en-USro-RO

Inregistrare | Login
14 decembrie 2017

Calendarul zilei

Joi, 14 decembrie 2017

Sfintii zilei
Sf. Ioan al Crucii, pr. înv. **
Liturghierul Roman
Sf. Ioan al Crucii, pr. înv. **
Liturghie proprie, prefaţă pentru sfinţi
alb,
Lectionar
1Cor 2,1-10a: Noi vorbim de înţelepciunea tainică a lui Dumnezeu 
Ps 36: Gura celui drept exprimă înţelepciunea 
Lc 14,25-33: Fiecare dintre voi care nu renunţă la tot ceea ce are nu poate fi discipolul meu.
Meditatia zilei
Joi din săptămâna a 2-a din Advent

 

Sfintii zilei

Ss. Pamfil şi îns., m.

 Liturghierul Roman

DUMINICA A VI-A DE PESTE AN

Ant. la intrare 
Fii pentru mine, Doamne, o stâncă ocrotitoare, 
o cetate întărită, ca să mă mântuieşti! 
Căci tu eşti stânca mea, cetatea mea, 
pentru numele tău, mă vei călăuzi şi mă vei hrăni.         Cf. Ps 30,3-4

RUGĂCIUNEA ZILEI
Dumnezeule, 
tu ne-ai spus că-ţi faci lăcaş în inimile drepte şi curate: 
dă-ne fericirea să trăim pururi în harul tău, 
astfel încât să binevoieşti a locui în noi. 
Prin Domnul nostru Isus Cristos. 

ASUPRA DARURILOR
Te rugăm, Doamne, 
ca aceste daruri sfinte să ne purifice şi să ne reînnoiască, 
şi celor care împlinesc voinţa ta să le dobândească răsplata veşnică. 
Prin Cristos, Domnul nostru. 

Ant. la Împărtăşanie 
Au mâncat şi s-au săturat pe deplin, 
Domnul le-a împlinit dorinţa; 
aşteptarea nu le-a fost înşelată.                                 Cf. Ps 77,29-30 

sau:

Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, 
încât 1-a dat pe Fiul său, unul născut, 
ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.      In 3,16
  

DUPĂ ÎMPĂRTĂŞANIE
Tu ne-ai îndestulat, Doamne, 
la ospăţul ceresc: dă-ne, te rugăm, harul 
de a înseta pururi după izvorul vieţii adevărate.
Prin Cristos, Domnul nostru.

Lectionar

 Petru profesează credinţa sa în Cristos şi puţin după aceea este dojenit şi calificat ca “satana”; credinţa nu este completă dacă se limitează numai în mod ideal la persoana lui Isus şi dacă nu acceptă şi destinul său concret de patimă şi moarte. Tocmai aici se vede cum căile lui Dumnezeu pot să nu coincidă cu cele ale omului (cf. Is 55,8).

LECTURA I
Iată curcubeul meu pe care l-am aşezat pe nori,
el este semnul alianţei dintre mine şi pământ.
Citire din cartea Genezei 9,1-13

1 În zilele acelea,
Dumnezeu i-a binecuvântat pe Noe şi pe fiii săi
şi le-a spus:
„Fiţi rodnici, înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul!
2 Să aibă frică şi spaimă de voi toate vieţuitoarele pământului,
toate păsările cerului, tot ce se târăşte pe pământ
şi toţi peştii mării;
toate sunt date în mâinile voastre.
3 Tot ce se mişcă şi are viaţă va fi pentru hrana voastră;
vi le dau pe toate cum v-am dat şi iarba verde.
4 Numai să nu mâncaţi carnea cu viaţa ei, adică sângele ei.
5 Voi cere cont de sângele vieţii voastre;
voi cere cont de el faţă de toate vieţuitoarele şi faţă de om.
Voi cere cont de viaţa omului faţă de orice om, fratele său.
6 Dacă varsă cineva sângele omului,
sângele lui să fie vărsat de om
căci Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul său!
7 Iar voi, fiţi rodnici şi înmulţiţi-vă;
răspândiţi-vă pe tot pământul şi stăpâniţi-l!”
8 Apoi Dumnezeu le-a vorbit lui Noe şi fiilor săi:
9 „Iată, eu închei alianţa mea cu voi
şi cu descendenţa voastră care vine după voi
10 şi cu orice suflet viu care este cu voi,
cu păsările, cu animalele,
cu toate vieţuitoarele pământului care sunt cu voi
şi cu toate cele care au ieşit din arcă,
cu toate vieţuitoarele pământului!
11 Închei alianţa mea cu voi;
nu va mai fi nimicită toată făptura de apele potopului
şi nu va mai fi potop ca să pustiască pământul”.
12 Dumnezeu a zis:
„Acesta este semnul alianţei,
pe care îl pun între mine şi voi
şi toate vieţuitoarele care sunt cu voi,
pentru toate generaţiile, pentru totdeauna.
13 Am pus curcubeul meu în nori;
el va fi semnul alianţei dintre mine şi pământ”.
Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 101(102),16-18.19-21.29 şi 22-23 (R.: cf. 20b)

R
.: Domnul din ceruri
se îngrijeşte de poporul său.

