en-USro-RO

| Login
22 noiembrie 2019

Lectionarul Roman

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

Calendarul zilei

Vineri, 22 noiembrie 2019

Sfintii zilei
Sf. Cecilia, fc. m. **
Liturghierul Roman
Sf. Cecilia, fc. m. **
Liturghie proprie, prefațã pentru sfinți
roșu, P
Lectionar
Os 2,16.17b.21-22: Acolo mã va urma ca în vremea tinereții ei;
Ps 44: Ascultã, fiicã, privește și pleacã-ți urechea 
Mt 25,1-13: Iatã mirele! Ieșiți-i în întâmpinare!
Meditatia zilei
Vineri din sãptãmâna a 33-a de peste an

LECTURA I

Esdra a deschis cartea Legii şi a binecuvântat pe Dumnezeu şi tot poporul a răspuns: „Amin!”

Citire din cartea lui Nehemia 8,1-4a.5-6.7b-12

În zilele acelea, 1 tot poporul s-a adunat în piaţa din faţa Porţii Apelor şi l-a rugat pe cărturarul Esdra, să aducă îndată cartea cu Legea lui Moise, pe care Domnul o dăduse israeliţilor. 2 În prima zi a lunii a şaptea, preotul Esdra a adus cartea Legii înaintea adunării alcătuite din bărbaţi, femei şi toţi copiii ajunşi la vârsta priceperii, 3 şi de dimineaţă până la amiază a citit din carte cu glas tare în faţa celor adunaţi în piaţa porţii numită a Apelor: bărbaţi, femei şi copii în stare să înţeleagă; şi toţi ascultau cu atenţie citirea din cartea Legii. 4a Cărturarul Esdra stătea pe o tribună construită special cu această ocazie. 5 Esdra a deschis cartea în văzul întregului popor şi toţi cei de faţă s-au ridicat în picioare. 6 Apoi Esdra l-a binecuvântat pe Domnul Dumnezeul cel mare şi toţi, ridicându-şi mâinile, au răspuns: „Amin! Amin!” Apoi plecându-se până la pământ, l-au adorat pe Dumnezeu. 7b Leviţii explicau poporului Legea şi fiecare stătea la locul său. 8 Se citeau lămurit bucăţi din cartea Legii lui Dumnezeu şi erau explicate, aşa încât toţi înţelegeau ceea ce se citea. 9 Atunci guvernatorul Nehemia, preotul şi cărturarul Esdra, împreună cu leviţii care instruiau poporul au spus: „Această zi este închinată Domnului Dumnezeului nostru: nu fiţi trişti şi nu plângeţi”, căci tot poporul plângea auzind cuvintele Legii. 10 Şi le-a spus: „Veniţi şi mâncaţi cărnuri grase şi beţi vinuri aromate şi trimiteţi porţii şi celor care nu au pregătit, pentru că această zi este consacrată Domnului. Şi nu vă întristaţi pentru că bucuria Domnului este tăria voastră”. 11 Leviţii linişteau poporul, spunând: „Încetaţi cu plânsul, căci ziua aceasta este sfântă. Nu vă întristaţi!” 12 Apoi tot poporul s-a dus să mănânce, să bea şi să dea ceva şi celor care nu aveau nimic pregătit. Şi s-au bucurat ca de o mare sărbătoare, pentru că au înţeles cuvintele care fuseseră vestite.

Cuvântul Domnului

 

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 18,8.9.10.11 (R.: 8a)

R.: Legea Domnului este desăvârşită, înviorează sufletul.

8 Legea Domnului este desăvârşită,

înviorează sufletul;

mărturia Domnului este adevărată,

îl face înţelept pe cel neştiutor. R.

 

9 Orânduirile Domnului sunt drepte,

înveselesc inima,

poruncile Domnului sunt strălucitoare,

luminează ochii. R.

 

10 Frica de Domnul este curată;

rămâne în veacul veacului;

judecăţile Domnului sunt adevărate,

toate sunt drepte. R.



11
Ele sunt mai preţioase decât aurul

şi decât toate pietrele scumpe,

mai dulci decât fagurele

şi decât mierea. R.


ALELUIA Mc 1,15

(Aleluia) Împărăţia lui Dumnezeu este aproape, spune Domnul;

întoarceţi-vă la Dumnezeu şi credeţi în evanghelie. (Aleluia)

 

EVANGHELIA

Pacea pe care i-o doriţi va coborî asupra lui.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 10,1-12

În acel timp, 1 Domnul a ales încă şaptezeci şi doi de ucenici şi i-a trimis doi câte doi înaintea sa, în fiecare cetate sau loc pe unde avea el să treacă. 2 Şi le-a zis: „De secerat este mult, dar lucrătorii sunt puţini. Rugaţi-l deci pe stăpânul secerişului să trimită lucrători la secerişul său. 3 Mergeţi! Iată, eu vă trimit ca pe nişte miei în mijlocul lupilor. 4 Nu luaţi cu voi nici bani, nici desagă, nici sandale şi nu salutaţi pe nimeni pe drum. 5 În orice casă veţi intra, spuneţi mai întâi: «Pace acestei case!». 6 Şi de se află acolo un fiu al păcii, pacea pe care i-o doriţi va coborî asupra lui; altfel se va întoarce la voi. 7 Rămâneţi în acea casă; mâncaţi şi beţi ceea ce vi se dă, căci cine munceşte are dreptul la plată. Nu vă mutaţi din casă în casă. 8 Când veţi intra într-o localitate şi veţi fi primiţi, mâncaţi ce vi se va pune înainte, 9 vindecaţi bolnavii care se află acolo şi spuneţi oamenilor: «Împărăţia lui Dumnezeu este aproape de voi!». 10 Când însă veţi intra într-o cetate şi nu veţi fi primiţi, ieşiţi în pieţe şi spuneţi: 11 «Chiar şi praful din cetatea voastră care s-a prins de picioarele noastre îl scuturăm ca semn împotriva voastră. Dar aceasta să o ştiţi: Împărăţia lui Dumnezeu este aproape». 12 Eu vă spun: În ziua judecăţii soarta Sodomei va fi mai uşoară decât a acelei cetăţi”.

Cuvântul Domnului