en-USro-RO

Inregistrare | Login
12 decembrie 2017

Calendarul zilei

Marţi, 12 decembrie 2017

Sfintii zilei
Ss. Fc. Maria de la Guadalupe *; Epimah şi Alexandru, m.
Liturghierul Roman
Marţi din săptămâna a 2-a din Advent
Liturghie proprie, prefaţă pentru Advent I
violet (alb), II
Lectionar
Is 40,1-11: Dumnezeu mângâie poporul său.
Ps 95: Iată, Dumnezeul nostru va veni cu putere.
Mt 18,12-14: Aceasta este voinţa Tatălui vostru care este în ceruri: să nu se piardă niciunul dintre aceştia mici.
Meditatia zilei
Marţi din săptămâna a 2-a din Advent

 

Sfintii zilei

Sf. Medard, ep.

 Liturghierul Roman

 

DUMINICA A X-A DE PESTE AN

Ant. la intrare 
Domnul este lumina şi mântuirea mea: de cine mă voi teme
Domnul este apărătorul vieţii mele: de cine mă voi înfricoşa
Prigonitorii şi duşmanii mei se clatină şi cad.                           Cf. Ps 26,1-2

RUGĂCIUNEA ZILEI
Dumnezeule, izvorul oricărui bine, ascultă-ne rugăciunea:
inspiră-ne să cugetăm la cele drepte şi călăuzeşte-ne ca să le împlinim.
Prin Domnul nostru Isus Cristos. 
 
ASUPRA DARURILOR
Te rugăm, Doamne, să priveşti cu bunăvoinţă la darul slujirii noastre:
el să fie pentru tine jertfă bineplăcută, iar nouă să ne sporească iubirea.
Prin Cristos, Domnul nostru. 
 
Ant. la Împărtăşanie 
Doamne, tu eşti stânca mea,
fortăreaţa mea şi eliberatorul meu,
Dumnezeul meu, ajutorul meu!                                    Ps 17,3 

sau:
Dumnezeu este iubire
şi cine rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu,
iar Dumnezeu rămâne în el.                                         1In 4,16

DUPĂ ÎMPĂRTĂŞANIE

P
uterea tămăduitoare a tainelor tale, Doamne, să ne elibereze cu blândeţe
de toate pornirile strâmbe şi să ne călăuzească pe calea cea dreaptă.
Prin Cristos, Domnul nostru.

 

Lectionar

 Isus a venit pentru a da o nouă semnificaţie Legii, nu pentru a o distruge, nici pentru a o declara nealterabilă. Planul lui Dumnezeu se realizează în evoluţia istorică. Legea are sens ca exprimare a voinţei lui Dumnezeu şi deci trebuie să slujească pentru a face ca viaţa să înainteze şi să i dea plinătate.

 

LECTURA I
Poporul acesta să ştie astăzi
că tu eşti Dumnezeu în Israel!
Citire din cartea întâi
a Regilor 18,20-39

