en-USro-RO

| Login
30 noiembrie 2020
 

Sfintii zilei

Sfinţirea Bazilicilor „Sf. Petru” şi „Sf. Paul” *; 
Fer. Carolina Kozka, fc. m.

 Liturghierul Roman

DUMINICA A XXXIII-A DE PESTE AN

Ant. la intrare 

Gândurile mele sunt gânduri de pace, şi nu de nenorocire;

strigaţi către mine şi eu vă voi asculta

şi vă voi întoarce din robie de pretutindeni.                            Cf. Ier 29,11.12.14

RUGĂCIUNEA ZILEI

Doamne, Dumnezeul nostru,

dă-ne, te rugăm, harul

să te urmăm mereu cu bucurie,

căci numai slujindu-te necontenit pe tine, izvorul oricărui bine,

putem afla fericirea deplină şi nepieritoare.

Prin Domnul nostru Isus Cristos.

ASUPRA DARURILOR

Te rugăm, Doamne,

ca darul pe care îl aducem înaintea ochilor tăi

să ne dobândească harul de a te sluji cu credinţă

şi să ne călăuzească la veşnicia fericită.

Prin Cristos, Domnul nostru.

Ant. la Împărtăşanie 
Pentrumine, fericireamea e sămă apropii deDumnezeu,

să-mi pun în Domnul Dumnezeu speranţa mea.                                    Cf. Ps 72,28

sau: 
Adevăr vă spun: tot ceea ce veţi cere în rugăciune,
credeţi că aţi primit deja şi vi se va da.                                                         Mc 11,23-24

DUPĂ ÎMPĂRTĂŞANIE

Împărtăşindu-ne, Doamne, cu darul sfintelor taine

te rugăm cu umilinţă ca jertfa pe care Fiul tău

ne-a poruncit s-o aducem în amintirea lui

să mărească în inimile noastre iubirea.

Prin Cristos, Domnul nostru. 

Lectionar

 

LECTURA I

Sfânt e Domnul Dumnezeul Atotputernic, cel care era, care este şi care va veni.

Citire din cartea Apocalipsului sfântului apostol Ioan 4,1-11

Eu, Ioan, am văzut o poartă deschisă în cer; şi glasul pe care îl mai auzisem, asemănător cu sunetul unei trompete, mi-a spus: „Urcă-te aici şi-ţi voi arăta ceea ce trebuie să se întâmple în continuare”. Şi îndată, răpit de Duh, am văzut: în cer era un tron şi pe tron şedea cineva care avea înfăţişarea pietrei de jasp şi de sardoniu, iar împrejurul tronului erau douăzeci şi patru de tronuri, pe care şedeau douăzeci şi patru de bătrâni purtând veşminte albe, iar pe cap coroane de aur. Şi din tron ieşeau fulgere, strigăte şi tunete; iar în faţa tronului ardeau şapte făclii de foc: acestea sunt cele şapte duhuri ale lui Dumnezeu. Înaintea tronului, era o mare limpede ca sticla de cristal. În jurul lui, îndreptate către tron, erau patru fiinţe având nenumăraţi ochi în faţă şi în spate. Prima fiinţă, semăna cu un leu, a doua cu un viţel, chipul celei de a treia era ca faţa unui om, iar a patra semăna cu un vultur în zbor. Cele patru fiinţe aveau fiecare câte şase aripi, cu ochi nenumăraţi pe dinafară şi pe dinăuntrul lor, şi fără odihnă, zi şi noapte, ziceau: „Sfânt, sfânt, sfânt, este Domnul Dumnezeul Atotputernic, cel care era, cel care este şi cel care va veni!” Ori de câte ori, fiinţele dădeau mărire, cinste şi mulţumire celui care şade pe tron şi care trăieşte în vecii vecilor, 10 cei douăzeci şi patru de bătrâni cădeau în genunchi în faţa celui care şade pe tron şi îl adorau pe cel care trăieşte în vecii vecilor. Îşi depuneau coroanele în faţa tronului, spunând: 11 „Doamne, Dumnezeul nostru, tu eşti vrednic să primeşti mărirea, cinstea şi puterea, pentru că tu ai creat toate lucrurile: prin voinţa ta au fost create şi există!”

Cuvântul Domnului

 

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 150,1-2.3-4.5-6 (R.: cf. Ap 4,8b)

R.: Sfânt, sfânt, sfânt eşti, Doamne, Dumnezeule Atotputernic!

Lăudaţi-l pe Domnul în lăcaşul său sfânt,

lăudaţi-l în întinderea cerului unde se arată puterea lui.

Lăudaţi-l pentru faptele sale minunate,

lăudaţi-l pentru măreţia sa nesfârşită. R.

Lăudaţi-l cu sunete de trompete,

lăudaţi-l cu chitară şi harpă.

Lăudaţi-l cu timpane şi dansuri,

lăudaţi-l cu fluiere şi instrumente cu strune. R.

