en-USro-RO

| Login
19 ianuarie 2021
 

Sfintii zilei

Ss. Felix de Nola, pr. m.; Ioan Anton Farina, ep

 Liturghierul Roman

SĂPTĂMÂNA I DE PESTE AN

Prima duminică de peste an este înlocuită de sărbătoarea Botezului Domnului, pag. 202.

Ant. la intrare
Am văzut un om şezând pe tronul cel preaînalt:
mulţimea îngerilor îl adoră, cântând într-un glas:
„Iată-l pe acela a cărui stăpânire dăinuie în veac!”

RUGĂCIUNEA ZILEI
Te rugăm, Doamne,
să răspunzi cu bunătate cerească
la cererile poporului care te imploră,
ca să înţeleagă ceea ce trebuie să facă
şi să aibă puterea de a şi înfăptui.
Prin Domnul nostru Isus Cristos.

ASUPRA DARURILOR
Te rugăm, Doamne, primeşte cu bunăvoinţă
darurile pe care ţi le aduce poporul tău:
sfinţeşte-ne prin ele întreaga viaţă
şi ascultă-ne rugăciunea pe care ţi-o înălţăm cu evlavie.
Prin Cristos, Domnul nostru.

Ant. la Împărtăşanie
Doamne, la tine este izvorul vieţii
şi în lumina ta vom vedea lumina. Ps 35,10

 

sau:
Eu am venit ca să aibă viaţă,
şi să o aibă din belşug. 
In 10,10

 

DUPĂ ÎMPĂRTĂŞANIE
Te rugăm cu umilinţă, Dumnezeule atotputernic,
să ne dai harul
ca, reînnoiţi prin tainele tale,
să te slujim precum se cuvine printr-o viaţă plăcută ţie.
Prin Cristos, Domnul nostru.

Lectionar

 Isus l-a atins pe un lepros. Ca și cum Marcu ar vrea să ne spună că se inversează rolurile, că Isus ia asupra sa boala contagioasă pentru ca bolnavul să fie eliberat de ea. De fapt, leprosul circulă prin oraș, în timp ce Isus trebuie să rămână în afara orașului, „sub cerul liber”, și acolo îl caută mulțimea... Și Francisc din Assisi a sărutat un lepros și a devenit martor al evangheliei

LECTURA I

Încurajaţi-vă unii pe alţii, cât timp se mai poate spune: „astăzi”.

Citire din Scrisoarea către Evrei 3,7-14

Fraţilor, Duhul Sfânt spune într-un psalm: „Astăzi, dacă veţi auzi glasul Domnului, să nu vă împietriţi inimile, ca în timpul răzvrătirii din pustiu, în ziua în care părinţii voştri mi-au arătat neîncredere şi m-au pus la încercare. 10 Atunci, timp de patruzeci de ani, au văzut faptele mele. 11 De aceea m-am mâniat pe această generaţie şi am zis: «Inima lor se abate mereu de la drumul cel drept, n-au recunoscut căile mele. De aceea m-am jurat în mânia mea: nu vor intra în odihna mea»”. 12 Luaţi seama, fraţilor, ca nici unul dintre voi să nu aibă o inimă înrăită prin necredinţă, gata să se îndepărteze de Dumnezeul cel viu. Dimpotrivă, cât timp se mai poate spune: „Astăzi”, 13 încurajaţi-vă zi de zi unii pe alţii, pentru ca nimeni dintre voi să nu-şi împietrească inima, lăsându-se amăgit de păcat. 14 Căci noi avem parte cu Cristos, numai dacă vom respecta până la sfârşit îndatoririle pe care le-am luat de la început.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 94,6-7.8-9.10-11 (R.: cf. 8)

R.: Când auziţi glasul Domnului deschideţi inimile voastre!

