en-USro-RO

Inregistrare | Login
14 decembrie 2017

Calendarul zilei

Joi, 14 decembrie 2017

Sfintii zilei
Sf. Ioan al Crucii, pr. înv. **
Liturghierul Roman
Sf. Ioan al Crucii, pr. înv. **
Liturghie proprie, prefaţă pentru sfinţi
alb,
Lectionar
1Cor 2,1-10a: Noi vorbim de înţelepciunea tainică a lui Dumnezeu 
Ps 36: Gura celui drept exprimă înţelepciunea 
Lc 14,25-33: Fiecare dintre voi care nu renunţă la tot ceea ce are nu poate fi discipolul meu.
Meditatia zilei
Joi din săptămâna a 2-a din Advent

 

Sfintii zilei

Sf. Mamert, ep.

 Liturghierul Roman

 

Miercuri din Săptămâna a VII-a din Timpul Pascal 

Ant. la intrare 
Toate popoarele, bateţi din palme,
aclamaţi-l pe Dumnezeu cu strigăte de bucurie, aleluia!         Ps 46,2 
 

RUGĂCIUNEA ZILEI
Dumnezeule îndurător,
dăruieşte-i cu bunătate Bisericii tale harul,
ca, adunată fiind în Duhul Sfânt,
să-ţi slujească din toată inima şi să fie unită prin puritatea voinţei.
Prin Domnul nostru Isus Cristos. 
     
ASUPRA DARURILOR
Te rugăm, Doamne,
primeşte jertfa orânduită după porunca ta,
iar tainele sfinte pe care le celebrăm, aducându-ţi slujirea cuvenită,
să împlinească în noi lucrarea ta de răscumpărare şi de sfinţire.
Prin Cristos, Domnul nostru. 
  
Ant. la Împărtăşanie 
Când va veni Mângâietorul, pe care eu vi-l voi trimite,
Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl,
el va da mărturie despre mine
şi voi veţi da mărturie, aleluia.         In 15,26-27 
 

DUPĂ ÎMPĂRTĂŞANIE
T
e rugăm, Doamne,
ca împărtăşirea din taina dumnezeiască
să sporească fără încetare în noi harul tău
şi, curăţându-ne prin puterea sa,
să ne facă necontenit în stare de a primi un atât de mare dar.
Prin Cristos, Domnul nostru.

 

Lectionar

 Este rugăciunea sacerdotală a lui Cristos. La sfârşitul discursului testament, Isus se adresează Tatălui pe care-l va “glorifica” în moartea şi învierea, care sunt acum iminente, şi-i încredinţează comunitatea discipolilor. El descrie comunitatea apostolică prin câteva trăsături care constituie inima Bisericii. Trebuie să fie una, unită cu Dumnezeu şi cu fraţii în iubire. Trebuie să păstreze şi să proclame cuvântul pe care Cristos i l-a încredinţat. Trebuie să fie în lume fără să fie din lume, acţionând în ea ca un ferment. Trebuie să accepte suferinţa pe care ura lumii o presupune, continuând să anunţe lumii evenimentul pascal, izvor de mântuire universală.

 

LECTURA I
Vă încredinţez lui Dumnezeu
care are puterea să zidească şi să dea moştenirea.
Citire din Faptele Apostolilor 20,28-38

28 În zilele acelea,
Paul le-a spus prezbiterilor veniţi de la Efes:
„Vegheaţi asupra voastră
şi asupra întregii turme
peste care Duhul Sfânt v-a pus supraveghetori
ca să păstoriţi Biserica lui Dumnezeu
pe care şi-a dobândit-o prin sângele propriului Fiu!
29 Eu ştiu că după plecarea mea
vor intra printre voi lupi hrăpăreţi,
care nu vor cruţa turma.
30 Chiar şi dintre voi se vor ridica oameni
care vor spune cuvinte răstălmăcite
ca să-i atragă pe discipoli după ei.
31 De aceea, vegheaţi şi aduceţi-vă aminte
că, timp de trei ani, noaptea şi ziua,
nu am încetat să vă îndemn cu lacrimi pe fiecare dintre voi!
32 Iar acum vă încredinţez lui Dumnezeu
şi cuvântului harului său,
care are puterea să zidească
şi să dea moştenirea tuturor celor care au fost sfinţiţi.
33 Nu am râvnit nici argintul, nici aurul, nici haina nimănui;
34 dar voi ştiţi că pentru trebuinţele mele
şi ale celor care erau cu mine
au slujit aceste mâini.
35 V-am arătat în toate privinţele că, trudind astfel,
trebuie să le veniţi în ajutor celor slabi,
amintindu-vă de cuvintele Domnului Isus.
Căci el spunea:
«Este mai mare fericire în a da decât în a primi»”.
36 După ce a spus acestea,
a îngenuncheat şi s-a rugat împreună cu ei toţi.
37 Atunci toţi au izbucnit în plâns,
l-au îmbrăţişat şi l-au sărutat.
38 Erau întristaţi mai ales pentru cuvântul pe care li-l spusese,
că nu aveau să mai vadă faţa lui.
Apoi l-au însoţit până la corabie.
Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 67(68),29-30.33-35a.35b-36c (R.: 33a)

