Sfintii zilei

Sf. Vincențiu, diacon m. *; Fer. Laura, m.

 Liturghierul Roman

ASUPRA DARURILOR
Dăruieşte-ne, te rugăm, Doamne, harul
să luăm parte cu vrednicie la aceste taine,
pentru că, ori de câte ori se celebrează
memorialul acestei jertfe,
se împlineşte lucrarea răscumpărării noastre.
Prin Cristos, Domnul nostru.

Ant. la Împărtăşanie
Ai pregătit masă înaintea mea
şi paharul meu mă îmbată de frumuseţe. Cf. Ps 22,5

sau:
Noi am cunoscut şi am crezut în iubirea
pe care Dumnezeu o are faţă de noi. 1In 4,16

Lectionar

 Prin diferitele relatări ale chemării apostolilor se descoperă că fiecare chemare se concretizează treptat, pe măsură ce se trăiește realitatea lui Isus și a misterului său: în definitiv, este o aventură lungă în timpul căreia se descoperă că moartea și învierea lui Cristos sunt singurele realități care ne conduc să-l urmăm. 

LECTURA I

Isus este mijlocitorul unui legământ mai bun.

Citire din Scrisoarea către Evrei 8,6-13

Fraţilor, ⁶ cultul pe care trebuie să-l asigure Isus este cu atât mai desăvârşit, cu cât legământul, al cărui mijlocitor este, e mai bun şi este aşezat pe temelia unor promisiuni mai bune. ⁷ Într-adevăr, dacă primul legământ ar fi fost fără cusur, n-ar fi fost nevoie să fie înlocuit prin altul. ⁸ Or, Dumnezeu adresează poporului său această mustrare: „Iată vor veni zile, spune Domnul, când voi încheia cu casa lui Israel şi casa lui Iuda un legământ nou. ⁹ Acesta nu va fi ca legământul pe care l-am făcut cu părinţii lor, în ziua în care i-am luat de mână ca să-i scot din Egipt. Ei n-au rămas credincioşi legământului meu, şi atunci nici eu n-am mai avut grijă de ei, spune Domnul. ¹⁰ Dar iată care va fi legământul pe care îl voi încheia cu casa lui Israel, după ce vor trece acele zile, spune Domnul. Eu voi pune legile mele în minţile lor, le voi scrie în inimile lor. Eu voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul meu. ¹¹ Nu va mai trebui să înveţe nimeni pe concetăţeanul său şi nici unul nu va trebui să înveţe pe fratele său, spunându-i: „Recunoaşte-l pe Domnul!” Căci toţi mă vor cunoaşte, de la cei mici până la cei mari. ¹² Eu le voi ierta greşelile lor şi nu-mi voi mai aminti de păcatele lor”. ¹³ Prin faptul că vorbeşte despre un legământ nou, Dumnezeu îl declară învechit pe cel dintâi; însă ceea ce este învechit şi îmbătrânit este aproape de dispariţie.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 84,8 şi 10.11-12.13-14 (R.: 11a)

R.: Tu, Doamne, eşti adevărul şi viaţa.

⁸ Arată-ne, Doamne, îndurarea ta

şi dă-ne mântuirea ta.

¹⁰ Mântuirea este aproape de cei care se tem de el

şi pe pământul nostru va locui mărirea lui. R.

¹¹ Mila şi adevărul se vor întâlni,

dreptatea şi pacea se vor îmbrăţişa;

¹² adevărul va răsări din pământ

şi dreptatea va coborî din cer. R.

¹³ Domnul îşi va revărsa binecuvântarea

şi pământul va aduce roadele sale.

¹⁴ Dreptatea va merge înaintea lui

şi-i va călăuzi paşii pe cale. R.

