en-USro-RO

Inregistrare | Login
14 decembrie 2017

Calendarul zilei

Joi, 14 decembrie 2017

Sfintii zilei
Sf. Ioan al Crucii, pr. înv. **
Liturghierul Roman
Sf. Ioan al Crucii, pr. înv. **
Liturghie proprie, prefaţă pentru sfinţi
alb,
Lectionar
1Cor 2,1-10a: Noi vorbim de înţelepciunea tainică a lui Dumnezeu 
Ps 36: Gura celui drept exprimă înţelepciunea 
Lc 14,25-33: Fiecare dintre voi care nu renunţă la tot ceea ce are nu poate fi discipolul meu.
Meditatia zilei
Joi din săptămâna a 2-a din Advent

 

Sfintii zilei

Ss. Honorata, fc.; Teodosie, călug.

 Liturghierul Roman

 

SĂPTĂMÂNA I DE PESTE AN


Prima duminică de peste an este înlocuită de sărbătoarea Botezului Domnului, pag.
202.


Ant. la intrare
Am văzut un om şezând pe tronul cel preaînalt:
mulţimea îngerilor îl adoră, cântând într-un glas:
„Iată-l pe acela a cărui stăpânire dăinuie în veac!”


RUGĂCIUNEA ZILEI
Te rugăm, Doamne,
să răspunzi cu bunătate cerească
la cererile poporului care te imploră,
ca să înţeleagă ceea ce trebuie să facă
şi să aibă puterea de a şi înfăptui.
Prin Domnul nostru Isus Cristos.


ASUPRA DARURILOR
Te rugăm, Doamne, primeşte cu bunăvoinţă
darurile pe care ţi le aduce poporul tău:
sfinţeşte-ne prin ele întreaga viaţă
şi ascultă-ne rugăciunea pe care ţi-o înălţăm cu evlavie.
Prin Cristos, Domnul nostru.


Ant. la Împărtăşanie
Doamne, la tine este izvorul vieţii
şi în lumina ta vom vedea lumina.          Ps 35,10

 

 

sau:
Eu am venit ca să aibă viaţă,
şi să o aibă din belşug.                          
In 10,10

 

 

DUPĂ ÎMPĂRTĂŞANIE
Te rugăm cu umilinţă, Dumnezeule atotputernic,
să ne dai harul
ca, reînnoiţi prin tainele tale,
să te slujim precum se cuvine printr-o viaţă plăcută ţie.
Prin Cristos, Domnul nostru.

 

Lectionar

 Este a doua parte a “zilei de la Cafarnaum”. Oraşul este prezentat ca un centru al misiunii. O misiune ce constă în a învăţa, a vindeca şi a alunga diavolii. Marcu este preocupat să dea mărturie despre toate cuvintele şi faptele lui Isus. În definitiv, vestea cea bună nu se opreşte, evanghelia nu este o doctrină care trebuie învăţată, ci este un drum care trebuie parcurs.

 

LECTURA I
Trebuia să se facă în toate asemenea fraţilor,
pentru ca să devină un mare preot îndurător.
Citire din Scrisoarea către Evrei 2,14-18

14 Fraţilor,
cum însă copiii au în comun
acelaşi sânge şi aceeaşi carne,
tot astfel a devenit şi Isus părtaş cu ei
pentru ca, prin moarte,
să reducă la neputinţă pe cel care avea puterea morţii,
adică pe diavol,
15 şi să-i elibereze pe aceia care, de frica morţii,
toată viaţa lor erau reduşi la sclavie.
16 Căci nu se îngrijeşte de îngeri,
ci de urmaşii lui Abraham se îngrijeşte.
17 De aceea, era nevoie să se facă în toate asemenea fraţilor,
pentru ca să devină un mare preot îndurător
şi vrednic de încredere pentru relaţiile cu Dumnezeu,
ca să ispăşească păcatele poporului.
18 Aşadar, prin faptul că el însuşi a îndurat încercarea,
poate să vină în ajutorul celor care sunt încercaţi.
Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 104(105),1-2.3-4.6-7.8-9 (R.: 8a)

R
.: Domnul îşi aduce aminte totdeauna
de alianţa sa.
sau:
Aleluia.

