en-USro-RO

Inregistrare | Login
19 mai 2012

Calendarul zilei

Vineri, 18 mai 2012

Sfintii zilei
Ss. Ioan I, pp. m. *; Leonard Murialdo, pr. 
Liturghierul Roman
Vineri din săptămâna a 6-a a Paştelui 
Liturghie proprie, prefaţă pentru Înălţare I sau II
alb (roşu), II
Lectionar
Fap 18,9-18: În oraşul acesta am un popor numeros
Ps 46: Dumnezeu este împărat peste întreg universul (sau Aleluia!)
In 16,20-23a: Bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi 
Liturgia orelor
Vineri din săptămâna a 6-a a Paştelui 
Meditatia zilei
Vineri din săptămâna a 6-a a Paştelui 

Sfinţii zilei:
Ss. Romeo şi Teofil, ep; Adrian din Cezareea, m.

 

 Liturghierul Roman

SĂPTĂMÂNA A VIII-A DE PESTE AN

Ant. la intrare 
Domnul s-a făcut ocrotitorul meu şi m-a scos la loc larg,
m-a mântuit, pentru că mă iubeşte.                                        Cf. Ps 17,19-20 
 

RUGĂCIUNEA ZILEI
Dăruieşte-ne, te rugăm, Doamne, harul,
ca mersul lumii să fie călăuzit de orânduirea ta dătătoare de pace
şi Biserica ta să cunoască bucuria de a te sluji în linişte.
Prin Domnul nostru Isus Cristos. 
 
 
ASUPRA DARURILOR
Dumnezeule, de la tine primim ceea ce aducem în dar numelui tău,
iar tu primeşti ofranda slujirii noastre ca faptă vrednică de răsplată.
De aceea, implorăm bunătatea ta, ca darul primit de la tine,
singura noastră avuţie, să rodească pentru noi răsplată veşnică.
Prin Cristos, Domnul nostru 
 

Ant. la Împărtăşanie 
Ii voi cânta Domnului, pentru că m-a copleşit cu bunuri,
şi voi preamări numele Dumnezeului Preaînalt!                   Cf. Ps 12,6 

sau:
Iată, eu sunt cu voi în toate zilele,
până la sfârşitul lumii, spune Domnul.                                     Mt 28,20

DUPĂ ÎMPĂRTĂŞANIE
Îndestulaţi cu darul mântuitor, implorăm, Doamne, îndurarea ta, ca,
prin acelaşi sacrament prin care ne întăreşti în această viaţă trecătoare,
să binevoiesti a ne face părtaşi de viata veşnică.
Prin Cristos, Domnul nostru. 

 

 

 

 Lecţionar

La superficialitatea şi inchizitoriala curiozitate a adversarilor săi, Isus le răspunde întinzându-le o cursă care demască reaua-credinţă şi obtuzitatea sterilă. El arată astfel nu numai inteligenţa sa, dar indirect şi originea misiunii sale.

LECTURA I

Îl voi preamări pe Domnul care îmi dă înţelepciune.

Citire din cartea lui Ben Sirah 51,17-27

17 Vreau să aduc mulţumire şi laudă şi să binecuvântez numele Domnului. 18 Când eram încă tânăr, fără să apuc pe căi greşite, am căutat cu râvnă înţelepciunea în rugăciunea mea. 19 În faţa templului m-am rugat ca să o primesc şi până la sfârşit o voi căuta. Aşa cum se coace un strugure după ce a înflorit, 20 tot astfel înţelepciunea a devenit bucuria inimii mele. Piciorul meu a înaintat pe drumul cel drept; din tinereţea mea am mers pe urmele ei. 21 Numai cât mi-am îndreptat puţin urechea spre ea, am primit-o şi am aflat într-însa o mulţime de învăţăminte. Datorită ei am făcut mari progrese. 22 Îl voi preamări pe cel care îmi dă înţelepciune. 23 M-am hotărât s-o pun în practică; am dorit cu înfocare binele şi niciodată nu voi regreta. 24 Împreună cu ea am luptat vitejeşte şi am fost foarte exact în împlinirea Legii. 25 Mi-am ridicat mâinile spre cer şi am deplâns faptul că am cunoscut-o aşa de puţin. 26 Am mers drept spre ea şi am aflat-o în curăţia inimii. 27 Cu ajutorul ei, de la început, am dobândit inteligenţă; de aceea nu o voi părăsi niciodată.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 18,8.9.10.11 (R.: 1a)

R.: Legea Domnului este bucuria inimii mele.