 

Lăudaţi-l cu cimbale plăcut sunătoare;

lăudaţi-l cu cimbale care vestesc biruinţa.

Să laude pe Domnul toată suflarea! R.

 

ALELUIA In 15,16

(Aleluia) Eu v-am ales pe voi din lume,

ca să mergeţi şi să aduceţi roade, dar roade care să rămână. (Aleluia)

EVANGHELIA

De ce nu mi-ai pus banii la bancă?

din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 19,11-28

În acel timp, 11 pentru că Isus era aproape de Ierusalim, iar oamenii care îl ascultau îşi închipuiau că împărăţia lui Dumnezeu avea să se arate în curând, el le-a spus această parabolă: 12 „Un om dintr-o familie de principi urma să plece într-o ţară îndepărtată ca să primească puterea şi apoi să se întoarcă acasă ca rege. 13 A chemat zece dintre servitorii săi, le-a dat zece monede de aur şi le-a spus: «Investiţi-i în negustorie până la întoarcerea mea!». 14 Deoarece locuitorii ţării sale îl urau, au trimis după el o delegaţie ca să spună: «Nu vrem ca acesta să domnească peste noi!». Totuşi el a fost numit rege. 15 După întoarcerea lui, i-a chemat pe servitorii cărora le încredinţase banii, ca să vadă cum i-a folosit fiecare. 16 Primul s-a înfăţişat şi i-a zis: «Stăpâne, moneda pe care mi-ai dat-o a adus câştig alte zece». 17 Regele i-a zis: «Foarte bine, eşti un servitor destoinic. Pentru că te-ai dovedit fidel în lucruri mici, îţi dau stăpânirea peste zece cetăţi!». 18 Apoi a venit al doilea şi i-a zis: «Stăpâne, moneda ta a adus câştig alte cinci». 19 Acestuia regele i-a zis: «Îţi dau stăpânirea peste cinci cetăţi». 20 A venit un altul şi i-a zis: «Stăpâne, iată moneda ta: am învelit-o într-o pânză şi am ascuns-o, căci mă temeam de tine. 21 Ştiam că eşti un om aspru, iei ceea ce n-ai pus deoparte şi seceri ceea ce n-ai semănat!». 22 El i-a răspuns: «Din cuvintele tale te judec, slugă netrebnică! Ai ştiut că sunt un om aspru, că iau ceea ce n-am pus deoparte şi secer ceea ce n-am semănat. 23 De ce nu mi-ai depus banii la bancă? La întoarcere i-aş fi luat înapoi cu dobândă!». 24 Apoi a zis celor de faţă: «Luaţi-i moneda şi daţi-o celui care are zece!». 25 Ei i-au spus: «Stăpâne, dar mai are zece!». 26 Vă spun: «Celui care are i se va mai da, celui care nu are, şi ceea ce are i se va lua! 27 Iar pe duşmanii mei, care n-au vrut ca să fiu regele lor, aduceţi-i aici şi ucideţi-i în faţa mea!»”. 28 După ce a spus acestea şi-a continuat drumul împreună cu ucenicii săi, îndreptându-se spre Ierusalim.

Cuvântul Domnului

 Meditatia zilei

Ap 4,1-11; Ps 150; Lc 19,11-28

Este dificilă exprimarea realităţii spirituale: pentru acest motiv, Biblia se foloseşte de simboluri şi Isus vorbeşte în parabole.

Sfântul Ioan, în Cartea Apocalipsului, vrea să ne dea o idee despre măreţia lui Dumnezeu, despre maiestatea lui Dumnezeu, despre împărăţia lui Dumnezeu şi, pentru aceasta, se foloseşte de elemente care se găsesc în Vechiul Testament. În pagina de astăzi avem trimiteri, înainte de toate, la Cartea lui Ezechiel şi la Cartea lui Isaia, dar şi la Cartea Exodului. Astfel, „cele patru fiinţe vii” sunt luate din Cartea lui Ezechiel, care atunci când descrie gloria lui Dumnezeu vorbeşte despre „heruvimi”, fiinţe complexe care, cu cele patru feţe ale lor (una de om, una de leu, una de taur şi una de vultur), reprezintă toate forţele creaţiei. Sfântul Ioan vrea, deci, să arate că Dumnezeu are la dispoziţie toate forţele create şi toate veacurile istoriei umane. Cei douăzeci şi patru de bătrâni reprezintă, în schimb, Vechiul şi Noul Testament. Sfântul Ioan nu se preocupă să ne explice exact semnificaţia simbolurilor, dar o putem deduce din descrierea pe care el o face acestor bătrâni. Cântecul de laudă al celor patru fiinţe vii: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Dumnezeu!” este cântecul serafimilor ascultat de Isaia (cf. Is 6,3).

