Dumnezeu este pretutindeni, imens, întreg. Pretu­tindeni el este aproape, după mărturia pe care a dat-o despre sine: Eu sunt, spune el, un Dumnezeu apropiat, şi nu un Dumnezeu îndepărtat (cf. Ier 23,23). Aşadar, Dumnezeul pe care îl căutăm nu locuieşte departe de noi; îl putem avea printre noi, dacă vom fi vrednici de aceasta. El locuieşte în noi ca sufletul în trup, cu con­diţia să-i fim mădulare sănătoase şi să fim morţi pentru păcat. Atunci, cu adevărat, el locuieşte în noi, pentru că el însuşi a spus: Voi locui în ei şi voi umbla printre ei (cf. Lev 26,12). Dacă suntem vrednici ca el să locuiască în noi, atunci cu adevărat vom fi făcuţi vii de el, ca mădulare vii ale sale. În el, spune Apostolul, trăim, ne mişcăm şi suntem (Fap 17,28).

Mă întreb, cine ar putea să pătrundă esenţa inefabilă şi incomprehensibilă a Celui Preaînalt? Cine ar putea să cerceteze adâncimile lui Dumnezeu? Cine s-ar putea mândri că îl cunoaşte pe Dumnezeu cel infinit, care pe toate le umple şi pe toate le îmbrăţişează, pe toate le pătrunde şi pe toate le depăşeşte, pe toate le cuprinde şi de nimic nu este cuprins? Pe Dumnezeu nimeni nu l-a văzut vreodată aşa cum este (cf. In 1,18). Nimeni să nu aibă prezumţia de a cerceta misterele de neînţeles ale lui Dumnezeu: ce este, cum este, unde este. Aceste mistere sunt inefabile, de necercetat, de nepătruns. Tre­buie numai să crezi aceasta, însă cu toată puterea inimii tale: că Dumnezeu este aşa cum a fost mereu şi cum va fi mereu, pentru că el este neschimbător.

Aşadar, cine este Dumnezeu? Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt un singur Dumnezeu. Nu căuta altceva despre Dumnezeu. Cei care vor să cunoască adâncimea miste­rioasă a lui Dumnezeu trebuie să cerceteze mai întâi natura lucrurilor. Cunoaşterea Sfintei Treimi este ase­mănată, pe bună dreptate, cu adâncimea mării, după cuvin­tele înţeleptului: Iar adâncimea imensă cine o poate găsi? (cf. Qoh 7,24). După cum adâncimea mării este invizibilă pentru privirile oamenilor, tot aşa dumneze­irea Sfintei Treimi rămâne de neînţeles pentru simţurile omului. De aceea, spun, dacă cineva vrea să cunoască ceea ce trebuie să creadă, să nu-şi imagineze că va putea înţelege mai mult vorbind decât crezând. Căci înţelepciunea lui Dumnezeu, astfel căutată, se va înde­părta şi mai mult.

Aşadar, caută cunoaşterea cea mai înaltă a lui Dum­nezeu, care nu se află în disputele verbale, ci în sfinţenia unei vieţi bune; nu în vorbărie, ci în credinţa ce se naşte din simplitatea inimii; o cunoaştere care nu se obţine punând laolaltă opiniile unei impietăţi înţelepte. Dacă-l vei căuta prin raţionamente pe cel care este inefabil, el se va îndepărta de tine (Qoh 7,23) mai mult decât era mai înainte. Dacă însă îl vei căuta prin credinţă, vei găsi înţelepciunea acolo unde este locuinţa ei: la porţile cetăţii tale, şi acolo unde se află, ea va putea fi văzută, chiar şi numai în parte. Într-adevăr, o vom putea atinge, chiar şi numai puţin, atunci când credem în cel care este invizibil, chiar dacă nu-l înţelegem, pentru că Dum­nezeu trebuie crezut aşa cum este, invizibil, chiar dacă inima curată poate, în parte, să-l contemple.