en-USro-RO

Inregistrare | Login
14 decembrie 2017

Calendarul zilei

Joi, 14 decembrie 2017

Sfintii zilei
Sf. Ioan al Crucii, pr. înv. **
Liturghierul Roman
Sf. Ioan al Crucii, pr. înv. **
Liturghie proprie, prefaţă pentru sfinţi
alb,
Lectionar
1Cor 2,1-10a: Noi vorbim de înţelepciunea tainică a lui Dumnezeu 
Ps 36: Gura celui drept exprimă înţelepciunea 
Lc 14,25-33: Fiecare dintre voi care nu renunţă la tot ceea ce are nu poate fi discipolul meu.
Meditatia zilei
Joi din săptămâna a 2-a din Advent

 

Sfintii zilei

Sf. Martinian, pustnic

 Liturghierul Roman

DUMINICA A VI-A DE PESTE AN

Ant. la intrare 
Fii pentru mine, Doamne, o stâncă ocrotitoare, 
o cetate întărită, ca să mă mântuieşti! 
Căci tu eşti stânca mea, cetatea mea, 
pentru numele tău, mă vei călăuzi şi mă vei hrăni.         Cf. Ps 30,3-4

RUGĂCIUNEA ZILEI
Dumnezeule, 
tu ne-ai spus că-ţi faci lăcaş în inimile drepte şi curate: 
dă-ne fericirea să trăim pururi în harul tău, 
astfel încât să binevoieşti a locui în noi. 
Prin Domnul nostru Isus Cristos. 

ASUPRA DARURILOR
Te rugăm, Doamne, 
ca aceste daruri sfinte să ne purifice şi să ne reînnoiască, 
şi celor care împlinesc voinţa ta să le dobândească răsplata veşnică. 
Prin Cristos, Domnul nostru. 

Ant. la Împărtăşanie 
Au mâncat şi s-au săturat pe deplin, 
Domnul le-a împlinit dorinţa; 
aşteptarea nu le-a fost înşelată.                                 Cf. Ps 77,29-30 

sau:

Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, 
încât 1-a dat pe Fiul său, unul născut, 
ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.      In 3,16
  

DUPĂ ÎMPĂRTĂŞANIE
Tu ne-ai îndestulat, Doamne, 
la ospăţul ceresc: dă-ne, te rugăm, harul 
de a înseta pururi după izvorul vieţii adevărate.
Prin Cristos, Domnul nostru.

Lectionar

 A crede în Isus înseamnă a renunţa să ceri de la el semne; numai credinţa curată în el valorează. Adevărata credinţă, într-adevăr, nu numai că merge dincolo de semne, dar ştie să renunţe la ele (cf. 1Cor 1,22 23).

LECTURA I
Cain s-a aruncat asupra fratelui său Abel
şi l-a ucis.
Citire din cartea Genezei 4,1-15.25