20 În zilele acelea,
Ahab a trimis poruncă la toţi fiii lui Israel
şi i-a adunat pe profeţi pe muntele Carmel.
21 Ilie s-a apropiat de tot poporul şi a zis:
„Până când vă veţi clătina în două părţi?
Dacă Domnul este Dumnezeu, mergeţi după el,
iar dacă este Baal, mergeţi după el!”
Însă poporul nu i-a răspuns nimic.
22 Ilie a zis poporului:
„Eu singur am rămas profet al Domnului,
iar profeţii lui Baal sunt patru sute cincizeci.
23 Să ni se dea doi tauri!
Ei să-şi aleagă un taur
pe care să-l taie în bucăţi şi să-l pună pe lemne,
dar să nu pună foc!
Eu voi pregăti celălalt taur, îl voi pune pe lemne,
dar nu voi pune foc.
24 Să chemaţi numele dumnezeului vostru
şi eu voi chema numele Domnului!
Dumnezeul care va răspunde prin foc, acela este Dumnezeu”.
Tot poporul a răspuns: „Este bun lucrul acesta”.
25 Ilie le-a zis profeţilor lui Baal:
„Alegeţi-vă un taur şi pregătiţi-l voi mai întâi,
căci sunteţi mai mulţi!
Invocaţi numele dumnezeului vostru,
dar nu puneţi foc!”
26 Ei au luat taurul care le-a fost dat şi l-au pregătit.
Au invocat numele lui Baal de dimineaţă până la amiază, zicând:
„Baal, răspunde-ne!”
Dar nu a fost niciun sunet şi nimeni să răspundă.
Şi săltau lângă altarul pe care îl făcuseră.
27 La amiază, Ilie îşi bătea joc de ei, zicând:
„Strigaţi cu glas mai puternic, căci este dumnezeu!
Poate că se gândeşte la ceva
sau e plecat în călătorie sau e pe drum;
poate doarme şi se va trezi!”
28 Ei au strigat mai tare şi-şi făceau tăieturi cu săbii şi cuţite
până s-au umplut de sânge.
29 După ce a trecut miezul zilei, au început să delireze
până când se aducea ofranda,
dar nu a fost niciun sunet, nimeni ca să răspundă
şi nici un semnal de atenţie.
30 Ilie a zis atunci întregului popor: „Apropiaţi-vă de mine!”
Şi tot poporul s-a apropiat de el.
Ilie a reparat altarul Domnului care fusese dărâmat.
31 A luat douăsprezece pietre,
după numărul triburilor fiilor lui Iacob
către care fusese adresat cuvântul Domnului:
„Israel va fi numele tău!”
32 A construit cu aceste pietre un altar pentru numele Domnului
şi a făcut un şanţ
de mărimea a două sea de sămânţă de jur împrejurul altarului.
33 A aşezat lemnele, a tăiat în bucăţi taurul
şi l-a pus pe lemne.
34 Apoi a zis: „Umpleţi patru vase cu apă
şi vărsaţi-le peste arderea de tot şi peste lemne!”
Apoi a zis: „Mai faceţi o dată!”
Şi au mai făcut o dată.
Iar a zis: „Faceţi-o pentru a treia oară!”
Şi ei au făcut a treia oară.
35 Apa curgea în jurul altarului,
ba chiar şi şanţul s-a umplut cu apă.
36 Când se aducea ofranda, profetul Ilie s-a apropiat şi a zis:
„Doamne Dumnezeul lui Abraham, al lui Isaac şi al lui Israel:
fă să se ştie astăzi că tu eşti Dumnezeu în Israel
şi eu sunt slujitorul tău!
Şi că prin cuvântul tău am făcut toate aceste lucruri.
37 Răspunde-mi, Doamne! Răspunde-mi
ca să cunoască poporul acesta că tu, Doamne,
eşti Dumnezeu şi că tu le întorci inima înapoi!”
38 Atunci a căzut foc de la Domnul
şi a mistuit arderea de tot, lemnele, pietrele şi praful
şi a supt apa care era în şanţ.
39 Tot poporul a văzut,
a căzut cu faţa la pământ şi a zis:
„Domnul, el este Dumnezeu! Domnul, el este Dumnezeu!”
Cuvântul Domnului

 PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 15(16),1-2a.4.5 şi 8.11 (R.: 1)

R
.: Păzeşte-mă, Dumnezeule,
pentru că îmi caut refugiu în tine!

1 Păzeşte-mă, Dumnezeule,
pentru că îmi caut refugiu în tine!
2a I-am spus Domnului: „Tu eşti Dumnezeul meu”. R.

4 Îşi înmulţesc durerile cei care aleargă după zei străini,
dar eu nu le voi aduce nicio jertfă cu vărsare de sânge,
nici nu voi pune numele lor pe buzele mele. R.

