en-USro-RO

| Login
12 decembrie 2019

Lectionarul Roman

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

Calendarul zilei

Nu au fost gasite articole.

LECTURA I

Dumnezeu îi va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei care au murit întru el.

Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Tesaloniceni 4,13-17

Fraţilor, 13 nu vrem să vă lăsăm în ignoranţă cu privire la cei care au murit, ca să nu vă descurajaţi ca ceilalţi care nu au speranţă. 14 Căci precum credem că Isus a murit şi a înviat, tot aşa credem că Dumnezeu îi va aduce înapoi, împreună cu Isus, pe cei care au adormit în el. 15 Iată ce vă spunem, după cuvântul Domnului, că noi, care vom fi rămas în viaţă până la venirea Domnului, nu o vom lua înaintea celor care au murit. 16 Pentru că la un strigăt, la glasul unui arhanghel şi la sunetul trâmbiţei lui Dumnezeu, însuşi Domnul se va coborî din cer. Mai întâi vor învia cei morţi în Cristos; 17 apoi noi, care vom fi rămas în viaţă până atunci, vom fi răpiţi împreună cu ei în norii cerului, ca să-l întâmpinăm pe Domnul în văzduh. Astfel vom fi pentru totdeauna împreună cu Domnul.

Cuvântul Domnului

 

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 95,1 şi 3.4-5.11-12.13 (R.: 13ab)

R.: Domnul vine ca să judece pământul.

1 Cântaţi Domnului un cântec nou!

Cântaţi Domnului, toţi locuitorii pământului!

3 Vestiţi printre neamuri slava lui,

vestiţi tuturor popoarelor minunile lui! R.

 

4 Căci Domnul este mare şi vrednic de toată lauda,

mai de temut decât toţi zeii.

5 Căci toţi zeii popoarelor sunt nişte idoli,

Domnul însă este acela care a făcut cerurile. R.

 

11 Să se bucure cerurile şi să se veselească pământul,

să vuiască marea şi tot ce se află într-însa.

12 Să se bucure câmpiile şi tot ce este pe ele,

să tresalte de bucurie toţi copacii pădurilor. R.

 

13 Să se bucure în faţa Domnului care vine,

pentru că vine să judece pământul.

El va judeca lumea cu dreptate,

va judeca popoarele în adevărul său. R.

 


ALELUIA Lc 4,18

(Aleluia) Duhul Domnului este asupra mea;

el m-a trimis să vestesc săracilor evanghelia. (Aleluia)

 

EVANGHELIA

M-a trimis să aduc săracilor vestea cea bună. Nici un profet nu este primit în locul său de baştină.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 4,16-30

În acel timp, 16 Isus a venit la Nazaret, unde fusese crescut, şi după obiceiul său, a intrat într-o zi de sâmbătă în sinagogă şi s-a sculat să citească. 17 I s-a dat cartea profetului Isaia. Deschizând cartea, a găsit locul unde era scris: 18 „Duhul Domnului este asupra mea; el m-a sfinţit prin ungere 19 ca să vestesc săracilor evanghelia, m-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să predic celor prinşi în război eliberarea şi celor orbi vederea, să dau celor asupriţi libertatea şi să vestesc anul de îndurare al Domnului”. 20 Închizând cartea şi dând-o slujitorului, s-a aşezat, iar ochii tuturor din sinagogă erau aţintiţi asupra lui. 21 Atunci a început să le spună: „Aceste cuvinte ale Scripturii pe care le-aţi auzit acum s-au împlinit astăzi”. 22 Toţi îl încuviinţau şi se mirau de cuvintele pline de har, care ieşeau din gura lui. Ei se întrebau: „Nu este el oare fiul lui Iosif?” 23 Însă el le-a zis: „Desigur, îmi veţi spune zicala: «Doctore, vindecă-te pe tine însuţi». Noi am auzit tot ce s-a petrecut la Cafarnaum. Fă la fel şi aici, în cetatea ta natală”. 24 Apoi a adăugat: „Vă spun adevărul: nici un profet nu este bine primit în locul său de baştină. 25 Vă spun adevărul că multe văduve erau în zilele lui Ilie în Israel, când s-a închis cerul trei ani şi şase luni, încât a venit o foamete mare peste toată ţara, 26 dar la nici una dintre ele nu a fost trimis Ilie; în schimb a fost trimis la o văduvă străină în Sarepta Sidonului. 27 Şi mulţi leproşi erau în Israel, pe vremea profetului Elizeu, dar nici unul nu a fost curăţit; în schimb a fost curăţit Naaman, un sirian”. 28 Când au auzit aceste lucruri, toţi cei din sinagogă s-au umplut de mânie. 29 Ridicându-se, l-au scos afară din localitate şi l-au dus la un povârniş al colinei pe care era clădită cetatea lor, ca să-l arunce în prăpastie. 30 Dar el, trecând prin mijlocul lor, a plecat de acolo.

Cuvântul Domnului