1 În zilele acelea,
Adam a cunoscut-o pe Eva, soţia sa,
şi ea a zămislit şi l-a născut pe Cain.
Şi a spus: „Am dobândit un om de la Domnul!”
2 Şi l-a mai născut pe fratele lui, Abel.
Abel era păstor la oi, iar Cain, lucrător al pământului.
3 După câtva timp,
Cain a adus Domnului ofrandă din roadele pământului.
4 Abel a oferit şi el
din întâii născuţi ai turmei sale
şi din grăsimea lor.
Domnul a privit către Abel şi ofranda lui,
5 dar la Cain şi la ofranda lui n-a privit.
Cain s-a mâniat foarte tare şi faţa i s-a posomorât.
6 Domnul i-a spus lui Cain:
„De ce te-ai mâniat şi ai faţa posomorâtă?
7 Dacă faci binele, nu-i aşa că poţi ţine fruntea sus?
Dar dacă nu faci binele, păcatul stă cuibărit la uşă.
El caută să fie peste tine,
dar tu trebuie să-l stăpâneşti”.
8 Cain a vorbit cu Abel, fratele său.
Când erau pe câmp, Cain s-a ridicat asupra lui Abel,
fratele său, şi l-a ucis.
9 Domnul i-a zis lui Cain:
„Unde este Abel, fratele tău?”
Iar el a zis:
„Nu ştiu. Oare sunt eu păzitorul fratelui meu?”
10 Domnul i-a spus: „Ce ai făcut?
Glasul sângelui fratelui tău strigă către mine din pământ!
11 Acum, aşadar, fii blestemat pe pământul care şi-a deschis gura
ca să bea sângele fratelui tău din mâna ta!
12 Când vei lucra pământul, nu-ţi va mai da rodul său;
rătăcitor şi fugar vei fi pe pământ”.
13 Cain i-a spus Domnului:
„Vina mea este prea mare
pentru a o putea suporta!
14 Iată că astăzi tu m-ai alungat de pe faţa pământului
şi eu mă voi ascunde de faţa ta.
Voi fi rătăcitor şi fugar pe pământ
şi oricine mă va afla mă va ucide”.
15 Domnul i-a spus:
„Oricine îl ucide pe Cain,
de şapte ori va fi răzbunat”.
Domnul i-a pus un semn lui Cain,
ca niciunul dintre cei care îl vor găsi să nu-l ucidă.
25 Adam a cunoscut-o din nou pe soţia sa;
ea a născut un fiu şi i-a dat numele Set,
căci şi-a zis: „Dumnezeu mi-a dat un alt urmaş,
în locul lui Abel, pe care l-a ucis Cain”.
Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 49(50),1 şi 8.16bc-17.20-21 (R.: 14a)

R
.: Oferă-i lui Dumnezeu
jertfa ta de laudă!

1 Domnul, Dumnezeul dumnezeilor, vorbeşte,
el cheamă pământul de la răsăritul soarelui până la asfinţitul lui.
8 „Nu pentru jertfele tale te dojenesc,
pentru că arderile tale de tot sunt pururi înaintea mea. R.

16bc Pentru ce vorbeşti despre poruncile mele
şi alianţa mea este pe buzele tale,
17 de vreme ce urăşti disciplina mea
şi cuvintele mele le arunci la spate? R.

20 Stai şi vorbeşti împotriva fratelui tău,
îl cleveteşti pe fiul mamei tale.
21 Iată, ai făcut acestea, iar eu să tac?
Îţi închipui că eu sunt ca tine?
Te voi mustra şi voi pune totul sub ochii tăi”. R.

 ALELUIA In 14,6
(Aleluia) „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa.
Nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine”, spune Domnul.
(Aleluia)

EVANGHELIA
De ce caută generaţia aceasta un semn?
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos
după sfântul Marcu 8,11-13

 
11 În acel timp,

venind fariseii, au început să discute cu el,
cerându-i un semn din cer,
ca să-l pună la încercare.
12 Suspinând în duhul său, Isus a spus:
„De ce caută generaţia aceasta un semn?
Adevăr vă spun,
niciun semn nu va fi dat generaţiei acesteia”.
13 Şi, lăsându-i, s-a urcat din nou în barcă
şi a plecat spre celălalt ţărm.
Cuvântul Domnului

 Meditatia zilei

Gen 4,1-15.25; Ps 49; Mc 8,11-13

Evanghelia care ne ajută să vedem ostilitatea fariseilor faţă de Isus este în relaţie cu prima lectură, care relatează despre prima crimă, moartea lui Abel.

Biserica a cultivat foarte bine relaţia dintre istoria lui Abel şi aceea a lui Isus: în canonul roman, sacrificiul lui Abel este o prefigurare a sacrificiului lui Isus. Cel mai bun comentariu al acestei pagini din Cartea Genezei ni-l oferă sfântul Ioan în prima sa scrisoare, făcându-ne să înţelegem că motivul crimei comise de Cain este răutatea, perversitatea. Cel inocent este ucis din răutate, este urât deoarece făcea fapte bune: „Cain era rău şi l-a ucis pe fratele său. Şi pentru care motiv l-a ucis? Pentru că faptele sale erau rele, în timp ce ale fratelui său erau bune” (1In 3,12). Sfântul Ioan aplică aceasta creştinilor, care nu trebuiau să se mire că sunt urâţi de lume. „Ştim B scrie el B că am trecut de la moarte la viaţă pentru că îi iubim pe fraţi”. Dar „cine nu iubeşte rămâne în moarte”, şi nu numai că rămâne în moarte, dar doreşte să-l ucidă pe propriul frate, deoarece „diavolul este ucigaş chiar de la început”.

