en-USro-RO

Inregistrare | Login
15 decembrie 2017

Calendarul zilei

Vineri, 15 decembrie 2017

Sfintii zilei
Sf. Virginia, văduvă
Liturghierul Roman
Vineri din săptămâna a 2-a din Advent
Liturghie proprie, prefaţă pentru Advent I
violet, II
Lectionar
Is 48,17-19: O, dacă ai fi fost atent la poruncile mele!
Ps 1: Cel ce te urmează pe tine, Doamne, va avea lumina vieţii.
Mt 11,16-19: Nici pe Ioan, nici pe Fiul Omului nu-i ascultă.
Meditatia zilei
Vineri din săptămâna a 2-a din Advent

 

Sfintii zilei

Prezentarea la Templu a Sf. Fc. Maria **

 Liturghierul Roman

21 noiembrie

Prezentarea la templu a Sfintei Fecioare Maria

Ant. la intrare
Bucură-te, Maică sfântă!
Tu l-ai născut pe Regele
care stăpâneşte cerul şi pământul în veci de veci.

RUGĂCIUNEA ZILEI
Cinstind amintirea glorioasă a preasfintei Fecioare Maria, 
te rugăm, Doamne, să ne învredniceşti, prin mijlocirea ei, 
să ne împărtăşim şi noi din plinătatea harului tău. 
Prin Domnul nostru Isus Cristos.

ASUPRA DARURILOR
Primeşte, te rugăm, Doamne, 
rugăciunile poporului tău, împreună cu jertfele oferite, 
pentru ca, prin mijlocirea sfintei Maria, Maica Fiului tău, 
dorinţa nimănui să nu fie neluată în seamă, 
cererea nimănui să nu fie zadarnică. 
Prin Cristos, Domnul nostru.

Ant. la Împărtăşanie
 
Fericită eşti tu, Fecioară Marie, 
care l-ai purtat în sânul tău pe Fiul Tatălui veşnic! Cf. Lc 11,27

DUPĂ ÎMPĂRTĂŞANIE

După ce am primit tainele cereşti, 
implorăm, Doamne, îndurarea ta: 
după cum ne-ai dăruit bucuria 
de a o sărbători pe sfânta Fecioară Maria, 
dă-ne şi harul, ca, după exemplul ei, 
să putem primi în spirit de slujire taina răscumpărării noastre. 
Prin Cristos, Domnul nostru.

Lectionar

 În această zi în care se aniversează sfinţirea (543) bisericii “Sfânta Maria cea Nouă”, construită lângă templul din Ierusalim, celebrăm împreună cu creştinii orientali dăruirea de sine făcută de Maria lui Dumnezeu încă din copilărie. După o Evanghelie apocrifă, această oferire ar fi avut şi o formă exterioară: Maria ar fi fost prezentată la templul din Ierusalim. Evocând această prezentare în Liturghia ei, Biserica nu garantează realitatea istorică a unui eveniment, ci o realitate spirituală. Dăruirea totală de sine o dispune pe tânăra din Nazaret să devină în ziua Bunei Vestiri templu viu al Fiului lui Dumnezeu şi, drept urmare, să intre, în ziua ridicării la cer, în templul veşnic al Tatălui. Ea a devenit modelul oricărei vieţi consacrate în Biserică.

LECTURA I
Bucură-te, fiica Sionului, căci, iată vin!
Citire din cartea profetului Zaharia 2,14-17

14 Bucură-te şi veseleşte-te,
fiică a Sionului,
căci, iată, eu vin şi voi locui în mijlocul tău
– oracolul Domnului.
15 Se vor alipi multe neamuri de Domnul în ziua aceea
şi vor fi poporul meu şi eu voi locui în mijlocul tău.
Vei cunoaşte că Domnul Sabaot m-a trimis la tine.
16 Domnul îl va moşteni pe Iuda ca parte a sa în ţara sfântă
şi va alege din nou Ierusalimul.
17 Să tacă orice făptură înaintea Domnului,
pentru că el s-a ridicat din locuinţa sa cea sfântă!
Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Lc 1,46-47.48-49.50 şi 53.54-55 (R.: 49)

R
.: Mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic:
şi numele lui e sfânt.

46 Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul
47 şi duhul meu tresaltă de bucurie
în Dumnezeu, Mântuitorul meu. R.

48 Căci a privit la smerenia slujitoarei sale.
Iată, de acum, toate popoarele mă vor numi fericită,
49 căci mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic:
şi numele lui e sfânt! R.

