en-USro-RO

| Login
22 octombrie 2018

Lectionarul Roman

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

Calendarul zilei

Luni, 22 octombrie 2018

Sfintii zilei
Sf. Ioan Paul al II-lea, pp. *
Liturghierul Roman
Luni din sãptãmâna a 29-a de peste an
Liturghie la alegere, prefațã comunã
verde (alb), I
Lectionar
Ef 2,1-10: Ne-a înviat și ne-a așezat în ceruri, în Cristos Isus.
Ps 99: Noi suntem ai lui Dumnezeu, cãci el este creatorul nostru.
Lc 12,13-21: Cele pe care le-ai pregãtit ale cui vor fi?
Meditatia zilei
Luni din sãptãmâna a 29-a de peste an

LECTURA I

Aceşti doi profeţi i-au chinuit pe locuitorii pământului.

Citire din cartea Apocalipsului sfântului apostol Ioan 11,4-12

4 Eu, Ioan, am auzit un glas zicându-mi: „Cei doi martori trimişi să ducă mesajul profetic sunt cei doi măslini, cele două candelabre care stau în faţa Domnului pământului. 5 Dacă cineva vrea să le facă un rău, le iese din gură un foc şi-i mistuie pe duşmanii lor. Aşa va trebui să moară oricine s-ar încumeta să le facă vreun rău. 6 Aceşti doi martori au putere să închidă cerul ca să nu plouă în vremea activităţii lor profetice şi de asemenea au putere să schimbe apa în sânge şi de a lovi pământul cu tot felul de calamităţi ori de câte ori vor voi. 7 Dar când îşi vor încheia misiunea lor profetică, Fiara care se ridică din Adânc, va purta război cu ei, îi va învinge şi-i va ucide. 8 Cadavrele lor vor rămâne în piaţa marii cetăţi, căreia i s-au dat numele simbolice de Sodoma şi Egipt; acolo a fost răstignit şi Domnul lor. 9 Oamenii din toate popoarele, rasele, limbile şi naţiunile, vor veni şi vor vedea cadavrele lor timp de trei zile şi jumătate, şi nu vor îngădui să fie înmormântate. 10 Locuitorii pământului se vor bucura şi se vor veseli de soarta lor, îşi vor da cadouri unii altora, pentru că cei doi profeţi i-au chinuit pe locuitorii de pe pământ. 11 Însă după cele trei zile şi jumătate, duhul vieţii, care vine de la Dumnezeu, a intrat în cadavrele lor şi ei s-au ridicat în picioare. Atunci o mare frică i-a cuprins pe cei care îi priveau 12 şi cei doi martori au auzit un glas puternic venind din cer, care le spunea: „Urcaţi-vă până aici!” Ei s-au urcat în cer pe nori în văzul duşmanilor lor.

Cuvântul Domnului

 

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 143,1.2.9-10 (R.: cf. 1a)

R.: Preamărit să fie Domnul, stânca noastră!

1 Binecuvântat să fie Domnul, stânca mea!

El îmi deprinde mâinile la luptă,

mă antrenează pentru bătălie. R.

2 El este ajutorul meu şi tăria mea,

turnul meu de apărare şi eliberatorul meu.

El este scutul care mă apără,

el îmi supune popoarele. R.

9 Dumnezeule, îţi voi cânta un cântec nou,

pe harpa cu zece strune voi cânta pentru tine,

10 pentru tine, care dai împăraţilor biruinţa,

care îl eliberezi pe David, slujitorul tău. R.

 

ALELUIA 2Tim 1,10b

(Aleluia) Domnul nostru Isus Cristos a distrus moartea,

iar prin evanghelia sa a dat vieţii o nouă strălucire. (Aleluia)

 

EVANGHELIA

Dumnezeu nu este Dumnezeul celor morţi, ci al celor vii.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 20,27-40

În acel timp, 27 câţiva saducei, care neagă învierea morţilor, au venit la Isus şi l-au întrebat: 28 „Învăţătorule, Moise ne-a dat această lege: «Dacă cineva are un frate însurat şi acesta moare fără a avea copii, atunci el să ia în căsătorie pe văduvă, ca să ridice urmaşi fratelui său». 29 Erau odată şapte fraţi. Primul s-a însurat şi a murit fără să aibă copii. 30 Atunci pe văduvă a luat-o în căsătorie al doilea, 31 apoi al treilea şi, rând pe rând, toţi şapte au murit fără să lase copii. 32 În cele din urmă a murit şi femeia. 33 Deci, la înviere, a cui va fi femeia? Căci toţi au avut-o de soţie?” 34 Isus le-a răspuns: „Numai în această lume se căsătoresc oamenii. 35 Dar atunci, cei care vor fi găsiţi vrednici să aibă parte de lumea viitoare şi de învierea morţilor, nu se vor căsători, 36 căci ei nu mai pot muri. Ei sunt asemenea îngerilor şi sunt fii ai lui Dumnezeu, de vreme ce sunt moştenitori ai învierii. 37 Iar că morţii trebuie să învie, însuşi Moise ne-a dat de înţeles în locul unde vorbeşte despre tufişul arzând, când îl numeşte pe Domnul: «Dumnezeul lui Abraham, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob». 38 Dumnezeu nu este Dumnezeul celor morţi, ci al celor vii, căci pentru el toţi sunt vii!” 39 Atunci câţiva cărturari au luat cuvântul şi i-au zis: „Învăţătorule, bine ai vorbit!” 40 Şi nu mai îndrăzneau să-i pună nici o întrebare.

Cuvântul Domnului