5 Domnul este partea mea de moştenire şi cupa mea cu sorţi,
tu eşti acela care ai în mână soarta mea.
8 Îl am mereu în faţa ochilor pe Domnul;
dacă el este la dreapta mea, nu mă clatin. R.

11 Tu îmi vei face cunoscută cărarea vieţii;
în faţa ta sunt bucurii depline
şi desfătări veşnice la dreapta ta. R.

ALELUIA Ps 24(25),4a.5a
(Aleluia) Fă-mi cunoscute, Doamne, căile tale,
călăuzeşte-mă în adevărul tău şi învaţă-mă! (Aleluia)

EVANGHELIA
Nu am venit să desfiinţez Legea sau Profeţii,
ci să împlinesc.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos
după sfântul Matei 5,17-19

17 În acel timp,
Isus îi învăţa pe discipolii săi, zicând:
„Să nu socotiţi că am venit
să desfiinţez Legea sau Profeţii!
Nu am venit să desfiinţez, ci să împlinesc.
18 Căci, adevăr vă spun,
mai înainte de a trece cerul şi pământul,
nicio iotă şi nicio linioară nu va trece din Lege
până ce nu se vor împlini toate.
19 Aşadar, cel care va încălca
una dintre aceste porunci mai mici
şi-i va învăţa astfel pe oameni
va fi numit cel mai mic în împărăţia cerurilor.
Dar dacă cineva le va împlini şi va învăţa astfel,
acesta va fi numit mare în împărăţia cerurilor”.
Cuvântul Domnului

 

 Meditatia zilei

1Rg 18,20-39; Ps 15; Mt 5,17-19

Relatarea Cărţii întâi a Regilor este foarte pitorească şi plină de umor. Ilie sfidează profeţii lui Baal, îşi bate joc de ei şi, în mod ostentativ, îi pune în circumstanţe mai favorabile: îi pune să-şi aleagă victima, pregătesc primii altarul şi lemnele, chiar şi ora este cea mai potrivită, fiind aceea cu maximă căldură. Sacrificiul ar fi trebuit să se împlinească fără dificultate, dar nu se întâmplă nimic. Pentru sine însă, Ilie alege toate circumstanţele contrare şi, în plus, cere să fie inundate în mod repetat cu apă altarul, lemnele, victima, astfel încât s-ar fi putut spune că sacrificiul era imposibil. Şi în aceste circumstanţe, Dumnezeu se revelează: „Atunci focul Domnului a căzut, a mistuit animalul de jertfă şi lemnele, pietrele şi pământul, precum şi apa care era în şănţuleţ”.
Focul Domnului, focul din cer. Sacrificiul nu este distrugerea unui lucru, ci sfinţirea lui, sfinţirea unei victime, adică stabilirea unei uniri între Dumnezeu şi victimă şi prin victimă între Dumnezeu şi cei care fac jertfa. De aceea, este necesar ca să vină focul din cer: atunci avem sacrificiul, deoarece victima, arzând, se ridică spre Dumnezeu „în sacrificiu de plăcută mireasmă”, cum zice formula tradiţională din Biblie.
 
