en-USro-RO

| Login
20 octombrie 2018

Calendarul zilei

Sâmbătă, 20 octombrie 2018

Sfintii zilei
Ss. Cornel, centurion; Maria Bertilla, cãlug.
Liturghierul Roman
Sâmbãtã din sãptãmâna a 28-a de peste an
Liturghie la alegere, prefațã comunã
verde, IV
Lectionar
Ef 1,15-23: L-a stabilit pe Cristos cap peste Biserica întreagã, care este trupul sãu.
Ps 8: Tu, Doamne, l-ai pus pe Fiul tãu stãpânitor peste toate.
Lc 12,8-12: Duhul Sfânt vã va învãța ce trebuie sã spuneți.
Meditatia zilei
Sâmbãtã din sãptãmâna a 28-a de peste an

Sfânta Maică Biserică socoteşte de datoria ei să celebreze printr-o comemorare sacră, în anumite zile din cursul anului, opera mântuitoare a Mirelui său divin. În fiecare săptămână, în ziua pe care a numit-o duminică, ea sărbătoreşte Învierea Domnului, pe care, o dată pe an, o celebrează împreună cu fericita lui pătimire, prin marea solemnitate a Paştelui.

Pe lângă aceasta, ea desfăşoară în ciclul anual, întregul mister al lui Cristos, de la întrupare şi naştere până la Înălţare, la ziua Rusaliilor şi până la aşteptarea fericitei speranţe şi a venirii Domnului.

Celebrând astfel misterele răscumpărării, ea deschide credincioşilor comorile virtuţilor şi meritelor Domnului său, actualizându-le într-un fel în tot decursul timpului, pentru ca astfel credincioşii să vină în contact cu ele şi să se umple de harul mântuirii.

(Conciliul al II-lea din Vatican, Constituţia despre liturgie Sacrosanctum Concilium 102).

20 octombrie 2018

Problemele cele mai profunde ale omului

Din constituţia pastorală despre Biserica în lumea contemporană Gaudium et spes a Conciliului al II-lea din Vatican
(Nr. 9-10)

Lumea de azi apare, în acelaşi timp, puternică şi slabă, în stare să înfăptuiască cele mai bune sau cele mai rele lucruri, iar în faţă i se deschide calea libertăţii sau a servituţii, calea progresului sau a regresului, calea fraternităţii sau a urii. Pe de altă parte, omul devine conştient că de el depinde buna orientare a forţelor pe care le-a pus în mişcare el însuşi, şi care pot să-l stri­vească sau să-l slujească. De aceea, îşi pune întrebări.
Dezechilibrele de care suferă lumea de astăzi sunt, de fapt, legate de un dezechilibru fundamental, înrădă­cinat în inima omului.
Într-adevăr, în însuşi interiorul fiinţei omului, mai multe elemente se luptă între ele. Pe de o parte, în calitate de creatură, îşi experimentează în nenumărate feluri limitele, iar pe de altă parte, se simte nelimitat în dorinţele sale şi chemat la o viaţă superioară.
Solicitat de multe atracţii, el este necontenit con­strâns să aleagă şi să renunţe la unele dintre ele. Mai mult, slab şi păcătos, adesea face ceea ce nu vrea şi ceea ce ar vrea să facă nu face (cf. Rom 7,14 ş.u.). De aceea, este divizat înlăuntrul său şi, de aici, se nasc atât de multe şi de mari dezbinări în societate.
Desigur, foarte mulţi dintre aceia a căror viaţă este impregnată de un materialism practic sunt prin aceasta împiedicaţi să perceapă clar această stare dramatică sau, copleşiţi de mizerie, nu reuşesc să reflecteze asu­pra ei.
Mulţi socotesc că îşi pot găsi liniştea în diferitele în­cercări de a interpreta lumea.
Unii aşteaptă numai de la efortul omului adevărata şi deplina eliberare a neamului omenesc şi sunt convinşi că viitoarea dominaţie a omului asupra pământului le va împlini toate dorinţele inimii.
Sunt unii care, socotind că existenţa umană este în sine lipsită de orice semnificaţie, se străduiesc să-i dea o semnificaţie completă, în mod subiectiv.
Totuşi, în faţa evoluţiei actuale a lumii, creşte din zi în zi numărul acelora care îşi pun întrebările cele mai fundamentale sau le resimt cu o nouă acuitate. Ce este omul? Care este sensul durerii, al răului, al morţii, care, în ciuda oricărui progres, nu încetează să existe? La ce bun aceste victorii plătite atât de scump? Ce poate aduce omul societăţii? Ce poate aştepta de la ea? Ce va urma după această viaţă pământească?
Biserica, însă, crede că Isus Cristos, mort şi înviat pentru toţi, oferă omului lumină şi puteri prin Duhul său, ca omul să poată răspunde vocaţiei sale supreme; şi că nu a fost dat alt nume sub cer oamenilor, în care ei să se poată mântui (cf. Fap 4,12).
De asemenea, ea crede că în Domnul şi Învăţătorul ei se află cheia, centrul şi scopul întregii istorii umane.
Pe lângă aceasta, Biserica afirmă că mai adânc decât toate schimbările există multe lucruri care nu se schim­bă şi care îşi au temeiul ultim în Cristos, care este acelaşi, ieri, astăzi şi în veac (cf. Evr 13,8).