1 Lăudaţi-l pe Domnul, invocaţi numele lui!
Faceţi cunoscute printre popoare faptele sale minunate!
2 Cântaţi-i, cântaţi psalmi!
Meditaţi la toate minunile sale! R.

3 Lăudaţi-vă cu numele lui cel sfânt!
Să se bucure inima celor care îl caută pe Domnul!
4 Căutaţi-l pe Domnul şi ajutorul lui,
căutaţi întotdeauna faţa lui! R.

6 Voi, descendenţii lui Abraham, slujitorul lui,
voi, copiii lui Iacob, aleşii lui!
7 El, Domnul, este Dumnezeul nostru;
judecăţile lui sunt lege pentru tot pământul. R.

8 El îşi aduce aminte totdeauna de alianţa sa,
de cuvântul pe care l-a dat pentru o mie de generaţii,
9 de alianţa pe care a încheiat-o cu Abraham,
de jurământul pe care l-a făcut lui Isaac. R.

 ALELUIA In 10,27
(Aleluia) „Oile mele ascultă glasul meu”, spune Domnul;
„eu le cunosc, iar ele mă urmează”. (Aleluia)

EVANGHELIA
El i-a vindecat pe mulţi care sufereau de diferite boli.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos
după sfântul Marcu 1,29-39

29 În acel timp,
ieşind din sinagogă,
Isus a intrat în casa lui Simon şi Andrei,
împreună cu Iacob şi Ioan.
30 Soacra lui Simon zăcea la pat având febră,
iar ei i-au vorbit îndată despre ea.
31 El s-a apropiat şi a ridicat-o, prinzând-o de mână.
Atunci febra a lăsat-o şi ea a început să-i slujească.
32 Când s-a înserat, după ce a apus soarele,
i-au adus la el pe toţi bolnavii şi posedaţii de diavol
33 şi toată cetatea era adunată la uşă.
34 El i-a vindecat pe mulţi care aveau diferite boli
şi a scos mulţi diavoli.
Pe diavoli nu-i lăsa să vorbească pentru că îl cunoşteau.
35 Dimineaţa, încă pe întuneric,
sculându-se, a ieşit şi s-a dus într-un loc retras şi se ruga.
36 Simon şi cei care erau cu el l-au căutat
37 şi, găsindu-l, i-au spus: „Toţi te caută”.
38 El le-a spus:
„Să mergem în altă parte, prin cetăţile învecinate,
ca să predic şi acolo, căci pentru aceasta am venit!”
39 Şi a mers prin toată Galileea,
predicând în sinagogile lor şi scoţând diavoli.
Cuvântul Domnului

 

 Meditatia zilei

MIERCURI, Anul I

Evr 2,14-18; Ps 104; Mc 1,29-39

 

Această evanghelie pune în evidenţă două dimensiuni ale vieţii pământeşti a lui Isus şi foarte strânsa lor legătură. Dimensiunea care apare cu claritate încă de la început este milostivirea sa. Isus se apropie de toată mizeria umană şi milostivirea sa constă tocmai în aceasta: a fi aproape de toate suferinţele şi a aduce remedii pentru ele. Remediul, înainte de toate, al compasiunii, al interesării. Isus acordă mult spaţiu din timpul său bolnavilor: „Seara, după asfinţitul soarelui, au adus la el toţi bolnavii şi pe cei stăpâniţi de duhuri rele. Toată cetatea s-a adunat în faţa porţii”. El îi ia de mână pe cei bolnavi: prin trupul său el comunică puterea de vindecare a lui Dumnezeu.

Dar noi vedem, de asemenea, că Isus, în dimineaţa următoare, pe când era încă întuneric, s-a ridicat şi s-a dus într-un loc retras, departe, deci, de oameni, pentru a se ruga: este cealaltă dimensiune a existenţei sale umane, căutarea Tatălui. El trebuie să fie în lucrurile Tatălui său, trebuie să fie unit cu Dumnezeu şi pentru aceasta se roagă îndelung.