Avem o primă şi importantă învăţătură. Nu trebuie să ne facem iluzii, noi nu suntem capabili să oferim un sacrificiu, aceasta este o acţiune care depăşeşte posibilităţile omului. Noi întotdeauna putem distruge ceva, de asta suntem capabili, dar sfinţirea o poate face numai Dumnezeu.
Acum, ce raport există între sacrificiul lui Ilie şi sacrificiul lui Isus, care se reînnoieşte pe altar în Euharistie?
Nu există un raport evident şi imediat, dar există unul foarte profund, întrucât Isus nu a abolit legea sacrificiului, ci a dus-o la desăvârşire, cum a spus-o el însuşi: „Nu am venit să desfiinţez legea, ci s-o desăvârşesc”. Ar fi putut face ca filozofii timpului, care criticau sacrificiile de animale considerând că jertfele de animale nu aveau nimic de-a face cu Dumnezeu: ce raport poate să aibă un animal ucis cu Dumnezeu? Şi Biblia este perfect de acord cu aceasta; profeţii şi unii psalmi spun clar că Dumnezeu nu are nevoie de sângele berbecilor şi al taurilor, că sacrificiile îl dezgustă, că ceea ce el vrea este o viaţă credincioasă faţă de lege. Şi Isus a criticat sacrificiile, spunând, de exemplu, că Dumnezeu nu vrea jertfă, ci milă, după un cuvânt al profetului Osea. Dar nu s-a oprit la critică, a dus la îndeplinire legea oferind un sacrificiu, şi nu unul oarecare, ci unul perfect: trupul şi sângele său. El este victima, el a murit cu adevărat şi moartea sa a fost transformată în sacrificiu de „focul din cer”, adică de Duhul lui Dumnezeu, care este adevăratul foc din cer ce transformă totul şi sfinţeşte toate.
În al doilea rând, putem să spunem că în sacrificiul lui Isus toate dificultăţile se adunaseră la un loc, mai mult decât în relatarea lui Ilie. Avem de-a face cu o condamnare nedreaptă, un delict, un chin, toate lucrurile care cu greu am putea înţelege că ar putea fi sfinţite. Avem de-a face, în moartea lui Isus, cu răul în toată virulenţa sa, şi pentru un om acesta este momentul cel mai dificil pentru a face o jertfă lui Dumnezeu. Circumstanţele morţii lui Isus erau cu totul contrare sacrificiului aşa cum putea fi închipuit în Vechiul Testament. Conform Vechiului Testament, sacrificiul este o acţiune foarte nobilă, nu un blestem. Victima este onorată, glorificată de sacrificiu, care se împlineşte cu rituri prestabilite, în locuri dinainte consacrate, cu ceremonii şi sărbători.
Isus, în schimb, moare în afara cetăţii, respins de oameni, în aparenţă abandonat şi de Dumnezeu, şi nu într-un loc sfânt, ci într-un loc considerat blestemat. Într-adevăr, în moartea sa se reuniseră toate dificultăţile posibile şi imaginabile. Noi obosim numai să ni le imaginăm, deoarece suntem obişnuiţi să ne gândim la moartea lui Isus ca la moartea care a fost transformată de Duhul Sfânt în sacrificiul perfect şi, de aceea, nu prea reuşim să ţinem cont de circumstanţele reale ale acestei morţi.
Dar atunci când şi noi ne găsim poate în situaţii chiar şi numai pe departe analoage, înţelegem cât de dificil este să transformi lipsa de înţelegere, refuzul, ingratitudinea într-o jertfă adusă lui Dumnezeu: atitudinea noastră spontană ar fi, în acest caz, revoltă, agresivitate împotriva altora şi împotriva lui Dumnezeu.
Ei bine, Isus a luat asupra sa, din punct de vedere uman, situaţia cea mai angoasantă, această moarte abominabilă, această crimă şi a transformat-o în jertfa plină de supunere filială faţă de Tatăl, plină de iubire fraternă faţă de cei care îl ucideau. Aceasta este opera minunată a Duhului Sfânt, care transformă umilirea crucii în maxima glorificare, lucru care nu s-a mai întâmplat niciodată în lume.
Puterea Duhului Sfânt transformă sensul evenimentelor, după cum este evident în înviere şi în perena fecunditate a crucii.
Să-i cerem Domnului Isus ca să ne ajute să înţelegem cel puţin un pic din minunatul mister al sacrificiului său şi să deschidă inima noastră faţă de acţiunea Duhului care transformă totul. Este o rugăciune care corespunde dorinţei sale, deoarece el s-a jertfit tocmai pentru ca noi să fim sfinţiţi de misterul morţii şi al glorificării sale.