en-USro-RO

Inregistrare | Login
14 decembrie 2017

Calendarul zilei

Joi, 14 decembrie 2017

Sfintii zilei
Sf. Ioan al Crucii, pr. înv. **
Liturghierul Roman
Sf. Ioan al Crucii, pr. înv. **
Liturghie proprie, prefaţă pentru sfinţi
alb,
Lectionar
1Cor 2,1-10a: Noi vorbim de înţelepciunea tainică a lui Dumnezeu 
Ps 36: Gura celui drept exprimă înţelepciunea 
Lc 14,25-33: Fiecare dintre voi care nu renunţă la tot ceea ce are nu poate fi discipolul meu.
Meditatia zilei
Joi din săptămâna a 2-a din Advent

 

Sfintii zilei

Ss. Întemeietori ai Societăţii “Slujitorii Sf. Fc. Maria” *; 
Teodor, soldat m.

 Liturghierul Roman

DUMINICA A VI-A DE PESTE AN

Ant. la intrare 
Fii pentru mine, Doamne, o stâncă ocrotitoare, 
o cetate întărită, ca să mă mântuieşti! 
Căci tu eşti stânca mea, cetatea mea, 
pentru numele tău, mă vei călăuzi şi mă vei hrăni.         Cf. Ps 30,3-4

RUGĂCIUNEA ZILEI
Dumnezeule, 
tu ne-ai spus că-ţi faci lăcaş în inimile drepte şi curate: 
dă-ne fericirea să trăim pururi în harul tău, 
astfel încât să binevoieşti a locui în noi. 
Prin Domnul nostru Isus Cristos. 

ASUPRA DARURILOR
Te rugăm, Doamne, 
ca aceste daruri sfinte să ne purifice şi să ne reînnoiască, 
şi celor care împlinesc voinţa ta să le dobândească răsplata veşnică. 
Prin Cristos, Domnul nostru. 

Ant. la Împărtăşanie 
Au mâncat şi s-au săturat pe deplin, 
Domnul le-a împlinit dorinţa; 
aşteptarea nu le-a fost înşelată.                                 Cf. Ps 77,29-30 

sau:

Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, 
încât 1-a dat pe Fiul său, unul născut, 
ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.      In 3,16
  

DUPĂ ÎMPĂRTĂŞANIE
Tu ne-ai îndestulat, Doamne, 
la ospăţul ceresc: dă-ne, te rugăm, harul 
de a înseta pururi după izvorul vieţii adevărate.
Prin Cristos, Domnul nostru.

Lectionar

 Pentru Isus şi pentru discipolul său, calea mântuirii trece prin cruce, renunţare şi moarte. Este un adevăr care, ca orice evidenţă, şochează, izbeşte, dar este adevăr, adică trecere obligatorie spre fericirea deplină. Acest principiu nu se bazează pe o lege abstractă, dar pe ceea ce a trăit Isus în mod concret: numai el este norma creştinului.

LECTURA I
Să coborâm şi să le încurcăm limbile.
Citire din cartea Genezei 11,1-9

1 Pe tot pământul
erau o singură limbă
şi aceleaşi cuvinte.
2 Pornind de la răsărit,
oamenii au găsit o vale în ţara lui Şinear
şi s-au stabilit acolo.
3 Au zis unul către altul:
„Haideţi să facem cărămizi
şi să le ardem în foc!”
Şi au folosit cărămida în loc de piatră,
iar smoala în loc de mortar.
4 Şi au zis:
„Haideţi să ne construim o cetate
şi un turn al cărui vârf să ajungă la cer;
să ne facem un nume
ca să nu ne împrăştiem pe faţa întregului pământ!”
5 Domnul a coborât
să vadă cetatea şi turnul pe care le construiau fiii oamenilor.
6 Şi Domnul a zis:
„Iată, toţi sunt de un popor şi de o vorbire;
acesta este numai începutul a ceea ce vor să facă!
De acum înainte nimic nu-i va împiedica
să facă tot ceea ce şi-au pus în gând să facă.
7 Haideţi, să coborâm şi să le încurcăm limba acolo,
ca nimeni să nu mai înţeleagă limba celuilalt!”
8 Domnul i-a împrăştiat de acolo pe faţa întregului pământ
şi au încetat de a mai construi cetatea.
9 De aceea i s-a dat numele de Babel,
pentru că acolo Domnul a încurcat vorbirea
de pe întregul pământ
şi de acolo Domnul i-a împrăştiat
pe faţa întregului pământ.
Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 32(33),10-11.12-13.14-15 (R.: 12b)

R
.: Fericit este poporul
pe care Domnul şi l-a ales ca moştenire.

10 Domnul destramă planurile neamurilor,
el zădărniceşte gândurile popoarelor;
11 dar planul Domnului rămâne în veci
şi gândurile inimii sale din generaţie în generaţie. R.

