Prin Cristos, Domnul nostru.

Lectionar

 

LECTURA I

Eu voi pune după tine un urmaş şi-i voi întări domnia.

Citire din cartea a doua a lui Samuel 7,4-17

În zilele acelea, Domnul a vorbit către Natan, zicând: „Mergi şi spune-i slujitorului meu David: Aşa vorbeşte Domnul: Oare tu îmi vei zidi casă, în care să locuiesc? Din ziua în care i-am scos din Egipt pe fiii lui Israel şi până în ziua de azi, n-am locuit niciodată într-o casă, ci am fost un călător, singura mea locuinţă fiind un cort. În tot timpul cât i-am însoţit pe fiii lui Israel, nici unuia dintre judecătorii pe care i-am orânduit ca păstori ai poporului lui Israel nu i-am spus vreodată: Pentru ce nu mi-ai construit o casă din cedru? Să-i spui deci servitorului meu David: Aşa vorbeşte Dumnezeul oştirilor: Eu te-am luat de la stână, de la oi, ca să fii căpetenie peste poporul meu Israel. Am fost cu tine pretutindeni; oriunde ai umblat, am nimicit pe toţi duşmanii tăi dinaintea feţei tale şi am făcut numele tău mare, ca numele celor mari de pe pământ. 10 Îl voi stabili în acest loc pe poporul meu Israel, îl voi înrădăcina şi va trăi în pace la locul său, fără să mai fie tulburat; cei răi nu-l vor mai strâmtora, ca mai înainte, 11 pe vremea când puneam judecători peste poporul meu Israel. Îţi voi da linişte, apărându-te de duşmanii tăi. Iată, Domnul îţi vesteşte că îţi va zidi el însuşi o casă. 12 Când se vor sfârşi zilele vieţii tale şi tu vei zace alături de părinţii tăi, eu voi pune după tine un urmaş, care se va naşte din tine, şi-i voi întări domnia. 13 El îmi va zidi o casă şi eu îi voi întări pentru vecie tronul său de domnie. 14 Eu voi fi pentru el tată şi el va fi pentru mine fiu. Dacă va săvârşi răul, îl voi aduce pe calea cea dreaptă cu varga folosită de oameni şi-l voi bate, cum fac oamenii. 15 Însă dragostea mea nu o voi retrage de la el, cum mi-am retras-o de la Saul, pe care l-am înlăturat, pentru a-ţi da ţie locul. 16 Casa ta şi împărăţia ta vor dăinui veşnic înaintea mea, iar tronul tău va rămâne în veci neclintit”. 17 Natan a transmis cu exactitate toate cuvintele acestei viziuni.

Cuvântul Domnului

 

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 88,4-5.27-28.29-30 (R.: cf. 29a)

R.: Veşnică este iubirea ta, Doamne, faţă de alesul tău!

Am făcut legământ cu alesul meu,

iată ce i-am promis cu jurământ slujitorului meu, David:

„Îţi voi întări seminţia pe veci,

din neam în neam îţi voi păstra scaunul de domnie”. R.

 

27 El îmi va spune: „Tu eşti Tatăl meu,

Dumnezeul meu, stânca mea şi mântuirea mea!”

28 Eu îl voi face întâiul născut,

cel mai mare dintre împăraţii pământului. R.

 

29 Lui îi dau pe veci iubirea mea

şi legământul meu va dăinui veşnic împreună cu el.

30 Îi voi statornici seminţia pe veci

şi tronul lui va dura cât zilele cerului. R.

 

ALELUIA cf. Lc 8,11

(Aleluia) Sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu, semănătorul este Cristos;

cine l-a aflat pe Cristos va trăi în veci. (Aleluia)

 

EVANGHELIA

A ieşit semănătorul să semene.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 4,1-20

