en-USro-RO

Inregistrare | Login
14 decembrie 2017

Calendarul zilei

Joi, 14 decembrie 2017

Sfintii zilei
Sf. Ioan al Crucii, pr. înv. **
Liturghierul Roman
Sf. Ioan al Crucii, pr. înv. **
Liturghie proprie, prefaţă pentru sfinţi
alb,
Lectionar
1Cor 2,1-10a: Noi vorbim de înţelepciunea tainică a lui Dumnezeu 
Ps 36: Gura celui drept exprimă înţelepciunea 
Lc 14,25-33: Fiecare dintre voi care nu renunţă la tot ceea ce are nu poate fi discipolul meu.
Meditatia zilei
Joi din săptămâna a 2-a din Advent

 

Sfintii zilei

Ss. Dionisie Areopagitul; Candida, m.; Ff. Constantin Ignaţiu Bogdánffy, ep. m.; Crescenţiu, pr. m.

 Liturghierul Roman

 

DUMINICA A XXVI-A DE PESTE AN 


Ant. la intrare 
Toate câte ni le-ai făcut, Doamne, 
întru judecată adevărată le-ai făcut, 
căci am păcătuit împotriva ta 
şi de poruncile tale nu am ascultat; 
însă, tu dă-i slavă numelui tău 
şi fă cu noi după mulţimea îndurărilor tale!                     Dan 3,31.29.30.43.42 

RUGĂCIUNEA ZILEI
Dumnezeule, care îţi dezvălui atotputernicia 
mai ales prin milă şi iertare, te rugăm, 
revarsă necontenit harul tău asupra noastră, 
pentru ca, grăbindu-ne în întâmpinarea făgăduinţelor tale, 
să ne facă părtaşi de bunurile cereşti.
Prin Domnul nostru Isus Cristos. 

ASUPRA DARURILOR
Te rugăm, Dumnezeule îndurător, 
ca această jertfă a noastră să-ţi fie bineplăcută 
şi, prin ea, să ni se deschidă 
izvorul a toată binecuvântarea. 
Prin Cristos, Domnul nostru. 

Ant. la Împărtăşanie
 
Adu-ţi aminte, Doamne, 
de cuvântul dat slujitorului tău, 
prin care m-ai făcut să sper. 
Aceasta e mângâierea mea în necazuri.                                  Cf. Ps118,49-50 

sau:
Prin aceasta am cunoscut iubirea lui Dumnezeu: 
el şi-a dat viaţa pentru noi; 
de aceea, şi noi trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi.                        1In 3,16 

DUPĂ ÎMPĂRTĂŞANIE
Te rugăm, Doamne, ca taina cerească să ne fie 
spre reînnoirea trupurilor şi a sufletelor, pentru ca noi,
care vestim moartea lui Cristos luând parte la pătimirile lui, 
să ajungem împreună-moştenitori cu el în glorie. 
El, care vieţuieşte si domneşte în vecii vecilor.

 

Lectionar

 Luca ştie bine că nu este posibilă înţelegerea caracteristicilor şi exigenţelor vieţii creştine fără a avea înaintea ochilor misterul lui Mesia suferind (9,23-44). Ierusalimul este locul pătimirii şi morţii lui Isus. Pentru aceasta Luca plasează a doua parte a Evangheliei sale, care conţine învăţături pentru viaţa creştină, pe drumul spre Ierusalim.

LECTURA I
Vor veni popoare multe şi neamuri puternice
să-l caute pe Domnul Sabaot în Ierusalim.
Citire din cartea profetului Zaharia 8,20-23

20 Aşa spune Domnul Sabaot:
„Vor mai veni popoare
şi locuitori din multe cetăţi.
21 Vor merge locuitorii uneia către cealaltă
şi vor zice:
«Să mergem să îmbunăm faţa Domnului
şi să-l căutăm pe Domnul Sabaot!»
«Vreau să merg şi eu».
22 Vor veni popoare multe şi neamuri puternice
să-l caute pe Domnul Sabaot în Ierusalim
şi să îmbuneze faţa Domnului”.
23 Aşa zice Domnul Sabaot:
„În zilele acelea,
zece oameni dintre toate limbile neamurilor
şi se vor prinde de poala hainei unui iudeu,
zicând: «Vrem să mergem împreună cu voi,
căci am auzit că Dumnezeu este cu voi!»”
Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 86(87),1-3.4-5.6-7 (R.: cf. Zah 8,23)

R
.: Dumnezeul păcii
este în mijlocul nostru.

1 Întrucât temeliile sale sunt pe munţii cei sfinţi,
2 Domnul iubeşte porţile Sionului
mai mult decât toate locuinţele lui Iacob.
3 Lucruri măreţe s-au spus despre tine,
cetate a lui Dumnezeu! R.

