en-USro-RO

Inregistrare | Login
14 decembrie 2017

Calendarul zilei

Joi, 14 decembrie 2017

Sfintii zilei
Sf. Ioan al Crucii, pr. înv. **
Liturghierul Roman
Sf. Ioan al Crucii, pr. înv. **
Liturghie proprie, prefaţă pentru sfinţi
alb,
Lectionar
1Cor 2,1-10a: Noi vorbim de înţelepciunea tainică a lui Dumnezeu 
Ps 36: Gura celui drept exprimă înţelepciunea 
Lc 14,25-33: Fiecare dintre voi care nu renunţă la tot ceea ce are nu poate fi discipolul meu.
Meditatia zilei
Joi din săptămâna a 2-a din Advent

Miercuri din Săptămâna I din Advent

Ant. la intrare 
Domnul va veni şi nu va întârzia. 
El va lumina cele ascunse de întuneric 
şi se va arăta tuturor neamurilor.         Cf. Hab 2,3; 1Cor 4,5 
 
RUGĂCIUNEA ZILEI
Doamne, Dumnezeul nostru, 
te rugăm, să ne pregăteşti inimile cu puterea ta divină, 
pentru ca, la venirea lui Cristos, Fiul tău, 
să ne învrednicim de ospăţul vieţii veşnice 
şi să putem primi din mâna lui hrana cerească. 
El, care, fiind Dumnezeu. 

ASUPRA DARURILOR
Dăruieşte-ne, te rugăm, Doamne, harul, 
ca jertfa evlaviei noastre să nu înceteze niciodată înaintea ta, 
iar celebrarea tainei orânduite de tine să lucreze în noi mântuirea. 
Prin Cristos, Domnul nostru. 

Ant. la Împărtăşanie 
Iată, Domnul nostru va veni cu putere 
şi va lumina ochii slujitorilor săi.         Cf. Is 40,10; 35,5

DUPĂ ÎMPĂRTĂŞANIE
N
oi implorăm, Doamne, bunătatea ta, 
ca puterea acestei taine 
să ne izbăvească de pornirile rele 
şi să ne pregătească pentru sărbătorile ce se apropie. 
Prin Cristos, Domnul nostru. 

 

Sfintii zilei

Sf. Nicolae, ep. *

 Liturghierul Roman

 

Lectionar

 Împărăţia lui Dumnezeu este aproape! Isus nu numai că ia asupra sa păcatele, ci se angajează şi să ne elibereze de toate sclaviile omeneşti: vindecă tot felul de boli, satură mulţimea nevoiaşă. Pentru a participa la masa împărăţiei trebuie să credem în Isus Cristos şi să urmăm drumul parcurs de el.

LECTURA I
Domnul cheamă la ospăţul său
şi şterge lacrimile de pe feţele tuturor.
Citire din cartea profetului Isaia 25,6-10a

6 În ziua aceea,
Domnul Sabaot va face un ospăţ
pentru toate popoarele pe muntele acesta,
un ospăţ cu mâncăruri grase şi cu băuturi alese,
cu mâncăruri pline de măduvă
şi cu băuturi alese şi rafinate.
7 Pe muntele acesta,
va înlătura vălul pus pe faţa tuturor popoarelor
şi acoperitoarea care acoperea toate neamurile.
8 Va înlătura moartea pentru totdeauna.
Domnul Dumnezeu va şterge lacrimile de pe faţa tuturor
şi va îndepărta ruşinea poporului său de pe tot pământul,
căci Domnul a vorbit.
9 În ziua aceea se va spune:
„Iată, acesta este Dumnezeul nostru,
în care am sperat că ne va mântui,
acesta este Domnul în care ne-am pus speranţa:
să ne bucurăm şi să ne veselim de mântuirea lui!”
10a Căci mâna Domnului se va odihni pe muntele acesta.
Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 22(23),1-3a.3b-4.5.6 (R.: 6cd)

R
.: Voi locui în casa Domnului
până la sfârşitul zilelor mele.

1 Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic;
2 el mă paşte pe păşuni verzi,
mă conduce la ape de odihnă,
3a îmi înviorează sufletul. R.

3b Mă călăuzeşte pe cărări drepte de dragul numelui său.
4 Chiar dacă ar fi să umblu prin valea întunecată a morţii,
nu mă tem de niciun rău,
căci tu eşti cu mine,
toiagul şi nuiaua ta mă mângâie. R.