16 Toate popoarele se vor teme de numele Domnului
şi toţi regii pământului, de slava sa,
17 pentru că Domnul a reconstruit Sionul
şi s-a arătat în slava lui.
18 El ia aminte la rugăciunea celor lipsiţi
şi nu dispreţuieşte rugăciunile lor. R.

19 Aceasta să se scrie pentru generaţiile viitoare
şi poporul care se va naşte îl va lăuda pe Domnul;
20 pentru că el a privit din înălţimi, din sanctuarul său;
Domnul s-a uitat din cer asupra pământului,
21 ca să asculte suspinul celor închişi
şi pentru a-i elibera pe cei condamnaţi la moarte. R.

29 Fiii slujitorilor tăi vor avea o locuinţă
şi descendenţa lor va rămâne în siguranţă în faţa ta
22 pentru ca numele Domnului să fie vestit în Sion
şi lauda lui, în Ierusalim
23 când se vor aduna împreună popoarele şi domniile,
ca să-i slujească Domnului. R.

 ALELUIA cf. In 6,63b.68c
(Aleluia) Cuvintele tale, Doamne, sunt duh şi viaţă;
tu ai cuvintele vieţii veşnice. (Aleluia)

EVANGHELIA
Tu eşti Cristosul!
Fiul Omului trebuie să sufere multe.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos
după sfântul Marcu 8,27-33

27 În acel timp,
Isus şi discipolii săi au plecat
spre satele Cezareii lui Filip.
Pe drum i-a întrebat pe discipolii săi,
spunându-le: „Cine spun oamenii că sunt eu?”
28 Iar ei i-au spus: „«Ioan Botezătorul»,
alţii, «Ilie»,
iar alţii, «Unul din profeţi»”.
29 Atunci, el i-a întrebat: „Dar voi cine spuneţi că sunt eu?”
Răspunzând, Petru i-a spus: „Tu eşti Cristosul!”
30 Şi le-a poruncit cu asprime să nu vorbească nimănui despre el.
31 Atunci a început să-i înveţe
că Fiul Omului trebuie să sufere multe,
să fie respins de bătrâni, de arhierei şi cărturari,
să fie ucis şi a treia zi să învie.
32 Şi le spunea aceasta în mod deschis.
Dar Petru, luându-l deoparte, a început să-l certe.
33 Iar el, întorcându-se şi privindu-şi discipolii,
l-a certat pe Petru şi a spus:
„Mergi în urma mea, Satană,
căci nu te gândeşti la cele ale lui Dumnezeu,
ci la cele ale oamenilor!”
Cuvântul Domnului

 Meditatia zilei

Gen 9,1-13; Ps 101; Mc 8,27-33

 

Evanghelia de astăzi ne prezintă un contrast foarte instructiv pentru noi. Sfântul Petru, inspirat de Tatăl, îl recunoaşte în Isus pe Mesia, alesul lui Dumnezeu. Acest lucru se petrece aproape de momentul în care acelaşi Petru se opune planurilor divine şi începe să-l mustre pe Isus care vorbeşte despre suferinţa sa, despre batjocurile care vor veni asupra sa, despre moartea la care va fi condamnat, încât Isus i se adresează cu severitate: „Pleacă din faţa mea, Satană! Gândurile tale nu sunt cele ale lui Dumnezeu, ci sunt cele ale oamenilor”.

Cât de greu este să fii mereu în lumina lui Dumnezeu! Sfântul Petru, desigur, foarte fericit că a putut să proclame că Isus este Cristos, este sigur că a acţionat din inspiraţie divină, credea că poate şi în continuare să gândească sub această inspiraţie şi să se opună la ceea ce Isus îi învăţa. Într-adevăr, există multe argumente pentru a face opoziţie pentru acest mod de a fi al lui Mesiei; un Mesia care trebuie să sufere, să fie dispreţuit, să fie ucis! Nu este dificil să demonstrezi că aceasta nu intră în planurile lui Dumnezeu.

