en-USro-RO

| Login
21 iunie 2018

Lectionarul Roman

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

Calendarul zilei

Joi, 21 iunie 2018

Sfintii zilei
Sf. Alois de Gonzaga, cãlug. **
Liturghierul Roman
Sf. Alois de Gonzaga, cãlug. **
Liturghie proprie, prefațã pentru sfinți
alb, P
Lectionar
1In 5,1-5: Aceasta este victoria cu care a învins lumea: credința noastrã 
Ps 15: Tu, Doamne, ești partea mea de moștenire 
Mt 22,34-40: Sã-l iubești pe Domnul Dumnezeul tãu din toatã inima ta! Sã-l iubești pe aproapele tãu ca pe tine însuți!

Meditatia zilei
Sf. Alois de Gonzaga, cãlug. **

LECTURA I

Isus este mijlocitorul unui legământ mai bun.

Citire din Scrisoarea către Evrei 8,6-13

Fraţilor, 6 cultul pe care trebuie să-l asigure Isus este cu atât mai desăvârşit, cu cât legământul, al cărui mijlocitor este, e mai bun şi este aşezat pe temelia unor promisiuni mai bune. 7 Într-adevăr, dacă primul legământ ar fi fost fără cusur, n-ar fi fost nevoie să fie înlocuit prin altul. 8 Or, Dumnezeu adresează poporului său această mustrare: „Iată vor veni zile, spune Domnul, când voi încheia cu casa lui Israel şi casa lui Iuda un legământ nou. 9 Acesta nu va fi ca legământul pe care l-am făcut cu părinţii lor, în ziua în care i-am luat de mână ca să-i scot din Egipt. Ei n-au rămas credincioşi legământului meu, şi atunci nici eu n-am mai avut grijă de ei, spune Domnul. 10 Dar iată care va fi legământul pe care îl voi încheia cu casa lui Israel, după ce vor trece acele zile, spune Domnul. Eu voi pune legile mele în minţile lor, le voi scrie în inimile lor. Eu voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul meu. 11 Nu va mai trebui să înveţe nimeni pe concetăţeanul său şi nici unul nu va trebui să înveţe pe fratele său, spunându-i: „Recunoaşte-l pe Domnul!” Căci toţi mă vor cunoaşte, de la cei mici până la cei mari. 12 Eu le voi ierta greşelile lor şi nu-mi voi mai aminti de păcatele lor”. 13 Prin faptul că vorbeşte despre un legământ nou, Dumnezeu îl declară învechit pe cel dintâi; însă ceea ce este învechit şi îmbătrânit este aproape de dispariţie.

Cuvântul Domnului

 

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 84,8 şi 10.11-12.13-14 (R.: 11a)

R.: Tu, Doamne, eşti adevărul şi viaţa.

8 Arată-ne, Doamne, îndurarea ta

şi dă-ne mântuirea ta.

10 Mântuirea este aproape de cei care se tem de el

şi pe pământul nostru va locui mărirea lui. R.

 

11 Mila şi adevărul se vor întâlni,

dreptatea şi pacea se vor îmbrăţişa;

12 adevărul va răsări din pământ

şi dreptatea va coborî din cer. R.

 

13 Domnul îşi va revărsa binecuvântarea

şi pământul va aduce roadele sale.

14 Dreptatea va merge înaintea lui

şi-i va călăuzi paşii pe cale. R.

 

ALELUIA cf. 2Cor 5,19

(Aleluia) Dumnezeu a împăcat lumea cu sine prin Cristos, iar nouă ne-a încredinţat misiunea de a vesti lumii împăcarea. (Aleluia)

 

EVANGHELIA

I-a chemat la sine pe cei pe care i-a ales, ca să fie cu el.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 3,13-19

În acel timp, 13 Isus s-a urcat pe un munte şi i-a chemat la sine pe cei pe care i-a voit şi ei au venit la el; 14 dintre ei a orânduit doisprezece, care să fie cu el şi pe care – mai târziu – a voit să-i trimită să predice 15 şi le-a dat puterea de a-i scoate pe diavoli. 16 Cei doisprezece pe care i-a orânduit erau: Petru, numele pe care i l-a dat lui Simon, 17 Iacob, fiul lui Zebedeu, şi Ioan, fratele lui Iacob, cărora le-a dat numele de „Boanerges” – adică „fiii tunetului”, 18 Andrei, Filip, Bartolomeu, Matei, Toma, Iacob al lui Alfeu şi Tadeu, Simon Zelotul 19 şi Iuda Iscarioteanul, cel care apoi l-a trădat.

Cuvântul Domnului