Pentru multă lume, problema cea mai mare este aceea de a nu cunoaşte semnificaţia profundă a vieţii lor şi a tot ceea ce se întâmplă în lume. Mulţi trăiesc „ziua de azi” şi nu-şi pun aceste „probleme”. Însă, în lumina Evangheliei, această atitudine este lipsită de sens. Pentru a trăi bine, trebuie să ştim să citim semnele timpului şi să optăm pentru o reconciliere fraternă.

Parabola scurtă a hoţului care vine noaptea nu vrea să mărească teama şi neliniştea, ci vrea să sublinieze caracterul imprevizibil al venirii lui Cristos. Este necesară vegherea. Creştinul şi Biserica trebuie să trăiască în tensiunea unei speranţe active, căutând înfrăţirea, dreptatea şi pacea în care se trăieşte, zi după zi, prezenţa mântuitoare a lui Dumnezeu.

În Evanghelie, Isus defineşte atitudinea sa faţă de puterea civilă. Puterea civilă se bucură de autonomie, dar prioritatea o are slujirea lui Dumnezeu. Este o minunată reglementare a relaţiilor dintre Biserică şi stat. Isus nu se teme să dea această autonomie în mâna puterii civile, chiar dacă ea nu e supusă lui Dumnezeu, pentru că ştie că Domnul e mai presus de toate, cum spune şi profetul şi se foloseşte de conducătorii popoarelor pentru a-şi duce planurile la îndeplinire. Sfântul Paul mulţumeşte lui Dumnezeu pentru că ei trăiesc o viaţă de credinţă, nădejde şi dragoste, vădind astfel lucrarea Duhului Sfânt pe care l-a vestit.

Adevărata „teamă” de Dumnezeu este bazată pe „încrederea” în el. Pentru că el nu uită pe nimeni şi este prezent în evenimente. El nu greşeşte în faţa ucenicilor şi a prietenilor lui Isus, în aşa fel încât „numele lor sunt scrise în cer” (Mc 10,20).

Învăţătorii legii, teologii din Israel, închişi în puterea lor religioasă şi culturală, constituiau o barieră care împiedica mulţimea să împărtăşească cunoaşterea legii. Vai de profetul care denunţă – ieri ca şi astăzi – această putere şi vesteşte poporului eliberarea sa…

Isus propune primirea mântuirii lui Dumnezeu şi arătarea ei în viaţa de zi cu zi cu iubire şi dreptate, dincolo de raţiuni, dincolo de orice legalism, care reduc existenţa la o pură exterioritate.