Veniţi să ne închinăm şi să ne plecăm în faţa lui,

să îngenunchem înaintea Domnului, creatorul nostru,

căci el este Dumnezeul nostru, iar noi suntem poporul păstorit de dânsul,

turma pe care mâna lui o povăţuieşte. R.

 

O, de aţi asculta astăzi glasul lui:

„Nu vă împietriţi inimile ca la Meriba, ca în ziua de la Massa în pustiu,

acolo m-au pus la încercare părinţii voştri,

m-au pus la încercare, deşi au văzut lucrările mele. R.

 

10 Patruzeci de ani m-a dezgustat neamul acesta şi de aceea am zis: „Este un popor cu inima rătăcită, nu cunosc căile mele”.

11 De aceea am jurat în mânia mea:

„Nu vor intra în odihna mea!” R.

 

ALELUIA Mt 4,23

(Aleluia) Isus predica evanghelia despre împărăţia lui Dumnezeu şi-i vindeca pe cei bolnavi şi suferinzi. (Aleluia)

 

EVANGHELIA

S-a îndepărtat lepra de la el şi s-a vindecat.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 1,40-45

În acel timp, 40 un lepros a venit la Isus, a îngenuncheat în faţa lui şi l-a rugat: „Dacă vrei, poţi să mă cureţi”. 41 Făcându-i-se milă de el, şi-a întins mâna, l-a atins şi i-a zis: „Vreau, curăţă-te!” 42 Imediat s-a îndepărtat lepra de la el şi s-a vindecat. 43 Isus i-a poruncit să plece 44 şi l-a făcut atent: „Să nu spui o vorbă nimănui, ci du-te, arată-te preotului şi adu ca mărturie a vindecării tale jertfa de curăţire pe care a prescris-o Moise”. 45 Omul însă a plecat şi a povestit cele întâmplate peste tot, aşa încât Isus nu mai putea să se arate în public în nici o cetate; era obligat să rămână în locuri pustii, dar şi aici oamenii veneau la el de pretutindeni. 

Cuvântul Domnului

 Meditatia zilei

Evr 3,7-14; Ps 94; Mc 1,40-45

 

Să medităm cuvintele Scrisorii către Evrei: „Astăzi, de veţi auzi glasul Domnului, să nu vă împietriţi inimile!”, cuvinte care sunt un îndemn urgent şi foarte important. Pentru a-l înţelege bine, este necesar să ţinem cont că glasul Domnului nu este, în primul rând, un glas care comandă, ci un glas care promite, şi tocmai pentru aceasta suntem îndemnaţi: când auzim glasul Domnului care promite, nu trebuie să ne închidem inimile.

Psalmul face aluzie la Exod şi mai precis la momentul în care, după o rapidă traversare a pustiului, israeliţii ajung să vadă Ţara Promisă. Moise trimite exploratori ca să-şi dea seama cum este acel ţinut, despre prosperitatea sa, despre locuitorii săi, despre cetăţile sale şi, când ei se întorc, el spune poporului din partea lui Dumnezeu: „Dumnezeu vă dă această ţară, să mergem şi s-o luăm în posesie”: este promisiunea lui Dumnezeu. O ţară care, după spusele exploratorilor, este magnifică, unde curge lapte şi miere, unde există recolte îmbelşugate: e cu adevărat minunată. Pentru poporul care abia a traversat un pustiu este un lucru de-a dreptul extraordinar. Şi Dumnezeu zice: „E a voastră, v-o dau vouă”. E mai mult decât o promisiune, e deja un dar. Şi israeliţii, în acel moment, au ascultat o altă voce. Alături de glasul lui Dumnezeu care îşi prezintă darul său, care-i invită să intre în posesia lui, există un glas al necredinţei: „E prea frumos să fie adevărat, Dumnezeu nu ne dă ţara aceasta, noi nu vom putea deveni stăpânii ei”. Este glasul exploratorilor care, după ce au descris minunăţiile ţării aceleia, au adăugat: „Dar locuitorii sunt teribili, noi, în comparaţie cu ei, nu suntem decât nişte lăcuste, ei au construit fortificaţii impresionante, şi este temerar gândul că vom putea intra în stăpânirea ei”. Şi acest glas e auzit imediat de tot poporul, fantezia lucrează, la sfârşit toţi zic că fortificaţiile ating cerulY Şi atunci, în loc să asculte glasul lui Dumnezeu, să primească darul său, poporul se revoltă: „Dumnezeu ne-a adus prin pustiu pentru a ne pune în faţa unui loc inaccesibil. Cel puţin dacă am fi rămas în Egipt! Acolo viaţa nu era frumoasă, dar era viaţă, aici nu ne rămâne decât moartea”. Astfel l-au pus la încercare pe Dumnezeu, l-au mâniat prin necredinţa lor, s-au îndepărtat de el, nu au crezut în promisiunea sa.

