en-USro-RO

| Login
30 noiembrie 2020
 

Sfintii zilei

Sf. Ioan Paul al II-lea, pp. *

 Liturghierul Roman

DUMINICA A XXIX-A DE PESTE AN


Ant. la intrare 

Strig către tine, Dumnezeule, căci tu mă asculţi;
pleacă-ţi urechea şi ascultă cuvintele mele!
Păzeşte-mă, Doamne, ca pe lumina ochilor,
adăposteşte-mă la umbra aripilor tale!                     Cf. Ps 16,6.8

RUGĂCIUNEA ZILEI
Dumnezeule atotputernic şi veşnic,
dă-ne, te rugăm, harul,
să voim întotdeauna ceea ce voieşti tu
şi să-i slujim măririi tale cu inimă neîmpărţită.
Prin Domnul nostru Isus Cristos. 

ASUPRA DARURILOR
Dă-ne, te rugăm, Doamne, bucuria,
să slujim cu suflet liber la sfântul altar,
pentru ca, purificaţi de harul tău,
să fim sfinţiţi de tainele prin care îţi slujim.
Prin Cristos, Domnul nostru. 
 
Ant. la Împărtăşanie 
Iată, ochii Domnului sunt îndreptaţi
spre cei care se temde el, spre cei ce nădăjduiesc înmila lui,
ca să scape de la moarte sufletele lor
şi să-i hrănească în timp de foamete.                                             Cf. Ps 32,18-19 
 
sau:
Fiul Omului a venit ca să-şi dea viaţa
ca răscumpărare pentru mulţi.                                                         Mc 10,45

DUPĂ ÎMPĂRTĂŞANIE
T
e rugăm, Doamne, dă-ne harul
să aflăm noi puteri în împărtăşirea cu tainele cereşti;
binecuvântează-ne cu bunurile acestei vieţi
şi adânceşte în noi cunoaşterea bucuriilor veşnice.
Prin Cristos, Domnul nostru.

Lectionar

 

LECTURA I

Rămâneţi înrădăcinaţi şi întemeiaţi în iubire; atunci veţi fi copleşiţi de plinătatea lui Dumnezeu.

Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Efeseni 3,14-21

Fraţilor, 14 îmi plec genunchiul înaintea Tatălui, 15 care este originea oricărei paternităţi, în cer şi pe pământ. 16 El, care este bogat în mărire, să vă sprijine cu puterea duhului său, pentru a întări omul duhovnicesc din voi. 17 Isus Cristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă. Rămâneţi înrădăcinaţi şi întemeiaţi în iubire. 18 Astfel veţi putea înţelege, împreună cu toţi credincioşii, care este lungimea, lăţimea, înălţimea şi adâncimea, 19 şi veţi cunoaşte dragostea lui Cristos, care întrece tot ce se poate cunoaşte. Atunci veţi fi copleşiţi de plinătatea lui Dumnezeu. 20 Preamărit să fie cel care prin puterea lui poate realiza în noi infinit mai mult decât suntem în stare să cerem sau şi numai să ne închipuim; 21 preamărit să fie, în Biserică şi în Cristos Isus, de toate generaţiile în vecii vecilor. Amin.

Cuvântul Domnului

 

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 32,1-2.4-5.11-12.18-19 (R.: cf. 5b)

R.: Plin este pământul de bunătatea Domnului!

Drepţilor, strigaţi de bucurie către Domnul;

cei fără de prihană se cuvine să-i înalţe cântarea de laudă.

Lăudaţi-l pe Domnul cu harpe;

lăudaţi-l cu alăuta cu zece coarde. R.

 

Drept este cuvântul Domnului

şi în toate lucrările sale se arată adevărul.

El iubeşte dreptatea şi adevărul,

pământul este plin de bunătatea Domnului. R.

 

11 Planul Domnului rămâne în veci

şi gândurile inimii sale din neam în neam.

12 Fericit este poporul al cărui Dumnezeu este Domnul,

fericit este poporul pe care el şi l-a ales de moştenire. R.

 

18 Iată, ochii Domnului sunt îndreptaţi

spre cei care se tem de dânsul, spre cei ce nădăjduiesc în mila lui,

19 ca să-i scape de la moarte

şi să-i hrănească în timp de foamete. R.

 

ALELUIA Fil 3,8-9

(Aleluia) Toate le socotesc vrednice de dispreţ şi aleg să pierd totul,

ca să-l dobândesc pe Cristos şi să mă aflu în el. (Aleluia)

 

EVANGHELIA

N-am venit să aduc pace, ci dezbinare.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 12,49-53

În acel timp, Isus a spus ucenicilor săi: 49 „Am venit să aduc foc pe pământ şi cât aş vrea ca el să fie deja aprins! 50 Trebuie să primesc un botez, şi cât mă apasă aşteptarea împlinirii lui! 51 Credeţi că am venit să aduc pacea în lume? Vă spun, nu, ci mai degrabă dezbinarea. 52 Căci de acum încolo cinci persoane din aceeaşi familie vor fi dezbinate: trei împotriva a două şi două împotriva a trei; 53 se vor dezbina tatăl împotriva fiului şi fiul împotriva tatălui; mama împotriva fiicei şi fiica împotriva mamei; soacra împotriva nurorii şi nora împotriva soacrei”.

