en-USro-RO

Inregistrare | Login
17 decembrie 2017

Calendarul zilei

Duminică, 17 decembrie 2017

Sfintii zilei
Sf. Cristofor, călug.
Liturghierul Roman
† DUMINICA a 3-a din Advent
Liturghie proprie, Credo, prefaţă pentru Advent II
violet, III
Lectionar
Is 61,1-2a.10-11: Mă voi bucura în Domnul şi sufletul meu se va veseli în Dumnezeul meu.
Ps Lc 1,46-54: Sufletul meu va tresălta de bucurie în Dumnezeu, Mântuitorul meu.
1Tes 5,16-24: Fiinţa voastră întreagă să se păstreze fără prihană pentru venirea Domnului nostru Isus Cristos.
In 1,6-8.19-28: În mijlocul vostru este unul pe care voi nu-l cunoaşteţi.
 

 

Sfintii zilei

Sf. Zeferin, pp. m.

 Liturghierul Roman

20 decembrie

Ant. la intrare 
Va răsări un vlăstar din rădăcina lui Iese
şi se va umple tot pământul de slava Domnului,
şi va vedea tot trupul mântuirea lui Dumnezeu.        Is 11,1; 40,5; Lc 3,6 
 
RUGĂCIUNEA ZILEI
Părinte ceresc, tu ai voit ca preacurata Fecioară Maria,
la vestirea îngerului, să-l zămislească pe Cuvântul veşnic
şi, devenind lăcaş al dumnezeirii,
să se umple de lumina Duhului Sfânt.
Dă-ne, te rugăm, harul,
ca, după exemplul ei, să împlinim şi noi cu smerenie voinţa ta.
Prin Domnul nostru Isus Cristos.
    
ASUPRA DARURILOR
Pleacă-ţi privirea, Doamne, asupra acestei jertfe unice
şi dă-ne, te rugăm, harul,
ca, prin participarea noastră la această taină,
să dobândim bunurile pe care credinţa ne învaţă să le sperăm.
Prin Cristos, Domnul nostru. 

Ant. la Împărtăşanie 
Îngerul i-a spus Mariei:
„Iată, vei zămisli şi vei naşte un fiu,
şi-l vei numi Isus”.         Lc 1,31
 
DUPĂ ÎMPĂRTĂŞANIE
T
e rugăm, Doamne,
să-i păstrezi sub ocrotirea ta dumnezeiască
pe aceia pe care i-ai înviorat cu darul tău ceresc,
pentru ca, împărtăşindu-se din tainele tale,
să ajungă la bucuria păcii adevărate.
Prin Cristos, Domnul nostru.


Lectionar

Încă o dată ascultăm da-ul Mariei, care ni-l aduce pe “Dumnezeu cu noi”, Cuvântul făcut trup. Din acel moment bucuria Mariei – “Bucură-te” – devine şi bucuria noastră. Dintr-o dată ne simţim chemaţi la acţiuni mai dificile şi mai înalte. Bucură-te, Domnul este cu tine, vei naşte însăşi viaţa şi vei zămisli o lume întreagă. Cu condiţia să rosteşti da-ul tău.
LECTURA I
Iată, fecioara va zămisli!
Citire din cartea profetului Isaia 7,10-14

10 În zilele acelea,
Domnul i-a vorbit din nou lui Ahaz, zicându-i:
11 „Cere un semn de la Domnul Dumnezeul tău:
fie din adâncul Şeolului, fie de deasupra, din înălţimi!”
12 Ahaz a răspuns:
„Nu voi cere şi nu-l voi ispiti pe Domnul”.
13 Isaia a zis:
„Ascultaţi, casă a lui David!
Este puţin lucru că îi obosiţi pe oameni,
că vreţi să îl obosiţi şi pe Dumnezeul meu?
14 De aceea,
însuşi Domnul vă va da un semn:
iată, fecioara va zămisli şi va naşte un fiu,
căruia îi va pune numele «Emanuel»”.
Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 23(24),1-2.3-4ab.5-6 (R.: cf. 7c.10b)

R
.: Iată, vine Domnul;
el este regele măririi.

1 Al Domnului este pământul şi tot ce este pe el,
lumea şi cei care locuiesc în ea.
2 Căci el l-a întemeiat pe mări
şi l-a stabilit peste râuri. R.

3 Cine va urca pe muntele Domnului?
Cine se va ridica în locul său cel sfânt?
4ab Cel care are mâinile nepătate şi inima curată,
cel care nu-şi înalţă sufletul spre lucruri deşarte. R.

5 Acesta va primi binecuvântare de la Domnul
şi dreptate de la Dumnezeu, mântuitorul său.
6 Aceasta este generaţia celor care-l caută pe el,
al celor care caută faţa Dumnezeului lui Iacob. R.