În acel timp, Isus a început să înveţe iarăşi pe malul mării. Şi, deoarece o mare mulţime de oameni s-a adunat în jurul lui, el s-a urcat într-o barcă şi s-a aşezat. El era pe mare, iar mulţimea stătea pe ţărm. Le spunea multe lucruri în parabole. Printre altele, le-a spus: „Ascultaţi! Iată, a ieşit semănătorul să semene; şi cum semăna, o parte din sămânţă a căzut pe marginea drumului; venind păsările au mâncat-o. Alta a căzut printre pietre, unde era puţin pământ şi, cum nu avea adâncime în pământ, a răsărit în scurt timp. Dar când s-a ridicat soarele, a ars-o şi, fiindcă nu avea rădăcină, s-a uscat. Altă parte a căzut între spini, iar spinii, crescând, au înăbuşit-o şi nu a dat rod. În sfârşit, o altă parte a căzut în pământ bun, a încolţit, a crescut şi a adus rod, care de treizeci, care de şaizeci, care de o sută de ori mai mult”. Şi a adăugat: „Cine are urechi de auzit, să audă!” 10 Când a rămas singur, cei din jurul lui şi cei doisprezece i-au cerut lămuriri cu privire la parabolă. 11 El le-a spus: „Vouă vi s-a dat să cunoaşteţi misterele împărăţiei lui Dumnezeu, însă pentru cei de afară toate sunt prezentate sub formă de parabole, 12 pentru ca să se împlinească profeţia: «Vor privi cu ochii lor şi nu vor vedea, vor asculta cu urechile lor şi nu vor înţelege, ca nu cumva să se convertească şi să fie iertaţi»”. 13 Isus a adăugat: „Nu înţelegeţi această parabolă? Cum le veţi înţelege atunci pe celelalte? 14 Semănătorul seamănă cuvântul. 15 Lângă drum cade cuvântul la cei care îl ascultă şi, după ce au ascultat, vine numaidecât Satana şi ia cuvântul semănat în ei. 16 La fel se întâmplă cu cei care primesc cuvântul lui Dumnezeu ca în pământ pietros; după ce au ascultat cuvântul, îl primesc îndată şi cu bucurie. 17 Dar nu au rădăcină în ei, ci sunt nestatornici şi, dacă vine o strâmtorare sau o prigoană din cauza cuvântului, pe loc se leapădă. 18 Alţii primesc sămânţa într-un pământ cu spini. Aceştia sunt cei care ascultă cuvântul, 19 dar grijile acestei lumi, pofta amăgitoare de îmbogăţire şi celelalte pofte îi cuprind şi înăbuşă cuvântul, iar el rămâne fără rod. 20 Alţii primesc sămânţa în pământ bun. Ei sunt cei care ascultă cuvântul, îl primesc şi dau rod: unii de treizeci, alţii de şaizeci şi alţii de o sută de ori mai mult”.

Cuvântul Domnului

 Meditatia zilei

2Sam 7,4-17; Ps 88; Mc 4,1-20

 

                Când ascultăm această evanghelie, în mod spontan ne gândim la necesitatea de a fi în dispoziţii optime pentru a primi Cuvântul. Dar este important, de asemenea, să ne gândim la rodnicia cuvântului şi la faptul că acesta este un mare dar din partea lui Dumnezeu. Şi atunci vor veni şi bunele dispoziţii. În prima lectură, cuvântul lui Dumnezeu adresat lui David ne impresionează foarte mult prin faptul că Dumnezeu vrea să fie întotdeauna primul în iubire. „Dumnezeu ne-a iubit cel dintâi B spune sfântul Ioan. În aceasta constă iubirea: nu noi l-am iubit pe Dumnezeu, ci el ne-a iubit pe noi”. Cuvântul său este o declaraţie de iubire, declaraţia unuia care ştie că ne-a iubit primul.


David îşi făcuse un frumos proiect pentru a-l cinsti pe Dumnezeu; se gândea că el are ceva de dat lui Dumnezeu: îi va construi o casă. Dar cuvântul lui Dumnezeu adresat prin profetul său îi contrazice planul. „Oare tu îmi vei zidi casă, în care să locuiesc?” Eu n-am cerut niciodată să mi se construiască o casă din cedru, mereu am locuit într-un cort. Nu tu îmi vei construi o casă, ci eu voi face ceva pentru tine. Eu te-am luat de la stână, de la oi, am fost cu tine pretutindeni. Şi acum îţi voi da zile liniştite, voi construi eu o casă pentru tine, îţi voi da un fiu care va domni după tine, îi voi întări domnia pentru totdeauna. Iată primul aspect al cuvântului lui Dumnezeu; el este o promisiune. Şi Dumnezeu vrea ca noi să înţelegem lucrurile în acest mod, altfel ne facem iluzii şi planurile noastre nu vor putea fi împlinite niciodată. Dacă aşezăm generozitatea noastră mai presus de aceea a lui Dumnezeu, dacă punem iubirea noastră înaintea iubirii lui Dumnezeu, atunci răsturnăm lucrurile, pentru că avem pretenţia că noi suntem primii care iubim.

