en-USro-RO

| Login
25 septembrie 2020
 

Sfintii zilei

Ss. Ponţian, pp. m. şi Hipolit, pr. m. *; 
Ioan Berchmans, student

 Liturghierul Roman

DUMINICA A XIX-A DE PESTE AN


Ant. la intrare 

Ia aminte, Doamne, la legământul tău,
iar viaţa săracilor tăi să n-o dai uitării niciodată.
Scoală-te, Doamne, apără cauza ta
şi nu uita strigătul celor care te caută.                                         Cf. Ps 73,20. 19.22-23

RUGĂCIUNEA ZILEI
Dumnezeule atotputernic şi veşnic, luminaţi de Duhul Sfânt,
noi îndrăznim să te numim Tată; desăvârşeşte în inimile noastre
spiritul de fii adoptivi, ca să putem intra în moştenirea făgăduită.
Prin Domnul nostru Isus Cristos.

ASUPRA DARURILOR
Primeşte cu bunătate, Doamne, darurile pe care, în îndurarea ta,
le-ai pus tu însuţi în mâinile Bisericii, ca să ţi le aducă,
şi pe care le transformi, cu puterea ta, în taina mântuirii noastre.
Prin Cristos, Domnul nostru.

Ant. la Împărtăşanie 
Laudă-l, Ierusalime, pe Domnul,
care te satură cu cel mai bun grâu!                                          Ps 147,12.14

sau:
Pâinea pe care o voi da eu
este trupul meu pentru viaţa lumii, spune Domnul.               In 6,51

DUPĂ ÎMPĂRTĂŞANIE
Î
mpărtăşirea cu tainele tale sfinte, Doamne,
să ne mântuiască şi să ne statornicească în lumina adevărului tău.
Prin Cristos, Domnul nostru.

Lectionar

 

LECTURA I

Pleacă în exil ziua, în văzul lor.

Citire din cartea profetului Ezechiel 12,1-12

Domnul mi-a adresat aceste cuvinte: 2 „Fiul omului, tu locuieşti în mijlocul unui neam de răzvrătiţi; au ochi să vadă, şi nu văd; au urechi să audă, şi nu aud, căci sunt un neam de răzvrătiţi. Tu însă, fiul omului, pregăteşte-ţi sacul de pribegie şi pleacă în exil ziua, în văzul lor; poate vor înţelege atunci că sunt un neam de răzvrătiţi. Scoate-ţi sacul, ca un sac de pribeag, ziua, în văzul lor. Tu însuţi să pleci seara, în văzul lor, aşa cum fac cei care trebuie să plece în pribegie. În văzul lor să faci o spărtură în perete şi să ieşi prin ea. În văzul lor să-ţi iei sacul pe umeri şi să-l duci pe întuneric, să-ţi acoperi faţa cu un văl, ca să nu mai vezi ţara; voi face din tine o prevestire pentru israeliţi”. Am făcut cum mi s-a poruncit: Ziua mi-am luat sacul, ca un sac de pribeag, şi seara am făcut o spărtură în perete cu mâinile, mi-am luat sacul pe întuneric şi mi l-am pus pe umeri, în văzul lor. A doua zi dimineaţa, Domnul mi-a adresat acest cuvânt: „Fiul omului, casa lui Israel, acest neam de răzvrătiţi, te-a întrebat: «Ce faci acolo?». 10 Răspunde-le: «Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: Această profeţie priveşte Ierusalimul şi întreaga casă a lui Israel care se află în el! 11 Eu sunt pentru voi o prevestire: Ceea ce am făcut eu, vi se va face vouă: Veţi pleca în exil, în robie; 12 şi conducătorul care este în mijlocul vostru îşi va lua sacul pe umeri şi va ieşi pe întuneric; i se va face o spărtură în zid ca să poată ieşi, îşi va acoperi faţa să nu mai vadă ţara»”.

Cuvântul Domnului

 

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 77,56-57.58-59.61-62 (R.: cf. 7c)

R.: Iartă, Doamne, fărădelegea poporului tău!

56 Fiii lui Israel l-au întărâtat pe Dumnezeul cel Preaînalt,

s-au răzvrătit împotriva lui şi n-au ţinut poruncile lui,

57 s-au îndepărtat de el şi l-au trădat ca şi părinţii lor,

au tras într-o parte, ca un arc ce alunecă din mână. R.

 

58 L-au supărat prin cultul înălţimilor,

cu idolii lor i-au aprins mânia.

59 Văzând aceasta, Dumnezeu s-a indignat

şi l-a pedepsit cu asprime pe Israel. R.

 

61 A lăsat ca slava lui să fie luată în robie

şi măreţia lui în mâinile duşmanilor.

62 A dat pradă robiei poporul lui,

n-a mai ţinut seama de moştenirea lui. R.

 

ALELUIA Ps 118,135

(Aleluia) Arată-mi, Doamne, o faţă senină,

învaţă-mă legile tale. (Aleluia)

 

EVANGHELIA

Nu-ţi spun până la a şaptea oară, ci până la şaptezeci de ori câte şapte!