50 Milostivirea lui rămâne din neam în neam
peste cei ce se tem de el.
53 Pe cei flămânzi i-a copleşit cu bunuri,
iar pe cei bogaţi i-a lăsat cu mâinile goale. R.

54 L-a sprijit pe Israel, slujitorul său,
amintindu-şi de îndurarea sa,
55 după cum a promis părinţilor noştri,
lui Abraham şi urmaşilor lui în veci. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Lc 11,28b
(Aleluia) „Fericiţi sunt aceia care ascultă cuvântul lui Dumnezeu
şi-l păzesc”, spune Domnul. (Aleluia)

EVANGHELIA
Întinzându-şi mâna spre discipolii săi, a spus:
„Iată mama mea şi fraţii mei!”
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos
după sfântul Matei 12,46-50

46 În acel timp,
pe când Isus mai vorbea încă mulţimilor,
iată că mama şi fraţii lui stăteau afară,
căutând să-i vorbească!
47 Atunci i-a spus cineva:
„Iată, mama şi fraţii tăi stau afară şi vor să-ţi vorbească!”
48 Dar el, răspunzând, i-a zis celui care îi vorbise:
„Cine este mama mea şi cine sunt fraţii mei?”
49 Şi, întinzându-şi mâna spre discipolii săi, a spus:
„Iată mama mea şi fraţii mei!
50 Căci oricine face voinţa Tatălui meu din ceruri,
acela îmi este şi frate şi soră şi mamă”.
Cuvântul Domnului

 Meditatia zilei

Zah 2,10-13; Ps 44; Mc 3,31-35

Astăzi contemplăm o copilă care se dăruieşte în totalitate Domnului.

Biserica a înţeles că atitudinea Mariei în momentul Bunei Vestiri nu a fost o improvizaţie şi că în sufletul ei oferta fusese pregătită din timp, şi ea deja se realizase progresiv. Este mişcător să vezi o copilă atrasă de sfinţenia lui Dumnezeu, care vrea să se dăruiască lui Dumnezeu, o copilă care înţelege că opera lui Dumnezeu e importantă, că e necesar să se pună în slujba lui Dumnezeu, că fiecare, cu propriile capacităţi, trebuie să se deschidă faţă de Dumnezeu; o copilă care înţelege că nu se poate împlini opera lui Dumnezeu fără să fii sfinţit de el, fără să te consacri lui, deoarece nici măcar nu este posibilă cunoaşterea voinţei lui Dumnezeu dacă povara trupului îţi acoperă ochii.

Maria realizează ceea ce sfântul Paul mai târziu va propune ca ideal pentru toţi creştinii: oferirea de sine: „Vă îndemn, fraţilor, în numele îndurării lui Dumnezeu, să vă oferiţi trupurile voastre ca jertfă vie, sfântă şi plăcută lui Dumnezeu, ca închinare spirituală din partea voastră. Nu vă conformaţi lumii acesteia, ci schimbaţi-vă, printr-o reînnoire a minţii, ca să deosebiţi care este voinţa lui Dumnezeu, ce este bine şi desăvârşit” (Rom 12,1-2).

Să încercăm, deci, să înţelegem mai profund condiţiile oferirii de sine. Facem aceasta ţinând cont de imnul Magnificat, deoarece este clar că nici o evanghelie nu este potrivită sărbătorii de astăzi, că nu este prezentată în nici o pagină a Bibliei: oferirea copilei Maria nu este un eveniment care putea să atragă atenţia cuiva sau să fie înregistrat undeva. Alegând imnul Magnificat, nu facem un anacronism, deoarece el exprimă sentimentele care s-au format în inima Mariei deja înainte de ziua Bunei Vestiri, sentimente de fond care sunt tocmai baza oferirii sale: deja din momentul oferirii sale ca şi copilă, apoi al oferirii sale la Buna-Vestire şi, în sfârşit, al oferirii sale pe Calvar. Totul vorbeşte despre recunoaşterea darurilor lui Dumnezeu. Înaintea ofertei de sine există întotdeauna darul lui Dumnezeu şi recunoaşterea acestui dar. „A privit la smerenia (sărăcia, lipsa de vrednicie) slujitoarei saleY Lucruri mari a făcut pentru mine Cel AtotputernicY Milostivirea lui dăinuieşte din neam în neam”: tocmai descoperirea iubirii lui Dumnezeu este cea care trezeşte gândul de a oferi viaţa, şi recunoştinţa, cea care trezeşte nevoia de a se oferi. Oferirea de sine, repet, este întotdeauna un răspuns la darul care ne-a fost făcut: Dumnezeu ne întâmpină cu iubirea sa şi noi îi dăruim lui ceea ce el însuşi ne-a dat. Sfântul Paul însuşi spune aceasta în Scrisoarea către Romani: „Avem daruri diferite, după harul care a fost dat fiecăruia dintre noi” şi oferirea noastră nu poate consta decât în darurile pe care le-am primit, pe care noi le recunoaştem ca fiind daruri gratuite, pe care nu le-am meritat şi prin care noi constatăm iubirea lui Dumnezeu.