Ioan descrie o liturgie măreaţă şi evocatoare, ca să ne putem cel puţin da seama de măreţia lui Dumnezeu, de gloria sa, şi pentru a ne da bucuria de a participa la această liturgie cerească. În celebrarea Euharistiei, după Tatăl nostru, repetăm cuvintele de adoraţie ale celor douăzeci şi patru de bătrâni: „Tu eşti vrednic, o, Domnul şi Dumnezeul nostru, să primeşti gloria, cinstea şi puterea”. Suntem, deci, chemaţi să primim în noi revelaţia împărăţiei lui Dumnezeu, să tresăltăm la gândul că Dumnezeu este atotputernic, stăpân al cerului şi al pământului şi că noi putem să-i aducem omagiu, cu umilinţă, dar cu toată fiinţa noastră, bine ştiind că niciodată nu-i vom aduce laudă într-un mod adecvat. Dar în Cristos lauda noastră devine perfectă, şi Ioan o spune în pagina următoare din Cartea Apocalipsului, unde îl prezintă pe Cristos rege al istoriei umane.

În evanghelia de astăzi, şi Isus evocă acea împărăţie a lui Dumnezeu, care corespunde dorinţei sale profunde, şi se foloseşte pentru aceasta de un eveniment al istoriei recente: „Un om dintr-o familie de principi urma să plece într-o ţară îndepărtată ca să primească puterea şi apoi să se întoarcă acasă ca rege”. Puţin după naşterea lui Isus, la moartea lui Irod cel Mare, unul dintre fiii săi, Arhelau, a trebuit să „plece într-o ţară îndepărtată”, adică la Roma, de care depindea politic şi Iudeea, pentru a primi puterea regală. „Dar locuitorii ţării sale îl urau şi au trimis după el o delegaţie ca să spună: Nu vrem ca acesta să domnească peste noi!”: aşa s-au întâmplat în realitate lucrurile. Isus povesteşte, deci, o parabolă atingând un fapt concret, pentru a ne spune că împărăţia cerurilor este asemenea cu această situaţie umană. Nu este o comparaţie de luat în considerare cuvânt cu cuvânt, ci Domnul vrea să ne determine la o reflecţie în special în ce priveşte fraza finală: „Iar pe duşmanii mei, care n-au vrut să le fiu rege, aduceţi-i aici şi ucideţi-i în faţa mea!” Era o procedură normală pentru acel timp şi care, uneori, se verifică şi astăzi în unele locuri. Isus vrea să le spună ascultătorilor săi: „Gândiţi-vă bine: oamenii aşa fac, dar atunci când se opun lui Dumnezeu, ei se expun unor riscuri foarte mari”, nu pentru că Dumnezeu ar fi crud, ci pentru că Dumnezeu este Dumnezeu şi, opunându-se lui, omul se distruge pe sine însuşi.

Parabola insistă asupra comportamentului servitorilor şi asupra datoriei lor de a face ca moneda pe care au primit-o de la stăpânul lor să aducă roade. Isus, după cum spune sfântul Luca, se adresează persoanelor care cred că venirea împărăţiei lui Dumnezeu este iminentă, că se pot bucura de ea fără prea multă oboseală, şi învaţă că înainte de venirea împărăţiei lui Dumnezeu trebuie făcută o lungă călătorie, că trebuie să treacă mult timp între plecarea acestui personaj şi întoarcerea sa ca rege, că servitorii trebuie să aibă o atitudine de angajament dacă vor să primească recompensa. O monedă de aur este ceva, dar nu înseamnă prea mult, în timp ce recompensa aşteptată de servitorii harnici este neaşteptat de mare în raport cu munca lor: „Stăpâne, moneda pe care mi-ai dat-o a adus câştig alte zece”. „Foarte bine, eşti un servitor destoinic. Pentru că te-ai dovedit fidel în lucruri mici, îţi dau în stăpânire zece cetăţi!” Cinci monede şi cinci cetăţi. Cu această disproporţie, Isus vrea să ne facă să înţelegem că generozitatea divină vrea să ne dea plinătatea bunurilor şi, pentru a o putea face, ne cere să facem şi noi un modest efort, absolut inadecvat recompensei, dar indispensabil.

De fapt, servitorul rău îşi dă seama că lucrurile sunt serioase, că nu poate sta cu braţele în sân pentru nici un motiv, că este necesar cu adevărat să colaboreze pentru împărăţia lui Dumnezeu în lume. Lenea noastră găseşte întotdeauna motive suficiente pentru a se justifica: „Dumnezeu este bun!” sau dimpotrivă: „Dumnezeu este prea exigent!”, dar toate motivele sunt inadmisibile. Este necesar să ne deschidem lui Dumnezeu şi să lucrăm cu umilinţă în slujba sa, cu toate mijloacele pe care le avem la dispoziţie, cu toate posibilităţile noastre: atunci, el ne va recompensa primindu-ne în împărăţia sa veşnică.