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 18,21–19,1

În acel timp, Petru, apropiindu-se de Isus, l-a întrebat: 21 „Doamne, de câte ori va trebui să iert pe fratele meu care greşeşte împotriva mea? Până la a şaptea oară?” 22 Isus i-a zis: „Nu-ţi spun până la a şaptea oară, ci până la şaptezeci de ori câte şapte! 23 De aceea împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat, care a hotărât să se socotească cu slujitorii săi. 24 Şi începând să se socotească, i-au adus pe unul care-i datora zece mii de talanţi. 25 Şi fiindcă nu avea de unde să-i dea înapoi, stăpânul a poruncit să fie vândut el, soţia lui, copiii lui şi tot ce avea şi să plătească datoria. 26 Atunci slujitorul s-a aruncat la picioarele lui şi l-a rugat zicând: «Îngăduie-mă şi-ţi voi restitui totul». 27 Cuprins de milă, stăpânul acelui slujitor i-a dat drumul şi i-a iertat şi datoria. 28 Când a ieşit, slujitorul acela a întâlnit pe unul, care era slujitor ca şi el şi care îi era dator cu o sută de dinari. Aruncându-se asupra lui, îl strângea de gât, zicându-i: «Plăteşte-mi datoria!». 29 Atunci tovarăşul său i s-a aruncat la picioare şi l-a rugat: «Îngăduie-mă şi-ţi voi restitui totul!». 30 Dar el nu a vrut, ci s-a dus şi l-a aruncat în temniţă, până ce va plăti datoria. 31 Când au văzut ceilalţi slujitori cele întâmplate, s-au întristat adânc şi s-au dus şi au povestit stăpânului lor toate cele petrecute. 32 Atunci stăpânul l-a chemat pe slujitorul acela şi i-a zis: «Slugă rea, eu ţi-am iertat toată datoria, fiindcă m-ai rugat. 33 Oare nu se cuvenea să ai şi tu la rândul tău milă de tovarăşul tău, aşa cum eu am avut milă de tine?». 34 Şi, mâniat, stăpânul l-a dat pe mâna călăilor, până ce va plăti toată datoria. 35 Tot aşa vă va face şi Tatăl meu ceresc, dacă nu va ierta fiecare din inimă fratelui său”. 19,1 După ce a spus aceste cuvinte, Isus a plecat din Galileea şi s-a dus în Iudeea, dincolo de Iordan.

Cuvântul Domnului

 Meditatia zilei

Ez 12,1-12; Ps 77; Mt 18,21B19,1

În textul Cărţii lui Ezechiel vedem încă o dată o acţiune simbolică a profetului: intrarea în condiţia exilatului, un fel de parabolă în acţiune. Medităm astăzi mai degrabă evanghelia, care ne prezintă o parabolă relatată de Isus şi care arată preocuparea pentru o temă care ne stă la inimă. Este vorba despre doi servitori, amândoi datori; unul are o datorie de zece mii de talanţi B sumă imposibil de restituit B, iar celălalt are o datorie aproape ridicolă: numai o sută de dinari. Însă creditorul nu este acelaşi; primul servitor este dator faţă de un rege, care se arată mărinimos. Rugat de servitorul insolvabil: „Îngăduie-mă şi-ţi voi restitui totul”, i se face milă şi îi iartă toată datoria. Abia „ieşit”, spune Isus, servitorul tratat cu atâta mărinimie întâlneşte un alt servitor care îi este dator cu o sută de dinari. Noi ne gândim: „Acum, când el a primit iertarea de datorie, va fi şi el generos şi îl va ierta, la rândul său, pe debitorul său”. În schimb, acesta, aruncându-se asupra lui, „îl strângea de gât şi îi spunea acestuia: Plăteşte-mi datoria! Atunci tovarăşul său i s-a aruncat la picioare şi l-a rugatY„. Şi Isus, în parabolă, a pus cuvinte de rugă identice: „Îngăduie-mă şi-ţi voi restitui totul!” Dar acesta n-a voit să-l audă: „l-a aruncat în temniţă, până ce va plăti toată datoria”.

Ceilalţi servitori, miraţi şi îndureraţi, aduc la cunoştinţă stăpânului toate cele întâmplate. Şi stăpânul ia decizia următoare: îl pedepseşte cu mare severitate pe servitorul cel rău care avea inima de piatră. Isus adaugă: „Aşa vă va face şi Tatăl meu ceresc, dacă nu va ierta fiecare din inimă fratelui său”.

Această parabolă are, înainte de toate, scopul de a ne deschide ochii, deoarece lucrul cel mai surprinzător este că primul servitor nu a ţinut cont de paralelismul situaţiei. Şi totuşi, este un fapt foarte frecvent. Suntem orbi, folosim două măsuri. Când este vorba despre noi înşine, indulgenţa ne pare naturală, normală; când este vorba despre alţii care ne-au ofensat, contrariat, nu mai vedem lucrurile în acelaşi mod, devenim duri, exigenţi, cerem să se facă dreptate absolută, nu putem concepe graţiere, nu ne putem gândi la iertare. Nu ţinem cont că suntem debitori insolvabili într-o manieră dramatică în raport cu Dumnezeu şi că ar trebui să manifestăm puţină indulgenţă faţă de semenii noştri, ale căror ofense înseamnă foarte puţin în comparaţie cu datoria noastră faţă de Dumnezeu.

Isus a insistat foarte mult asupra relaţiei între iertarea pe care o cerem lui Dumnezeu şi iertarea pe care nu vrem s-o dăm altora. Ba, mai mult, a pus în Tatăl nostru o cerere care ne constrânge să iertăm altora: „Şi ne iartă nouă greşelile noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”. Asta înseamnă că cel care nu vrea iertarea datoriilor altuia, cine nu vrea să ierte ofensele primite nu poate spune Tatăl nostru, nu poate să obţină iertarea lui Dumnezeu şi nici alte haruri pe care în Tatăl nostru le cerem. Cine nu arată milă nu poate să primească milă, deoarece are inima blocată; şi situaţia sa devine tragică.

Să-i cerem Domnului să ne deschidă ochii şi să ne facă generoşi în a ierta şi în a împărţi milă cu bucurie.