LECTURA I
Diferite cugetări.
Citire din cartea Proverbelor 21,1-6.10-13
1 Inima regelui este în mâna Domnului ca un curs de apă pe care îl îndreaptă încotro vrea. 2 Fiecare crede că toate căile lui sunt drepte, dar cel care pătrunde inimile este Domnul. 3 A practica dreptatea şi a fi nepărtinitor la judecată sunt lucruri mai plăcute Domnului decât a aduce jertfe. 4 Cei nelegiuiţi strălucesc privind de sus, umflându-se de mândrie, dar aceasta nu-i decât un păcat. 5 Planurile omului harnic îi aduc numai câştig, dar omul leneş este totdeauna în pierdere. 6 Comorile câştigate prin minciună sunt iluzie trecătoare care duce la moarte. 10 Cel rău nu doreşte decât să facă rău şi nu are nici un fel de bunăvoinţă pentru aproapele său. 11 Când cel batjocoritor este pedepsit, cel simplu devine înţelept şi ştiinţa lui creşte atunci când cel înţelept este instruit. 12 Dumnezeu cel drept priveşte la casa celui fărădelege şi-i prăbuşeşte pe cei nelegiuiţi în nenorocire. 13 Cine îşi astupă urechea la strigătul săracilor va striga şi el la rândul său, dar nu va fi auzit.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL Ps 118,1.27.30.34.35.44 (R.: cf. 35a)
R.: Condu-ne, Doamne, pe calea poruncilor tale!
1 Fericiţi sunt cei neprihăniţi pe cale,
care umblă în legea Domnului. R.
27 Fă-mă să înţeleg calea poruncilor tale
şi voi cugeta la lucrările tale minunate. R.
30 Am ales calea adevărului,
mi-am propus să urmez hotărârile tale. R.
34 Dă-mi înţelepciunea să cunosc legea ta
şi s-o împlinesc din toată inima. R.
35 Călăuzeşte-mă pe calea poruncilor tale,
căci ea este bucuria mea. R.
44 Voi păzi de-a pururi legea ta,
totdeauna şi pe vecie. R.
ALELUIA Lc 11,28
(Aleluia) Fericiţi sunt cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu
şi-l împlinesc, spune Domnul. (Aleluia)
EVANGHELIA
Mama şi rudele mele sunt cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l împlinesc.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 8,19-21
19 În acel timp, mama şi rudele lui Isus au venit la el, dar nu puteau să ajungă până la el din cauza mulţimii. 20 Cineva i-a spus: „Mama şi rudele tale stau afară şi doresc să te vadă”. 21 El le-a răspuns: „Mama şi rudele mele sunt cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l împlinesc”.
Cuvântul Domnului