en-USro-RO

| Login
23 aprilie 2021

Sfânta Maică Biserică socoteşte de datoria ei să celebreze printr-o comemorare sacră, în anumite zile din cursul anului, opera mântuitoare a Mirelui său divin. În fiecare săptămână, în ziua pe care a numit-o duminică, ea sărbătoreşte Învierea Domnului, pe care, o dată pe an, o celebrează împreună cu fericita lui pătimire, prin marea solemnitate a Paştelui.

Pe lângă aceasta, ea desfăşoară în ciclul anual, întregul mister al lui Cristos, de la întrupare şi naştere până la Înălţare, la ziua Rusaliilor şi până la aşteptarea fericitei speranţe şi a venirii Domnului.

Celebrând astfel misterele răscumpărării, ea deschide credincioşilor comorile virtuţilor şi meritelor Domnului său, actualizându-le într-un fel în tot decursul timpului, pentru ca astfel credincioşii să vină în contact cu ele şi să se umple de harul mântuirii.

(Conciliul al II-lea din Vatican, Constituţia despre liturgie Sacrosanctum Concilium 102).

23 aprilie 2021

Domnul dă viaţă trupului său prin Duhul Sfânt 


Din tratatul Despre Sfântul Duh de sfântul Vasile cel Mare, episcop 
(Cap. 26, 61.64: PG 32, 179-182.186) 


Celui care nu mai trăieşte după trup, ci se lasă călă­uzit de Duhul lui Dumnezeu şi este numit fiu al lui Dumnezeu şi devine conform imaginii Fiului lui Dumnezeu, i se dă denumirea de „spiritual”. Aşa cum capa­citatea de a vedea se află în ochiul sănătos, la fel, lucrarea Sfântului Duh este în sufletul purificat. 
De asemenea, aşa cum cuvântul este în suflet, fie că este gândit cu inima sau exprimat cu limba, la fel este şi cu Duhul Sfânt, fie că dă mărturie spiritului nostru şi strigă în inimile noastre: Abba, Tată (Gal 4,6), fie că vorbeşte în locul nostru, după cum s-a spus: Nu sunteţi voi cei care vorbiţi, ci Duhul Tatălui este cel care vor­beşte în voi (Mt 10,20). 
În afară de aceasta, Duhul este conceput ca un tot prezent în toate părţile, după distribuţia darurilor sale. Căci noi toţi, de fapt, suntem mădulare unii pentru alţii, dar avem daruri diferite după harul lui Dumnezeu care ne-a fost dat. 
De aceea, ochiul nu poate să spună mâinii: „Nu am nevoie de tine” şi nici capul nu poate să spună picioa­relor: „Nu am nevoie de voi” (1Cor 12,21). Dimpotrivă, mădu­larele, toate împreună, compun trupul lui Cristos, în unitatea Sfântului Duh; ele îşi oferă unele altora servi­ciile necesare, după darurile pe care le-au primit. 
Căci Dumnezeu a dispus mădularele în trup, pe fie­care cum a voit. Mădularele însă au aceeaşi grijă unele faţă de altele, după comuniunea spirituală care inspiră compasiunea lor reciprocă. De aceea, dacă suferă un mădular, toate mădularele suferă împreună cu el, iar dacă este cinstit un mădular, toate se bucură împreună cu el (1Cor 12,26). 
De asemenea, aşa cum părţile sunt în tot, la fel, fiecare dintre noi este în Duhul Sfânt, pentru că noi toţi suntem într-un singur trup şi am fost botezaţi într-un singur Duh. 
Aşa cum Tatăl este văzut în Fiul, la fel, Fiul este văzut în Duhul Sfânt. Astfel, adoraţia în duh indică acea activitate a minţii noastre care are loc în lumină, după cum putem învăţa din cuvintele adresate samaritencei. Aceasta, dezorientată de obiceiul ţării ei, credea că adoraţia se face într-un singur loc, însă Domnul, schim­bându-i ideea, i-a spus că adoraţia trebuie să se facă în duh şi adevăr, definindu-se clar pe sine ca adevăr. 
Prin urmare, aşa cum vorbim despre o adoraţie în Fiul, adică în imaginea lui Dumnezeu Tatăl, la fel, trebuie să vorbim despre o adoraţie în Duhul Sfânt, ca în cel care arată în el însuşi dumnezeirea Domnului. 
Ca să vorbim exact şi logic, noi contemplăm strălu­cirea gloriei lui Dumnezeu prin iluminarea Sfântului Duh şi, prin amprenta lui, suntem duşi la cel a cărui amprentă şi pecete perfect egală este.