en-USro-RO

Inregistrare | Login
25 februarie 2018

Calendarul zilei

Duminică, 25 februarie 2018

Sfintii zilei
Sf. Cezar, medic
Liturghierul Roman
† DUMINICA a 2-a din Post
Liturghie proprie, Credo, prefațã proprie
violet, II
Lectionar
Gen '22,1-2.9a.10-13.15-18: Jertfa patriarhului nostru Abraham.
Ps 115: Voi umbla înaintea Domnului pe pãmântul celor vii.
Rom 8,31b-34: Dumnezeu nu l-a cruțat pe propriul sãu Fiu.
Mc 9,2-10: Acesta este Fiul meu cel iubit.
 

 

Sfintii zilei

Sf. Rupert, ep.

 Liturghierul Roman

Luni din Săptămâna  a IV-a din Postul Mare

Ant. la intrare
Voi nădăjdui în Domnul.
Mă voi bucura şi mă voi veseli de îndurarea ta, 
căci ai privit la smerenia mea.                 Cf. Ps 30, 7-8

RUGĂCIUNEA ZILEI
Dumnezeule, care reinnoieşti lumea 
prin sacramentele tale minunate,
te rugăm, dăruieşte Bisericii tale 
harul să folosească tot mai bine darurile cereşti 
şi să nu fie lipsită nici de ajutoarele pământeşti. 
Prin Domnul nostru Isus Cristos.
 
ASUPRA DARURILOR 
Te rugăm, Doamne, fă-ne şi pe noi părtaşi
de roadele jertfei pe care ţi-o oferim, 
pentru ca, izbăviţi de omul cel vechi, pământesc, 
să ne reînnoim neîncetat înaintând în viaţa cerească. 
Prin Cristos, Domnul nostru.

Ant. la Împărtăşanie 
„Voi pune în voi Duhul meu şi vă voi face să urmaţi legile mele,
veţi păzi poruncile mele şi le veţi pune în practică", spune Domnul.          Ez 36,27

DUPĂ ÎMPĂRTĂŞANIE
Te rugăm, Doamne, ca tainele tale sfinte să ne reînnoiască
şi să ne dea viaţă, să ne sfinţească 
şi să ne ducă la bucuria veşnică. 
Prin Cristos, Domnul nostru.

Lectionar

 Isaia spune că mântuirea lui Dumnezeu – misterul pascal spre care suntem îndreptaţi – este o nouă creaţie. Isus împlineşte ceea ce a fost vestit de profet. Pentru aceasta, el oferă o viaţă nouă fiului funcţionarului împărătesc care “a crezut în cuvântul lui Isus şi a pornit la drum”. Toţi, fără excepţie, suntem chemaţi la credinţă şi la viaţă. Botezul, sacrament pascal, ne deschide drumul spre viaţa nouă.

LECTURA I
Nu se va mai auzi în el glas de plânset
şi nici glas de strigare.
Citire din cartea profetului Isaia 65,17-21

17
 Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu:
„Iată, eu creez ceruri noi şi un pământ nou:
nu vor mai fi amintite cele dinainte
şi nici nu se vor mai sui la inimă.
18 Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă pentru totdeauna
pentru ceea ce creez eu,
căci, iată, eu fac din Ierusalim veselie
şi din poporul lui, o bucurie!
19 Mă voi veseli de Ierusalim
şi mă voi bucura de poporul meu
şi nu se va mai auzi în el glas de plânset
şi nici glas de strigare.
20 Nu va mai fi acolo sugar care să trăiască puţine zile
şi nici bătrân care să nu-şi împlinească zilele;
tânărul va muri la o sută de ani
şi cel care nu va ajunge la o sută de ani va fi blestemat.
21 Vor construi case şi vor locui în ele,
vor planta vii şi vor mânca din rodul lor”.
Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 29(30),2 şi 4.5-6.11 şi 12a şi 13b (R.: 2a)

R
.: Te preamăresc, Doamne,
pentru că m-ai eliberat.

2 Te preamăresc, Doamne, pentru că m-ai eliberat
şi n-ai lăsat pe vrăjmaşii mei să râdă de mine.
4 Doamne, tu mi-ai scos sufletul din locuinţa morţilor,
tu mi-ai dat viaţă, ca să nu cobor în mormânt. R.

5 Cântaţi Domnului, voi, credincioşii lui,
lăudaţi memoria sfinţeniei sale!
6 Căci mânia lui ţine o clipă,
dar îndurarea lui ţine toată viaţa.
Seara intră în casă plânsul, iar dimineaţa, bucuria. R.

11 Ascultă-mă, Doamne, ai milă de mine!
Doamne, fii tu ajutorul meu!
12a Tu ai schimbat geamătul meu în dans,
13b Doamne Dumnezeul meu, în veci te voi lăuda! R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE cf. Am 5,14
Căutaţi binele, şi nu răul, ca să trăiţi!
Astfel, Domnul Dumnezeul Sabaot va fi cu voi.