Cuvântul Domnului

 Meditatia zilei

Ef 3,14-21; Ps 32; Lc 12,49-53

După ce am meditat asupra vocaţiei în textul pe care l-am citit ieri, Paul prezintă rugăciunea sa pentru creştini. El cade în genunchi înaintea Tatălui, originea oricărei paternităţi în cer şi pe pământ, şi îi cere ca toţi creştinii să se angajeze în trăirea admirabilei lor vocaţii: „Să fie copleşiţi de plinătatea lui Dumnezeu”. Este o perspectivă minunată care se deschide înaintea ochilor noştri. Suntem chemaţi să fim copleşiţi de plinătatea lui Dumnezeu: vocaţia noastră este o vocaţie pentru iubire şi pentru contemplaţie.

Începutul a toate îl constituie însă credinţa: „Cristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă”. Numai aşa se poate progresa în iubirea care vine de la Dumnezeu şi nu rămâne la nivelul simplelor sentimente umane. Dacă Cristos este în noi prin credinţă, putem să ne înrădăcinăm în iubire, să fim întemeiaţi foarte puternic în iubire şi atunci să ne deschidem spre întreaga sa realitate, spre toate dimensiunile sale, să fim în măsură „să înţelegem care este lungimea, lăţimea, înălţimea şi adâncimea”. Sfântul Paul îi invită pe creştini să-şi deschidă inimile ca să poată cunoaşte aceasta. E necesară credinţa pentru a putea iubi, iar credinţa conduce la o anumită cunoaştere: „Veţi cunoaşte dragostea lui Cristos care întrece tot ce se poate cunoaşte”. În aceste condiţii, creştinii pot fi „copleşiţi de plinătatea lui Dumnezeu”.

Este un ideal minunat, care face să vibreze inima noastră, care trezeşte în noi o dorinţă profundă. Dar ea poate, de asemenea, să ne abandoneze unei iluzii, deoarece Paul aici nu ne indică nici un element de luptă şi există riscul să ne înşelăm crezând că suntem în mod spontan pregătiţi pentru a primi iubirea lui Dumnezeu, să fim copleşiţi de plinătatea sa, să ne deschidem inimile în dimensiunile vocaţiei creştine. Evanghelia ne spune că, pentru a ajunge la această plinătate, izvorul bucuriei adevărate, trebuie să intrăm pe o cale foarte anevoioasă. „Credeţi că am venit să aduc pacea în lume? Vă spun, nu, ci mai degrabă dezbinarea”.

Isus a venit să aducă pacea. Scrisoarea către Efeseni este pătrunsă de o mare dorinţă de pace, dar prima etapă care ne este aici prezentată pare să contrazică această aspiraţie: Isus, în aparenţă, nu vine să aducă pacea, ci dezbinarea. Cel care acceptă vocaţia creştină trebuie să lupte, să discearnă, să accepte să se producă o dezbinare, să accepte chiar opoziţiile care caută să-l împiedice să meargă spre scopul final.

„Am venit să aduc dezbinarea”. Creştinul trebuie să se decidă pentru Cristos, să depăşească obstacolele, să meargă dincolo de diviziunile pe care alegerea sa le poate crea chiar şi atunci când acestea sunt prezente în sânul familiei: „Cinci persoane din aceeaşi familie vor fi dezbinate: trei împotriva a două şi două împotriva a trei”.

Dar această diviziune nu acţionează numai la nivelul raporturilor dintre persoane. După cum spune versetul aleluiatic, „cuvântul lui Dumnezeu este viu, eficace; el pătrunde până la despărţitura sufletului şi a duhului”. În interiorul nostru trebuie în permanenţă să punem o vânturătoare, pentru a fi credincioşi iubirii lui Cristos care depăşeşte orice cunoaştere. Fiecare trebuie să fie ferm şi curajos în această operă de purificare interioară, învingând ispita de a accepta conformismele uşoare, alibiurile, compromisurile cu sine. Pacea, adevărata pace se găseşte numai în fidelitatea faţă de Domnul.

Oare ne descurajăm, dacă ne întrebăm cum putem spera să depăşim toate dificultăţile? Din fericire, sfântul Paul, la sfârşitul lecturii de astăzi, ne aminteşte că în această luptă nu suntem singuri: există o lucrare pe care Dumnezeu a început-o în noi şi care continuă: „Preamărit să fie cel care, prin puterea lui poate realiza în noi infinit mai mult decât suntem noi în stare să cerem sau şi numai să ne închipuim (iată cine este Dumnezeu), el să fie preamărit!” El este cel care ne conduce pe acest drum spre plinătatea pe care vrea să ne-o dea, şi o face prin puterea lui, care lucrează deja în noi. El a pus în noi puterea harului său, a întărit deja fiinţa noastră interioară prin Duhul său şi, din acest motiv, noi putem să mergem cu încredere şi să ne deschidem faţă de planul său de iubire. Dumnezeu este în noi cu puterea sa şi ne orientează tot mai ferm spre cunoaşterea iubirii lui Cristos, care depăşeşte tot ce se poate cunoaşte.