R
.: Domnii ale pământului,
cântaţi-i lui Dumnezeu!
sau:
Aleluia.

29 Arată-ţi, Dumnezeul meu, puterea,
confirmă, Dumnezeule, ceea ce ai făcut pentru noi!
30 Pentru templul tău din Ierusalim,
regii îţi vor aduce daruri. R.

33 Cântaţi lui Dumnezeu, domnii ale pământului,
cântaţi Domnului psalmi;
34 lui, care vine călare pe ceruri, pe cerurile veşnice,
iată, răsună cu putere glasul lui în tunet!
35a Recunoaşteţi-i lui Dumnezeu puterea! R.

35b Măreţia lui asupra Israelului,
puterea lui mai presus de nori!
36c Binecuvântat să fie Dumnezeu! R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Cf. In 17,17ba
(Aleluia) Cuvântul tău, Doamne, este adevărul.
Consacră-ne în adevărul tău! (Aleluia)

EVANGHELIA
Să fie una ca şi noi.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos
după sfântul Ioan 17,11b-19

11b În acel timp,
Isus, ridicându-şi ochii spre cer,
s-a rugat, zicând:
„Tată sfânt, păstrează-i în numele tău pe care mi l-ai dat,
ca ei să fie una ca şi noi!
12 Cât timp am fost cu ei,
eu i-am păstrat în numele tău pe care mi l-ai dat
şi i-am păzit şi nimeni dintre ei nu s-a pierdut
în afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura.
13 Acum însă, vin la tine şi spun acestea în lume
ca să aibă bucuria mea deplină în ei.
14 Eu le-am dat cuvântul tău, iar lumea i-a urât,
pentru că ei nu sunt din lume,
aşa cum eu nu sunt din lume.
15 Nu te rog ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzeşti de Cel Rău.
16 Ei nu sunt din lume aşa cum eu nu sunt din lume.
17 Consacră-i în adevăr! Cuvântul tău este adevăr.
18 După cum m-ai trimis pe mine în lume,
şi eu îi trimit pe ei în lume
19 şi pentru ei mă consacru pe mine însumi,
ca şi ei să fie consacraţi în adevăr”.
Cuvântul Domnului

 

 Meditatia zilei

Fap 20,28-38; Ps 67; In 17,11-19

Cele două texte de astăzi sunt foarte frumoase, dar şi foarte dificile, pline de gânduri profunde şi de expresii care nu sunt cele pe care le uzităm de obicei. E vorba despre două „discursuri de adio”, două testamente: al lui Paul şi al lui Isus. Paul are un ton mult mai dramatic, în timp ce discursul lui Isus e plin de pace şi seninătate. Circumstanţele sunt asemănătoare: Isus lasă lumea, Paul ştie că se apropie de martiriu; Isus se preocupă de discipolii săi, Paul se preocupă de cei cărora el le încredinţează, în calitate de păstori, turma lui Dumnezeu. Atât Isus, cât şi Paul vor să-i ferească de pericole şi, în acelaşi timp, să-i lanseze în misiunea lor de răspândire a Bisericii.

Sfântul Paul le aminteşte bătrânilor din Biserica din Efes responsabilitatea lor, vorbindu-le de pericolele pe care vor trebui să le înfrunte (lupi răpitori care nu vor cruţa turma); Isus îi trimite pe discipolii săi în lume, deşi ştie că lumea este locul în care vor întâlni multe rele şi în care vor fi urâţi pentru că ei cred în el: „După cum tu m-ai trimis pe mine în lume, tot aşa şi eu îi trimit pe ei în lume”. Şi deoarece, în misiunea lor, ei au rămas credincioşi lui Dumnezeu, Paul spune: „Şi acum vă încredinţez lui Dumnezeu şi harului său. El are putere să-şi zidească lucrarea şi să vă facă părtaşi la moştenirea acelora care au fost sfinţiţi”, imitându-l pe Isus care îi încredinţează pe discipolii săi Tatălui: „Părinte sfânt, păstrează-i în credinţa faţă de numele tău pe cei pe care mi i-ai dat, ca ei să fie una ca şi noi. Cât timp am fost cu ei, eu i-am păstrat în credinţa faţă de numele tău pe cei pe care mi i-ai dat... Acum însă vin la tine... Nu te rog să-i scoţi din lume, ci să-i păzeşti de rău”. Nu numai, dar: „Consfinţeşte-i în adevăr. Cuvântul tău este adevărulY Pentru ei mă jertfesc pe mine însumi, ca ei să fie consacraţi în adevăr”.

