en-USro-RO

Inregistrare | Login
14 decembrie 2017

Calendarul zilei

Joi, 14 decembrie 2017

Sfintii zilei
Sf. Ioan al Crucii, pr. înv. **
Liturghierul Roman
Sf. Ioan al Crucii, pr. înv. **
Liturghie proprie, prefaţă pentru sfinţi
alb,
Lectionar
1Cor 2,1-10a: Noi vorbim de înţelepciunea tainică a lui Dumnezeu 
Ps 36: Gura celui drept exprimă înţelepciunea 
Lc 14,25-33: Fiecare dintre voi care nu renunţă la tot ceea ce are nu poate fi discipolul meu.
Meditatia zilei
Joi din săptămâna a 2-a din Advent

 

Sfintii zilei

Sf. Verdiana, fc.

 Liturghierul Roman

DUMINICA A IV-A DE PESTE AN

Ant. la intrare 
Mântuieşte-ne, Doamne, Dumnezeul nostru, 
şi adună-ne dintre neamurile păgâne, 
ca să preamărim numele tău cel sfânt 
şi să ne mândrim lăudându-te pe tine!            Ps 105,47 

RUGĂCIUNEA ZILEI
Doamne Dumnezeul nostru, 
dă-ne, te rugăm, harul, 
să te adorăm cu suflet neîmpărţit 
şi să-i iubim pe toţi oamenii cu iubirea ta.
Prin Domnul nostru Isus Cristos. 

ASUPRA DARURILOR

D
oamne, noi aducem pe altarul tău darurile slujirii noastre:
primeşte-le, te rugăm, cu bunătate
şi transformă-le în sacramentul răscumpărării noastre.
Prin Cristos, Domnul nostru.

Ant. la Împărtăşanie 
Fă să strălucească faţa ta peste slujitorul tău 
şi mântuieşte-mă în îndurarea ta; 
Doamne, să nu fiu făcut de ruşine, căci am strigat spre tine!     Cf. Ps 30,17-18 

sau:

Fericiţi cei săraci în duh,
pentru că a lor este împărăţia cerurilor.
Fericiţi cei blânzi, pentru că ei vor moşteni pământul.             Mt 5,3-4
 

DUPĂ ÎMPĂRTĂŞANIE
Întăriţi cu sacramentul răscumpărării noastre, 
te rugăm, Doamne, 
ca acest izvor de mântuire veşnică
să sporească necontenit în noi credinţa adevărată.
Prin Cristos, Domnul nostru.

Lectionar

 Ca şi mulţimea din Nazaret, care vedea în Isus un simplu lemnar din localitate, şi noi tindem să-l etichetăm pe aproapele. Şi o facem şi cu Isus atunci când pretindem să-l cuprindem într-o definiţie sau într-o formulă, oricât de juste ar fi acestea. Pentru a-l descoperi pe Mesia, pe cel viu, pe profet, trebuie să-l privim, să-l urmăm, să ne lăsăm uimiţi.

LECTURA I
Pe cel pe care îl iubeşte,
Domnul îl pedepseşte.
Citire din Scrisoarea către Evrei 12,4-7.11-15

4 Fraţilor,
luptând contra păcatului,
voi nu v-aţi împotrivit încă până la sânge
5 şi aţi uitat sfatul care v-a fost dat ca unor fii:
„Fiul meu, nu refuza disciplina Domnului
şi nu te descuraja când eşti mustrat de el!
6 Căci pe cel pe care îl iubeşte Domnul îl pedepseşte
şi îl bate cu nuiaua pe orice fiu pe care îl primeşte!”
7 Ceea ce înduraţi este spre învăţătura voastră.
Dumnezeu vă tratează ca pe nişte fii;
căci care este fiul pe care tatăl nu-l pedepseşte?
11 Orice pedeapsă nu pare să fie pe moment bucurie,
ci întristare;
dar mai târziu aduce, în schimb,
celor care au fost încercaţi de ea,
rodul dătător de pace al dreptăţii.
12 De aceea, îndreptaţi mâinile moleşite şi genunchii fără vlagă
13 şi faceţi drumuri drepte pentru picioarele voastre,
pentru ca cel şchiop să nu se abată,
ci mai degrabă să se vindece!
14 Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţenia
fără de care nimeni nu-l va vedea pe Domnul!
15 Vegheaţi ca nimănui să nu-i lipsească harul lui Dumnezeu,
pentru ca nicio rădăcină de amărăciune
să nu crească provocând tulburare
şi prin ea să se molipsească mulţi!
Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 102(103),1-2.13-14.17-18a (R.: cf. 13)

R
.: Domnul ne iubeşte,
ca un tată pe copiii săi.

