en-USro-RO

Inregistrare | Login
15 decembrie 2017

Calendarul zilei

Vineri, 15 decembrie 2017

Sfintii zilei
Sf. Virginia, văduvă
Liturghierul Roman
Vineri din săptămâna a 2-a din Advent
Liturghie proprie, prefaţă pentru Advent I
violet, II
Lectionar
Is 48,17-19: O, dacă ai fi fost atent la poruncile mele!
Ps 1: Cel ce te urmează pe tine, Doamne, va avea lumina vieţii.
Mt 11,16-19: Nici pe Ioan, nici pe Fiul Omului nu-i ascultă.
Meditatia zilei
Vineri din săptămâna a 2-a din Advent

 

Sfintii zilei

Ss. Arcadie, m.; Cezara, călug.

 Liturghierul Roman

 

SĂPTĂMÂNA I DE PESTE AN


Prima duminică de peste an este înlocuită de sărbătoarea Botezului Domnului, pag.
202.


Ant. la intrare
Am văzut un om şezând pe tronul cel preaînalt:
mulţimea îngerilor îl adoră, cântând într-un glas:
„Iată-l pe acela a cărui stăpânire dăinuie în veac!”


RUGĂCIUNEA ZILEI
Te rugăm, Doamne,
să răspunzi cu bunătate cerească
la cererile poporului care te imploră,
ca să înţeleagă ceea ce trebuie să facă
şi să aibă puterea de a şi înfăptui.
Prin Domnul nostru Isus Cristos.


ASUPRA DARURILOR
Te rugăm, Doamne, primeşte cu bunăvoinţă
darurile pe care ţi le aduce poporul tău:
sfinţeşte-ne prin ele întreaga viaţă
şi ascultă-ne rugăciunea pe care ţi-o înălţăm cu evlavie.
Prin Cristos, Domnul nostru.


Ant. la Împărtăşanie
Doamne, la tine este izvorul vieţii
şi în lumina ta vom vedea lumina.          Ps 35,10

 

sau:
Eu am venit ca să aibă viaţă,
şi să o aibă din belşug.                          
In 10,10

 

DUPĂ ÎMPĂRTĂŞANIE
Te rugăm cu umilinţă, Dumnezeule atotputernic,
să ne dai harul
ca, reînnoiţi prin tainele tale,
să te slujim precum se cuvine printr-o viaţă plăcută ţie.
Prin Cristos, Domnul nostru.

 

Lectionar

 Isus l-a atins pe un lepros. Ca şi cum Marcu ar vrea să ne spună că se inversează rolurile, că Isus ia asupra sa boala contagioasă pentru ca bolnavul să fie eliberat de ea. De fapt, leprosul circulă prin oraş, în timp ce Isus trebuie să rămână în afara oraşului, “sub cerul liber”, şi acolo îl caută mulţimea... Şi Francisc din Assisi a sărutat un lepros şi a devenit martor al evangheliei.

 

LECTURA I
Îndemnaţi-vă unul pe altul în fiecare zi,
cât timp se mai poate spune astăzi!
Citire din Scrisoarea către Evrei 3,7-14

7 Fraţilor,
după cum spune Duhul Sfânt:
„Astăzi, dacă veţi auzi glasul lui,
8 nu vă împietriţi inimile ca la răzvrătire în ziua ispitirii în pustiu,
9 unde m-au ispitit părinţii voştri;
m-au pus la încercare deşi au văzut lucrările mele
10 timp de patruzeci de ani.
De aceea m-am dezgustat de generaţia aceasta
şi am spus: ei rătăcesc mereu cu inima, nu au cunoscut căile mele;
11 astfel am jurat în mânia mea:
nu vor intra în odihna mea”.
12 Vedeţi, fraţilor, ca nu cumva să fie în vreunul dintre voi
o inimă înrăită de necredinţă,
încât să se îndepărteze de Dumnezeul cel viu,
13 dar îndemnaţi-vă unul pe altul în fiecare zi
cât timp se mai poate spune astăzi,
ca să nu se împietrească vreunul dintre voi,
prin înşelăciunea păcatului!
14 Noi am devenit părtaşi ai lui Cristos,
dacă păstrăm neclintită, până la sfârşit,
încrederea noastră de la început.
Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 94(95),6-7.8-9.10-11 (R.: cf. 8)

R
.: Astăzi, dacă veţi auzi glasul Domnului,
nu vă împietriţi inimile voastre!