8 Legea Domnului este desăvârşită,

înviorează sufletul;

mărturia Domnului este adevărată,

îl face înţelept pe cel neştiutor. R.

 

9 Orânduirile Domnului sunt drepte,

înveselesc inima,

poruncile Domnului sunt strălucitoare, luminează ochii. R.

 

10 Frica de Domnul este curată;

rămâne în veacul veacului;

judecăţile Domnului sunt adevărate,

toate sunt drepte. R.

 

11 Ele sunt mai preţioase decât aurul

şi decât toate pietrele scumpe,

mai dulci decât fagurele şi decât mierea. R.

 

ALELUIA Col 3,16a.17c

(Aleluia) Cuvântul lui Cristos să locuiască în voi în toată bogăţia sa;

aduceţi-i mulţumiri lui Dumnezeu Tatăl prin Isus Cristos. (Aleluia)

 

EVANGHELIA

Cu ce drept faci aceste lucruri?

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 11,27-33

În acel timp, 27 Isus şi ucenicii săi s-au întors din nou la Ierusalim. În timp ce Isus umbla prin templu, au venit la el mai marii preoţilor, cărturarii şi bătrânii 28 şi l-au întrebat: „Cu ce drept faci aceste lucruri? Cine ţi-a dat puterea să faci acestea?” 29 Isus le-a spus: „Vă pun şi eu o întrebare, dacă îmi veţi răspunde, vă voi spune cu ce drept fac eu acestea. 30 Botezul lui Ioan provenea din cer, sau de la oameni? Răspundeţi-mi!” 31 Ei au cumpănit şi au spus unul către altul: „Să spunem «din cer?», – el va zice: «De ce atunci nu i-aţi dat crezare?», – 32 sau să spunem: «De la oameni?»; dar se temeau de popor, căci toţi erau încredinţaţi că Ioan era cu adevărat un profet. De aceea i-au răspuns: «Nu ştim». 33 Atunci Isus le-a spus: „Nici eu nu vă spun cu ce drept fac acestea”.

Cuvântul Domnului

 Meditația zilei

 Sir 51,17-27; Ps 18; Mc 11,27-33

 Îi întâlnim în textul evangheliei de astăzi pe capii poporului de la Ierusalim („marii preoţi, cărturarii şi bătrânii), care îi pun întrebări lui Isus cu gând rău. Contrainterogatoriul lui Isus îi pune în încurcătură: nu au acceptat botezul lui Ioan, nu-l caută cu intenţie dreaptă nici măcar pe Isus, în fond, ei caută nu adevărul, ci propriul avantaj. De aceea, ei conchid: „Nu ştim”. Nu au găsit înţelepciunea.

Maria, în schimb, ne este modelul în căutarea înţelepciunii, deoarece în ea există o căutare curată a lui Dumnezeu. Şi ea i-a pus o întrebare îngerului la Buna-Vestire: „Cum este posibil deoarece eu nu cunosc bărbat?”, dar nu este o întrebare pusă cu gând rău, nu este o cerere pentru a primi un semn: este o întrebare pentru o simplă clarificare. Dumnezeu acceptă întotdeauna aceste întrebări, şi răspunsul ne parvine prin intermediul multelor rugăciuni. Şi aici sfânta Fecioară ne este învăţătoare: „Maria păstra toate aceste cuvinte şi medita la ele în inima ei”. Luca o spune după evenimentele minunate ale naşterii şi o repetă şi după regăsirea lui Isus în templu. Şi atunci Maria pune o întrebare şi nu înţelege îndată răspunsul lui Isus: „Ei n-au înţeles cuvintele sale”, dar atitudinea mamei este aceeaşi: „Păstra toate aceste cuvinte în inima ei”. Să aprofundăm acest cuvânt misterios, bogat în conţinut, şi care ne face să ne gândim la sfânta Fecioară, umila căutătoare a înţelepciunii în planul lui Dumnezeu, care i se revelează puţin câte puţin şi la care aderă cu toată fiinţa ei. Să-i cerem Domnului, prin mijlocirea Mariei, harul de a o urma în acest drum sigur al umilinţei care a făcut-o mamă a Cuvântului. Astfel, îi vom putea conduce pe alţii pe aceeaşi cale, ca să-i pregătim pentru abundenţa harurilor divine.

 Liturgia orelor

Sâmbătă din săptămâna a 8-a de peste an