ALELUIA
(Aleluia) O, cheie a lui David şi sceptru al casei lui Israel,
care deschizi şi nimeni nu poate închide,
care închizi şi nimeni nu poate deschide,
vino şi scoate-i din temniţă
pe cei ce zac în întuneric şi în umbra morţii! (Aleluia)

EVANGHELIA
Vei zămisli şi vei naşte un fiu.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos
după sfântul Luca 1,26-38

26 În luna a şasea,
îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu
într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret,
27 la o fecioară logodită cu un bărbat al cărui nume era Iosif,
din casa lui David.
Iar numele fecioarei era Maria.
28 Şi, intrând la ea, i-a spus:
„Bucură-te, o, plină de har,
Domnul este cu tine!”
29 Ea s-a tulburat la acest cuvânt
şi cugeta în sine ce fel de salut ar putea fi acesta.
30 Însă îngerul i-a spus:
„Nu te teme, Marie,
pentru că ai aflat har la Dumnezeu!
31 Vei zămisli şi vei naşte un fiu
şi-l vei numi Isus.
32 Acesta va fi mare: va fi numit Fiul Celui Preaînalt
şi Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl său;
33 şi va domni peste casa lui Iacob pe veci,
iar domnia lui nu va avea sfârşit”.
34 Maria a spus către înger:
„Cum va fi aceasta, din moment ce nu cunosc bărbat?”
35 Răspunzând, îngerul i-a spus:
„Duhul Sfânt va veni asupra ta
şi puterea Celui Preaînalt te va umbri;
de aceea, sfântul care se va naşte
va fi numit Fiul lui Dumnezeu.
36 Iată, Elisabeta, ruda ta,
a zămislit şi ea un fiu la bătrâneţe,
şi aceasta este luna a şasea pentru ea,
care era numită sterilă,
37 pentru că la Dumnezeu nimic nu este imposibil!
38 Atunci, Maria a spus:
„Iată slujitoarea Domnului:
fie mie după cuvântul tău!”
Şi îngerul a plecat de la ea.
Cuvântul Domnului

 Meditatia zilei

Is 7,10-14; Ps 23; Lc 1,26-38

Prima lectură scoate în evidenţă un aspect esenţial al întrupării, este vorba despre o iniţiativă gratuită a lui Dumnezeu. Nu numai gratuită, dar pusă în act în favoarea duşmanilor.

Domnul îi propune lui Ahaz: „Cere un semn!” şi Ahaz răspunde că nu vrea să ceară, cu pretextul de a nu voi să-l ispitească pe Domnul: arată, astfel, reaua sa voinţă. Şi, în aceste circumstanţe, Dumnezeu promite un semn, în ciuda relei-voinţe a oamenilor: „Nu vă ajunge oare să-i obosiţi pe oameni, că veniţi să-l obosiţi pe Dumnezeul meu? Pentru aceasta, însuşi Domnul vă va da un semn. Iată, Fecioara va zămisli şi va naşte un fiu”.

Acest aspect de iniţiativă divină e foarte important, tocmai pentru că defineşte conţinutul esenţial al mântuirii: o lucrare a iubirii milostive a lui Dumnezeu, care precedă orice iniţiativă umană. Chiar în evanghelia Bunei-Vestiri găsim acest aspect, tocmai în expresia „plină de har”. În limba greacă, această expresie are verbul la forma pasivă, care s-ar putea traduce: „Aceea care a fost umplută de har”. E Dumnezeu, deci, acela care a lucrat, care a umplut de har inima Mariei, Dumnezeu a operat minunea de a pregăti o mamă pentru Fiul său.

Iniţiativa este în totalitate divină. Şi Maria se prezintă ca o servitoare: „Iată, eu sunt servitoarea Domnului, fie mie după cuvântul tău”. Maria nu e orgolioasă, nu răspunde ca Ahaz, care nu vrea să ceară; ascultă umilă, primeşte iniţiativa lui Dumnezeu fără să aibă pretenţii personale, în afară de aceea de a sluji.

Dumnezeu e cel care ne-a iubit mai întâi. Şi dacă vrem să primim toată bucuria Adventului, toată speranţa care ne vine din acest mister, trebuie să insistăm asupra acestui aspect: „Dumnezeu e cel care vine la noi ca un dar gratuit, ca un cadou pe care nu-l puteam aştepta pentru că eram nevrednici, pe care nici măcar nu ni-l puteam imagina. Dar nimic nu e imposibil la Dumnezeu şi, în special, în ordinea iubirii, el face posibile lucruri pe care noi nici măcar nu ni le puteam imagina.