en-USro-RO

Inregistrare | Login
15 decembrie 2017

Calendarul zilei

Vineri, 15 decembrie 2017

Sfintii zilei
Sf. Virginia, văduvă
Liturghierul Roman
Vineri din săptămâna a 2-a din Advent
Liturghie proprie, prefaţă pentru Advent I
violet, II
Lectionar
Is 48,17-19: O, dacă ai fi fost atent la poruncile mele!
Ps 1: Cel ce te urmează pe tine, Doamne, va avea lumina vieţii.
Mt 11,16-19: Nici pe Ioan, nici pe Fiul Omului nu-i ascultă.
Meditatia zilei
Vineri din săptămâna a 2-a din Advent

 

Sfintii zilei

SS. FILIP ŞI IACOB, ap.

 Liturghierul Roman

3 mai

Sfinții FILIP ŞI IACOB, apostoli

Ant. la intrare

Aceştia sunt oameni sfinţi, 
pe care i-a ales Domnul cu iubire fără întoarcere 
şi cărora le-a dat mărire veşnică, aleluia!


Se spune Mărire.


RUGĂCIUNEA ZILEI
D
umnezeule, 
care ne bucuri an de an 
cu sărbătoarea apostolilor Filip şi Iacob, 
prin mijlocirea lor, fă-ne, te rugăm, 
părtaşi de moartea şi învierea Fiului tău unul-născut, 
ca să ne învrednicim a ajunge la contemplarea ta veşnică. 
Prin Domnul nostru Isus Cristos.


ASUPRA DARURILOR
Primeşte, Doamne, darurile pe care ţi le înfăţişăm 
în sărbătoarea sfinţilor apostoli Filip şi Iacob 
şi dăruieşte-ne o viaţă de credinţă curată şi fără prihană. 
Prin Cristos, Domnul nostru.


Ant. la Împărtăşanie

„Doamne, arată-ni-l pe Tatăl şi ne este de ajuns”. 
„Filipe, cine mă vede pe mine, 
îl vede şi pe Tatăl”, aleluia.                                                     Cf. In 14,8-9

DUPĂ ÎMPĂRTĂŞANIE
Prin tainele sfinte pe care le-am primit, 
te rugăm să purifici, Doamne, cugetele noastre, 
pentru ca, în unire cu apostolii Filip şi Iacob, 
să te putem contempla în Fiul tău, 
şi astfel, să ne învrednicim a dobândi viaţa veşnică. 
Prin Cristos, Domnul nostru.

Lectionar

 Originar din Betsaida, ca şi Petru şi Andrei, Filip a fost unul dintre primii ucenici pe care i-a chemat Cristos, fiind mai întâi ucenicul lui Ioan Botezătorul. Cu puţin înainte de pătimirea lui Isus, nişte greci îi cer lui Filip să-i introducă la Isus. În dialogurile de după Cină, Filip îşi descoperă profunzimea sufletului exclamând: “Doamne, arată-ni-l pe Tatăl şi ne ajunge”. Iacob cel Mic, pentru a-l deosebi de Iacob cel Mare, fratele lui Ioan, este vărul Domnului. A dus o viaţă aspră şi a convertit pe mulţi iudei. A compus o scrisoare adresată întregii Biserici, care se păstrează în Noul Testament. Conducea Biserica din Ierusalim, înainte de a muri ca martir în anul 62.

LECTURA I
I s-a arătat lui Iacob
şi apoi tuturor apostolilor.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul
către Corinteni 15,1-8

1
 Fraţilor,
vă fac cunoscută evanghelia pe care v-am vestit-o,
pe care voi aţi primit-o şi în care aţi rămas,
2 prin care sunteţi mântuiţi
dacă o ţineţi aşa cum v-am vestit-o eu,
altfel, în zadar aţi crezut.
3 Căci v-am transmis, în primul rând, ceea ce am primit şi eu:
Cristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi,
4 a fost înmormântat şi a înviat a treia zi, după Scripturi.
5 Şi i s-a arătat lui Chefa, apoi celor doisprezece,
6 după aceea s-a arătat la peste cinci sute de fraţi dintr-o dată,
dintre care cei mai mulţi au rămas până acum,
iar unii dintre ei au murit.
7 După aceea, i s-a arătat lui Iacob
şi apoi tuturor apostolilor.
8 Ultimului dintre toţi, ca unui născut înainte de vreme,
mi s-a arătat şi mie.
Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 18(19),2-3.4-5 (R.: cf. 5)

R
.: În lumea întreagă
răsună vestea mântuirii.
sau: 
Aleluia.