ALELUIA cf. 2Cor 5,19

(Aleluia) Dumnezeu a împăcat lumea cu sine prin Cristos, iar nouă ne-a încredinţat misiunea de a vesti lumii împăcarea. (Aleluia)

EVANGHELIA

I-a chemat la sine pe cei pe care i-a ales, ca să fie cu el.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 3,13-19

În acel timp, ¹³ Isus s-a urcat pe un munte şi i-a chemat la sine pe cei pe care i-a voit şi ei au venit la el; ¹⁴ dintre ei a orânduit doisprezece, care să fie cu el şi pe care – mai târziu – a voit să-i trimită să predice ¹⁵ şi le-a dat puterea de a-i scoate pe diavoli. ¹⁶ Cei doisprezece pe care i-a orânduit erau: Petru, numele pe care i l-a dat lui Simon, ¹⁷ Iacob, fiul lui Zebedeu, şi Ioan, fratele lui Iacob, cărora le-a dat numele de „Boanerges” – adică „fiii tunetului”, ¹⁸ Andrei, Filip, Bartolomeu, Matei, Toma, Iacob al lui Alfeu şi Tadeu, Simon Zelotul ¹⁹ şi Iuda Iscarioteanul, cel care apoi l-a trădat.

Cuvântul Domnului

 Meditatia zilei

Evr 8,6-13; Ps 84; Mc 3,13-19

Astăzi, Scrisoarea către Evrei evocă admirabilul text din Ieremia despre „noua alianţă”, o expresie care se găseşte numai în aceste versete, în tot Vechiul Testament, şi care anunţă o mare schimbare: „Iată, vor veni zile, spune Domnul, când voi încheia cu casa lui David un legământ nou. Acesta nu va fi ca legământul pe care l-am făcut cu părinţii lor”. Prima alianţă era o alianţă care rămânea în exterior. Dumnezeu le-a dat legea şi condiţia alianţei era observarea ei fidelă, dar, fiind externă, legea devenea mai degrabă un obstacol pentru mulţi, tocmai pentru că atunci când o lege este impusă, prima reacţie a omului este aceea de a se opune ei: e un jug ce nu poate fi suportat. Evreii venerau legea, dar puţini o observau cu adevărat; mai mult, profetul Ieremia se referea la această promisiune divină într-un timp în care, pentru grave violări ale legii, Dumnezeu a pedepsit dur poporul său: templul a fost distrus, poporul, exilat.

Şi când nimeni nu se mai aşteaptă, Dumnezeu creează lucruri noi, mai frumoase decât cele vechi. Aşa face şi acum: „Eu voi pune legile mele în minţile lor, le voi scrie în inimile lor”. Aceasta vrea să spună că oamenii vor fi într-un raport intim cu Dumnezeu, vor iubi voinţa lui, vor avea dorinţa să o împlinească, vor avea chiar aceeaşi voinţă şi aceleaşi dorinţe ale lui Dumnezeu. „Nici unul nu va mai trebui să-l înveţe pe fratele său, spunându-i: *Recunoaşte-l pe Domnul!+ Căci toţi mă vor cunoaşte”; va fi o cunoaştere personală, intimă, nu impusă de o învăţătură, ci făcută cunoscută inimii. Este alianţa instituită de Isus prin jertfa sa, este el însuşi cel care devine legea noastră în caritatea universală. La fiecare Liturghie spunem: „Acesta este potirul sângelui meu pentru noua şi veşnica alianţă”. Există, în plus, cuvântul „veşnic”, care nu se găseşte în evanghelie, dar se găseşte în profeţi şi este exact, deoarece această alianţă este definitivă, perfectă; ea ne uneşte definitiv cu Dumnezeu şi ne uneşte între noi. Aceasta este temelia şi izvorul unităţii.

În evanghelia de astăzi găsim o altă condiţie a unităţii: alegerea celor doisprezece, instituţie care exprimă pluralitatea în unitate, la care trebuie să aderăm pentru a fi uniţi cu Dumnezeu. Toate diviziunile în Biserică au fost cauzate de lipsa de credinţă şi de adeziune la autoritate; dar dacă vrem să trăim cu adevărat în unitate, trebuie să avem o iubire specială pentru cei care în Biserică au primit autoritatea. Ei sunt oameni slabi, imperfecţi, dar constituiţi de Cristos pentru a păstra unitatea şi pentru aceasta trebuie să-i înconjurăm cu dragoste, cu înţelegere: Cristos Isus este cu ei! Să-i cerem Domnului, pentru noi şi pentru toţi oamenii, harul de a trăi uniţi cu el, în iubirea sa, observând legea pe care el ne-a pus-o în inimă şi aderând cu credinţă la autoritatea constituită de el, până ce vom forma toţi un singur trup.