Dar această dorinţă de a se uni cu Dumnezeu nu-l împiedică să se dăruiască altora; ba chiar, atunci când este căutat, Isus nu răspunde: „Trebuie să folosesc timpul pentru a mă ruga”, ci: „Să plecăm în altă parte prin satele vecine: vreau să predic şi acolo, căci pentru aceasta am venit!” Rugăciunea îi dă maximum de elan în ceea ce priveşte mila şi bunătatea, el căutând în inima Tatălui izvorul iubirii pe care trebuie să o transmită oamenilor.

Cele două dimensiuni se regăsesc în două adjective pe care Scrisoarea către Evrei le aplică lui Isus „marele preot milostiv şi demn de încredere în lucrurile care îl privesc pe Dumnezeu”. Demn de încredere prin raportul unic existent între el şi Dumnezeu; milostiv faţă de oameni şi, în special, faţă de păcătoşi, pentru că a venit să aducă iertarea, a venit să ridice păcatele, să le dea oamenilor biruinţă în încercări, el, care, „dat fiind faptul că a fost pus la încercare, şi a suferit până la sfârşit, poate să vină în ajutorul acelora care se află în încercare”. Întreaga viaţă pământească a lui Isus nu are alt scop, conform Scrisorii către Evrei, decât acela de a conduce la perfecţiune deschiderea faţă de alţii, milostivirea şi unirea cu Dumnezeu care îl face vrednic de încredere”.

Scrisoarea către Evrei ne prezintă aici o nouă concepţie despre preoţie. În Vechiul Testament nu se punea accentul pe milă, ci pe separare: preotul era separat de oameni pentru a fi de partea lui Dumnezeu. Multe episoade din Vechiul Testament ne arată că marele preot trebuia să fie nemilos, să se separe inexorabil, radical, de păcat şi de păcătoşi. În schimb, Isus nu s-a situat deasupra noastră, ci la nivelul nostru, a luat natura noastră de carne şi de sânge, şi nu numai, ci şi suferinţele noastre, încercările noastre, până şi moartea noastră, pentru a putea să ne ajute aşa cum suntem. El are mila din unirea sa cu Dumnezeu, izvorul milostivirii, şi din contactul cu noi. Aceasta este marea revelaţie a întrupării. Vechiul Testament vorbea deja despre milostivirea lui Dumnezeu, dar întruparea lui Isus demonstrează că Dumnezeu a voit să se folosească de natura umană pentru a dovedi cea mai mare compasiune: lui Isus i s-a făcut milă, a plâns, s-a întristat, a suferit pentru a putea cu adevărat să împartă durerea cu noi.

Acesta este pentru noi un motiv important de încurajare şi de recunoştinţă; ştim că Domnul este mereu alături de noi, că orice suferinţă, dificultate, încercare nu mai este un obstacol între noi şi el, ba chiar este un mijloc de unire. De aceea, trebuie să privim toate lucrurile din viaţa noastră care ne par negative nu ca pe un obstacol, ci ca pe un mijloc pentru a întări unirea noastră cu Dumnezeu şi a lărgi deschiderea faţă de alţii. E un mare dar de lumină să putem înţelege că dificultăţile care foarte uşor ne descurajează pot, dimpotrivă, să întărească încrederea noastră, pentru că sunt însoţite de un har al unirii particulare cu glorioasa pătimire a lui Cristos şi, în acelaşi timp, ne fac în mod concret solidari cu toţi cei aflaţi în suferinţă. Pe de altă parte, cele două aspecte sunt inseparabile, pentru că tocmai unindu-ne cu suferinţele lui Isus, noi putem să fim de ajutor celor care suferă şi, solidari cu cei care se află în durere, ne putem uni cu Cristos care a voit să sufere cu toţi cei suferinzi şi cu păcătoşii.

Albert Vanhoye, Pâinea zilnică a cuvântului. Comentariu la lecturile feriale ale Liturghiei, ciclul I şi II, Sapientia, Iaşi 2003.