2 Cerurile vorbesc despre slava lui Dumnezeu
şi firmamentul vesteşte lucrarea mâinilor sale.
3 Ziua încredinţează zilei mesajul,
iar noaptea transmite nopţii cunoaşterea. R.

4 Nu e vorbire, nu sunt cuvinte
ale căror glasuri să se poată auzi,
5 şi totuşi vocea lor străbate tot pământul,
vestea lor ajunge la marginile lumii. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE In 14,6b.9c
(Aleluia) „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa”, spune Domnul.
„Cine m-a văzut pe mine l-a văzut pe Tatăl”. (Aleluia)

EVANGHELIA
De atâta timp sunt cu voi
şi tu nu m-ai cunoscut, Filip?
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos
după sfântul Ioan 14,6-14

6 În acel timp,
Isus i-a spus lui Toma:
„Eu sunt calea, adevărul şi viaţa.
Nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine.
7 Dacă m-aţi cunoscut pe mine,
îl veţi cunoaşte şi pe Tatăl meu;
de pe acum îl cunoaşteţi şi l-aţi văzut”.
8 Filip i-a zis:
„Doamne, arată-ni-l pe Tatăl
şi ne este de ajuns!”
9 Isus i-a spus:
„De atâta timp sunt cu voi
şi tu nu m-ai cunoscut, Filip?
Cine m-a văzut pe mine l-a văzut pe Tatăl.
Cum poţi spune: «Arată-ni-l pe Tatăl!»?
10 Nu crezi că eu sunt în Tatăl
şi Tatăl este în mine?
Cuvintele pe care vi le spun
nu le spun de la mine;
dar Tatăl, care rămâne în mine,
face lucrările sale.
11 Credeţi-mă! Eu sunt în Tatăl şi Tatăl în mine.
Dacă nu pentru altceva,
credeţi datorită lucrărilor acestora!
12 Adevăr, adevăr vă spun,
cine crede în mine va face şi el lucrările pe care le fac eu;
şi va face şi mai mari decât acestea, căci mă duc la Tatăl.
13 Şi orice veţi cere în numele meu, voi face,
pentru ca Tatăl să fie glorificat în Fiul.
14 Dacă veţi cere ceva în numele meu, eu voi face”.
Cuvântul Domnului

La Liturghia votivă celebrată numai în cinstea sfântului Filip, Lectura I se ia din Liturghia zilei de 28 octombrie, pag. 471.
La Liturghia votivă celebrată numai în cinstea sfântului Iacob, Evanghelia se ia din Liturghia zilei de 28 octombrie, pag. 471.

 Meditatia zilei

1Cor 15,1-8; Ps 18; In 14,6-14

„Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine”, spune Isus în evanghelia de astăzi. În predica despre pâinea vieţii (In 6), cuvintele lui Isus par în contrast: „Nimeni nu vine la mine dacă nu-l atrage Tatăl”. Cine este calea, Tatăl sau Isus? Nu este o contradicţie, ci o complementaritate. La început este Tatăl care lucrează, şi tocmai pentru aceasta nu este posibilă apropierea de Isus pe un drum al credinţei decât dacă există în suflet atracţia din partea Tatălui. Dar tocmai pentru că el atrage spre Isus, Tatăl însuşi ne descoperă că pentru a merge spre el este necesar să o facem prin Isus. Tatăl nu permite nimănui să ajungă la el decât prin Fiul, deoarece Fiul este cu adevărat calea, cel care îl revelează pe Tatăl, care comunică viaţa Tatălui.

În această evanghelie, Isus se revelează pe sine, revelează inima sa, manifestându-şi dorinţa de a ne ajuta să-l cunoaştem pe Tatăl şi, în acelaşi timp, conştiinţa că el ni l-a revelat cu adevărat pe Tatăl. „De pe acum îl cunoaşteţi şi l-aţi văzut”. Filip simte această dorinţă a inimii lui Isus şi, de aceea, îi spune: „Doamne, arată-ni-l pe Tatăl şi ne este de ajuns!” Filip nu a înţeles încă cine este Isus, nu a înţeles încă faptul că nu există un alt mod de a-l vedea pe Tatăl decât în Isus. „Cine m-a văzut pe mine l-a văzut şi pe Tatăl B i-a răspuns Isus. Cum poţi spune: Arată-ni-l pe Tatăl? Nu crezi tu că eu sunt în Tatăl şi Tatăl este în mine?”