Rugăciunea lui Cristos pentru discipolii săi şi, de asemenea, aceea a lui Paul pentru cei care au anunţat cuvântul lui Cristos ne dă certitudinea, încrederea fermă şi trebuie să ne gândim adeseori în acest timp că aceasta urmează Înălţării şi precedă Rusaliile: Cristos a urcat la cer, unde mijloceşte pentru noi, continuând alături de Tatăl rugăciunea pe care a început-o înainte de pătimirea sa, cerând să ne păzească şi să ne consfinţească în adevăr. Şi sfinţii se unesc rugăciunii lui Isus pentru a ne obţine de la Tatăl fidelitate şi zel în misiune.

Nu este uşor să înţelegem cu exactitate sensul cuvintelor lui Isus: „Cât timp am fost cu ei, eu i-am păstrat în credinţa faţă de numele tău”, e necesar să le aprofundăm şi să le pătrundem frumuseţea. Semnificaţia este aceasta: „Tu, Tată, mi-ai dat mijlocul de a te face cunoscut şi eu i-am păstrat în această cunoaştere”. Gândul este asemănător celui exprimat în Mt 11, când Isus îi mulţumeşte Tatălui pentru că le-a descoperit celor mici ceea ce a ţinut ascuns celor înţelepţi şi pricepuţi şi apoi adaugă: „Nimeni nu-l cunoaşte pe Fiul decât numai Tatăl şi nici pe Tatăl nu-l cunoaşte nimeni decât numai Fiul”.

Numai Fiul a primit „numele Tatălui”, adică a primit cunoaşterea profundă, intimă, a lui Dumnezeu şi, în acelaşi timp, mijlocul de a-l transmite, de a-l face cunoscut pe Dumnezeu. Spunând „nume”, nu spune numai un simplu cuvânt, ci tot mesajul, toată revelaţia: Isus a primit revelaţia de la Tatăl şi capacitatea de a transmite această revelaţie.

Pentru aceasta, el poate să spună: „Eu sunt adevărul”, cu alte cuvinte: „Eu sunt revelaţia lui Dumnezeu”. Isus i-a păstrat pe discipolii săi revelându-li-l permanent pe Tatăl.

În Tatăl el le-a vorbit, în Tatăl el i-a iubit, în Tatăl el i-a trimis.

Şi adaugă: „Pentru ei mă jertfesc (consacru) pe mine însumi, ca ei să fie consacraţi în adevăr”, adică în cunoaşterea Tatălui, în raport cu Tatăl.

Şi ştim că „consacrarea” lui Isus este însăşi pătimirea sa. Isus în pătimire îşi deschide întreaga fiinţă umană faţă de sfinţenia Tatălui, se sfinţeşte, se consacră în această deschidere faţă de sfinţenia lui Dumnezeu, chemând sfinţenia lui Dumnezeu pentru a transforma toate încercările pătimirii sale.

O altă expresie a acestei consacrări este transformarea în Duhul Sfânt, pentru că a primi sfinţenia lui Dumnezeu, a se deschide sfinţeniei lui Dumnezeu înseamnă a se deschide acţiunii Duhului Sfânt. Isus, în presanta rugăciune a agoniei, s-a deschis Duhului Sfânt şi a putut, în Duh, să se ofere lui Dumnezeu ca victimă fără pată.

„Pentru ei mă consacru pe mine însumi”. El se consacră în această rugăciune presantă care deschide fiinţa sa umană Duhului Sfânt, pentru ca şi noi să fim consacraţi în acelaşi mod, ca să învăţăm să ne deschidem întreaga noastră viaţă acţiunii Duhului Sfânt, în rugăciune, astfel suntem „consacraţi în adevăr”, adică suntem consacraţi în relaţia cu Dumnezeu. În acest fel, un creştin poate să se menţină credincios vocaţiei şi misiunii sale.


Isus îşi păstra discipolii în fidelitate, îi „consacra” pentru a-i putea trimite în lume şi pentru a transforma lumea prin Duhul Sfânt.