1 Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul
şi tot ce este în mine să binecuvânteze numele său cel sfânt!
2 Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul
şi nu uita nicicând de binefacerile sale! R.

13 Aşa cum un tată îşi iubeşte copiii,
aşa îi iubeşte Domnul pe cei care se tem de el.
14 Căci el ştie din ce am fost plăsmuiţi
şi nu uită că suntem ţărână. R.

17 Dar îndurarea Domnului rămâne din veac şi până-n veac
peste cel care de el se teme
şi dreptatea lui peste copiii copiilor lor,
18a peste cei care păzesc alianţa sa. R.

 ALELUIA In 10,27
(Aleluia) „Oile mele ascultă glasul meu”, spune Domnul;
„eu le cunosc, iar ele mă urmează”. (Aleluia)

EVANGHELIA
Un profet nu este dispreţuit decât în patria lui.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos
după sfântul Marcu 6,1-6

1 În acel timp,
Isus a ieşit de acolo şi a venit în locul lui natal,
iar discipolii îl urmau.
2 Fiind zi de sâmbătă, Isus a început să înveţe în sinagogă
şi mulţi dintre cei care îl ascultau se mirau,
spunând: „De unde toate acestea?
Şi ce este această înţelepciune care i s-a dat
şi aceste minuni care se fac prin mâinile lui?
3 Nu este oare acesta lemnarul, fiul Mariei,
fratele lui Iacob, al lui Ioses, al lui Iuda şi Simon?
Şi surorile lui nu sunt oare aici, la noi?”
Şi se scandalizau de el.
4 Dar Isus le-a zis:
„Un profet nu este dispreţuit decât în patria lui,
printre rudele sale şi în casa lui”.
5 Şi nu a putut face acolo nicio minune,
decât doar şi-a pus mâinile peste câţiva bolnavi şi i-a vindecat.
6 Şi se mira de necredinţa lor.
Apoi, cutreiera satele din jur învăţând.
Cuvântul Domnului

 Meditatia zilei

Evr 12,4-7.11-15; Ps 102; Mc 6,1-6

 

Credinţa este necesară pentru ca Domnul să poată să lucreze liber şi să dea din abundenţă harurile sale: din cauza lipsei de credinţă a compatrioţilor săi, spune sfântul Marcu, Isus nu a putut să facă între ei nici o minune. Nu au reuşit să creadă în el pentru că era unul dintre ei, nu avea nimic extraordinar, l-au cunoscut dintotdeaunaY tocmai de aceea nu înţelegeau cum ar putea să fie cineva diferit de ceea ce ei vedeau.

Prima lectură ne aminteşte că şi noi, şi foarte uşor, putem să ne închidem în aparenţe contrare şi să nu recunoaştem intervenţia lui Dumnezeu. Aceasta se întâmplă în dificultăţi, în încercări. Încercările se regăsesc la toţi, credincioşi şi necredincioşi, dar avem impresia că pentru noi, credincioşii, nu ar trebui ca ele să existe, sau cel puţin ar trebui ca ele să fie doar pentru un timpY Ele ne tulbură şi ne vine foarte greu să recunoaştem în ele mâna lui Dumnezeu.

