en-USro-RO

| Login
25 octombrie 2020
 

Sfintii zilei

Ss. Ignaţiu din Antiohia, ep. m. **; Osea, profet

 Liturghierul Roman

17 octombrie
Sfântul Ignaţiu din Antiohia, ep. m. **
Ant. la intrare 
Am fost răstignit împreună cu Cristos.
Aşadar, nu mai trăiesc eu,
ci Cristos trăieşte în mine.
Trăiesc prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu,
care m-a iubit şi s-a dat pentru mine.                     Cf. Gal 2,19-20

RUGĂCIUNEA ZILEI
Dumnezeule atotputernic şi veşnic,
care împodobeşti trupul sacru al Bisericii tale
cu mărturia sfinţilor martiri,
fă, te rugăm, ca pătimirea glorioasă,
care i-a adus sfântului Ignaţiu mărirea veşnică,
să ne fie şi nouă spre ocrotire neîncetată.
Prin Domnul nostru Isus Cristos.

ASUPRA DARURILOR
Să-ţi fie plăcută, Doamne,
ofranda evlaviei noastre,
aşa cum l-ai primit pe sfântul Ignaţiu, grâul lui Cristos,
care, prin suferinţa martiriului,
s-a făcut pâine curată.
Prin Cristos, Domnul nostru.

Ant. la Împărtăşanie 
Sunt grâul lui Cristos:
trebuie să fiu măcinat de dinţii fiarelor,
ca să devin pâine curată.

DUPĂ ÎMPĂRTĂŞANIE
Să fim reînnoiţi, Doamne, de pâinea cerească,
pe care am primit-o
în ziua naşterii pentru cer, a sfântului Ignaţiu,
pentru ca faptele noastre să fie vrednice de numele de creştin.
Prin Cristos, Domnul nostru.

Lectionar

 

LECTURA I

Noi suntem cetăţeni ai cerului.

Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Filipeni 3,17–4,1

Fraţilor, 17 luaţi-mă drept model şi îndreptaţi-vă privirea spre cei care trăiesc după exemplul pe care vi-l dăm noi. 18 Căci v-am spus-o adesea şi acum vă repet cu lacrimi în ochi: mulţi trăiesc ca duşmani ai crucii lui Cristos. 19 Sfârşitul lor este pieirea, dumnezeul lor este pântecele, ei se fălesc cu cele ce sunt spre ruşinea lor şi nu se gândesc decât la cele pământeşti. 20 Noi însă suntem cetăţeni ai cerului; de acolo aşteptăm ca mântuitor pe Domnul Isus Cristos, 21 care va transforma sărmanul nostru trup, făcându-l asemenea trupului său glorios, prin puterea pe care o are de a-şi supune toate. 4,1 Deci, fraţii mei preaiubiţi, pe care atât de mult doresc să vă revăd, voi, care sunteţi bucuria şi răsplata mea, rămâneţi statornici în Domnul, preaiubiţilor!

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 125,1-2ab.2cd-3.4-5.6 (R.: 5)

R.: Cei ce seamănă cu lacrimi vor secera cu bucurie.

Când Domnul a întors pe locuitorii Sionului din robie

ni se părea că visăm.

2ab Atunci gura ni s-a umplut de strigăte de bucurie

şi buzele de cântări de veselie. R.

 

2cd Atunci se spunea între neamuri:

„Lucruri mari a făcut Domnul pentru ei”.

Într-adevăr, mari lucruri a făcut Domnul pentru noi;

ne e plină inima de bucurie. R.

 

Întoarce, Doamne, robia noastră

după cum întorci apele în ţinutul de miazăzi.

Cei ce seamănă cu lacrimi

vor secera cu veselie. R.

 

Cel care merge plângând

când aruncă sămânţa,

se întoarce cu veselie

când îşi strânge snopii. R.

ALELUIA In 12,24

(Aleluia) Dacă bobul de grâu căzut în pământ nu moare, rămâne singur,

iar dacă moare, aduce mult rod. (Aleluia)

sau

(Aleluia) Eu sunt grâul lui Dumnezeu şi trebuie să fiu măcinat

pentru a deveni pâinea curată a lui Cristos. (Aleluia)

EVANGHELIA

Dacă bobul de grâu căzut în pământ moare, aduce mult rod.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 12,24-26

În acel timp, Isus a spus ucenicilor săi: 24 „Adevăr, adevăr vă spun: dacă bobul de grâu căzut în pământ nu moare, rămâne singur, iar dacă moare aduce mult rod. 25 Cine-şi iubeşte viaţa o va pierde, iar cine-şi urăşte viaţa în lumea aceasta o va păstra pentru viaţa veşnică. 26 Dacă-mi slujeşte cineva, să mă urmeze pe mine, şi unde sunt eu acolo va fi şi slujitorul meu. Dacă-mi slujeşte cineva, Tatăl meu îl va cinsti.

