Umblăm sub soarele primei veniri a lui Cristos (Crăciunul) şi înaintăm spre strălucirea venirii sale din urmă (Parusia). Pentru a actualiza venirea sa permanentă în viaţa noastră şi în cea a lumii întregi, să încercăm să ne însuşim modul de a gândi al lui Cristos, puterea sa de a iubi şi încrederea sa nemărginită în Tatăl.

Isus nu vorbeşte despre sfârşitul lumii. Isus spune că generaţia sa va vedea distrugerea oraşului sfânt şi a templului, vestirea evangheliei şi deschiderea împărăţiei lui Dumnezeu către cei care nu sunt evrei. Parabola smochinului care rodeşte este semn al mântuirii lui Dumnezeu îndreptată către toate persoanele, popoarele şi culturile.

Isus, care suferise deja persecuţia şi refuzul din partea autorităţilor din cauza predicii sale, le spune ucenicilor săi că şi ei vor avea aceeaşi soartă. El pune persecuţiile pe planul divin al mântuirii. Şi el garantează ocrotirea constantă a lui Dumnezeu.

Domnul nostru Isus Cristos este regele universului, păstorul omenirii, judecătorul suprem al celor vii şi al celor morţi, aşa cum ne spune prima lectură. Dacă în Evanghelie Isus îşi revendică aceleaşi titluri de păstor, conducător şi judecător, face acest lucru pentru faptul că poate afirma: „Eu şi Tatăl una suntem”. Înviindu-l din morţi, Tatăl ceresc l-a pus pe Isus stăpân, spune sfântul Paul, şi a făcut din el căpetenia omenirii noi. Prin el „Dumnezeu va fi totul în toţi”. Ascultând de el şi supunându-ne lui, suntem siguri de mântuirea noastră, căci ne conduce însuşi Dumnezeu, în persoana Fiului său.

Învierea este rod al iubirii imense a lui Dumnezeu. Isus ne zice că nu este o simplă continuare a vieţii, ci o viaţă nouă şi diferită, în plinătate. Sfântul Paul se apropie de acest mister vorbind prin imagini şi foloseşte expresia paradoxală de „trup spiritual”, pentru a se referi la modul de a exista al celui înviat (1Cor 15,44.51-53). Dar consecinţa este clară: deja de pe acum, în această lume, trebuie să ne angajăm pentru a fi buni cetăţeni ai lumii celeilalte.