6 Veniţi să-l adorăm şi să ne plecăm în faţa lui
şi să îngenunchem înaintea Domnului, creatorul nostru,
7 căci el este Dumnezeul nostru,
iar noi suntem poporul pe care el îl păstoreşte,
turma pe care mâna lui o călăuzeşte. R.

O, de aţi asculta astăzi glasul lui:
8 „Nu vă împietriţi inimile ca la Meriba,
ca în ziua de la Massa în pustiu,
9 acolo m-au ispitit părinţii voştri,
m-au pus la încercare, deşi au văzut lucrările mele”. R.

10 „Patruzeci de ani m-a dezgustat neamul acesta,
de aceea, am zis: «Este un popor cu inima rătăcită,
11 nu au cunoscut căile mele»;
de aceea, am jurat în mânia mea:
«Nu vor intra în odihna mea!»” R.

 ALELUIA Mt 4,23cd
(Aleluia) Isus predica evanghelia împărăţiei
şi vindeca orice boală şi orice suferinţă în popor. (Aleluia)

EVANGHELIA
Îndată lepra l-a părăsit şi a fost curăţat.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos
după sfântul Marcu 1,40-45

40 În acel timp,

a venit la Isus un lepros, care
rugându-l şi îngenunchind, i-a spus:
„Dacă vrei, poţi să mă cureţi”.
41 Lui Isus i s-a făcut milă
şi, întinzând mâna, l-a atins şi i-a spus:
„Vreau, curăţă-te!”
42 Şi îndată lepra l-a părăsit şi a fost curăţat.
43 Atunci, avertizându-l,
Isus l-a trimis afară, spunându-i:
44 „Vezi să nu spui nimănui nimic,
dar mergi, arată-te preotului
şi adu pentru curăţarea ta cele poruncite de Moise
ca mărturie pentru ei!”
45 Însă el, ieşind,
a început să proclame tuturor şi să răspândească vestea,
aşa încât Isus nu mai putea să intre în cetate în văzul lumii,
ci stătea afară, în locuri pustii.
Şi veneau la el de pretutindeni.
Cuvântul Domnului

 

 Meditatia zilei

Evr 3,7-14; Ps 94; Mc 1,40-45

 

Să medităm cuvintele Scrisorii către Evrei: „Astăzi, de veţi auzi glasul Domnului, să nu vă împietriţi inimile!”, cuvinte care sunt un îndemn urgent şi foarte important. Pentru a-l înţelege bine, este necesar să ţinem cont că glasul Domnului nu este, în primul rând, un glas care comandă, ci un glas care promite, şi tocmai pentru aceasta suntem îndemnaţi: când auzim glasul Domnului care promite, nu trebuie să ne închidem inimile.