Primatul în iubire îi aparţine lui Dumnezeu, şi Dumnezeu ne face să înţelegem acest lucru prin cuvântul său, care este, înainte de toate, o promisiune. Nu este o exigenţă, este o promisiune. Dumnezeu vrea să ne facă darurile sale, intră în legătură cu noi, în dialog cu noi pentru a ne copleşi cu iubirea sa.

Şi fecunditatea cuvântului pe care Dumnezeu îl adresează pentru David este extraordinară: produce, într-adevăr, treizeci, şaizeci, sută la sută. E bine să medităm la aceasta. Şi noi am primit cuvântul lui Dumnezeu, înainte de toate, cuvântul vocaţiei noastre creştine şi apoi acela prin care ne aflăm acum în condiţia noastră de viaţă concretă. Prima realizare a cuvântului adresat lui David nu este naşterea lui Solomon, care era deja născut, ci este domnia lui Solomon. Dumnezeu l-a aşezat pe tronul tatălui său. Solomon însuşi va spune în momentul întronării sale: „Tu ai împlinit promisiunea pe care ai făcut-o tatălui meu, David: *Voi pune pe tronul tău un urmaş al tău şi îi voi întări domnia+„, acea domnie a lui Solomon pe care Biblia o descrie într-o manieră atât de impresionantă.

În epocile succesive, acest cuvânt al lui Dumnezeu a continuat să fie izvor de speranţă în inimile israeliţilor, în timpul nenorocirilor, a dezastrelor care au afectat regatele lui Israel şi Iuda: ei ştiau să se întoarcă mereu la această promisiune făcută de Dumnezeu lui David.

Psalmul responsorial de astăzi insistă asupra fidelităţii, asupra iubirii lui Dumnezeu. „Lui îi dau pe veci iubirea mea şi legământul meu va dăinui veşnic împreună cu el. Îi voi statornici seminţia pe veci şi tronul lui va dura cât zilele cerului”. Se poate observa cu câtă încredere se sprijină poporul pe această promisiune a lui Dumnezeu.

Dar dacă mergem la sfârşitul psalmului, observăm că el a fost scris într-un moment în care totul mergea rău, în care tronul lui David fusese răsturnat şi nu mai existau urmaşi care să-l ocupe: „Unde sunt, Doamne, harurile tale de demult, pe care le-ai făgăduit cu jurământ lui David”. Într-un moment de nelinişte, cuvântul lui Dumnezeu este un sprijin puternic pentru poporul său: pentru că Dumnezeu a vorbit, poporul rămâne în speranţă şi nu cade în timpul încercării. Şi acest cuvânt este repetat, e repetat de Dumnezeu însuşi, pentru ca el să nu fie uitat şi să fie sigur că şi-l vor aminti mereu.

Ca să spunem adevărul, cuvântul divin are o fecunditate care adeseori surprinde omul, pentru că el nu se împlineşte aşa cum ne închipuim. Cuvântul lui Dumnezeu către David s-a împlinit într-un mod perfect şi definitiv în domnia lui Cristos, şi ştim că domnia lui Cristos vine după cruce. Ea apare, deci, după un aparent faliment şi cuvântul îi arată soliditatea şi fecunditatea, iar falimentul este numai calea de a ajunge la victoria perfectă a învierii. „Eu îi voi întări pentru vecie tronul său de domnie”: numai în Cristos se va împlini acest cuvânt. La început, şi domnia lui David era supusă instabilităţii, ca toate lucrurile umane, în timp ce, după înviere, cuvântul lui Dumnezeu a rodit sută la sută.

Şi noi B am spus-o deja B am primit cuvântul lui Dumnezeu. Să-l primim întotdeauna ca pe un dar al iubirii, care bucură viaţa noastră; să ne gândim la el, înainte de toate, în momentele dificile şi să ne sprijinim pe el cu încredere; el este o stâncă solidă. Să ne amintim că el se realizează întotdeauna, în moduri care depăşesc aşteptările noastre, gândurile noastre, planurile noastre. Planul lui Dumnezeu este mult mai minunat, mult mai profund şi Domnul aşteaptă doar ca noi să ne deschidem inimile.