4 Voi aminti de Rahab şi de Babilon printre cei care mă cunosc;
iată, filistenii, Tirul şi Etiopia s-au născut acolo!”
5 Se va spune despre Sion:
„Şi acesta, şi acela s-au născut într-însul
şi însuşi Cel Preaînalt îi întăreşte”. R.

6 Domnul scrie în cartea popoarelor:
„Aceştia s-au născut acolo”.
7 Iar ei dansează şi cântă, zicând:
„Toate izvoarele mele sunt în tine”. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Mc 10,45b
(Aleluia) Fiul Omului a venit ca să slujească
şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi. (Aleluia)

EVANGHELIA
Isus s-a îndreptat cu hotărâre spre Ierusalim.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos
după sfântul Luca 9,51-56

51 Când s-au împlinit zilele înălţării sale,
Isus s-a îndreptat cu hotărâre
spre a merge la Ierusalim
52 şi a trimis soli înaintea sa.
Şi, mergând, au intrat într-un sat al samaritenilor,
ca să pregătească pentru el.
53 Însă nu l-au primit,
pentru că se îndrepta spre Ierusalim.
54 Văzând aceasta, discipolii Iacob şi Ioan i-au spus:
„Doamne, vrei să cerem ca focul să coboare din cer
şi să-i nimicească?”
55 Dar, întorcându-se, el i-a mustrat.
56 Şi au mers într-un alt sat.
Cuvântul Domnului

 Meditatia zilei

Zah 8,20-23; Ps 86; Lc 9,51-56

Foarte frumoase sunt cuvintele profetului Zaharia pe care le citim astăzi: „În zilele acelea, zece oameni dintre popoarele păgâne îl vor apuca pe un evreu de poala hainei şi-i vor zice: Vrem să mergem cu voi, căci am auzit că Dumnezeu este cu voi”. Tocmai aceasta este imaginea Bisericii. În Biserică toţi creştinii trebuie să fie persoane capabile să le spună oamenilor că în ei există ceva extraordinar: prezenţa divină, care transformă întreaga viaţă. Cine ne vede trebuie să simtă dorinţa de a fi cu noi, trebuie să fie atras, chiar fără ştiinţa noastră, de modul nostru de a trăi caritatea, bucuria, într-un cuvânt: în Domnul.

Pentru ca acest lucru să se realizeze este necesar ca credincioşii să trăiască, într-adevăr, spiritul evangheliei. Şi aici putem primi lecţia textului evanghelic de astăzi. Discipolii sunt indignaţi pentru că oamenii unui sat din Samaria nu au voit să-l primească pe învăţătorul lor, care se îndrepta spre Ierusalim, şi ar fi voit să atragă spre ei o gravă pedeapsă: „Doamne, vrei să cerem să cadă foc din cer ca să-i distrugă?” În fond, este o chestiune de dreptate: cine nu vrea să-l primească pe Isus nu este demn de binefacerile divine şi trebuie să fie pedepsit. Probabil apostolii aveau în minte un episod din viaţa profetului Ilie, cu atât mai mult cu cât mulţi dintre iudei credeau că Isus este Ilie care s-a întors pe pământ. Când regele Ahaz a trimis un grup de soldaţi să-l aresteze pe profet, el invocase focul din cer, şi focul s-a coborât şi a mistuit acel popor ostil. Deci nu părea greşit a presupune că Dumnezeu voia să-şi manifeste dreptatea sa cu pedepse înspăimântătoare: apostolii puteau să considere că ceea ce voiau să facă este inspirat chiar de Duhul lui Dumnezeu. Dar Isus nu este de aceeaşi părere, ba chiar le adresează cuvinte de dojană. El ştie că asupra oamenilor atârnă ameninţarea pedepsei dacă nu primesc credinţa, dar ştie că există un timp al convertirii şi un timp al judecăţii, la sfârşitul veacurilor. În timpul convertirii domneşte bunătatea, milostivirea, răbdarea divină. Noi suntem în acest timp al răbdării lui Dumnezeu (cf. 2Pt 3,9 ş.u.) şi trebuie să avem parte de această răbdare: să mergem dincolo de indignarea noastră, pentru că sentimentele noastre sunt ambigue şi, în timp ce este adevărat că voim dreptatea, voim, în acelaşi timp, ca alţii să vadă că dreptatea este de partea noastră şi că ei se află în greşeală. Este uşor să spui: „Să se facă dreptate, şi asta imediat! E nevoie de o intervenţie în forţă!” Isus, însă, ne dă o lecţie de răbdare divină, fără care nu există caritatea adevărată. Trebuie să învăţăm această lecţie, în lucrurile mari şi în cele mici, pentru a fi blânzi şi umili cu inima ca şi învăţătorul nostru. Astfel, vom trezi şi în alţii dorinţa de a veni cu noi, pentru că Dumnezeu este cu noi.