În prima lectură ne este prezentată alianţa cu Noe, unde Dumnezeu vorbeşte şi împiedică expres vărsarea sângelui omului: „Eu voi cere socoteală pentru sângele fiecăruia dintre voiY de la fiecare voi cere să dea socoteală de viaţa fratelui său”. Deci nu este voinţa lui Dumnezeu ca un om să fie ucis. Se poate gândi, astfel, şi se poate conchide că de aceea nu poate să fie voinţa lui Dumnezeu ca Isus să fie ucis. Se pot lua, de asemenea, profeţiile care vorbesc despre Mesia prezentându-l ca fiind acela care va triumfa asupra tuturor duşmanilor, care va fi glorios şi va domni pentru totdeauna. Prima promisiune mesianică nu vorbeşte despre suferinţă şi moarte: anunţă că Dumnezeu îi va da lui David un succesor, un fiu pe care Dumnezeu îl va statornici pe tronul său şi că va domni pentru totdeauna. Iată care este planul lui Dumnezeu! Sfântul Petru nu era, desigur, lipsit de argumente pentru a-l dojeni pe Isus şi să-i spună că el deschidea o perspectivă care nu făcea parte din planul divin: că Fiul Omului trebuie să sufere, să fie respins de bătrâni, de marii preoţi şi de scribi şi să fie ucis, perspectivă care aparent nu corespundea voinţei lui Dumnezeu.

Dar Isus este în totalitate ascultător faţă de  planurile lui Dumnezeu şi ştie să aleagă cu adevărat din Scripturi ceea ce este potrivit fiecărui moment, ştie să discearnă diferitele momente. Astfel, a recunoscut în Scripturi că Mesia trebuia să sufere. Profeţia Servitorului lui Iahve din Cartea lui Isaia lasă să se întrevadă că Mesia trebuie mai întâi să fie umilit şi apoi să fie glorificat, şi toate figurile lui Cristos, Abel, Moise, Iosif, sunt dovada că planul lui Dumnezeu cuprindea moartea. Dumnezeu nu vrea moartea, nu vrea trădarea, ci ia lumea aşa cum este. Şi pentru că inima omului este rea, Dumnezeu a decis să triumfe asupra răului asumându-l şi transformându-l prin puterea iubirii. Pentru aceasta, Isus a putut să-i spună sfântului Petru: „Gândurile tale nu sunt cele ale lui Dumnezeu, ci sunt cele ale oamenilor”.

Chiar şi nouă ni se poate întâmpla să plecăm de la o lumină care vine de la Dumnezeu şi să ajungem la sfârşit la perspective umane. Am recunoscut în Scriptură o revelaţie divină, am auzit în rugăciune o inspiraţie a lui Dumnezeu: e un lucru foarte frumos. Dar apoi, crezând că suntem fideli, adăugăm raţionamente umane, astfel încât, la sfârşit, denaturăm inspiraţia. Autorii spirituali, sfântul Ignaţiu în special, învaţă că şi în cazul inspiraţiilor, evident, supranaturale, e necesar să distingem bine ceea ce vine imediat de la Dumnezeu şi ceea ce vine de la psihologia noastră, ceea ce adaugă raţionamentul nostru. E necesar să rămânem foarte supuşi lui Dumnezeu şi să fim atenţi să nu adăugăm lucruri umane în inspiraţiile sale. Îmi vine în minte un exemplu clar şi evident. Mă gândesc la o tânără femeie căsătorită care dorea să se separe de soţ, pentru care nu mai simţea iubire, şi să meargă cu un altul. A cerut un sfat de la un preot, care i-a spus: „Dumnezeu este iubire”. Şi ea a tras concluzia că trebuie să urmeze iubirea. Nu s-a lăsat condusă în acest caz, desigur, de voinţa lui Dumnezeu, deoarece, dacă ar fi aprofundat aceste cuvinte ale Scripturii, ar fi înţeles că iubirea lui Dumnezeu este fidelă şi că, în toate dificultăţile, este necesar să rămânem fideli primului dar. Însă, orbită de sentiment, a meditat asupra cuvântului lui Dumnezeu cu psihologia ei umană şi a găsit justificat să facă ceea ce a dorit.

În multe ocazii, totuşi, raţionăm cu psihologia noastră, cu impulsurile noastre umane şi găsim o grămadă de justificări la cele ce sunt numai înclinaţii naturale. Putem să fim rigizi şi ne convingem că luăm în seamă numai ceea ce Dumnezeu vrea; putem, în schimb, să lăsăm să meargă lucrurile înainte şi să fim convinşi că imităm marea milostivire a lui Dumnezeu. Trebuie să fim întotdeauna foarte atenţi, ascultători faţă de Duhul Domnului, pentru a face în fiecare moment ceea ce este potrivit cu voinţa lui, fără să ne facem iluzii în ceea ce ne priveşte pe noi înşine.

Să-i cerem Domnului această docilitate şi să urmăm inspiraţiile sale fără să le suprapunem pe ale noastre, fără să ne temem de dificultăţi, fără să evităm comuniunea cu Isus când această comuniune presupune suferinţe şi umiliri.