EVANGHELIA
Mergi, fiul tău trăieşte!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos
după sfântul Ioan 4,43-54

43
 În acel timp,
Isus a plecat din Samaria în Galileea.
44Isus însuşi dăduse mărturie
că niciun profet nu este cinstit în propria lui patrie.
45 Dar, când a ajuns în Galileea,
galileenii l-au primit bine,
pentru că văzuseră toate
câte făcuse la Ierusalim la sărbătoare,
căci şi ei fuseseră la sărbătoare.
46 A venit deci din nou în Cana Galileii,
unde prefăcuse apa în vin.
Acolo era un funcţionar regal
al cărui fiu era bolnav în Cafarnaum.
47 Când a auzit acesta că Isus a venit din Iudeea în Galileea,
a venit la el şi i-a cerut să coboare şi să-i vindece fiul,
căci era pe moarte.
48 Atunci, Isus i-a zis:
„Dacă nu vedeţi semne şi minuni, nu credeţi!”
49 Funcţionarul regal i-a zis:
„Doamne, coboară înainte de a muri copilul meu!”
50 Isus i-a zis:
„Mergi, fiul tău trăieşte!”
Omul a crezut în cuvântul pe care i l-a spus Isus şi s-a dus.
51 Şi, iată, coborând, servitorii lui i-au ieşit înainte,
spunându-i că fiul lui trăieşte!
52 I-a întrebat, deci, la ce oră a început să-i fie mai bine,
iar ei i-au spus:
„Ieri, la ceasul al şaptelea l-a lăsat febra”.
53 Tatăl şi-a dat seama
că în ceasul acela îi spusese Isus „fiul tău trăieşte”.
Şi a crezut el şi toată casa lui.
54 Acesta a fost al doilea semn pe care l-a făcut Isus
când a venit din Iudeea în Galileea.
Cuvântul Domnului

 Meditatia zilei

Is 65,17-21; Ps 29; In 4,43-54

Această evanghelie este o invitaţie de a progresa în credinţă şi, în acelaşi timp, ne indică şi calea. Slujbaşului neliniştit care îl roagă să vină şi să-i vindece fiul, Isus îi cere tocmai o întărire a credinţei. „Dacă nu vedeţi semne şi minuni, nu credeţi!” altfel spus: voi aşteptaţi mai întâi să vedeţi pentru ca mai apoi să credeţi, dar e necesar să credeţi pe cuvânt, aceasta este adevărata credinţă. Slujbaşul insistă: „Doamne, vino până nu moare fiul meu” şi Isus îi răspunde: „Mergi, fiul tău trăieşte!” În acest moment, Isus îi cere acestui om credinţă în cuvântul său. Era un lucru greu, foarte greu. „Mergi, fiul tău trăieşte!”; dar eu nu văd nimic, tu nu vii, nu faci nimic, cum aş putea crede? Poate vrei doar să scapi de mine, nu vrei să te ocupi de lucrul acestaY „Mergi!” E doar un cuvânt, dar nu ai făcut nimic: cum să cred?

Tocmai aceasta este credinţa pe care Isus o aşteptă de la noi. Dacă aşteptăm, pentru a crede, ca Isus să apară în mod vizibil, atunci nu va mai fi vorba de credinţă, va fi o simplă constatare.

Acel om a avut forţa de a crede în cuvântul lui Isus: nu a făcut nimic, dar Isus mi-a vorbit, deci trebuie să fie adevărat şi pentru cuvântul său eu îmi schimb atitudinea, nu mai insist, mă duc ca şi cum aceasta este adevărat, crezând că este adevărat.

Adeseori, ne găsim în situaţia de a fi nevoiţi să credem mai înainte ca Isus să facă ceva în mod concret. Ne rugăm, şi Domnul ne luminează, dar pare să nu intervină: nimeni nu face nimic, situaţia nu se schimbă, dificultăţile sunt aceleaşi.

Totuşi, Isus a vorbit inimii noastre, ne-a spus: „Ai încredere, acest lucru este un bine pentru tine, crucea mea conduce la înviere, dar trebuie să crezi”.

Dacă noi credem, atunci progresul în credinţă este posibil.

Dacă acel slujbaş nu ar fi avut credinţă, ce ar fi putut să gândească atunci când servitorii i-au venit în întâmpinare pentru a-l anunţa: „Fiul tău trăieşte”? Probabil (dacă miracolul nu s-ar fi produs) şi-ar fi spus în sine: „Isus nu a voit să facă nimic, însă, din întâmplare, situaţia s-a ameliorat, nu s-a întâmplat nimicY„. Cine nu are credinţă pare să aibă întotdeauna dreptate: dacă sfârşeşte rău, asta confirmă că avea dreptate să nu creadă; dacă se sfârşeşte bine, înseamnă că trebuia să se întâmple aşa. În schimb, el a crezut şi, când primeşte vestea cea bună şi întreabă la ce oră s-a însănătoşit, constată că minunea s-a împlinit în momentul în care Isus i-a spus: „Fiul tău trăieşte”. Şi evanghelia conchide: „Şi a crezut el şi toţi cei din casa lui”. El crezuse, dar ca în întuneric, acum credinţa sa se înrădăcinează în inimă, pătrunde toată fiinţa sa. Între el şi Isus s-a realizat o legătură care va fi forţa sa pentru toată viaţa: credinţa transformă sufletul şi îl face să trăiască noutatea vieţii.

La început, el credea în cuvânt datorită unui act de generozitate şi de încredere; după, el obţine acea credinţă fermă şi sigură care realmente dă plinătate sufletului creştin.

Să-i cerem Domnului ca să ne dea, când doreşte, harul să progresăm în mod real în credinţă.