Dorinţa de a-l vedea pe Dumnezeu este foarte profundă în om, o dorinţă pe care psalmii o exprimă de mai multe ori: „Să te vădY Să văd strălucirea ta şi gloria ta, o, Dumnezeul meu! Sufletul meu este însetat de tine, DoamneY să te văd, o, Dumnezeule, în sanctuarul tău!” Această dorinţă de a-l vedea pe Dumnezeu corespunde experienţei noastre atunci când dorim să cunoaştem profund o persoană. Evident că gândul la o persoană este ceva, dar vederea ei înseamnă mult mai mult! Gândul rămâne pentru noi un mijloc indirect de cunoaştere şi de contact cu o persoană; dacă, în schimb, o vedem, putem citi pe chip sentimentele ei, iubirea ei, bunătatea ei, tot ceea ce există viu în ea. Este motivul pentru care dorim nu numai să-l cunoaştem pe Dumnezeu cu spiritul, ci să-l şi vedem: este dorinţa instinctivă a sufletului religios.

Acestei dorinţe Biblia îi dă răspunsuri contradictorii. În unele pasaje este scris că este posibilă vederea lui Dumnezeu, că există oameni care l-au văzut pe Dumnezeu. Bătrânii care au urcat cu Moise pe Sinai au spus că l-au văzut pe Dumnezeu (cf. Ex 24,9-11); despre Moise, Biblia spune că vorbea cu Dumnezeu faţă în faţă. Alte pasaje, în schimb, afirmă că este imposibil să-l vezi pe Dumnezeu, căci omul nu poate să-l vadă fără să moară, că Dumnezeu este invizibil, inaccesibil. Şi în Noul Testament se poate vedea acest contrast: Dumnezeu locuieşte într-o lumină inaccesibilă; dar „cei curaţi cu inima îl vor vedea pe Dumnezeu”. În Noul Testament însă, găsim cheia acestui paradox: posibilitatea de a-l vedea pe Dumnezeu ne-a fost dată, dar în Fiul, care este imaginea Dumnezeului celui nevăzut, cel care ne poate ajuta să vedem chipul uman al lui Dumnezeu. Acesta este misterul cel mai profund al lui Isus: el este revelatorul Tatălui. Nu este vorba doar de a contempla trăsăturile chipului unei persoane: este misterul contemplării unei întregi existenţe umane. Tatăl este în Isus şi Isus este în Tatăl. Şi Tatăl se manifestă în Isus nu numai în prezenţa sa, în contact cu el, dar în moartea sa şi în învierea sa. Îl putem vedea pe Dumnezeu în moartea şi învierea lui Isus.

Prima lectură ne sugerează această apropiere. Isus înviat s-a manifestat, s-a arătat, a apărut: „Cristos a înviat a treia zi după cum spun Scripturile şi i-a apărut lui Petru, apoi celor doisprezece. După aceea, s-a arătat la peste cinci sute de fraţi deodatăY i s-a arătat lui Iacob, apoi tuturor apostolilor. În cele din urmă, ca unuia născut înainte de vreme, mi-a apărut şi mie”. Isus înviat s-a arătat şi, arătându-se, el îl arată pe Tatăl. Cea mai adevărată, cea mai completă viziune a lui Dumnezeu este viziunea lui Isus înviat, a celui care a murit şi a învins moartea, a celui care a suferit şi a acceptat suferinţa din iubire, a aceluia care i-a iubit pe păcătoşi până la a se dărui pe sine pentru ei. „Cine m-a văzut pe mine l-a văzut pe Tatăl”: aceasta se realizează pe deplin în Cristos cel înviat.

Totuşi, pentru noi, Cristos cel înviat nu este o persoană ce poate fi văzută aşa cum îi vedem pe cei alături de care noi trăim. Fraza finală a capitolului al douăzecilea din Evanghelia după Ioan: „Fericiţi cei care cred fără să fi văzut” ne priveşte şi pe noi. Contactul nostru cu Isus înviat este un contact misterios, mai profund decât cel dat de o viziune sensibilă, şi care ne face să renunţăm la o viziune sensibilă. Dacă este un lucru util şi plăcut a privi imaginile care-l reprezintă pe Isus, mult mai plăcută este conştiinţa că suntem într-un contact intim cu el în inima noastră. Ochii inimii sunt aceia care îl ating pe Cristos în misterul morţii şi învierii sale, în misterul dăruirii de sine în iubire.

Viziunea lui Dumnezeu este, deci, o viziune a inimii; vederea lui Dumnezeu se poate realiza numai cu inima, cu inima lui Isus.

Astăzi să cerem, prin mijlocirea sfântului Filip, care dorea foarte mult să-l vadă pe Dumnezeu, această viziune a lui Dumnezeu, o viziune a inimii, o viziune posibilă numai în inima lui Isus, şi nu altfel.