en-USro-RO

| Login
22 noiembrie 2019

Lectionarul Roman

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

Calendarul zilei

Vineri, 22 noiembrie 2019

Sfintii zilei
Sf. Cecilia, fc. m. **
Liturghierul Roman
Sf. Cecilia, fc. m. **
Liturghie proprie, prefațã pentru sfinți
roșu, P
Lectionar
Os 2,16.17b.21-22: Acolo mã va urma ca în vremea tinereții ei;
Ps 44: Ascultã, fiicã, privește și pleacã-ți urechea 
Mt 25,1-13: Iatã mirele! Ieșiți-i în întâmpinare!
Meditatia zilei
Vineri din sãptãmâna a 33-a de peste an

LECTURA I

Dumnezeu nu ne-a părăsit în sclavia noastră.

Citire din cartea lui Esdra 9,5-9

Eu, Esdra, 5 în timpul jertfei de seară, după ce stătusem cu faţa la pământ, m-am ridicat şi, cu hainele şi mantaua sfâşiate, m-am aruncat în genunchi, mi-am întins mâinile spre Domnul Dumnezeul meu şi am zis: 6 „Dumnezeul meu, mi-e ruşine şi nu îndrăznesc să ridic faţa mea către tine, căci fărădelegile noastre s-au înmulţit până peste capetele noastre şi vinovăţia noastră a ajuns până la ceruri. 7 Din zilele părinţilor noştri şi până astăzi noi ne aflăm în vinovăţie şi din cauza fărădelegilor noastre am fost daţi noi, regii noştri şi preoţii noştri în mâinile regilor străini, am fost daţi pradă sabiei, robiei, jafului şi umilirii, care ne acoperă şi astăzi faţa. 8 Şi acum, Domnul Dumnezeul nostru s-a îndurat de noi pentru scurtă vreme: ne-a eliberat pe câţiva din cei ce rămăseseră şi ne-a dat un adăpost în locul cel sfânt. Astfel Domnul Dumnezeul nostru a făcut să strălucească ochii noştri şi ne-a dat un strop de mângâiere în robia noastră. 9 Suntem sclavi, dar în sclavia noastră Dumnezeu nu ne-a părăsit. El a îndreptat spre noi bunăvoinţa regilor Persiei, ne-a readus la viaţă, pentru ca să putem zidi din nou templul Dumnezeului nostru, să-l ridicăm din ruine, dându-ne astfel un adăpost sigur în Iuda şi în Ierusalim”.

Cuvântul Domnului

 

PSALMUL RESPONSORIAL Tob 13,2.4.6.7.8 (R.: cf. 1b)

R.: Mare eşti, Doamne, tu eşti împăratul cel veşnic!

2 Dumnezeule, tu eşti acela care pedepseşti

şi tot tu eşti plin de îndurare.

Tu trimiţi la moarte şi redai din nou viaţa;

nimeni nu poate scăpa de sub mâna ta. R.

4 Căci el v-a împrăştiat printre neamuri,

printre neamuri care nu-l cunosc pe el,

ca să vestiţi faptele lui minunate şi să-i faceţi să înţeleagă

că nu este în afară de el, alt Dumnezeu Atotputernic. R.

 

6 Priviţi, aşadar, ce a făcut pentru noi şi cu frică şi cutremur daţi mărturie.

Preamăriţi-l pe regele veşnic prin faptele voastre. R.

 

7 Din ţara în care mă aflu în exil eu îi aduc mulţumiri,

pentru că şi-a arătat maiestatea în faţa unui popor de păcătoşi. R.

 

8 Întoarceţi-vă la Dumnezeu, voi păcătoşilor.

Faceţi ceea ce este drept înaintea Domnului

şi să ştiţi că el vă va arăta îndurarea sa. R.


ALELUIA Mc 1,15

(Aleluia) Împărăţia lui Dumnezeu este aproape, spune Domnul;

întoarceţi-vă la Dumnezeu şi credeţi în evanghelie. (Aleluia)

 

EVANGHELIA

I-a trimis pe cei doisprezece să predice împărăţia lui Dumnezeu şi să vindece pe cei bolnavi.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 9,1-6

1 În acel timp, Isus i-a chemat pe cei doisprezece ucenici ai săi, le-a dat putere şi autoritate asupra duhurilor rele şi să-i vindece pe cei bolnavi. 2 Apoi i-a trimis să predice împărăţia lui Dumnezeu şi să vindece pe cei bolnavi 3 şi le-a spus: „Să nu luaţi nimic cu voi la drum, nici toiag, nici sac de merinde, nici pâine, nici bani şi nici haină de schimb. 4 Dacă vi se oferă găzduire într-o casă, rămâneţi în ea până veţi pleca din localitatea aceea. 5 Şi dacă oamenii nu vă vor oferi găzduire, ieşiţi din localitatea aceea, scuturându-vă praful de pe picioare; aceasta va fi o mărturie împotriva lor”. 6 Cei doisprezece au plecat şi au mers din sat în sat, predicând evanghelia şi vindecându-i pretutindeni pe cei bolnavi.

Cuvântul Domnului