Şi tocmai pentru acest motiv, recunoscând iubirea sa, noi le punem la dispoziţia sa, ca ofertă plină de recunoştinţă.

Pe de altă parte, oferta are şi aspectul unei rugăciuni de cerere, şi este bine să ţinem cont de acest lucru. Când îi oferim ceva lui Dumnezeu, nu facem altceva decât să-i cerem să transforme darurile pe care i le aducem şi să le sfinţească. El singur poate să le sfinţească; noi putem doar să le „prezentăm”, tocmai cum spune sărbătoarea de astăzi: „Prezentarea la Templu a Sfintei Fecioare Maria”.

Sfântul Paul nu vorbeşte în mod diferit. El ne îndeamnă să ne oferim trupurile noastre, să le prezentăm ca ofrandă, dar transformarea este opera lui Dumnezeu; prezentarea, însă, pe care o facem este o cerere adresată lui Dumnezeu ca el să desăvârşească ceea ce noi îi oferim şi, întrucât noi suntem cei care prezentăm şi oferim, recunoaştem prin aceasta că suntem plini de imperfecţiuni.

Îi cerem să transforme sărmanele realităţi pe care le prezentăm, aceste daruri umane care îşi au originea în actul creaţiei şi care trebuie să fie transformate pentru a sluji comuniunii cu el.

Şi, dat fiind că oferta noastră este, în fond, întotdeauna o rugăciune de cerere, putem să-i oferim totul, chiar şi ceea ce pare total nefolositor în viaţa noastră: greutăţile care ne apasă, pe care le simţim ca un obstacol, dificultăţile, suferinţele care, într-un oarecare sens, sunt absurde. Cristos cel răstignit ne învaţă că putem să-i prezentăm lui Dumnezeu totul, ca să fie transformat, şi că putem să-i oferim chiar lucrurile care par inutile, căci ele vor fi transformate în modul cel mai admirabil. Nimic nu părea mai nefolositor ca o cruce, instrument de condamnare al răufăcătorilor, şi totuşi tocmai pe cruce s-a realizat transformarea cea mai profundă, capitală, care a creat un pământ nou şi a făcut ca toate lucrurile să fie marcate de iubirea lui Dumnezeu.

Oferta este, deci, bazată pe recunoştinţă şi este un act de încredere care, în acelaşi timp, este o cerere. Totuşi, nu trebuie să anulăm sensul oferirii cu simplista ei transformare în alte două rugăciuni. Pentru acest motiv, este bine să amintim că nu există adevărată recunoştinţă fără o serioasă oferire de sine. Cel care a recunoscut cu adevărat iubirea lui Dumnezeu se îndreaptă spre el cu generozitate, oferindu-i darurile pe care le-a primit: „Primeşte, Doamne, tot ceea ce am. Tu mi le-ai dat, eu le pun toate la dispoziţia ta, fă cu ele ceea ce voieşti”.

E o ofertă adevărată, bazată pe recunoştinţă şi, în acelaşi timp, ea dă autenticitate recunoştinţei care nu este un sentiment pasager, ci o angajare vitală. Atunci când a fost recunoscută iubirea, urmează în mod necesar angajarea pe calea iubirii.

Acelaşi lucru trebuie să-l spunem şi despre rugăciunea de cerere, care, pentru a fi ascultată, trebuie întotdeauna să fie însoţită de o reală disponibilitate pentru lucrarea lui Dumnezeu. Dumnezeu se dăruieşte numai când este lăsat să lucreze şi când omul doreşte să lucreze cu el. Astfel, atunci când i se cere ceva lui Dumnezeu, este necesară întotdeauna punerea la dispoziţia lui: „Nu voia mea, ci voia ta să se facă”. Atunci vom fi ascultaţi, şi numai atunci.

Să-i cerem sfintei Fecioare să ne ajute să înţelegem tot mai mult semnificaţia profundă a sărbătorii de astăzi şi să ne ajute să o putem trăi.