12 Fericit este poporul al cărui Dumnezeu este Domnul,
poporul pe care el şi l-a ales ca moştenire.
13 Domnul priveşte din ceruri,
pe toţi fiii oamenilor el îi vede. R.

14 Din locuinţa lui sfântă,
îi cercetează pe toţi locuitorii pământului.
15 El singur a plăsmuit inimile lor
şi le înţelege toate faptele. R.

 ALELUIA In 15,15b
(Aleluia) „V-am numit pe voi prieteni”, spune Domnul,
„pentru că toate câte le-am auzit de la Tatăl
vi le-am făcut cunoscute”. (Aleluia)

EVANGHELIA
Cine îşi pierde viaţa pentru mine şi pentru evanghelie,
o va salva.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos
după sfântul Marcu 8,34–9,1

8,34 În acel timp,
Isus, chemând la sine mulţimea şi pe discipolii săi,
le-a spus: „Dacă cineva vrea să vină după mine,
să renunţe la sine,
să-şi ia crucea şi să mă urmeze!
35 Căci cine vrea să-şi salveze viaţa o va pierde;
cine, însă, îşi va pierde viaţa pentru mine şi pentru evanghelie
o va salva.
36 Aşadar, ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă,
dacă îşi pierde sufletul?
37 Căci ce poate să dea omul în schimb pentru sufletul său?
38 Dacă cineva se va ruşina de mine şi de cuvintele mele
în acestă generaţie adulteră şi păcătoasă,
şi Fiul Omului se va ruşina de el
când va veni în gloria Tatălui său cu îngerii cei sfinţi”.
9,1 Şi le zicea:
„Adevăr vă spun că sunt unii dintre cei care stau aici
care nu vor vedea moartea
până când nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu
venind cu putere”.
Cuvântul Domnului

 Meditatia zilei

Gen 11,1-9; Ps 32; Mc 8,34-39

 

Din nou două lecturi care se luminează reciproc. Amândouă ne arată instinctul de conservare, de dominare, de subjugare a altora. Sunt instincte naturale, pe care omul le are în comun cu animalele şi care sunt profund înrădăcinate în el. Vorbim atât de mult despre personalitate, despre dezvoltarea persoanei, despre realizarea de noi înşine, şi adeseori e vorba tocmai despre „voinţa de a salva propria viaţă”, cum spune Isus. E ceea ce vor oamenii din cetatea Babel. „Haideţi să construim o cetate, cu un turn al cărui vârf să ajungă la cer”: vor să cucerească şi cerul, să-l cucerească şi pe Dumnezeu. „Şi să ne facem un nume”: este instinctul de afirmare a sinelui.

Domnul însă nu a putut să accepte ca aceasta să se întâmple, tocmai pentru că este contrar vocaţiei omului. Voind să salveze propria viaţă, omul o pierde; pentru a o salva, este necesar ca mai întâi să o pierzi, să renunţi la afirmarea de sine. Toţi voim să ne afirmăm pe noi înşine şi nu ne este atât de uşor să înţelegem că adevărata afirmare a omului stă în a se pierde. De ce? Pentru că suntem chemaţi la iubire şi iubirea nu poate să existe fără o renegare de sine. Iubirea este întotdeauna acceptarea altuia, deschiderea spre altul; nu este o cucerire, ci umilă şi încrezătoare deschidere şi acceptare.

Dumnezeu nu vrea, deci, ca oamenii „să-şi facă un nume”, nu poate accepta să fie cucerit. Un dumnezeu care poate să fie cucerit este un idol, şi dacă oamenii au numai un idol, sunt pierduţi; dacă, în schimb, se deschid spre Dumnezeu în umilinţă şi în renegarea de sine, găsesc adevărata iubire la care sunt chemaţi: „Cel care îşi va pierde viaţa pentru mine şi pentru evanghelie, o va salva”.

A voi să salvezi propriul suflet, adică propria viaţă, nu este o preocupare egoistă, tocmai pentru că dorinţa e fondată pe angajarea în urmarea lui Isus: „Dacă vrea cineva să vină după mine, să renunţe la el însuşi, să-şi ia crucea şi să mă urmeze”.

Isus ne-a dat exemplu: nu a cucerit în mod orgolios cerul, ci s-a înjosit pe sine; nu s-a înălţat pe sine, ci s-a umilit: „S-a despuiat pe sine”, le scrie sfântul Paul filipenilor: „S-a umilit pe sine însuşi. De aceea, Dumnezeu l-a înălţat şi i-a dat un nume („Să ne facem un nume!” spuneau oamenii turnului Babel) care este mai presus de orice alt nume”. Astfel, Isus ne-a învăţat să ne pierdem în iubire, singura cale prin care ne salvăm viaţa.