Aceasta este situaţia pe care o evocă Scrisoarea către Evrei în care autorul ne îndeamnă: „Luaţi seama, fraţilor, ca nici unul dintre voi să nu aibă o inimă înrăită prin necredinţă, gata să se îndepărteze de Dumnezeul cel viu. Încurajaţi-vă zi de zi unii pe alţii, pentru ca nimeni dintre voi să nu-şi împietrească inima, lăsându-se amăgit de păcat”, adică de acest alt glas care întotdeauna insinuează în noi că nu e posibil să credem promisiunii lui Dumnezeu, că e o promisiune ireală, prea dificilă de realizat, că Dumnezeu nu este cu adevărat dispus să ne dea ceea ce este scris în evanghelie: „Noi am devenit părtaşi împreună cu Cristos”. Nu împreună cu Moise împlinim exodul nostru, ci împreună cu Cristos noi traversăm deşertul şi ajungem să vedem pământul făgăduinţei. Dar pentru a nu ajunge obiect al mâniei lui Dumnezeu, trebuie să rămânem tari în credinţă, pentru că, dacă noi nu credem în cuvântul lui Dumnezeu, promisiunea sa se transformă într-o ameninţare, într-un jurământ teribil: „Nu vor intra în odihna mea”. Ameninţarea divină este un gest de iubire, ea este făcută pentru a ne elibera de tot ceea ce în noi înseamnă teamă bolnavă.

E clar că medităm acum asupra unei situaţii care este mereu actuală. Noi putem primi cu adevărat voinţa lui Dumnezeu numai dacă avem credinţă în promisiunea sa, care dă sens tuturor poruncilor. Dumnezeu vrea ca noi să trăim în caritate, vrea să ne introducă în iubirea sa şi să rămânem în ea. El ne promite că aceasta nu numai că este posibilă, dar a realizat-o deja în Cristos Isus. Şi noi continuăm să spunem că este dificil, că sunt prea multe dificultăţi. Acum, dificultăţile sunt reale, dar nu trebuie să ne facă necredincioşi faţă de promisiunea lui Dumnezeu. Noi suntem cu Domnul şi ştim că el transformă obstacolele în ocazii de creştere, pentru că a promis aceasta, pentru că ne iubeşte. „Noi am crezut – spune sfântul Ioan – în iubirea pe care Dumnezeu o are pentru noi”.

Suntem, deci, plini de bucurie şi în dificultăţi să facem asemenea leprosului din evanghelie. Să ne apropiem de Domnul şi să-i spunem: „Dacă vrei, poţi. Eu sunt neputincios, dar tu, dacă vrei, poţi”. Să repetăm aceasta, bine ştiind că este perfect adevărat şi că aceasta este rugăciunea pe care el o aşteaptă de la noi, pentru a ne repeta promisiunea sa şi asigurarea harului său.

Albert Vanhoye, Pâinea zilnică a cuvântului. Comentariu la lecturile feriale ale Liturghiei, ciclul I şi II, Sapientia, Iaşi 2003.