Psalmul face aluzie la Exod şi mai precis la momentul în care, după o rapidă traversare a pustiului, israeliţii ajung să vadă Ţara Promisă. Moise trimite exploratori ca să-şi dea seama cum este acel ţinut, despre prosperitatea sa, despre locuitorii săi, despre cetăţile sale şi, când ei se întorc, el spune poporului din partea lui Dumnezeu: „Dumnezeu vă dă această ţară, să mergem şi s-o luăm în posesie”: este promisiunea lui Dumnezeu. O ţară care, după spusele exploratorilor, este magnifică, unde curge lapte şi miere, unde există recolte îmbelşugate: e cu adevărat minunată. Pentru poporul care abia a traversat un pustiu este un lucru de-a dreptul extraordinar. Şi Dumnezeu zice: „E a voastră, v-o dau vouă”. E mai mult decât o promisiune, e deja un dar. Şi israeliţii, în acel moment, au ascultat o altă voce. Alături de glasul lui Dumnezeu care îşi prezintă darul său, care-i invită să intre în posesia lui, există un glas al necredinţei: „E prea frumos să fie adevărat, Dumnezeu nu ne dă ţara aceasta, noi nu vom putea deveni stăpânii ei”. Este glasul exploratorilor care, după ce au descris minunăţiile ţării aceleia, au adăugat: „Dar locuitorii sunt teribili, noi, în comparaţie cu ei, nu suntem decât nişte lăcuste, ei au construit fortificaţii impresionante, şi este temerar gândul că vom putea intra în stăpânirea ei”. Şi acest glas e auzit imediat de tot poporul, fantezia lucrează, la sfârşit toţi zic că fortificaţiile ating cerulY Şi atunci, în loc să asculte glasul lui Dumnezeu, să primească darul său, poporul se revoltă: „Dumnezeu ne-a adus prin pustiu pentru a ne pune în faţa unui loc inaccesibil. Cel puţin dacă am fi rămas în Egipt! Acolo viaţa nu era frumoasă, dar era viaţă, aici nu ne rămâne decât moartea”. Astfel l-au pus la încercare pe Dumnezeu, l-au mâniat prin necredinţa lor, s-au îndepărtat de el, nu au crezut în promisiunea sa.

Aceasta este situaţia pe care o evocă Scrisoarea către Evrei în care autorul ne îndeamnă: „Luaţi seama, fraţilor, ca nici unul dintre voi să nu aibă o inimă înrăită prin necredinţă, gata să se îndepărteze de Dumnezeul cel viu. Încurajaţi-vă zi de zi unii pe alţii, pentru ca nimeni dintre voi să nu-şi împietrească inima, lăsându-se amăgit de păcat”, adică de acest alt glas care întotdeauna insinuează în noi că nu e posibil să credem promisiunii lui Dumnezeu, că e o promisiune ireală, prea dificilă de realizat, că Dumnezeu nu este cu adevărat dispus să ne dea ceea ce este scris în evanghelie: „Noi am devenit părtaşi împreună cu Cristos”. Nu împreună cu Moise împlinim exodul nostru, ci împreună cu Cristos noi traversăm deşertul şi ajungem să vedem pământul făgăduinţei. Dar pentru a nu ajunge obiect al mâniei lui Dumnezeu, trebuie să rămânem tari în credinţă, pentru că, dacă noi nu credem în cuvântul lui Dumnezeu, promisiunea sa se transformă într-o ameninţare, într-un jurământ teribil: „Nu vor intra în odihna mea”. Ameninţarea divină este un gest de iubire, ea este făcută pentru a ne elibera de tot ceea ce în noi înseamnă teamă bolnavă.

E clar că medităm acum asupra unei situaţii care este mereu actuală. Noi putem primi cu adevărat voinţa lui Dumnezeu numai dacă avem credinţă în promisiunea sa, care dă sens tuturor poruncilor. Dumnezeu vrea ca noi să trăim în caritate, vrea să ne introducă în iubirea sa şi să rămânem în ea. El ne promite că aceasta nu numai că este posibilă, dar a realizat-o deja în Cristos Isus. Şi noi continuăm să spunem că este dificil, că sunt prea multe dificultăţi. Acum, dificultăţile sunt reale, dar nu trebuie să ne facă necredincioşi faţă de promisiunea lui Dumnezeu. Noi suntem cu Domnul şi ştim că el transformă obstacolele în ocazii de creştere, pentru că a promis aceasta, pentru că ne iubeşte. „Noi am crezut – spune sfântul Ioan – în iubirea pe care Dumnezeu o are pentru noi”.

Suntem, deci, plini de bucurie şi în dificultăţi să facem asemenea leprosului din evanghelie. Să ne apropiem de Domnul şi să-i spunem: „Dacă vrei, poţi. Eu sunt neputincios, dar tu, dacă vrei, poţi”. Să repetăm aceasta, bine ştiind că este perfect adevărat şi că aceasta este rugăciunea pe care el o aşteaptă de la noi, pentru a ne repeta promisiunea sa şi asigurarea harului său.

Albert Vanhoye, Pâinea zilnică a cuvântului. Comentariu la lecturile feriale ale Liturghiei, ciclul I şi II, Sapientia, Iaşi 2003.