en-USro-RO

| Login
15 august 2018

Lectionarul Roman

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

Calendarul zilei

Miercuri, 15 august 2018

Sfintii zilei
ADORMIREA MAICII DOMNULUI
Ss. Tarciziu, m.; Iacint, pr.; Stanislau Kostka, cãlug.
Liturghierul Roman
† ADORMIREA MAICII DOMNULUI
Liturghie proprie, Gloria, Credo, prefațã proprie
alb, P
Lectionar
Ap 11,19a;12.1-6a.10ab: O Femeie îmbrãcatã în soare; ea avea luna sub picioarele ei.
Ps 44: Regina stã la dreapta ta, împodobitã cu aur de Ofir.
1Cor 15,20-27a: Cel dintâi va învia Cristos, dupã aceea, cei care sunt ai lui Cristos.
Lc 1,39-56: Cel Puternic mi-a fãcut lucruri mari. I-a înãlțat pe cei umili.
Meditatia zilei
† ADORMIREA MAICII DOMNULUI

LECTURA I

Rămâneţi înrădăcinaţi şi întemeiaţi în iubire; atunci veţi fi copleşiţi de plinătatea lui Dumnezeu.

Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Efeseni 3,14-21

Fraţilor, 14 îmi plec genunchiul înaintea Tatălui, 15 care este originea oricărei paternităţi, în cer şi pe pământ. 16 El, care este bogat în mărire, să vă sprijine cu puterea duhului său, pentru a întări omul duhovnicesc din voi. 17 Isus Cristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă. Rămâneţi înrădăcinaţi şi întemeiaţi în iubire. 18 Astfel veţi putea înţelege, împreună cu toţi credincioşii, care este lungimea, lăţimea, înălţimea şi adâncimea, 19 şi veţi cunoaşte dragostea lui Cristos, care întrece tot ce se poate cunoaşte. Atunci veţi fi copleşiţi de plinătatea lui Dumnezeu. 20 Preamărit să fie cel care prin puterea lui poate realiza în noi infinit mai mult decât suntem în stare să cerem sau şi numai să ne închipuim; 21 preamărit să fie, în Biserică şi în Cristos Isus, de toate generaţiile în vecii vecilor. Amin.

Cuvântul Domnului

 

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 32,1-2.4-5.11-12.18-19 (R.: cf. 5b)

R.: Plin este pământul de bunătatea Domnului!

1 Drepţilor, strigaţi de bucurie către Domnul;

cei fără de prihană se cuvine să-i înalţe cântarea de laudă.

2 Lăudaţi-l pe Domnul cu harpe;

lăudaţi-l cu alăuta cu zece coarde. R.

 

4 Drept este cuvântul Domnului

şi în toate lucrările sale se arată adevărul.

5 El iubeşte dreptatea şi adevărul,

pământul este plin de bunătatea Domnului. R.

 

11 Planul Domnului rămâne în veci

şi gândurile inimii sale din neam în neam.

12 Fericit este poporul al cărui Dumnezeu este Domnul,

fericit este poporul pe care el şi l-a ales de moştenire. R.

 

18 Iată, ochii Domnului sunt îndreptaţi

spre cei care se tem de dânsul, spre cei ce nădăjduiesc în mila lui,

19 ca să-i scape de la moarte

şi să-i hrănească în timp de foamete. R.

 

ALELUIA Fil 3,8-9

(Aleluia) Toate le socotesc vrednice de dispreţ şi aleg să pierd totul,

ca să-l dobândesc pe Cristos şi să mă aflu în el. (Aleluia)

 

EVANGHELIA

N-am venit să aduc pace, ci dezbinare.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 12,49-53

În acel timp, Isus a spus ucenicilor săi: 49 „Am venit să aduc foc pe pământ şi cât aş vrea ca el să fie deja aprins! 50 Trebuie să primesc un botez, şi cât mă apasă aşteptarea împlinirii lui! 51 Credeţi că am venit să aduc pacea în lume? Vă spun, nu, ci mai degrabă dezbinarea. 52 Căci de acum încolo cinci persoane din aceeaşi familie vor fi dezbinate: trei împotriva a două şi două împotriva a trei; 53 se vor dezbina tatăl împotriva fiului şi fiul împotriva tatălui; mama împotriva fiicei şi fiica împotriva mamei; soacra împotriva nurorii şi nora împotriva soacrei”.

Cuvântul Domnului