5 Tu pregăteşti masă pentru mine în faţa asupritorilor mei,
îmi ungi capul cu untdelemn
şi paharul meu e plin de se revarsă. R.

6 Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi
în toate zilele vieţii mele
şi voi locui în casa Domnului
până la sfârşitul zilelor mele. R.

ALELUIA
(Aleluia) Iată, Domnul vine ca să mântuiască poporul său;
fericiţi cei pregătiţi să iasă în întâmpinarea lui. (Aleluia)

EVANGHELIA
Isus vindecă mulţi bolnavi şi înmulţeşte pâinile.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos
după sfântul Matei 15,29-37

29 În acel timp,
Isus, plecând de acolo,
a venit de-a lungul Mării Galileii
şi, urcând pe munte, s-a aşezat acolo.
30 Veneau la el mari mulţimi
având cu ele şchiopi, orbi, invalizi, muţi
şi mulţi alţii pe care îi puneau la picioarele lui,
iar el i-a vindecat,
31 aşa încât uimea mulţimea
care vedea muţii vorbind, invalizii sănătoşi,
şchiopii mergând şi orbii văzând.
Şi îl glorificau pe Dumnezeul lui Israel.
32 Chemându-i pe discipolii săi,
Isus le-a zis:
„Mi-e milă de mulţime,
pentru că stau cu mine deja de trei zile
şi nu au ce să mănânce.
Şi nu vreau să-i trimit flămânzi,
ca nu cumva să leşine pe drum”.
33 Discipolii i-au spus:
„De unde să luăm în pustiu atâtea pâini
încât să hrănim o mulţime atât de mare?”
34 Dar Isus le-a zis:
„Câte pâini aveţi?”
Ei au răspuns:
„Şapte şi câţiva peştişori”.
35 Atunci a poruncit mulţimii să se aşeze pe pământ.
36 A luat cele şapte pâini şi peştii
şi, după ce a mulţumit,
le-a frânt şi le-a dat discipolilor,
iar discipolii, mulţimilor.
37 Au mâncat toţi şi s-au săturat,
iar din ceea ce a prisosit din bucăţi
au strâns şapte coşuri pline.
Cuvântul Domnului

 Meditatia zilei

Is 25,6-10; Ps 22; Mt 15,29-37

În inima fiecărui om există o mare dorinţă de fericire, şi Dumnezeu, cel care a dat-o, promite s-o satisfacă.

În textele de la liturgia de astăzi, Dumnezeu ne promite o mare fericire, anunţând sfârşitul suferinţelor. El va îndepărta moartea pentru totdeauna, el va da la o parte vălul de pe faţa tuturor popoarelor, el va usca lacrimile şi va şterge toate umilinţele; el a promis aceasta. El va da o fericire extraordinară, simbolizată de acest banchet cu vinuri alese şi cu cărnuri grase.

Dumnezeu, deci, vrea ca noi să aspirăm la fericire: este darul pe care ni-l face, o fericire care vine de la el, o fericire de care ne vom bucura în mod perfect alături de el: „Fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele şi voi locui în casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele”.

Biserica retrăieşte speranţa fericirii adevărate, care constă în unirea cu Dumnezeu. Evanghelia ne spune care sunt condiţiile acestei speranţe. Pentru a primi speranţa, e necesar să acceptăm gândul că acum ne lipseşte ceva, că nu avem ceea ce ne dorim: cine este sătul nu mai speră. În Magnificat, sfânta Fecioară Maria constata că Dumnezeu îi copleşeşte cu bunuri pe cei săraci, şi pe cei bogaţi îi lasă cu mâinile goale: pentru a avea speranţă, e nevoie să acceptăm că nu suntem încă bogaţi, e nevoie să acceptăm să renunţăm la satisfacţiile imediate pentru a aştepta fericirea adevărată, care vine de la el. Marea tentaţie umană e de a căuta fericirea imediată, de a nu aştepta, de a căuta în grabă satisfacţiile care par să umple mintea şi inima, dar nu pot să dea bucuria profundă, lăsând inima goală şi distrugând speranţa.

Mulţimea l-a urmat pe Isus, l-a urmat în pustiu, lipsindu-se de toate: „Sunt trei zile de când stă lângă mine şi nu are ce să mănânce”.