Istoria lui Cain şi a lui Abel putem să o aplicăm şi la noi înşine, dat fiind că ceea ce este adevărat pentru Cain este şi pentru noi: când simţim ură pentru alţii, când ne aflăm în contrast cu alţii, aceasta nu e pentru că ei fac răul, ci pentru că noi nu suntem buni, noi suntem răi şi, văzând că ei sunt mai buni decât noi, nu reuşim să-i mai suportăm. Trebuie să fim foarte atenţi la această ispită. Când simţim în noi gânduri de violenţă, de opoziţie, să ne întrebăm cu sinceritate: „Pentru ce am aceste gânduri? Şi de ce alţii sunt răi, sau pentru ce eu nu sunt destul de bun?” De cele mai multe ori răspunsul este al doilea: întrucât nu sunt destul de bun, am gânduri de violenţă, adică de intoleranţă, de antipatie, de invidie. Domnul ne spune că nu trebuie să avem gânduri de violenţă nici când alţii sunt răi: trebuie să fim noi mai buni, ca să învingem răul cu binele.

Lumina lui Dumnezeu a pătruns deja şi în aceste începuturi ale istoriei umane şi părinţii Bisericii au recunoscut misterul lui Isus, victoria lui Isus asupra păcatului. Abel cel nevinovat moare. Prima nedreptate a fost săvârşită, dar Dumnezeu veghează; Dumnezeu nu este indiferent niciodată, chiar şi atunci când noi am putea crede contrariul. După moartea lui Abel, Dumnezeu vorbeşte şi cere explicaţii: „Unde este fratele tău Abel?” Părinţii întrevăd aici, în zorii umanităţii, intenţia lui Dumnezeu de a da învierea ca remediu la această primă crimă. În Scrisoarea către Evrei, autorul demonstrează că Abel, chiar şi după moarte, este figura lui Cristos cel înviat. Abel a murit, dar glasul său se face auzit: „Glasul sângelui fratelui strigă către mine din pământ!” Deci, într-un oarecare sens, el trăieşte încă. Şi glasul sângelui este încă mai puternic B spune autorul Scrisorii către Evrei B când este vorba despre Cristos. Sângele lui Cristos, vărsat de duşmanii săi, strigă după moartea sa: Cristos a înviat! Acest glas strigă nu pentru a cere răzbunare, ci milă şi iubire.

În această pagină biblică, părinţii Bisericii au văzut un alt simbol al învierii lui Cristos, şi el este naşterea unui alt fiu: „Adam a cunoscut-o din nou pe soţia sa; ea a născut un fiu şi i-a dat numele de Set, pentru că şi-a zis: Dumnezeu mi-a dat un alt urmaş, în locul lui Abel”. Set, în comentariile părinţilor Bisericii, este figura lui Cristos înviat. După sfinţii părinţi, Dumnezeu deja de la început face să se întrevadă planul său de mântuire, victoria sa asupra morţii şi asupra răului care va fi dată omului în Isus mort şi înviat.

Evanghelia de astăzi vorbeşte în mod misterios despre această victorie. Fariseii cer un semn din cer, spune evanghelia, „pentru a-l pune la încercare”. Dacă Isus va da acest semn, ei vor găsi motive pentru a-l condamna, pentru a-l ucide. Dar Isus pentru moment li se opune printr-un refuz: „Pentru ce această generaţie cere un semn? Vă spun adevărul: nici un semn nu i se va da acestei generaţii”. Semnul va fi, în realitate, moartea lui Cristos şi învierea sa, semn al iubirii lui Dumnezeu şi al victoriei lui Isus. Într-un alt loc din evanghelie, acesta este făcut mai clar, luând ca simbol semnul lui Iona, aruncat în mare şi scăpat de moarte prin intervenţia lui Dumnezeu, care pregăteşte din timp planul său contra morţii şi contra răului. Să ne deschidem inima pentru această victorie a lui Dumnezeu, victoria suferinţei acceptate cu iubire pentru a obţine triumful binelui.