Scriptura ne învaţă să trecem dincolo de circumstanţe, care ne par întotdeauna ciudate, apăsătoare, pentru a recunoaşte în ele prezenţa lui Dumnezeu care vrea să lucreze şi de aceea e nevoie ca noi să ne deschidem acţiunii sale. „Fiul meu, nu dispreţui lecţiile de disciplină pe care ţi le dă Domnul şi nu te descuraja când te mustră; căci pe cine-l iubeşte Domnul îl pedepseşte şi îl bate cu varga pe fiul care îi este drag”, spunea deja Cartea Proverbelor. Şi autorul Scrisorii către Evrei o reaminteşte creştinilor pentru a-i preveni: „Ceea ce înduraţi este o lecţie şi să nu o consideraţi ca o simplă dificultate!” Că e vorba despre boli, sau despre dificultăţi în raporturile cu persoanele, sau despre falimente în ceea ce facem pentru Domnul, a lua lucrurile doar în aspectul lor extern însemnă lipsă de credinţă. „Ceea ce suferiţi, suferiţi pentru îndreptarea voastră! Dumnezeu vă tratează ca pe nişte fii”. Există o relaţie cu Dumnezeu pe care trebuie s-o recunoaştem, o intenţie a lui Dumnezeu la care trebuie să corespundem cu credinţă. Atunci totul se schimbă. Încercarea este luminată din interior şi, în loc să fie un simplu motiv de suferinţă, ea devine o ocazie pentru a ne simţi într-o relaţie mai directă cu Dumnezeu: Dumnezeu se interesează de noi. Când suntem încercaţi avem însă impresia contrară: Dumnezeu ne-a uitat, ne-a abandonat, ne-a lăsat într-o situaţie care nu corespunde condiţiei noastre de fii ai săiY Şi adevărul este tocmai contrariul. În loc să ne plângem, ar trebui să fim mulţumiţi, deoarece Dumnezeu se interesează de noi: „Dumnezeu vă tratează ca pe nişte fii; şi care este fiul care să nu fie corectat de tatăl său?”

Este dificil, e întotdeauna dificil, să o luăm mereu de la început, să recunoaştem într-o încercare, într-o dificultate, intervenţia pozitivă a lui Dumnezeu faţă de noi. Este un act de credinţă, deoarece nu aparenţele ne-o spun, ci cuvântul lui Dumnezeu, Duhul Sfânt care este în noi, care ne deschide ochii şi ne face să înţelegem că Dumnezeu intervine în viaţa noastră, în modul cel mai activ, cu dragostea sa mare atunci când ne pune la încercare în diferitele greutăţi.

Autorul este foarte realist şi constată: „Desigur, orice corecţie, pe moment, nu pare să fie motiv de bucurie, ci de tristeţe”. Este o experienţă care nu are nevoie de comentarii inspirate de amorul propriu. Aici nu este scoasă în evidenţă atât suferinţa, cât mai ales umilinţa: dacă cineva ne face cunoscut un defect, o lipsă, ne întristăm gândindu-ne numai la observaţia care ne-a fost făcută, şi nu la defect sau la lipsă! Trebuie să învăţăm să depăşim reacţia amorului propriu şi să recunoaştem că ni s-a dat un ajutor, de care ar trebui să fim mulţumiţi. Este o constatare la care ajunseseră deja filozofii antici. Socrate spunea că plinătatea fericirii nu constă în a nu avea defecte şi în a nu face nimic rău, şi adăuga că fericirea vine atunci când, după ce ai greşit te poţi corecta.

Sfânta Scriptură merge mult mai în profunzime: trebuie să fim fericiţi că Domnul ne corijează nu numai pentru că e o ocazie pentru a progresa, ci pentru că, astfel, relaţia noastră cu el devine mai apropiată. Avem, aşadar, un motiv de mare încredere cu atât mai mult dacă ne gândim la faptul că destinul nostru este legat de acela al lui Cristos.

Scrisoarea către Evrei deja ne-a spus cum Isus, deşi fiind Fiul perfect, a voit pentru noi să înveţe ascultarea din lucrurile pe care le-a pătimit, a voit să cunoască acea educaţie dureroasă care ne este necesară. Acum, când noi trăim, la rândul nostru, aceste momente de dureroasă educaţie, putem fi mai strâns uniţi cu el şi putem creşte foarte mult în iubirea sa.

Încercarea motiv de speranţă, încercarea cale pentru a iubi: sunt perspectivele pe care trebuie să le avem prezente în ocaziile mici şi mari de dificultăţi şi de suferinţe, care ar trebui să alimenteze curajul nostru şi credinţa noastră. Domnul nu ne face cunoscut modul în care vrea să ne comunice darurile sale şi să ne facă să creştem în credinţă şi în iubire. Să-i cerem să ne deschidă ochii ca să ştim să vedem în toate atenţia sa părintească faţă de noi.