Trebuie să înţelegem că unele situaţii de lipsă nu sunt obstacole în viaţa spirituală, ci sunt condiţia normală a vieţii de credinţă, de speranţă şi de caritate şi de care trebuie să ne bucurăm. Dacă ne simţim slabi, asta înseamnă că trebuie să recurgem la puterea lui Dumnezeu, şi nu să ne plângem, ci să fim bucuroşi în speranţă. Dacă lipsesc mijloacele umane pentru a realiza un proiect ce ni se pare din punct de vedere uman vrednic de a fi dorit, nu trebuie să ne plângem, ci să aşteptăm de la Dumnezeu mijloacele sale, care fac să trăim viaţa în Duhul Sfânt. Şi aşa în toate situaţiile în faţa cărora ne simţim insuficienţi, pentru că tocmai acestea ne dau nouă motive de speranţă. Sfântul Paul ne spune că speranţa se trăieşte în raport cu lucrurile pe care nu le posedăm încă, cele care nu se văd; dacă le vedem, dacă le avem în mână, nu mai suntem în speranţă (cf. Rom 8,24).

Un alt aspect pe care evanghelia ni-l arată este aspectul dinamic al speranţei. Speranţa nu e o virtute care ne pune într-o atitudine pasivă, e o virtute care ne încurajează să folosim ceea ce avem, să fructificăm umilii noştri talanţi. Isus, pentru a hrăni mulţimea, le-a cerut discipolilor să aducă ceea ce aveau. Nu era nimic, era un lucru ridicol, dar Isus i-a întrebat: „Câte pâini aveţi?” I-au răspuns: „Şapte pâini şi câţiva peştişori”. Domnul vrea să-i asocieze la opera sa. El vrea să se vadă că e lucrarea sa şi a noastră, că e o lucrare disproporţionată în raport cu slabele noastre puteri, dar vrea să fim asociaţi la opera sa cu o mare speranţă şi ne cere să punem la dispoziţia sa mijloacele care, de altfel, nu sunt altele decât acelea pe care le-am primit de la el însuşi.

Deşi nu suntem nici bogaţi, nici înţelepţi, nici puternici, nici nobili (cf. 1Cor 1,26), trebuie să avem încredere în Domnul şi să ne prezentăm lui în fiecare zi cu oferta noastră, aducându-i puţinele noastre resurse, cu o mare speranţă, pentru ca Domnul să-şi manifeste acum bunătatea sa de Părinte, ca lumea întreagă să trăiască mereu în speranţă.

Domnul ia pâinile şi peştii, aduce mulţumire, le frânge şi le dă discipolilor şi discipolii mulţimii, şi toţi mănâncă şi se satură. Minunea e o promisiune; Biserica o aminteşte pentru a retrăi speranţa noastră în ajutorul Domnului pentru fiecare zi a vieţii noastre şi speranţa fericirii depline în viaţa fără sfârşit cu Dumnezeu, când el va veni să ne caute.

 

                                                                            * * *

Meditaţie B Minunile sunt numite „semne”, în special în Evanghelia după Ioan, pentru că realmente sunt pline de semnificaţie. O minune nu este numai un semn minunat al lui Isus într-o circumstanţă anume, ci este şi o profeţie, o revelare a intenţiei lui Dumnezeu, despre ceea ce vrea să facă, a făcut sau va face în viitor.

Astfel, minunea înmulţirii pâinilor, acest gest de milă al lui Isus, îl putem înţelege văzând în el semnul atâtor alte gesturi ale sale. Şi pentru că suntem în Advent, putem să vedem în acest miracol simbolul însuşi al întrupării. Isus a venit pentru că a avut milă de oameni, a voit să le dea lor să mănânce şi i-a cerut sfintei Fecioare Maria să dea şi ea ceva, să-şi dea propriul consens, propria viaţă, şi să-i dea trup şi sânge pentru ca el să poată deveni mâncare şi băutură.

La Buna-Vestire i s-a cerut Mariei să fie disponibilă, aşa cum mai târziu Isus va cere apostolilor să fie disponibili, să dea ceea ce au, ca să poată înmulţi aceste umile posibilităţi şi să răspundă la marile probleme ale omenirii.

Ceea ce Isus a făcut la înmulţirea pâinilor vrea să continuie şi în zilele noastre şi mereu ne deschide inima faţă de nevoile celor mulţi, ne arată câte nevoi sunt în lume şi ne întreabă: „Câte pâini aveţi?” Ne cere adică să punem la dispoziţia sa puţinele noastre bogăţii, sau mai bine spus sărăcia noastră, dar să o facem cu o disponibilitate adevărată, pentru ca el să poată continua opera sa de mântuire, de eliberare.