Cuvântul Domnului

 Meditatia zilei

Fil 3,17B4,1; Ps 125; In 12,24-26

Între cele trei virtuţi teologale, speranţa se găseşte între credinţă şi caritate: se sprijină pe credinţă şi dă avânt carităţii. A avea o speranţă puternică e ca şi cum cineva ar fi orientat spre un vârf de munte: el vrea să-l atingă şi, de aceea, vrea să depăşească toate obstacolele pentru a putea contempla minunata panoramă care se deschide de sus.

Sfântul Ignaţiu de Antiohia avea o speranţă foarte mare; nu se asemăna cu cei despre care sfântul Paul spune în Scrisoarea către Filipeni că erau lipsiţi de speranţă pentru că „se gândesc numai la cele pământeşti”. În Scrisoarea către Efeseni, sfântul Paul atribuie lipsei de speranţă toată imoralitatea lumii păgâne: neavând speranţă, ei s-au abandonat dorinţelor lor necurate, care îi trag numai în jos. Creştinii, în schimb, sunt bărbaţi şi femei animaţi de o mare speranţă, ei ştiu că sunt cetăţeni ai cerului „şi de acolo îl aşteaptă ca Mântuitor pe Domnul Isus Cristos, cel care va transforma trupul nostru muritor pentru a-l face asemenea trupului său glorios”.

De asemenea, şi Domnul, în evanghelia de astăzi, ne însufleţeşte cu o mare speranţă: speranţa de a ne putea păstra viaţa pentru viaţa veşnică, de a fi cu el acolo unde este el, adică în gloria Tatălui, de a fi onoraţi de Tatăl: „Dacă-mi slujeşte cineva, Tatăl meu îl va cinsti”. „Cel care are această speranţă B spune sfântul Ioan B rămâne curat”. Speranţa este aceea care dă puterea de a rezista tentaţiilor, care dă curajul de a rezista în dificultăţi. În colecta de la Liturghia de astăzi, să-i cerem lui Dumnezeu ca suferinţa sfântului Ignaţiu de Antiohia să fie pentru noi izvor de tărie în credinţă. De ce ne putem ruga astfel? Pentru că ea este manifestarea unei mari speranţe. Sfântul Ignaţiu a avut curajul să-şi piardă viaţa pentru a o câştiga. Scriind romanilor, el le spune: „Există în mine o apă vie care îmi şopteşte: Vino la Tatăl!” Este expresia speranţei sale: cuvântul lui Cristos a devenit în el ca un izvor care ţâşneşte spre Tatăl. El ardea de dorinţa de a-l câştiga pe Cristos şi, de aceea, simţea nevoia de a fi asemenea lui în pătimire, de a fi măcinat de dinţii fiarelor pentru a deveni grâul lui Cristos”. „Dacă bobul de grâu căzut în pământ nu moare, rămâne singur; dacă însă moare, produce roade multe”, citim în evanghelie. În marea sa speranţă, el aleargă în întâmpinarea martiriului cu un curaj de nezdruncinat; el le scrie romanilor să nu intervină pentru a îndepărta de la el acele suferinţe care sunt raza sa de speranţă, deoarece, datorită ei, va putea primi cel mai mare har de la Dumnezeu, victoria martiriului şi, la sfârşit, gloria de a fi alături de Cristos.

Şi acum, Ignaţiu străluceşte înaintea ochilor noştri ca un sfânt plin de înflăcărarea evlaviei şi a iubirii, care ne face să ne ruşinăm de atitudinile noastre în faţa micilor dificultăţi ale vieţii noastre. Domnul vrea să ne dea mult; pentru aceasta, ne trimite unele suferinţe, care ar trebui nu să diminueze, ci să sporească în noi speranţa. Asemenea sfântului Paul, ar trebui să putem spune şi noi: „Noi ne mândrim chiar şi în suferinţe, bine ştiind că suferinţele produc răbdarea, răbdarea, o virtute încercată, şi virtutea încercată, speranţa”. Şi aceasta este speranţa care nu dezamăgeşte niciodată.